Grigorie al II-lea al Constantinopolului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
{{Îmbunătăţire}}
 
 
 
Preafericitul '''Grigorie al II-lea al Ciprului''' (gr. Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost [[Patriarh]] de [[Constantinopol]] între anii 1283 şi 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii despre [[filioque]] pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la [[Crez]].
 
Preafericitul '''Grigorie al II-lea al Ciprului''' (gr. Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost [[Patriarh]] de [[Constantinopol]] între anii 1283 şi 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii despre [[filioque]] pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la [[Crez]].
  
Linia 6: Linia 4:
 
Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie mai înaltă faţă de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală latină. Deoarece avea dificultăţi la învăţarea limbii latine, cunoştinţele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura pe care o dorea.
 
Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie mai înaltă faţă de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală latină. Deoarece avea dificultăţi la învăţarea limbii latine, cunoştinţele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura pe care o dorea.
  
Căutarea sa referitoare la o educaţie înaltă în retorici l-a dus pe continent, la [[Efes]] în Asia Mică, apoi la [[Niceea]] şi, ulterior, la [[Constantinopol]] unde a studiat cu Gheorghe Acropolites?. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt scoase din oraş şi curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa intelectuală a oraşului şi devine profesor şi participant la renaşterea paleologiană. Printre studenţii săi s-a aflat şi Nichifor Chumnos.  
+
Căutarea sa referitoare la o educaţie înaltă în retorici l-a dus pe continent, la [[Efes]] în Asia Mică, apoi la [[Niceea]] şi, ulterior, la [[Constantinopol]] unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt scoase din oraş şi curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa intelectuală a oraşului şi devine profesor şi participant la renaşterea paleologiană. Printre studenţii săi s-a aflat şi Nichifor Chumnos.  
  
 
În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând [[Scaunul Episcopului|scaun]]ul patriarhal, el a moştenit şi problemele religioase şi politice care crescuseră în timpul ocupaţiei latine şi în urma [[Sinodul din Lyon|Sinodului unionist]] din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘.
 
În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând [[Scaunul Episcopului|scaun]]ul patriarhal, el a moştenit şi problemele religioase şi politice care crescuseră în timpul ocupaţiei latine şi în urma [[Sinodul din Lyon|Sinodului unionist]] din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘.
  
În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui [[Arsenie Autoreianus de Constantinopol|Arsenie]] şi [[Iosif al II-lea al Constantinopolului|Iosif al II-lea]] privitor la poziţiile lor unioniste şi la filioque. În timpul sinodului, Grigorie şi-a prezentat poziţia referitor la filioque în lucrarea sa  Tome<ref>[[http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html]] Expunere a ''Tomus''-ului credinţei împotriva lui Beccus</ref> opunându-se inovaţiei teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi Atanasie ci a adus şi o contribuţie teologică raţională care s-a încheiat cu implicaţiile scrierilor [[Părinţii capadocieni|Părinţilor capadocieni]] şi ale lui [[Ioan Damaschin]]ul despre lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].  
+
În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui [[Arsenie Autoreianus de Constantinopol|Arsenie]] şi [[Iosif al II-lea al Constantinopolului|Iosif al II-lea]] privitor la poziţiile lor unioniste şi la filioque. În timpul sinodului, Grigorie şi-a prezentat poziţia referitor la filioque în lucrarea sa  Tome<ref>http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a ''Tomus''-ului credinţei împotriva lui Beccus</ref> opunându-se inovaţiei teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi Atanasie ci a adus şi o contribuţie teologică raţională care s-a încheiat cu implicaţiile scrierilor [[Părinţii capadocieni|Părinţilor capadocieni]] şi ale lui [[Ioan Damaschin]]ul despre lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].  
  
 
Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat să demisioneze, ceea ce el a şi făcut în 1289. Prin aceea că el a demisionat şi nu a continuat să preseze pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sale pastorale faţă de importanţa vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii sale.
 
Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat să demisioneze, ceea ce el a şi făcut în 1289. Prin aceea că el a demisionat şi nu a continuat să preseze pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sale pastorale faţă de importanţa vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii sale.

Versiunea de la data 9 aprilie 2010 20:46

Preafericitul Grigorie al II-lea al Ciprului (gr. Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost Patriarh de Constantinopol între anii 1283 şi 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii despre filioque pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la Crez.

Viaţa

Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie mai înaltă faţă de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală latină. Deoarece avea dificultăţi la învăţarea limbii latine, cunoştinţele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura pe care o dorea.

Căutarea sa referitoare la o educaţie înaltă în retorici l-a dus pe continent, la Efes în Asia Mică, apoi la Niceea şi, ulterior, la Constantinopol unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt scoase din oraş şi curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa intelectuală a oraşului şi devine profesor şi participant la renaşterea paleologiană. Printre studenţii săi s-a aflat şi Nichifor Chumnos.

În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând scaunul patriarhal, el a moştenit şi problemele religioase şi politice care crescuseră în timpul ocupaţiei latine şi în urma Sinodului unionist din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘.

În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui Arsenie şi Iosif al II-lea privitor la poziţiile lor unioniste şi la filioque. În timpul sinodului, Grigorie şi-a prezentat poziţia referitor la filioque în lucrarea sa Tome[1] opunându-se inovaţiei teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi Atanasie ci a adus şi o contribuţie teologică raţională care s-a încheiat cu implicaţiile scrierilor Părinţilor capadocieni şi ale lui Ioan Damaschinul despre lucrarea Duhului Sfânt.

Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat să demisioneze, ceea ce el a şi făcut în 1289. Prin aceea că el a demisionat şi nu a continuat să preseze pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sale pastorale faţă de importanţa vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii sale.

Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate şi prin autobiografia sa. El a adormit în Domnul în 1290.

Note

  1. http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a Tomus-ului credinţei împotriva lui Beccus
Casetă de succesiune:
Grigorie al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Ioan al XI-lea Beccus
Patriarh de Constantinopol
1283-1289
Urmat de:
Atanasie I



Surse