Grigorie al II-lea al Constantinopolului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Îmbunătăţire}}
+
Preafericitul '''[[Grigorie]] al II-lea al Constantinopolului''' (cunoscut și ca '''Grigorie Cipriotul''', în greccește: Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost [[Patriarh]] al [[Constantinopol]]ului între anii 1283 și 1289. S-a opus cu tărie învățăturii despre [[filioque]] pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la [[Crez]].
  
Preafericitul '''Grigorie al II-lea al Ciprului''' (gr. Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost [[Patriarh]] de [[Constantinopol]] între anii 1283 şi 1289. S-a opus cu tărie învăţăturii despre [[filioque]] pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la [[Crez]].
+
==Viața==
 +
Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naștere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupației france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educație mai înaltă față de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o școală latină. Deoarece avea dificultăți la învățarea limbii latine, cunoștințele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii și logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învățătura pe care o dorea.
  
==Viaţa==
+
Căutarea sa referitoare la o educație înaltă în retorici l-a dus pe continent, la [[Efes]] în Asia Mică, apoi la [[Niceea]] și, ulterior, la [[Constantinopol]] unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt alungate din cetate și curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viața intelectuală a orașului și devine profesor și participant la renașterea paleologiană. Printre studenții săi s-a aflat și Nichifor Chumnos.  
Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naştere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupaţiei france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educaţie mai înaltă faţă de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o şcoală latină. Deoarece avea dificultăţi la învăţarea limbii latine, cunoştinţele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii şi logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învăţătura pe care o dorea.
 
  
Căutarea sa referitoare la o educaţie înaltă în retorici l-a dus pe continent, la [[Efes]] în Asia Mică, apoi la [[Niceea]] şi, ulterior, la [[Constantinopol]] unde a studiat cu Gheorghe Acropolites?. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt scoase din oraş şi curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viaţa intelectuală a oraşului şi devine profesor şi participant la renaşterea paleologiană. Printre studenţii săi s-a aflat şi Nichifor Chumnos.  
+
În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând [[Scaunul Episcopului|scaun]]ul patriarhal, el a moștenit și problemele religioase și politice care crescuseră în timpul ocupației latine și în urma [[Sinodul din Lyon|Sinodului unionist]] din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea și patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit și mai încurcate prin controversa din jurul ''[[filioque]]''.
  
În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând [[Scaunul Episcopului|scaun]]ul patriarhal, el a moştenit şi problemele religioase şi politice care crescuseră în timpul ocupaţiei latine şi în urma [[Sinodul din Lyon|Sinodului unionist]] din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea şi patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit şi mai încurcate prin controversa din jurul ‘’filioque’‘.
+
În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui [[Arsenie Autoreianus de Constantinopol|Arsenie]] și [[Iosif al II-lea al Constantinopolului|Iosif al II-lea]] privitoare la pozițiile lor unioniste și la ''filioque''. În timpul sinodului, Grigorie și-a prezentat poziția referitor la ''filioque'' în lucrarea sa ''Tomos''<ref>http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a ''Tomos''-ului credinței împotriva lui Beccus</ref> opunându-se inovației teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie și Atanasie ci a adus și o contribuție teologică rațională care s-a încheiat cu implicațiile scrierilor [[Părinții capadocieni|Părinților capadocieni]] și ale lui [[Ioan Damaschin]]ul despre lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].  
  
În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui [[Arsenie Autoreianus de Constantinopol|Arsenie]] şi [[Iosif al II-lea al Constantinopolului|Iosif al II-lea]] privitor la poziţiile lor unioniste şi la filioque. În timpul sinodului, Grigorie şi-a prezentat poziţia referitor la filioque în lucrarea sa  Tome<ref>[[http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html]] Expunere a ''Tomus''-ului credinţei împotriva lui Beccus</ref> opunându-se inovaţiei teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie şi Atanasie ci a adus şi o contribuţie teologică raţională care s-a încheiat cu implicaţiile scrierilor [[Părinţii capadocieni|Părinţilor capadocieni]] şi ale lui [[Ioan Damaschin]]ul despre lucrarea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].  
+
Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuițiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deși contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forțat să demisioneze, ceea ce el a și făcut în 1289. Faptul că el a demisionat și nu a continuat să insiste pe acest subiect, este o dovadă a sensibilității sale pastorale față de importanța vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieții sale.
  
Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuiţiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deşi contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forţat să demisioneze, ceea ce el a şi făcut în 1289. Prin aceea că el a demisionat şi nu a continuat să preseze pe acest subiect, este o dovadă a sensibilităţii sale pastorale faţă de importanţa vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieţii sale.
+
Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate și prin autobiografia sa. El a adormit întru Domnul în anul 1290.
 
 
Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate şi prin autobiografia sa. El a adormit în Domnul în 1290.
 
  
 
==Note==
 
==Note==
 
<references/>
 
<references/>
 +
  
 
{{start box}}
 
{{start box}}
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
înainte=[[Ioan al XI-lea Beccus]]|
+
înainte=[[Ioan al XI-lea Bekkos]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Patriarh de Constantinopol]]|
+
titlu=[[Listă a patriarhilor Constantinopolului|Patriarh al Constantinopolului]]|
 
ani= 1283-1289 |
 
ani= 1283-1289 |
după=Atanasie I}}
+
după=[[Atanasie I al Constantinopolului|Atanasie I]]}}
{{end box}}  
+
{{end box}}
  
 
==Surse==
 
==Surse==
Linia 32: Linia 31:
  
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Patriarhi de Constantinopol]]
+
[[Categorie:Patriarhi ai Constantinopolului]]
  
 
[[en:Gregory II of Constantinople]]
 
[[en:Gregory II of Constantinople]]

Versiunea de la data 20 noiembrie 2018 11:11

Preafericitul Grigorie al II-lea al Constantinopolului (cunoscut și ca Grigorie Cipriotul, în greccește: Γρηγόριος ο Κύπριος) a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1283 și 1289. S-a opus cu tărie învățăturii despre filioque pe care Biserica Romano-Catolică a adăugat-o la Crez.

Viața

Grigorie s-a născut în 1241 într-o familie de clasă mijlocie de origine nobilă. La naștere a primit numele de Gheorghe. Familia locuia în Cipru în vremea ocupației france a insulei. În Ciprul ocupat de latini, Grigorie a aflat că poate accede la o educație mai înaltă față de nivelul grecilor din insulă, astfel că el a devenit student la o școală latină. Deoarece avea dificultăți la învățarea limbii latine, cunoștințele pe care le-a dobândit în domeniul gramaticii și logicii aristoteliene au fost limitate. El a fost nevoit să caute în altă parte învățătura pe care o dorea.

Căutarea sa referitoare la o educație înaltă în retorici l-a dus pe continent, la Efes în Asia Mică, apoi la Niceea și, ulterior, la Constantinopol unde a studiat cu Gheorghe Acropolites. În 1261, trupele latine care ocupau Constantinopolul sunt alungate din cetate și curtea imperială se reîntoarce. Grigorie aderă la viața intelectuală a orașului și devine profesor și participant la renașterea paleologiană. Printre studenții săi s-a aflat și Nichifor Chumnos.

În 1283, Grigorie este ales Patriarh de Constantinopol. Ocupând scaunul patriarhal, el a moștenit și problemele religioase și politice care crescuseră în timpul ocupației latine și în urma Sinodului unionist din Lyon din 1274. Disputele aprinse apărute din cauza tentativelor insistente de unire cu Roma ale împăratului Mihail al VIII-lea și patriarhului Ioan al XI-lea Beccus au devenit și mai încurcate prin controversa din jurul filioque.

În primăvara lui 1285, Grigorie a convocat Sinodul din Vlaherne pentru a rezolva disputa dintre discipolii lui Arsenie și Iosif al II-lea privitoare la pozițiile lor unioniste și la filioque. În timpul sinodului, Grigorie și-a prezentat poziția referitor la filioque în lucrarea sa Tomos[1] opunându-se inovației teologice a lui Ioan al XI-lea. În lucrarea sa, Grigorie nu a prezentat doar o repetare a formulelor lui Fotie și Atanasie ci a adus și o contribuție teologică rațională care s-a încheiat cu implicațiile scrierilor Părinților capadocieni și ale lui Ioan Damaschinul despre lucrarea Duhului Sfânt.

Contemporanii Patriarhului Grigorie nu au sesizat impactul intuițiilor acestuia. Aceste cuvinte au devenit premergătoarele teologiei palamite din secolul al XIV-lea. Deși contemporanii săi i-au acceptat, în general, ortodoxia, el a fost forțat să demisioneze, ceea ce el a și făcut în 1289. Faptul că el a demisionat și nu a continuat să insiste pe acest subiect, este o dovadă a sensibilității sale pastorale față de importanța vindecării divizării politice care se abătuse asupra bisericii din timpul vieții sale.

Patriarhul Grigorie al II-lea s-a remarcat prin numeroasele sale lucrări publicate și prin autobiografia sa. El a adormit întru Domnul în anul 1290.

Note

  1. http://www.geocities.com/trvalentine/orthodox/tomos1285.html - Expunere a Tomos-ului credinței împotriva lui Beccus


Casetă de succesiune:
Grigorie al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Ioan al XI-lea Bekkos
Patriarh al Constantinopolului
1283-1289
Urmat de:
Atanasie I



Surse