Modificări

Preafericitul '''[[Grigorie ]] al II-lea al CipruluiConstantinopolului''' (gr. cunoscut și ca '''Grigorie Cipriotul''', în greccește: Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost [[Patriarh]] de al [[Constantinopol]] ului între anii 1283 şi și 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii învățăturii despre [[filioque]] pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la [[Crez]].

==ViaţaViața==Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere naștere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei ocupației france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie educație mai înaltă faţă față de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală școală latină. Deoarece avea dificultăţi dificultăți la învăţarea învățarea limbii latine, cunoştinţele cunoștințele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi și logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura învățătura pe care o dorea.

Căutarea sa referitoare la o educaţie educație înaltă în retorici l-a dus pe continent, la [[Efes]] în Asia Mică, apoi la [[Niceea]] şiși, ulterior, la [[Constantinopol]] unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt alungate din cetate şi și curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa viața intelectuală a oraşului şi orașului și devine profesor şi și participant la renaşterea renașterea paleologiană. Printre studenţii studenții săi s-a aflat şi și Nichifor Chumnos.

În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând [[Scaunul Episcopului|scaun]]ul patriarhal, el a moştenit şi moștenit și problemele religioase şi și politice care crescuseră în timpul ocupaţiei ocupației latine şi și în urma [[Sinodul din Lyon|Sinodului unionist]] din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi și patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi și mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘''[[filioque]]''.

În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui [[Arsenie Autoreianus de Constantinopol|Arsenie]] şi și [[Iosif al II-lea al Constantinopolului|Iosif al II-lea]] privitor privitoare la poziţiile pozițiile lor unioniste şi și la ''filioque''. În timpul sinodului, Grigorie şiși-a prezentat poziţia poziția referitor la ''filioque '' în lucrarea sa ''Tomos''<ref>http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a ''Tomos''-ului credinţei credinței împotriva lui Beccus</ref> opunându-se inovaţiei inovației teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi și Atanasie ci a adus şi și o contribuţie contribuție teologică raţională rațională care s-a încheiat cu implicaţiile implicațiile scrierilor [[Părinţii Părinții capadocieni|Părinţilor Părinților capadocieni]] şi și ale lui [[Ioan Damaschin]]ul despre lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].

Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor intuițiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi Deși contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat forțat să demisioneze, ceea ce el a şi și făcut în 1289. Faptul că el a demisionat şi și nu a continuat să insiste pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sensibilității sale pastorale faţă față de importanţa importanța vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii vieții sale.

Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate şi și prin autobiografia sa. El a adormit întru Domnul în anul 1290.

înainte=[[Ioan al XI-lea BeccusBekkos]]|titlu=[[Listă a patriarhilor de ConstantinopolConstantinopolului|Patriarh de Constantinopolal Constantinopolului]]|

după=[[Atanasie Ial Constantinopolului|Atanasie I]]}}{{end box}}