Hagiografie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(traducere)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}'''Hagiografia''' sau '''aghiografia''' este o ramură a [[teologie]]i care studiază vieţile sfinţilor, [[sinaxar]]ele, martirologiile etc. Uneori, la modul general, scrierile despre lucrurile sfinte sunt considerate hagiografie. Autorul care scrie despre sfinţi, sau vieţi de sfinţi se numeşte '''hagiograf''' sau '''aghiograf'''.
+
'''Hagiografia''' sau '''aghiografia''' este o ramură a [[teologie]]i care studiază vieţile sfinţilor, [[sinaxar]]ele, martirologiile etc. Uneori, la modul general, scrierile despre lucrurile sfinte sunt considerate hagiografie. Autorul care scrie despre sfinţi, sau vieţi de sfinţi se numeşte '''hagiograf''' sau '''aghiograf'''.
  
==Hagiography as a form of biography==
+
==Hagiografia – un fel de biografie==
Hagiography is unlike other forms of biography in that it does not necessarily attempt to give a full, historical account of the life of an individual saint. Rather, the purpose of hagiography is [[soteriology|soteriological]]—that is, the life of the saint is written so that it might have a salvific effect on those who encounter it.
+
Spre deosebire de alte tipuri de scrieri biografice, hagiografia nu caută neapărat să ofere o prezentare istorică exhaustivă a vieţii unui sfânt. Scopul hagiografie este unul [[soteriologie|soteriologic]] – scopul scrierii vieţilor sfinţilor este îndrumarea celor care le citesc pe drumul spre [[mântuire]].  
  
As such, hagiography often fails to include details which are standard for most biographical works, such as birthdate, childhood, career, and so forth. Rather, the details included are those which pertain to the saint's life as an [[icon]] of Christ, as one who points us to the abundant life available from our Lord.
+
De aceea, de multe ori scrierile hagiografice nu includ detalii pe care le întâlnim în mod obişnuit în lucrările de tip biografic, cum ar fi data naşterii, perioada copilăriei, cariera urmată ş.a.m.d. Sunt incluse mai degrabă elemente din viaţa sfântului ca [[icoană]] vie a lui Hristos, ca unul care ne călăuzeşte spre bogăţia vieţii în Hristos.
  
The secondary purpose of hagiography is to glorify persons in whom Christ has powerfully worked. Therefore, one often can notice a dearth of mention of the saint's sins in this life. Sometimes, those sins are mentioned (as with St. [[Mary of Egypt]] or the Prophet King [[David]]) so that their great repentance can be demonstrated, but other times, hagiography includes no mention of the saint's sins at allThis character of the genre should not be understood as propaganda—after all, it is axiomatic that only Christ is without sin—but rather that such details are not germane to the purpose of hagiography.
+
Scopul secundar al hagiografiei este proslăvirea persoanelor prin care s-a manifestat vădit lucrarea lui Hristos în lume. De aceea, putem observa adeseori că detaliile cu privire la păcatele săvârşite de sfânt în timpul vieţii sunt mai degrabă rare. Uneori, atunci când aceste păcate sunt amintite (cum este cazul Sfintei [[Maria Egipteanca]] sau a Regelui Prooroc [[David]]), aceasta se face în scopul de a pune în evidenţă pocăinţa lor. În alte cazuri, scrierile hagiografice nu amintesc deloc păcatele respectivului sfânt. Aceasta ţine de specificul acestui gen literar şi nu ar trebui văzut ca o formă de propagandă – este binecunoscut faptul că Hristos este singurul fără de păcat – însă prezentarea exhaustivă a acestor detalii nu este potrivită cu scopul hagiografiei.   
  
==Development of hagiography==
+
==Dezvoltarea hagiografiei==
Hagiography comprised an important literary genre in the early millennia of the Church, providing informational history as well as inspirational stories and legends. A hagiographic account of an individual saint is often referred to as a ''vita'' or ''life''.   
+
De-a lungul istoriei creştine, hagiografia a fost un gen literar important, oferind atât informaţii istorice cât şi povestiri exemplare şi legende. Prezentarea în stil hagiografic a vieţii unui sfânt este cunoscută sub numele de ''vita'' sau ''Viaţa'' sfântului respectiv.   
  
The genre of lives of the [[saint]]s first came into being in the [[Roman Empire]] as collections of traditional accounts of Christian [[martyr]]s, called [[martyrologies]]. In the 4th century, there were 3 main types of catalogues of lives of the saints:  
+
Acest gen literar al Vieţilor Sfinţilor a apărut în [[Imperiul Roman]] mai întâi sub forma unor culegeri de texte despre viaţa şi [[mucenic|martiriul]] unor creştini, aceste culegeri primind numele de [[martirologiu|martirologii]]. În secolul al IV-lea existau trei mari tipuri de  de culegeri de vieţi ale sfinţilor:  
  
*''Menaion'', an annual calendar catalogue (in Greek, ''menaios'' means "month") (biographies of the saints to be read at [[sermon]]s)
+
*''[[Minei]]ele'', culegeri de texte organizate pe luni (in greacă, ''menaios'' înseamnă "lună"), pentru întregul an calendaristic (cuprinzând biografii ale sfinţilor care erau citite în timpul [[predică|predicii]]).
*''Synaxarion'', or a short version of lives of the saints, arranged by dates
+
*''[[Sinaxar]]ele'', o versiune prescurtată a vieţilor sfinţilor, organizată pe zileor a short version of lives of the saints, arranged by dates
*''Paterikon'' (in Greek, ''pater'' means "father"), or biography of the specific saints, chosen by the catalogue compiler
+
*''[[Pateric]]ele'' (în limba greacă, ''pater'' înseamnă "părinte"), biografii ale unor anumiţi sfinţi selectate de cel care alcătuia culgerea. 
  
In Western Europe hagiography was one of the more important areas in the study of history during the Middle Ages. The ''Golden Legend'' of Jacob de Voragine compiled a great deal of mediæval hagiographic material, with a strong emphasis on miracle tales.
+
În Europa Occidentală, hagiografia era una din dimensiunile cele mai importante ale studiului istoriei în perioada medievală. ''Legenda aurită'' a lui Jacopo de Voragine, una din cele mai cunoscute lucrări de hagiografie medievală occidentală, era o prelucrare a foarte multor materiale hagiografice, insistând foarte mult asupra povestirilor despre minuni.  
  
In the 10th century, the work of St. [[Simeon Metaphrastes]]—an Orthodox [[monk]] who had been a secretary of state—marked a major development and codification of the genre. His ''Menologion'' (catalogue of lives of the saints), compiled at the request of Emperor [[Constantine VII Porphyrogenitus]] while Simeon was still a civil servant, became the standard for all of the Western and Eastern hagiographers. Over the years, hagiography as a genre absorbed a number of narrative plots and poetic images (often of pre-Christian origin, such as dragon fighting etc.), mediaeval [[parable]]s, short stories and anecdotes. Simeon's contribution was to collect these saints' lives from written and oral traditions, copying directly from some sources and reworking others, then arranging them in order of the saints' feast days.
+
În secolul al X-lea, opera Sfântului [[Simeon Metafrastul]] – un [[monah]] ortodox care fusese secretar de stat - a marcat o nouă etapă importantă în dezvoltarea şi codificarea genului hagiografic. ''Menologion''-ul său (o culegere de vieţi ale sfinţilor) alcătuit la cererea împăratului [[Constantin VII Porfirogenetul|Constantin al VII-lea Porfirogenetul]] pe când Sf. Simeon era încă un funcţionar în slujba împăratului, a devenit reperul esenţial pentru toţi hagiografii răsăriteni şi occidentali de mai târziu. De-a lungul timpului, hagiografia ca gen literar a integrat o serie de fire narative şi imagini poetice (adeseori de origine pre-creştină, precum lupta cu balaurii), [[parabolă|parabole]] medievale, scurte povestiri şi anecdote. Contribuţia lui Simeon a constat tocmai în culegerea acestor vieţi de sfinţi din surse atât scrise cât şi orale; el a copiat ca atare unele surse şi a prelucrat altele, după care le-a aşezat în ordinea zilelor de [[prăznuire]] ale sfinţilor respectivi.
 +
 
 +
Genul literar al vieţilor sfinţilor a fost adus în Rusia de slavii de Sud împreună cu scrierea, mai întâi prin intermediul traducerilor din limba greacă. În secolul al XI-lea, ruşii au început să alcătuiască povestea vieţii primilor sfinţi ruşi. În secolul al XVI-lea, mitropolitul Macarie a extins lista sfinţilor ruşi şi a supravegheat el însuşi alcătuirea Vieţilor acestora. Toate acestea aveau să fie reunite în culegerea numită ''Velikiye chet'yi-minei'' (Великие Четьи-Минеи sau "Mineiul Mare"), cuprinzând 12 volume, câte unul pentru fiecare lună a anului.
 +
 
 +
==A se vedea şi==
 +
*[[Patericul egiptean]]
 +
*[[Proloagele de la Ohrida]]
 +
 
 +
==Surse==
 +
[[:en:Hagiography|OrthodoxWiki:Hagiography]], articol adaptat după:
 +
*[[Wikipedia:Hagiography]]''
 +
*''The Orthodox Faith'' de Pr. Thomas Hopko ([http://www.oca.org/OCchapter.asp?ID=7 OCA web site])
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
 
 +
*[http://www.calendar-ortodox.ro/ Sinaxar] – vieţile sfinţilor prescurtate, pe calendar-ortodox.ro
 +
*[http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html Vieţile Sfinţilor] (apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).
 +
*Sf. [[Nicolae Velimirovici]], [http://episcopia-italiei.it/index.php?option=com_content&view=section&id=5&Itemid=37&lang=ro Proloagele de la Ohrida] (fragmente)
 +
*[http://biserica.org/ro/compendium/carti/patericegiptean/index.htm Patericul egiptean]
  
The genre of lives of the saints was brought to Russia by the South Slavs together with writing and also in translations from the Greek language. In the 11th century, the Russians began to compile the original life stories of the first Russian saints. In the 16th century, Metropolitan Macarius expanded the list of the Russian saints and supervised the compilation of their life stories. They would all be compiled in the so called ''Velikiye chet'yi-minei'' catalogue (Великие Четьи-Минеи, or "Grand monthly readings"), consisting of 12 volumes in accordance with each month of the year.
 
  
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]

Versiunea de la data 18 iulie 2011 15:27

Hagiografia sau aghiografia este o ramură a teologiei care studiază vieţile sfinţilor, sinaxarele, martirologiile etc. Uneori, la modul general, scrierile despre lucrurile sfinte sunt considerate hagiografie. Autorul care scrie despre sfinţi, sau vieţi de sfinţi se numeşte hagiograf sau aghiograf.

Hagiografia – un fel de biografie

Spre deosebire de alte tipuri de scrieri biografice, hagiografia nu caută neapărat să ofere o prezentare istorică exhaustivă a vieţii unui sfânt. Scopul hagiografie este unul soteriologic – scopul scrierii vieţilor sfinţilor este îndrumarea celor care le citesc pe drumul spre mântuire.

De aceea, de multe ori scrierile hagiografice nu includ detalii pe care le întâlnim în mod obişnuit în lucrările de tip biografic, cum ar fi data naşterii, perioada copilăriei, cariera urmată ş.a.m.d. Sunt incluse mai degrabă elemente din viaţa sfântului ca icoană vie a lui Hristos, ca unul care ne călăuzeşte spre bogăţia vieţii în Hristos.

Scopul secundar al hagiografiei este proslăvirea persoanelor prin care s-a manifestat vădit lucrarea lui Hristos în lume. De aceea, putem observa adeseori că detaliile cu privire la păcatele săvârşite de sfânt în timpul vieţii sunt mai degrabă rare. Uneori, atunci când aceste păcate sunt amintite (cum este cazul Sfintei Maria Egipteanca sau a Regelui Prooroc David), aceasta se face în scopul de a pune în evidenţă pocăinţa lor. În alte cazuri, scrierile hagiografice nu amintesc deloc păcatele respectivului sfânt. Aceasta ţine de specificul acestui gen literar şi nu ar trebui văzut ca o formă de propagandă – este binecunoscut faptul că Hristos este singurul fără de păcat – însă prezentarea exhaustivă a acestor detalii nu este potrivită cu scopul hagiografiei.

Dezvoltarea hagiografiei

De-a lungul istoriei creştine, hagiografia a fost un gen literar important, oferind atât informaţii istorice cât şi povestiri exemplare şi legende. Prezentarea în stil hagiografic a vieţii unui sfânt este cunoscută sub numele de vita sau Viaţa sfântului respectiv.

Acest gen literar al Vieţilor Sfinţilor a apărut în Imperiul Roman mai întâi sub forma unor culegeri de texte despre viaţa şi martiriul unor creştini, aceste culegeri primind numele de martirologii. În secolul al IV-lea existau trei mari tipuri de de culegeri de vieţi ale sfinţilor:

  • Mineiele, culegeri de texte organizate pe luni (in greacă, menaios înseamnă "lună"), pentru întregul an calendaristic (cuprinzând biografii ale sfinţilor care erau citite în timpul predicii).
  • Sinaxarele, o versiune prescurtată a vieţilor sfinţilor, organizată pe zileor a short version of lives of the saints, arranged by dates
  • Patericele (în limba greacă, pater înseamnă "părinte"), biografii ale unor anumiţi sfinţi selectate de cel care alcătuia culgerea.

În Europa Occidentală, hagiografia era una din dimensiunile cele mai importante ale studiului istoriei în perioada medievală. Legenda aurită a lui Jacopo de Voragine, una din cele mai cunoscute lucrări de hagiografie medievală occidentală, era o prelucrare a foarte multor materiale hagiografice, insistând foarte mult asupra povestirilor despre minuni.

În secolul al X-lea, opera Sfântului Simeon Metafrastul – un monah ortodox care fusese secretar de stat - a marcat o nouă etapă importantă în dezvoltarea şi codificarea genului hagiografic. Menologion-ul său (o culegere de vieţi ale sfinţilor) alcătuit la cererea împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul pe când Sf. Simeon era încă un funcţionar în slujba împăratului, a devenit reperul esenţial pentru toţi hagiografii răsăriteni şi occidentali de mai târziu. De-a lungul timpului, hagiografia ca gen literar a integrat o serie de fire narative şi imagini poetice (adeseori de origine pre-creştină, precum lupta cu balaurii), parabole medievale, scurte povestiri şi anecdote. Contribuţia lui Simeon a constat tocmai în culegerea acestor vieţi de sfinţi din surse atât scrise cât şi orale; el a copiat ca atare unele surse şi a prelucrat altele, după care le-a aşezat în ordinea zilelor de prăznuire ale sfinţilor respectivi.

Genul literar al vieţilor sfinţilor a fost adus în Rusia de slavii de Sud împreună cu scrierea, mai întâi prin intermediul traducerilor din limba greacă. În secolul al XI-lea, ruşii au început să alcătuiască povestea vieţii primilor sfinţi ruşi. În secolul al XVI-lea, mitropolitul Macarie a extins lista sfinţilor ruşi şi a supravegheat el însuşi alcătuirea Vieţilor acestora. Toate acestea aveau să fie reunite în culegerea numită Velikiye chet'yi-minei (Великие Четьи-Минеи sau "Mineiul Mare"), cuprinzând 12 volume, câte unul pentru fiecare lună a anului.

A se vedea şi

Surse

OrthodoxWiki:Hagiography, articol adaptat după:

Legături externe