Modificări

Salt la: navigare, căutare

Harold al Angliei

1.431 de octeți adăugați, 30 martie 2015 07:08
m
fără descrierea modificării
{{Traducere ENArticol de calitate}} Regele '''Harold al II-lea al Angliei''' (ca. 1022 - [[14 octombrie]], 1066) a fost ultimul anglo-saxon încoronat ca rege al Angliei. El a fost fiul lui Earl contelui (''earl'') Godwin de Wessex, succedându-i Sfântului [[Edward DuhovniculMărturisitorul]] l-a la tronul Angliei, dar fiind ; a fost rege mai puţin de un an, deoarece a murit pe câmpul de luptă în bătălia de la Hastings, (în sudul Angliei ), în anul 1066, atunci când Anglia a fost invadată de William Bastardul, ("Cuceritorul"), Duce de Normandia. El Harold a condus domnit efectiv din [[5 ianuarie]] 1066 până în la [[14 octombrie]]al aceluiaşi an, ziua morţii sale. El este privit de mulţi creştini ortodocşi ca un [[invingerea patimilor|învingător purtător de patimi]] chinuri sau chiar ca [[martir]] şi ca ultimul rege ortodox al Angliei.[[Image:Harold.jpg|right|frame|Harold al II-lea Godwinson de Anglia<br>(Tapiserie Tapiseria din Bayeux)]]
==Viaţa==
===Începutul vieţii===
Godwin a fost tatăl Tatăl lui Haroldera Godwin, puternicul Earl conte de Wessex. Godwin însuşi era fiul lui Wulfnoth Cild, Thane ''thane'' (rang nobiliarsaxon) de Sussex, şi a fost căsătorit de două ori. Prima dată s-a căsătorit cu Thyra Sveinsdóttir (994 - 1018), o fiică a lui Sweyn Întâi I care a fost regele Danemarcei, Norvegiei şi Angliei. Cea de a doua soţie a fost Gytha Thorkelsdóttir care a fost era nepoata legendarului viking suedez Styrbjörn Starke şi stră-strănepoată a lui Harold Dinte Albastru, Rege al Danemarcei şi Suediei, tatăl lui Sweyn ÎntâiulI. Din această a doua căsnicie au rezultat doi băieţi, Harold şi Tostig Godwinson, şi o fată , Edith de Wessex (1020 - 1075) care a fost Regina Consoartă a Sfântului [[Edward Duhovnicul]]Mărturisitorul.
După ce a fost ridicat la rangul de Conte de Anglia (''Earl'') al Angliei de Est în 1045, Harold l-a însoţit pe Godwin în exil în 1051 şi l-a ajutat să-şi recâştige poziţia un an mai târziu. Când Godwin a murit în 1053, Harold a preluat rangul de Conte de Wessex (la vremea aceea o provincie treimea cea mai sudică a Angliei). Acest lucru l-a făcut al doilea dintre cei omul cel mai puternici oameni puternic din Anglia, imediat după rege.
ÎnplusÎn plus, în 1058, Harold devine Conte de Hereford, şi îl înlocuieşte pe răposatul său tată în centrul opoziţiei la influenţa normandă în creştere în Anglia sub monarhia saxonă restaurată (1042 - 1066) a lui [[Edward Duhovnicul]]Mărturisitorul, care petrecuse mai mult de un sfert de secol în exil în Normandia.
El s-a acoperit de glorie într-o serie de campanii (1062-1063) împotriva guvernatorului din Gwynedd ap Llywelyn, care cucerise toată Ţara Galilor; acest conflict s-a încheiat prin înfrângerea lui Gwynedd (şi moartea acestuia de mâna propriilor soldaţi) în 1063. După 1064, Harold s-a căsătorit cu Edith, fiica Contelui de Mercia şi fostă soţie a lui Gruffydd ap Llywelyn. Lui Harold, Edith i-a născut doi fii – posibil gemeni – numiţi Harold şi Ulf care au ajuns amândoi la maturitate şi care, probabil, au murit în exil. De asemenea, Harold a avut câţiva copii nelegitimi de la manta amanta sa faimoasă (sau soţie după legea daneză), Ealdgyth Swan-neck (sau "Edith Swan-neck" sau "Edith Swanneck")(- ''Gât de lebădă'').
===1066===
În 1065, Harold i-a sprijinit pe rebelii din Northumbria împotriva fratelui său Tostig care-l înlocuise cu Morcar. Acest lucru i-a întărit pretenţia de succesor al lui Edward, dar din păcate i-a divizat propria familie, făcându-l pe Tostig să se alieze cu Regele Harald Hardrada Hardrade ("Regat conducător puternic") al Norvegiei.
După moartea lui [[Edward DuhovniculMărturisitorul]], în [[5 ianuarie]] 1066 Harold a pretins că Edward i-a promis coroana pe patul de moarte, iar Witenagemot (adunarea celor mai importanţi nobili ai regatului) i-a acordat încoronarea ca rege, care a şi avut loc în ziua următoare, [[6 ianuarie]].
Cu toate acestea, ţara a fost invadată atât de Harald al Norvegiei cât şi de William Bastardul, Duce de Normandia, care a susţinut că i se promisese coroana Angliei atât de către Edward (probabil în 1052) cât şi de Harold care naufragiase în Ponthieu, Normandia în 1064 sau 1065. S-a pretins că, cu ocazia naufragiului, William l-a obligat pe Harold să jure că îi sprijină pretenţiile la tronul Angliei, după care i-a arătat că a jurat cu mâna pe o cutie cu sfinte [[moaşte]]. După moartea lui Harold, normanzii s-au grăbit să scoată în evidenţă faptul că acceptând coroana Angliei, Harold a comis un sperjur.
Invadând actualul Yorkshire în September, septembrie 1066, Harald Hardrada Hardrade şi Tostig i-au învins pe conţii englezi Edwin de Mercia şi Morcar de Northumbria în bătălia de la Fulford de lângă York ([[20 septembrie]]), dar la rândul lor au fost învinşi şi omorâţi de către armata lui Harold cinci zile mai târziu în bătălia de la Stamford Bridge ([[25 septembrie]]). Apoi, Harold şi-a forţat armata să mărşăluiască 240 de mile pentru a-l intercepta pe William, care debarcase aproape 7000 de oameni în Sussex, în sudul Angliei, trei zile mai târziu în [[28 septembrie]]. Harold şi-a instalat tabăra în fortificaţii din pământ construite în grabă lângă Hastings. Cele două armate s-au încleştat lângă Hastings în [[14 octombrie]], unde după o luptă aprigă, Harold a fost ucis şi armata lui a intrat în derută. După tradiţie, şi aşa cum este desenat pe ''Tapiseria din Bayeux'', Harold a fost omorât de o săgeată în ochi. Dacă că el a murit, într-adevăr în acest mod (moarte asociată în evul mediu cu sperjurul) sau dacă a fost ucis de sabie nu se va şti în mod sigur niciodată. Soţia lui Harold, Edith Swanneck, a fost chemată să identifice cadavrul, ceea ce a şi făcut bazându-se pe anumite semne intime (faţa fiind distrusă) cunoscute doar de ea. Cu toate că o descriere normandă că pretinde trupul lui Harold a fost înmormântat într-un mormânt cu vedere spre ţărmul saxon, este mult mai probabil că el a fost îngropat în biserica sa din Waltham Holy Cross din Essex. După cucerire, o parte din familia lui Harold a fugit în Rusia Kieveană, unde fica lui nelegitimă Gytha de Wessex s-a căsătorit cu Vladimir Monomahul, Marele Cneaz al Rusiei Kievene, şi este o strămoaşă a dinastiilor din Galicia, Smolensk şi Iaroslavl, ai căror urmaşi sunt (printre alţii) Modest Mussorgski şi Petru Kropotkin. Este posibil ca acesta să fie unul din motivele pentru care [[Biserica Ortodoxă Rusă]] l-a considerat recent pe Harold ca [[martir]], cu [[prăznuire]]a pe [[14 octombrie]].
Apoi,==Moştenirea==Venerarea lui Harold şis-a forţat armata să mărşăluiască 240 de mile pentru a-l intercepta pe Williamdezvoltat treptat, care debarcase aproape 7000 de oameni astfel încât în Sussexsecolul XII, în sudul Anglieilegendele spuneau că totuşi Harold a supravieţuit bătăliei, trei zile mai târziu în [[28 septembrie]]. Harold şi-a instalat tabăra stat doi ani în fortificaţii din pământ construite în grabă lângă Hastings. Cele două armate sWinchester după bătălie ca să-au încleştat lângă Hastings în [[14 octombrie]]şi vindece rănile, unde după o luptă aprigă, Harold a fost ucis şi armata lui apoi a intrat călătorit în derutăGermania unde a stat mulţi ani, călătorind ca pelerin. După tradiţieÎn vârstă fiind, şi cum este descris în Tapiseria Bayeux, Harold s-a fot omorât de o săgeată întors în ochi. Dacă că el Anglia şi a murit, trăit ca pustnic într-adevăr, în acest mod (moarte asociată în evul mediu cu sperjurul), sau dacă a fost ucis o peşteră de sabie nu vom ştii niciodatălângă Dover. Soţia lui Harold, Edith Swanneck, Pe patul de moarteel a fost chemată să identifice cadavrulmărturisit că deşi se ascundea sub numele de Cristian, ceea ce a şi făcut bazându-el se născuse ca Harold Godwineson. Numeroase versiuni ale acestei poveşti au circulat pe anumite semne intime (faţa fiind distrusă) cunoscute doar de ea. Cu toate că o descriere normandă că pretinde trupul lui Harold a fost înmormântat într-un mormânt cu vedere spre ţărmul saxontoată durata Evului Mediu, este mult mai probabil că el a fost îngropat dar există prea puţine dovezi în biserica sa din Waltham Holy Cross din Essexsprijinul ei.
După cucerire, o parte din familia lui Interesul literar privindu-l pe Harold a fugit renăscut în Rusia Kieveanăsecolul XIX cu piesa "Harold" de Alfred, unde fica lui nelegitimă Gytha Lord Tennyson (1876) şi cu romanul ''Ultimul rege saxon'' de Wessex sEdward Bulwer-Lytton (1848). Rudyard Kipling a căsătorit cu Vladimir Monomakhscris o poveste, Mare Duce al Rusiei Kievene''Arborele justiţiei'' (1910), şi în care descrie cum un om bătrân care s-a dovedit a fi Harold este adus în faţa lui Henry I al Angliei. E. A. Freeman a scris o strămoaşă poveste serioasă în ''Istoria Cuceririi Normande a dinastiilor din Galicia, Smolensk şi Yaroslavl, ai căror urmaşi sunt Modest Mussorgsky şi Peter KropotkinAngliei'' (1870-1879) în care Harold este descris ca un mare erou englez. ChipurilePână în secolul XXI, urmare reputaţia lui Harold a acestei situaţiirămas legată, [[Biserica Ortodoxă Rusă]] l-aşa cum a considerat recent pe Harold ca [[martir]] cu [[prăznuire]] în [[14 octombrie]]fost întotdeauna, de percepţia subiectivă, pozitivă sau negativă, asupra cuceririi normande.
==LegacySfântul Harold?=====Premisele sfințeniei===A cult of hero worship rose around Chestiunea prinvind sfințirea lui Harold and by the 12th century legend says that Harold had indeed survived the battle, had spent two years in Winchester after the battle recovering from his wounds, and then traveled to Germany where he spent years wandering as a pilgrimeste un pic încurcată. As an old man he returned to England and lived as Istoria precizează că el a hermit in dus o viaţă morală şi a cave near Doverfost pentru poporul englez un conducător onest şi cuminte. As he lay dyingCu toate acestea, he confessed that although he went by the name of Christiannu există sufieicente dovezi ale sfinţeniei sale în viaţa lui în general pentru a putea fi trecut, he had been born Harold Godwineson. Various versions of this story persisted throughout the Middle Agesîn mod public, and have little claim to factprintre sfinţi.
Literary interest in Harold revived in the 19th century with the play ''Harold'' by AlfredO altă întrebare care se ridică referitoare la mulţi [[sfânt|sfinți]] occidentali este perioada în care a trăit. Întrebarea este, sunt ei consideraţi ca fiind sfinți ortodocși ai vechii biserici vestice doarece au trăit înainte de [[Marea Schismă]]? Referitor la Insulele Britanice, ce se ştie referitor la starea bisericii în vremurile acelea este că urmare a invaziei Normande din 1066, Lord Tennyson (1876) and the novel ''Last of the Saxon Kings'' by Edward Bulwer-Lytton (1848)viața bisericii a fost schimbată în mod radical. Rudyard Kipling wrote Clerul local a storyfost înlocuit, ''The tree of justice'' (1910)au fost legiferate reforme liturgice, describing how an old man who turns out to be Harold is brought before Henry I of Englandşi a fost impus un mare accent pe controlul papal al bisericii. EPrin urmare, este destul de sigur să considerăm că, înainte de 1006, biserica Insulelor Britanice era ortodoxă, iar normanzii au adus efectele Marii Schisme pe pământul britanic. A. Freeman wrote a serious history in ''History of the Norman Conquest of England'' (1870-1879) in which Prin urmare, este suficient de corect să îl privim pe Harold is seen as a great English hero. By the 21st century Harold's reputation remains tied, as it has always been, with subjective views of the rightness or wrongness of the Norman conquestfost un creştin ortodox.
==Saint Principala întrebare referitoare la sfinţenia lui Harold?=====The Basis for Sainthood===este dacă a murit ca un The question of Harold's sanctity is [[purtător de chinuri]] (ca unul ca şi-a bit complexînfruntat moartea asemenea lui Hristos) şi chiar ca [[mucenic]] la Hastings. History records that he led Apărarea Angliei a moral life and was an honest and dutiful ruler for the English peoplefost cu siguranţă subestimată din motive politice şi naţionaliste&mdash; Englezii nu doreau să fie conduşi de un rege străin (aveau deja această experienţă), astfel încât ei și-au urmat cu bucurie monarhul indigen în lupta pentru apărarea ţării. There probably is notTotuşi, however, enough evidence of his personal sanctity based on the general conduct of his life in order for him to be numbered publicly among the saints.au murit ei şi pentru credinţa lor?
Another question with regard to many western [[saint]]s is the period in which they lived===Invadatorii papiști versus localnicii creștini ortodocși===Înainte de porni din Normandia, William avusese probleme în a-şi convinge baronii normanzi să-l urmeze în lupta pentru cucerirea coroanei Angliei. That isMulţi considerau acest lucru o sinucidere, do they count as Orthodox saints of the old western Church based on living before the [[Great Schism]]? Regarding the British Isles, what is known about the state of the Church there at that time is that subsequent to the Norman Invasion in 1066şi nu numai din cauza dificultăţii traversării Canalului Mânecii în bărcile primitive pe care le foloseau. Astfel, church life was radically alteredWilliam avea o problemă referitor la obţinerea asistenţei militare în campania pe care o plănuia. Native clergy were replaced, liturgical reform enacted, and Soluţia la această problemă i-a strong emphasis on papal church control was propagated. As suchfost prezentată de unul din sfetnicii săi, it is probably safe to say that, prior to 1066, the church of the British Isles was Orthodox, and the Normans brought the effects of the Great Schism to British soil. As suchLanfranc, it is probably proper to regard Harold as having been an Orthodox Christianun abate lombard şi învăţător călugăr care mai înainte îl ajutase pe William să obţină aprobarea Papei pentru căsătoria sa necanonică cu Matilda.
The principle question regarding Harold's sanctity is whether he died as a [[passion-bearer]] Soluţia lui Lanfranc (one who faces his death in pentru care ulterior el a Christ-like mannerfost răsplătit cu poziţia de Arhiepiscop de Canterbury după Cucerire) or even a fost să prezinte invazia ca o cruciadă care să aducă Biserica engleză sub autoritatea [[martyrPapa|Papei]] at Hastings. The defense of England was certainly being undertaken for political and nationalistic reasons&mdash;Englishmen had no desire to be ruled over by a foreign king (having experienced it before)David Howarth, so they gladly followed their native monarch in defense of their homeland. Yet did they also die for their faith?în cartea sa ''1066 Anul Cuceririi'' explică:
===Papist Invaders versus Orthodox Christian Natives===Before he set out from Normandy:''Invazia nu trebuie văzută numai sub aspectul ei de cucerire seculară; scopul ei cel mai înalt trebuie să fie, William had had a difficult time in getting his own Norman barons to follow him in his quest to gain the English crown. Most considered it suicidesau să pară că este, if only because of the difficulty in making the crossing over the English Channel in the relatively primitive boats that they usedreformarea bisericii engleze. ThusTrebuie să devină o cruciadă, William had a problem in terms of gaining military assistance in his campaignun război sfânt care să aducă înapoi la Roma o biserică eretică. The solution to that problem was presented by one of his advisersLanfranc însuşi, Lanfrancsau biserica normandă ca un tot unitar, a Lombard abbot and monastic teacher who had previously helped gain papal approval of Williamera dispusă să aducă acuzaţii împotriva bisericii Angliei''s uncanonical marriage to his wife, Matilda(p. 100).
LanfrancDacă biserica Angliei era eretică este un subiect care trebuie dezbătut. La fel ca în multe din bisericile timpului, corupţia era în mod sigur prezentă, dar acest lucru nu era în nici un fel specific Angliei sau, pentru acest motiv, să justifice o invazie militară. Într-adevăr, chiar şi luând în considerare depărtarea bisericii Angliei de Roma, aproape două sute de ani au fost colectate şi trimise la Roma ofrande cunoscute sub numele de ''Bănuțul lui Petru''s solution (for which he was eventually awarded the position of Archbishop of Canterbury after the Conquest) came in the form of casting the invasion as a crusade to bring the English church into submission to the [[papacy]]. David Howarth, in his ''1066 The Year of the ConquestPeter's Pence''), explains:şi întotdeauna a fost încurajat pelerinajul la Roma al creştinilor englezi. Ca atare, biserica Angliei era remarcabil de loială Romei.
Howarth scrie în continuare:The invasion should not be seen as a merely secular conquest; its highest aim should be, or appear to be, the reformation of the English church. It should become a crusade, a holy war to bring back an errant church to Rome. Lanfranc himself, or the Norman church as a body, was willing to bring accusations against the church of England (p. 100).
Whether the English church was indeed errant can be debated. As with much of the Church at the time:''Probabil, corruption was certainly presentprincipalul său păcat era numai că este diferită: aproape toată educaţia şi toată munca pastorală se ţineau în engleză în loc de latină, but that was by no means unique to England or therefore deserving of military invasionşi era uşor pentru ceilalţi membri ai bisericii să suspecteze că schisme şi erezii se ascundeau sub această limbă barbară. IndeedÎn concluzie, even considering how remote England'indiferent de ce s church was from Rome-a spus despre poporul englez, it had for nearly 200 years collected and sent to Rome the offering known as rămâne un fapt că englezii erau un popor devotat religios şi erau satisfăcuţi de întregul pe care biserica îl furniza pentru nevoile sale spirituale''Peter's Pence'', and it had always encouraged pilgrimage to Rome by English Christians. As such, the church in England had been remarkably loyal to Rome(ibid. Howarth continues:)
:Perhaps its principal sin was merely to be different: much of its scholarship and all of its pastoral work were in English instead of Latin===Conspiraţia normandă cu Papa===În ciuda motivelor mai curând şubrede pe care se sprijineau acuzaţiile de neloialitate ale clerului englez, and it was easy for other churchmen to suspect that schisms and heresies were hidden by such acesta a barbarous languagefost pretextul invaziei trimis Papei. But finallyEra probabil o justificare ulterioară a planului lui William, whatever was said against itşi cu siguranţă nici William şi nici Lanfranc un erau în poziţia din care să poată critica biserica Angliei. Totuşi acest pretext era exact ceea ce invadatorii&mdash;şi Papa&mdash;aveau nevoie pentru a-şi realiza obiectivul, the fact remained that the English then were a devoutly religious people and were satisfied on the whole that their church provided for their spiritual needs (ibid.).aşa cum spune Howarth:
===Norman Conspiracy with the Pope===Despite the rather shaky grounds on which accusations of English ecclesiastical disloyalty were founded, this was the reason for the invasion which was submitted to the Pope. It was probably something of an afterthought for William:''s plan, and certainly neither Lui William nor Lanfranc were in i-a position to judge the English church. Yet the excuse was precisely what the invadersdat o soluţie pentru rezolvarea problemei ridicării unei armate: el putea promite pământ şi prăzi oamenilor care îl sprijineau, dar într-un război sfânt biserica putea promite ceva mai mult&mdash;and the Pope&mdash;needed to further their causemântuirea. Lui Lanfranc i-a dat ocazia să îi ofere Sfântului Scaun o creştere a puterii pe care altfel o căuta degeaba... De aceea, as Howarth saysLanfranc putea cere binecuvântarea Papei pentru invazia lui William şi oferea ceva în schimb:plângerea lui William putea fi adusă în faţa Papei. Aceasta avea să fie prima dată când unui Papă i se cerea să dea o sentinţă într-o succesiune regală disputată, şi va duce la un precedent de o enormă importanţă pentru [[Cardinal]]ul Hildebrand... Şi acest Papă, din întâmplare, fusese demult student[ul lui Lanfranc] la [colegiul călugărilor din] Bec'' (p. 101).
:To WilliamMai înainte, it gave Hildebrand se găsise în fruntea celor care se străduiseră să scoată alegerea papilor de sub influența puterilor politice ale vremii, întărind astfel puterea şi soliditatea papalității. (El însuşi a chance of solving the problem of raising an army: he could promise land and booty to men who took partfost ales Papă sub numele de Papa Grigore al VII-lea, but in şi este unul din sfinţii [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Catolice]].) O astfel de oportunitate cum prezenta propunerea lui Lanfranc de a holy war the church could promise something more&mdash;salvationcreşte influenţa papalităţii asupra politicilor seculare nu trebuia ratată. To LanfrancFiind cel mai iscusit politician din Vatican, it gave el a chance to offer the Holy See an expansion of power it had been seeking in vain... Lanfranc could therefore ask for prezidat la Roma un tribunal papal blessing of William('s invasion and offer something in return: William's claim could be submitted to the judgement of the Pope. This would be the first time a pope had been asked to adjudicate a disputed royal succession, and would create a precedent of enormous importance to [Cardinal] Hildebrand... And the present Pope, as it happened, had once been [Lanfrancfără cea mai mică legătură cu faptele''s] student at [the monastic college of] Bec (p. 101spune Howarth la pagina 102)de la care Harold a fost complet absent.
Hildebrand had previously been at the head of efforts to disentangle the election of popes from secular politics, thus bolstering the power and solidity of the papacy. (He was eventually elected pope himself, styled Pope Gregory VII, and is a saint in the [[Roman Catholic Church]].) Such an opportunity as Lanfranc's proposal presented to increase the papacy's influence over secular politics could not be missed. Being the most skilful politician at the Vatican, he saw to it that a papal court was held in Rome ("without the slightest reference to the facts," says Howarth on p. 102) at which Harold was entirely unrepresented. As Howarth saysspune de asemenea:
:It is not recorded whether he was invited to send an advocate''Nu există documente cum că el ar fi fost invitat să-şi trimită un avocat, but it is very unlikelydar este foarte improbabil că a făcut-o. To ride from Rome to Să călătoreşti de la Roma la Bosham [where unde se găsea Harold was in Englandîn Anglia] and back again to Rome suggests a month on the roadşi înapoi la Roma presupunea să fii pe drumuri vreme de o lună, and nobody was prepared to waste as much time as thatşi nimeni un era pregătit să irosească aşa de mult timp. If he had been invitedDacă ar fi fost invitat, he and the witan would certainly have answeredel ar fi răspuns cu siguranţă, quite correctlydestul de corect, that the choice of că alegerea unui rege al Angliei nu are nimic de a King of England had nothing to do with the Pope face cu Papa'' (p. 102).
The court ruled against Curtea a decis împotriva lui Harold, and the Popeiar Papa:
:accepted that ''acceptând că scopul lui William's purpose was to reform the churchera să reformeze biserica, he sent his blessing on this holy endeavourşi-a trimis binecuvântarea pentru această sfântă năzuinţă, a un drapel papal banner to carry into battlecare să fie purtat în luptă, and a ring for şi un inel pentru William to wear on the expedition which contained a relic of St Peter himselfpe care să-l poarte în expediţie care conţinea însăşi moaştele Sfântului Petru. There was one conditionExista o singură condiţie: it was understood that se subînţelegea că William would hold England as a vassal of the Popeva deţine Anglia ca vasal al Papei. William had not the least intention in the world of doing anything of the sort; but he accepted the ring and the banner and said nothingnu avea nici cea mai mică urmă de intenţie să facă accepte aşa ceva, dar a primit inelul şi drapelul fără să zică nimic. And thoseŞi acestea, as things turned outdupă cum au decurs lucrurile, were the most powerful weapons he took to England erau cele mai puternice arme pe care el le-a luat în Anglia'' (ibid.).
===''Harold Rex Interfectus Est'': Apărarea lui Harold's Defeat at la Hastings===[[Image:Harold_dies.jpg|right|thumb|300px|''Harold Rex Interfectus Est''<br>"King Regele Harold is killedeste omorât"<br>(Tapiseria din Bayeux Tapestry)]]After După ce Harold had returned from his brilliant defeat of s-a întors din strălucita bătălie din nordul Angliei, în care l-a înfrânt pe Harald of Norway in the north of Englandal Norvegiei, he learned quickly of the Norman invasions-a deplasat în grabă spre invazia normandă. He'd been suspecting it for some timeO aştepta de ceva timp, dar se simţea sigur de el, but it fell hard on the heels of victory at după victoria de la Stamford Bridge that he would have to defend his country in the south, as wellcă va fi capabil să-şi apere ţara în sud la fel de bine ca mai înainte.
Upon his return to southern EnglandDupă ce s-a reîntors în sudul Angliei, he soon received word from a aflat repede de la forţele lui William's forces that he had been excommunicated by the Pope and that the Normans carried papal blessing to invade Englandcă fusese excomunicat de Papă şi că normanzii aveau binecuvântarea Papei să invadeze Anglia. All evidence suggests that this news utterly demoralized King Toate dovezile arată că aceste ştiri l-au demoralizat complet pe Regele Harold. While he had been a powerful commander against the Cu toate că fusese un comandant puternic împotriva lui Norsemen, upon hearing news of the alleged excommunicationdupă ce a aflat noutăţi despre pretinsa excomunicare, he declared, "May the Lord now decide between el a spus ''Fie ca Domnul să aleagă între William and me" şi mine'' (Howarth, p. 164), and before going to battleşi înainte de a merge la luptă, "the terrible rumour was starting to spread that the King was excommunicated and the same fate hung over any man who fought for him" ''teribilul zvon a început să se răspândească despre faptul că Regele fusese excomunicat şi aceea ameninţare plutea deasupra oricărui om care l-ar ajuta'' (ibid., 165).
Records of how the battle actually went suggest that instead of the dynamic fighting force Însemnări despre cum a decurs, de fapt, bătălia sugerează că în locul forţei de luptă dinamice pe care Harold had inspired just days beforeo inspirase cu câteva zile mai înainte, the English mainly stood in one place and were slaughteredîn general englezii au stat pe loc şi au fost măcelăriţi. Harold had been transformed by his betrayal by the Popefusese transformat de trădarea Papei, and his defeat by iar înfrângerea sa de către William (which from care din punct de vedere strict militar nu era în nici un fel asigurată) a purely military standpoint was by no means assured) marked the end of the ecclesial distinctiveness of the English church and its subsequent capitulation to Rome under Norman rulemarcat sfârşitul particularităţii bisericii engleze şi, în consecinţă, capitularea sa în faţa Romei sub conducerea normandă. Lanfranc himselfînsuşi, as Archbishop of ca episcop de Canterbury, led the Latinization and Normanization of the English churcha condus latinizarea şi normandizarea bisericii engleze, while în timp ce William brutalized the English peoplebrutaliza poporul englez.
===Cultul lui Harold's Cultus===Although history's record of Cu toate că consemnările istorice privind înfrângerea lui Harold's defeat can be interpreted to suggest that King pot fi interpretate astfel încât să sugereze că Regele Harold and his men died in defense of the Orthodox Christian faithşi oamenii săi au murit apărând credinţa creştină ortodoxă, aside from the undocumented allegation that the [[Church of Russia]] has glorified himîn afară de afirmaţia nedovedită că Biserica Ortodoxă Rusă l-a sanctificat, there is no record of nu există nici o menţionare a [[cultus]] developing around cultului lui dezvoltat în jurul lui Harold. This fact is not necessarily evidence against his place among the saintsAcest fapt nu este în mod necesar o dovadă împotriva situării lui Harold printre sfinţi, especially since the Norman domination of the English church would have utterly squelched the liturgical veneration of the fallen Saxon kingîn special de când dominaţia normandă asupra bisericii Angliei avea să desfinţeze complet venerarea liturgică a regelui saxon căzut.
In our own dayCu toate acestea, however, some Orthodox Christiansîn prezent unii creştini ortodocşi&mdash;especially those who venerate the saints of the British Islesîn special cei care îi cinstesc pe sfinţii din Insulele Britanice &mdash;have begun to regard au început să îl privească pe Harold as being truly a saintca fiind cu adevărat un sfânt, that he and his men died defending their land from invasion by a foreign faithdeoarece el şi oamenii săi au murit apărându-şi ţara de invazia unei credinţe străine. Perhaps we may someday see a service written to him and popular veneration grow in the Orthodox ChurchPoate că într-o zi se va vedea o slujbă scrisă pentru el, especially among English-speaking Orthodox Christiansprecum şi cinstirea din partea poporului crescând în Biserica Ortodoxă, în special printre creştinii ortodocşi vorbitori de limbă engleză.
==SourcesIzvoare==* ''1066 The Year of the ConquestAnul Cuceririi'' (1977) by de David Howarth (ISBN 0880290145)
*[[Wikipedia:Harold II of Englandal Angliei]]
*[[Wikipedia:Lanfranc]]
*[[Wikipedia:Norman ConquestInvazia Normandă]]*[[Wikipedia:William I of Englandal Angliei]] ==External links==*[http://www.orthodoxengland.btinternet.co.uk/ocet55.htm Excerpt from: Orthodox Christianity and the English Tradition]*[http://uk.geocities.com/guildfordian2002/AngloSaxon/FallOrthodoxEngland.htm The Fall of Orthodox England] by Vladimir Moss
==Legături externe==
*[http://www.orthodoxengland.btinternet.co.uk/ocet55.htm Citat din: Creştinismul ortodox şi tradiţia engleză]
*[http://uk.geocities.com/guildfordian2002/AngloSaxon/FallOrthodoxEngland.htm Prăbuşirea Angliei ortodoxe] de Vladimir Moss
[[Categorie:Sfinți celtici și anglo-saxoni]]
[[Categorie:Împărați și regi]]
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Articole de calitate]]
[[Categoryen:Celtic and Anglo-Saxon Saints]][[Category:Rulers]][[Category:Saints]][[Category:Featured ArticlesHarold of England]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare