Grigorie al II-lea al Constantinopolului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Viaţa: Tomos)
m (Categorie:Patriarhi ai Constantinopolului)
Linia 31: Linia 31:
  
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Patriarhi de Constantinopol]]
+
[[Categorie:Patriarhi ai Constantinopolului]]
  
 
[[en:Gregory II of Constantinople]]
 
[[en:Gregory II of Constantinople]]

Versiunea de la data 16 iunie 2011 22:35

Preafericitul Grigorie al II-lea al Ciprului (gr. Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost Patriarh de Constantinopol între anii 1283 şi 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii despre filioque pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la Crez.

Viaţa

Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie mai înaltă faţă de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală latină. Deoarece avea dificultăţi la învăţarea limbii latine, cunoştinţele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura pe care o dorea.

Căutarea sa referitoare la o educaţie înaltă în retorici l-a dus pe continent, la Efes în Asia Mică, apoi la Niceea şi, ulterior, la Constantinopol unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt alungate din cetate şi curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa intelectuală a oraşului şi devine profesor şi participant la renaşterea paleologiană. Printre studenţii săi s-a aflat şi Nichifor Chumnos.

În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând scaunul patriarhal, el a moştenit şi problemele religioase şi politice care crescuseră în timpul ocupaţiei latine şi în urma Sinodului unionist din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘.

În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui Arsenie şi Iosif al II-lea privitor la poziţiile lor unioniste şi la filioque. În timpul sinodului, Grigorie şi-a prezentat poziţia referitor la filioque în lucrarea sa Tomos[1] opunându-se inovaţiei teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi Atanasie ci a adus şi o contribuţie teologică raţională care s-a încheiat cu implicaţiile scrierilor Părinţilor capadocieni şi ale lui Ioan Damaschinul despre lucrarea Duhului Sfânt.

Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat să demisioneze, ceea ce el a şi făcut în 1289. Faptul că el a demisionat şi nu a continuat să insiste pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sale pastorale faţă de importanţa vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii sale.

Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate şi prin autobiografia sa. El a adormit întru Domnul în anul 1290.

Note

  1. http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a Tomos-ului credinţei împotriva lui Beccus


Casetă de succesiune:
Grigorie al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Ioan al XI-lea Beccus
Patriarh de Constantinopol
1283-1289
Urmat de:
Atanasie I



Surse