Modificări

Căci dacă monahismul răsăritean îşi datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre [[îndumnezeire]] (gr. ''theosis'') şi despre [[epectază]] (gr. ''epektasis'' = întindere, urcuş) – învăţături esenţiale ale misticii şi asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă şi fără oprire mişcare ascendentă pe scara virtuţilor către treptele superioare ale plenitudinii harului şi până la îndumnezeire. Acest urcuş (gr. ''anábasis'') este elanul către Dumnezeu pe care [[eros]]ul erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în fiinţa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. ''katharsis''), o creştere spirituală spre "mãsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este [[Moise]], care "nu se opreste deloc din urcusul său, nici nu-şi fixează limite la mişcarea sa către înălţimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia şi continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară" (Grigorie al Nissei – ''Viaţa lui [[Moise]]. Tratat de desăvârşire în virtute'', Theorie II, 227).