Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Grigorie al III-lea al Romei

Cel întru sfinți părintele nostru Grigorie al III-lea, papă al Romei (731-741), prin naștere sirian, a urmat papei Grigorie al II-lea în martie 731. S-a opus cu hotărâre iconoclasmului, care făcea ravagii în Imperiul Bizantin. A murit la 28 noiembrie 741. Pomenirea lui se face la 10 decembrie în martirologiile romane.

Viața

Grigore al II-lea a fost aclamat ca papă de poporul Romei cu prilejul înmormântării predecesorului său, Grigorie al II-lea.

A fost ultimul papă care a mai îndeplinit şi funcţia de exarh bizantin. Imediat după înscăunare, Grigorie al III-lea i-a cerut împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurianul să îşi modereze poziţia faţă de controversa controversa iconoclastă şi să nu îi mai persecute pe iconoduli. Cum nu a primit nici un răspuns de la împărat, papa Grigorie a convocat un sinod în noiembrie 731, care a denunțat iconoclasmul și i-a excomunicat pe distrugătorii icoanelor. Când decretele sinodului au ajuns la împărat, acesta a decis să-l pună pe Grigorie sub tutelă, transferând în același timp teritoriile papale sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol.

Cu activitatea susținută a lui Grigorie în cadrul imperiului, Ravena a putut fi recuperată din mâinile Lombarzilor, care o capturaseră în anul 733. Totuși, Grigorie a avut în vedere su fortificarea Romei și a căutat să încheie alianțe cu oponenții lui Liutprand, regele lombarzilor și al francilor. Grigorie a trimis ambasadori la Charles Martel, dar nu a primit niciun răspuns.

Papa Grigorie al III-lea a promovat Biserica din nordul Europei, prin misiuni cum au fost cele ale sfântului Bonifaciu în Germania și Willibald în Boemia. Grigorie a acordat onoarea papală de a purta pallium la doi episcopi din Insulele Britanice, Egbert de York și Tatwine, arhiepiscop de Canterbury. A înfrumusețat Roma și a încurajat monahismul.

Surse

Pope Gregory III - articol en.wikipedia.org

Casetă de succesiune:
Grigorie al III-lea al Romei
Precedat de:
Grigorie al II-lea
Papă al Romei
731-741
Urmat de:
Zaharia