Grigorie al III-lea al Romei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Viața: ref.)
(note)
Linia 4: Linia 4:
 
Grigore al II-lea a fost aclamat ca papă de poporul Romei cu prilejul [[înmormântare|înmormântării]] predecesorului său, Grigorie al II-lea.   
 
Grigore al II-lea a fost aclamat ca papă de poporul Romei cu prilejul [[înmormântare|înmormântării]] predecesorului său, Grigorie al II-lea.   
  
−
A fost ultimul papă care a mai îndeplinit şi funcţia de exarh bizantin. Imediat după înscăunare, Grigorie al III-lea i-a cerut [[Listă a Împăraţilor Romani de Răsărit|împăratului bizantin]] Leon al III-lea ''Isaurianul'' să îşi modereze poziţia faţă de controversa [[iconoclasm|controversa iconoclastă]] şi să nu îi mai persecute pe iconoduli. Cum nu a primit nici un răspuns de la împărat, papa Grigorie a convocat un [[sinod]] în noiembrie 731, care a denunțat iconoclasmul și i-a excomunicat pe distrugătorii [[icoană|icoanelor]]. Când decretele sinodului au ajuns la împărat, acesta a decis să-l pună pe Grigorie sub tutelă, transferând în același timp teritoriile papale, precum şi episcopatele din Sicilia, Italia Inferioară și Iliria, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la [[Constantinopol]].  
+
A fost ultimul papă care a mai îndeplinit şi funcţia de exarh bizantin. Imediat după înscăunare, Grigorie al III-lea i-a cerut [[Listă a Împăraţilor Romani de Răsărit|împăratului bizantin]] Leon al III-lea ''Isaurianul'' să îşi modereze poziţia faţă de controversa [[iconoclasm|controversa iconoclastă]] şi să nu îi mai persecute pe iconoduli. Cum nu a primit nici un răspuns de la împărat, papa Grigorie a convocat un [[sinod]] în noiembrie 731, care a denunțat iconoclasmul și i-a excomunicat pe distrugătorii [[icoană|icoanelor]]. Când decretele sinodului au ajuns la împărat, acesta a decis să-l pună pe Grigorie sub tutelă, transferând în același timp teritoriile papale, precum şi episcopatele din Sicilia, Italia Inferioară și Iliria, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la [[Constantinopol]].<ref>Edward Gibbon, ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>
  
−
În perioada respectivă longobarzii (lombarzii) își continuau expansiunea pe teritoriul italian. Datorită activităţii susținute a lui Grigorie în cadrul imperiului, oraşul Ravenna, fostă capitală imperială, a putut fi recuperat din mâinile lombarzilor, care îl capturaseră în anul 733.<ref name="World History">Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref> Totuși, Grigorie a avut în vedere şi fortificarea Romei și a căutat să încheie alianțe cu oponenții lui Liutprand, regele lombarzilor, fiind primul papă care a fost nevoit să îi roage pe franci să îl ajute. În acest sens Grigorie a trimis ambasadori la Charles Martel (majordom și duce al francilor - ''dux francorum'' - având atribuțiile unui rege al francilor). Deşi iniţial nu a primit niciun răspuns, ulterior francii au pornit o expediţie împotriva lombarzilor, dar această intervenție militară a francilor în Italia nu a avut succes.
+
În perioada respectivă longobarzii (lombarzii) își continuau expansiunea pe teritoriul italian. Datorită activităţii susținute a lui Grigorie în cadrul imperiului, oraşul Ravenna, fostă capitală imperială, a putut fi recuperat din mâinile lombarzilor, care îl capturaseră în anul 733.<ref>Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref> Totuși, Grigorie a avut în vedere şi fortificarea Romei și a căutat să încheie alianțe cu oponenții lui Liutprand, regele lombarzilor, fiind primul papă care a fost nevoit să îi roage pe franci să îl ajute. În acest sens Grigorie a trimis ambasadori la Charles Martel (majordom și duce al francilor - ''dux francorum'' - având atribuțiile unui rege al francilor). Deşi iniţial nu a primit niciun răspuns, ulterior francii au pornit o expediţie împotriva lombarzilor, dar această intervenție militară a francilor în Italia nu a avut succes.
  
 
Papa Grigorie al III-lea a sprijinit Biserica din nordul Europei, prin misiuni cum au fost cele ale sfântului [[Bonifaciu]] în Germania și Willibald în Boemia. Grigorie a acordat onoarea papală de a purta [[pallium]] la doi episcopi din Insulele Britanice, Egbert de York și Tatwine, [[arhiepiscop]] de Canterbury. A înfrumusețat Roma și a încurajat [[monahism]]ul.
 
Papa Grigorie al III-lea a sprijinit Biserica din nordul Europei, prin misiuni cum au fost cele ale sfântului [[Bonifaciu]] în Germania și Willibald în Boemia. Grigorie a acordat onoarea papală de a purta [[pallium]] la doi episcopi din Insulele Britanice, Egbert de York și Tatwine, [[arhiepiscop]] de Canterbury. A înfrumusețat Roma și a încurajat [[monahism]]ul.
 +
 +
==Note==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==

Versiunea de la data 5 decembrie 2012 15:42

Cel întru sfinți părintele nostru Grigorie al III-lea, papă al Romei (731-741), prin naștere sirian, a urmat papei Grigorie al II-lea în martie 731. S-a opus cu hotărâre iconoclasmului, care făcea ravagii în Imperiul Bizantin. A murit la 28 noiembrie 741. Pomenirea lui se face la 10 decembrie în martirologiile romane.

Viața

Grigore al II-lea a fost aclamat ca papă de poporul Romei cu prilejul înmormântării predecesorului său, Grigorie al II-lea.

A fost ultimul papă care a mai îndeplinit şi funcţia de exarh bizantin. Imediat după înscăunare, Grigorie al III-lea i-a cerut împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurianul să îşi modereze poziţia faţă de controversa controversa iconoclastă şi să nu îi mai persecute pe iconoduli. Cum nu a primit nici un răspuns de la împărat, papa Grigorie a convocat un sinod în noiembrie 731, care a denunțat iconoclasmul și i-a excomunicat pe distrugătorii icoanelor. Când decretele sinodului au ajuns la împărat, acesta a decis să-l pună pe Grigorie sub tutelă, transferând în același timp teritoriile papale, precum şi episcopatele din Sicilia, Italia Inferioară și Iliria, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.[1]

În perioada respectivă longobarzii (lombarzii) își continuau expansiunea pe teritoriul italian. Datorită activităţii susținute a lui Grigorie în cadrul imperiului, oraşul Ravenna, fostă capitală imperială, a putut fi recuperat din mâinile lombarzilor, care îl capturaseră în anul 733.[2] Totuși, Grigorie a avut în vedere şi fortificarea Romei și a căutat să încheie alianțe cu oponenții lui Liutprand, regele lombarzilor, fiind primul papă care a fost nevoit să îi roage pe franci să îl ajute. În acest sens Grigorie a trimis ambasadori la Charles Martel (majordom și duce al francilor - dux francorum - având atribuțiile unui rege al francilor). Deşi iniţial nu a primit niciun răspuns, ulterior francii au pornit o expediţie împotriva lombarzilor, dar această intervenție militară a francilor în Italia nu a avut succes.

Papa Grigorie al III-lea a sprijinit Biserica din nordul Europei, prin misiuni cum au fost cele ale sfântului Bonifaciu în Germania și Willibald în Boemia. Grigorie a acordat onoarea papală de a purta pallium la doi episcopi din Insulele Britanice, Egbert de York și Tatwine, arhiepiscop de Canterbury. A înfrumusețat Roma și a încurajat monahismul.

Note

  1. ↑ Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman, Editura Minerva, Bucureşti, 1976
  2. ↑ Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5

Surse

Pope Gregory III - articol en.wikipedia.org

Casetă de succesiune:
Grigorie al III-lea al Romei
Precedat de:
Grigorie al II-lea 		Papă al Romei
731-741 		Urmat de:
Zaharia


Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Grigorie_al_III-lea_al_Romei&oldid=31647”