Haralambie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Martiriul)
(adăugare casetă)
Linia 1: Linia 1:
[[Image:Haralampos.jpg|right|frame|Icoana Sfântului mucenic Haralambie]]
+
{{Sfinti
 +
|nume=Sfântul sfinţit mucenic Haralambie
 +
|Imagine=[[Imagine:Haralampos.jpg|280 px|'''Icoana Sfântului mucenic Haralambie''']]
 +
|nastere= secolul I
 +
|adormire= 202
 +
|tip= [[mucenic]], [[ierarh]]
 +
|localizare= Magnezia, Asia Mică (Imperiul Roman)
 +
|etnie=
 +
|calendar= [[10 februarie]]
 +
|biserici=
 +
|canonizare=
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|site=
 +
}}
 
Sfântul sfinţit [[mucenic]] '''Haralambie''' (grec. ''Haralambos'') a fost episcop in Cetatea Magneziei din Asia Mică (în Turcia de astăzi), răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanşată o nouă perioadă de prigonire a creştinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Haralambie a fost martirizat împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi alte trei muceniţe, în anul 202. [[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] este pe [[10 februarie]].  
 
Sfântul sfinţit [[mucenic]] '''Haralambie''' (grec. ''Haralambos'') a fost episcop in Cetatea Magneziei din Asia Mică (în Turcia de astăzi), răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanşată o nouă perioadă de prigonire a creştinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Haralambie a fost martirizat împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi alte trei muceniţe, în anul 202. [[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] este pe [[10 februarie]].  
  
Linia 60: Linia 73:
 
[[Category:Sfinţi]]
 
[[Category:Sfinţi]]
 
[[Category:Episcopi]]
 
[[Category:Episcopi]]
 +
[[Categorie:Articole de calitate]]
  
 
[[en:Haralampus of Magnesia]]
 
[[en:Haralampus of Magnesia]]

Versiunea de la data 7 mai 2010 13:04

Sfântul sfinţit mucenic Haralambie
Icoana Sfântului mucenic Haralambie
Date personale
Naștere secolul I
Mutare la Domnul (†) 202
Localizare Magnezia, Asia Mică (Imperiul Roman)
Naționalitate
Date cult
Tip mucenic, ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de 10 februarie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate


Sfântul sfinţit mucenic Haralambie (grec. Haralambos) a fost episcop in Cetatea Magneziei din Asia Mică (în Turcia de astăzi), răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanşată o nouă perioadă de prigonire a creştinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Haralambie a fost martirizat împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi alte trei muceniţe, în anul 202. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este pe 10 februarie.

Martiriul

Haralambie este sfântul care a trăit până la cea mai înaintată vârstă: avea 113 ani atunci când a fost torturat şi martirizat.

Lucian, numit de către împăratul Septimiu Sever ca proconsul (guvernator) al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi al teritoriului aferent, era foarte supărat de faptul că Haralambie, preot şi apoi episcop în Magnezia, reuşise să convertească foarte mulţi păgâni şi să facă din comunitatea creştină de acolo un exemplu şi pentru alţii. În plus, Lucian ştia prea bine că, dacă voia să se menţină în graţiile împăratului, trebuia să se remarce şi prin prigonirea creştinilor. El a ordonat arestarea episcopului Haralambie şi i-a poruncit acestuia să se închine idolilor păgâni (statuile zeilor aşezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta să fie torturat până când îşi va renega credinţa şi se va se închina zeilor păgâni. Torţionarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea călăilor săi, spunând: "Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!". Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau, Porfirie şi Vaptos au mărturisit credinţa lor în Hristos, dar au fost omorâţi pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Proconsulul Lucian, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Lucian, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul martir, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi dintre cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze. Deasemenea, proconsulul Lucian a oprit persecutarea creştinilor din provincia pe care o guverna, intenţionând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate. Între timp, Haralambie a făcut multe alte minuni, ca vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, şi chiar şi învierea unor morţi. Locuitorii întreagii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos.

Împăratul Septimiu Sever, care se afla atunci la Antiohia (în vestul Asiei Mici), când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis o trupă de trei sute de soldaţi pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Soldaţii nu s-au mulţumit doar cu arestarea sfântului ci l-au supus şi la chinuri, legându-i barba în jurul gâtului şi trăgându-l de ea pe drum.

Odată ajuns în Antiohia, Sfântul mucenic a fost supus la alte chinuri: soldaţii împăratului i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars faţa şi i-au jupuit pielea de pe trup; însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu. Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a fost adus o persoană care era chinuită de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie ar putea alunga acest demon. Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut şi această minune. Împăratul a exclamat: "Adevărat, mare este Dumnezeul creştinilor!". Apoi împăratul a adus în faţa lui corpul unui tânăr băiat care murise cu trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie.

Văzând toate acestea, mulţi oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism, zdrobind cu mâinile ei idolii dintr-un templu păgân. Prefectul Crispus l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cît mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creştinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al Sfântului mucenic de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre şi să i se ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Plin de răutate drăcească, împăratul Septimiu Sever, Sever împreună prefectul Crispus au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, "cei mai puternici din lume". Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult timp şi, după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordin de torturare a sfântului.

În cele din urmă, la insistenţele prefectului Crispus, împăratul a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte a lui Haralambie, prin tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii pe care a făcut-o înainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.

Moaştele

Moaştele Sfântului Haralambie (mai precis, un fragment mare din craniul său) se aflau în altarul bisericii Sf. Gheorghe din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă[1]. Un alt fragment (chiar mai mare) al craniului Sfântului Haralambie este păstrat în Mănăstirea Sfântul Ştefan de la Meteora. Este demn de remarcat faptul că racla în care se află moaştele datează din secolul XVII.

În biserica Mănăstirii Miclăuşeni, din Iaşi, se afla moaştele a treizeci de sfinţi, printre care şi ale Sfântului Haralambie. Părticele din moaştele sale se mai află şi la Mănăstirea Raşca, la Catedrala episcopală din Galaţi, precum şi la bisericile bucureştene „Sfântul Dumitru“ (Poşta), "Sfinţii Arhangheli“ (Oţelari) şi "Sfântul Stelian“.

Sfântul sfinţit mucenic Haralambie este cunoscut ca fiind apărător împotriva ciumei şi a foametei. Confirmarea o găsim şi în Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situaţii grele, cum au fost „ciuma lui Caragea Vodă“ din 1813, dar şi foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

În hagiografia şi iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintă sub chip de ierarh (episcop).

Imnografie

Condac, glasul al 4-lea:

Ca o comoară de mult preţ Biserica a câştigat capul tău,
Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie.
Drept aceea se şi bucură, mărind pe Ziditorul.

Tropar, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, fericite Haralambie,
ca un stâlp nemişcat Bisericii lui Hristos
şi sfeşnic lumii pururea luminos.
Strălucit-ai în lume prin mucenicie, înţelepte
şi ai ridicat întunecarea idolilor.
Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi.

Note

Surse

Legături externe