Grigorie Decapolitul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Moaştele)
m (Moaștele: leg. int.)
(Nu s-au afișat 34 de versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
[[Sfânt]]ul [[Cuvios]] şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru '''Grigorie Decapolitul''' s-a născut la sfârşitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viaţă monahală exemplară şi a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul [[Icoană|icoanelor]]. A murit într-o [[mănăstire]] din [[Constantinopol]], în ziua de [[20 noiembrie]] 842.  
+
{{Articol de calitate}}{{Sfinti
 +
|nume= Sf. Grigorie Decapolitul
 +
|Imagine= [[Imagine:Sf_Grigorie_Decapolitul.jpg|250px|Sfântul Grigorie Decapolitul]]
 +
|nastere= aprox. 790, Decapolea Isauriei
 +
|adormire= 20 noiembrie, 842, [[Constantinopol]]
 +
|localizare= [[Imagine:Flag_of_the_Byzantine_Empire.png|24 px]] [[Imperiul Bizantin]]
 +
|recunoastere= [[Patriarhia Ecumenică de Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă Română|BOR]]
 +
|etnie= greacă
 +
|tip= [[Cuvios]]
 +
|canonizare= dată necunoscută
 +
|calendar= [[20 noiembrie]]
 +
|biserici= [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)]]
 +
|site= http://www.manastireabistrita.ro/sfantul-grigorie-decapolitul/
 +
|}}[[Sfânt]]ul [[Cuvios]] și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru '''[[Grigorie]] Decapolitul''' s-a născut la sfârșitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viață monahală exemplară și a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul [[Icoană|icoanelor]]. A murit într-o [[mănăstire]] din [[Constantinopol]], în ziua de [[20 noiembrie]] 842.  
  
Cinstitele sale [[moaşte]], după mai multe veacuri de mutări datorate vitregiei vremurilor, au fost aduse la [[Mănăstirea Bistriţa]] din judeţul Vâlcea, unde se află şi în prezent. În anul 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]], [[Prăznuire|prăznuirea]] sa fiind pe [[20 noiembrie]].
+
Cinstitele sale [[moaște]], după mai multe veacuri de mutări datorate vitregiei vremurilor, au fost aduse la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]] din județul Vâlcea, unde se află și în prezent. În anul 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]], [[Prăznuire|prăznuirea]] sa fiind pe [[20 noiembrie]].
  
==Viaţa==
+
==Viața==
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în oraşul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, care aparţinea pe atunci Imperiului bizantin. Din punct de vedere etimologic, supranumele ''Decapolitul'' i se trage de la locul de naştere: ''Decapolis'' (grec. deka = zece, polis = oraş) era un grup de zece oraşe situat în Isauria (Iordania şi Siria de astăzi); în limba română folosită în scrierile religioase, s-a preferat forma arhaică ''Decapolea'', în loc de ''Decapolis''.
+
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, care aparținea pe atunci Imperiului bizantin. Din punct de vedere etimologic, supranumele ''Decapolitul'' i se trage de la locul de naștere: ''Decapolis'' (grec. deka = zece, polis = oraș) era un grup de zece orașe situat în Isauria (Iordania și Siria de astăzi); în limba română folosită în scrierile religioase, s-a preferat forma arhaică ''Decapolea'', în loc de ''Decapolis''.
Se crede că s-a născut prin anii 780-790, deci chiar în vremea când a avut loc [[Sinodul VII Ecumenic]] de la [[Niceea]] din anul 787, sinod care a condamnat [[iconoclasm]]ul, adică pe cei care respingeau cultul [[icoană|icoanelor]]. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind şi o femeie foarte evlavioasă. La vremea potrivită, a fost dat la învăţătura, pentru a putea fi mai târziu de folos semenilor săi. Încă de copil manifesta o înclinare spre cele duhovniceşti. Lua parte la slujbe, se ruga, citea [[Sfânta Scriptură]], făcea fapte de milostenie, arăta o dragoste sinceră faţă de toţi cei din jurul sau. Adesea se retrăgea în locuri ascunse pentru a se ruga şi a medita. Apoi a respins îndemnul părinţilor săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceştia şi s-a retras în Munţii Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat din pricină că se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor<ref>Acest fapt se referă desigur la cea de-a doua doua perioadă [[Iconoclasm|iconoclastă]], iniţiată de către împăratul Leon al V-lea în anul 813. Este şi un argument în favoarea datării naşterii sfântului Grigorie în anul 790: în 813, la întâlnirea sa cu acel episcop, ar fi avut deci 23 de ani; dacă s-ar fi născut în 780, ar fi avut 33 de ani - o vârstă prea înaintată pentru un novice.
+
Se crede că s-a născut prin anii 780-790, deci chiar în vremea când a avut loc [[Sinodul VII Ecumenic]] de la [[Niceea]] din anul 787, sinod care a condamnat [[iconoclasm]]ul, adică pe cei care respingeau cultul [[icoană|icoanelor]]. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind și o femeie foarte evlavioasă. La vremea potrivită, a fost dat la învățătura, pentru a putea fi mai târziu de folos semenilor săi. Încă de copil manifesta o înclinare spre cele duhovnicești. Lua parte la slujbe, se ruga, citea [[Sfânta Scriptură]], făcea fapte de milostenie, arăta o dragoste sinceră față de toți cei din jurul sau. Adesea se retrăgea în locuri ascunse pentru a se ruga și a medita. Apoi a respins îndemnul părinților săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceștia și s-a retras în Munții Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat din pricină că se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor<ref>Acest fapt se referă desigur la cea de-a doua doua perioadă [[Iconoclasm|iconoclastă]], inițiată de către împăratul Leon al V-lea în anul 813. Este și un argument în favoarea datării nașterii sfântului Grigorie în anul 790: în 813, la întâlnirea sa cu acel episcop, ar fi avut deci 23 de ani; dacă s-ar fi născut în 780, ar fi avut 33 de ani - o vârstă prea înaintată pentru un novice.
</ref>. Arătându-i dorinţa de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o [[mănăstire]] din apropiere, pentru a se iniţia în tainele vieţii monahale.   
+
</ref>. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o [[mănăstire]] din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.   
  
Între timp, tatăl său a murit. Mama sa, aflând unde este, l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire, unde era şi un alt frate al său, ca împreună să-şi ducă mai uşor viaţa de călugăr, închinată numai lui Dumnezeu. A ascultat deci îndemnul evlavioasei sale mame şi s-a aşezat în acea mânăstire, alături de fratele său. Dar în curând şi-au dat seama că [[egumen]]ul mănăstirii, ca şi unii călugări, trecuseră de partea iconoclastilor, adică a duşmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credinţe şi a hotărârilor luate de către [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul de la Niceea]], Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în faţa tuturor călugărilor din obştea respectivă. Acesta a poruncit însă că Grigorie să fie bătut. În această situaţie, cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon. Aici a rămas timp de 14 ani.
+
Între timp, tatăl său a murit. Mama sa, aflând unde este, l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire, unde era și un alt frate al său, ca împreună să-și ducă mai ușor viața de călugăr, închinată numai lui Dumnezeu. A ascultat deci îndemnul evlavioasei sale mame și s-a așezat în acea mânăstire, alături de fratele său. Dar în curând și-au dat seama că [[egumen]]ul mănăstirii, ca și unii călugări, trecuseră de partea iconoclaștilor, adică a dușmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credințe și a hotărârilor luate de către [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul de la Niceea]], Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în fața tuturor călugărilor din obștea respectivă. Acesta a poruncit însă că Grigorie să fie bătut. În această situație, cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon. Aici a rămas timp de 14 ani.
  
Urcând mereu pe treptele vieţii duhovniceşti, a cerut îngăduinţa să se retragă într-o peşteră din Munţii Isauriei, pentru a trăi singur. A trăit aici mai mulţi ani, luptând cu ispitele şi cu lipsa de hrană, dar stăruind mereu în rugăciune şi meditaţie, în legătură tainică neîncetată cu Dumnezeu. Curăţit astfel de patimile trupeşti şi sufleteşti, Grigorie a auzit o chemare de sus care l-a îndemnat să părăsească peştera şi locurile natale, pentru ca să poată fi de folos şi altora. Dând urmare îndemnului venit de sus, Grigorie se îndreptă spre Apus, întâmpinând multe lipsuri şi chiar prigoane. A petrecut o iarnă întreagă într-o mânăstire din Efes, apoi cu o corabie ajunge în oraşul Proconez, unde a fost găzduit în casa unui om sărac, dar pe care mai apoi Dumnezeu l-a binecuvântat cu cele trebuitoare traiului. Părăsind apoi pe acest creştin ospitalier, Grigorie a ajuns la Enos, în Macedonia, unde este bătut de un tânăr, dar cuviosul se rugă lui Dumnezeu să-l ierte. Cu o corabie a unor piraţi, uimiţi de curajul său, a ajuns la Tesalonic, unde este găzduit într-o mânăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei, apoi cu o corabie au ajuns la [[Roma]].  
+
Urcând mereu pe treptele vieții duhovnicești, a cerut îngăduința să se retragă într-o peșteră din Munții Isauriei, pentru a trăi singur. A trăit aici mai mulți ani, luptând cu ispitele și cu lipsa de hrană, dar stăruind mereu în rugăciune și meditație, în legătură tainică neîncetată cu Dumnezeu. Curățit astfel de patimile trupești și sufletești, Grigorie a auzit o chemare de sus care l-a îndemnat să părăsească peștera și locurile natale, pentru ca să poată fi de folos și altora. Dând urmare îndemnului venit de sus, Grigorie se îndreptă spre Apus, întâmpinând multe lipsuri și chiar prigoane. A petrecut o iarnă întreagă într-o mânăstire din Efes, apoi cu o corabie ajunge în orașul Proconez, unde a fost găzduit în casa unui om sărac, dar pe care mai apoi Dumnezeu l-a binecuvântat cu cele trebuitoare traiului. Părăsind apoi pe acest creștin ospitalier, Grigorie a ajuns la Enos, în Macedonia, unde este bătut de un tânăr, dar cuviosul se rugă lui Dumnezeu să-l ierte. Cu o corabie a unor pirați, uimiți de curajul său, a ajuns la Tesalonic, unde este găzduit într-o mânăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei, apoi cu o corabie au ajuns la [[Roma]].  
  
Acolo, a trăit câteva luni neştiut de nimeni. Vindecarea unui om poseat de demoni l-a făcut însă cunoscut, dar el plecă pe ascuns la Siracuza (în Sicilia). A vindecat şi aici câţiva bolnavi prin rugăciunile sale şi a îndrumat spre o viaţă mai curată pe mulţi locuitori ai Siracuzei.
+
Acolo, a trăit câteva luni neștiut de nimeni. Vindecarea unui om posedat de demoni l-a făcut însă cunoscut, dar el plecă pe ascuns la Siracuza (în Sicilia). A vindecat și aici câțiva bolnavi prin rugăciunile sale și a îndrumat spre o viață mai curată pe mulți locuitori ai Siracuzei.
  
Din Sicilia, Grigorie s-a reîntors în Grecia, la Hidros, unde era cât pe ce să fie ucis de către [[Iconoclasm|iconoclaşti]], dar a fost izbăvit prin voia lui Dumnezeu, după cum a scăpat şi din alte grele încercări. A ajuns apoi în Tesalonic, unde s-a stabilit la [[mănăstire]]a [[Sfânt]]ul [[Mina de Constantinopol|Mina]]. Aici devine foarte cunoscut prin darul său de a prezice viitorul, dar şi prin viaţa sa aleasă. [[Ignatie Diaconul]], cel care i-a scris viaţa, aminteşte despre multe din vindecările săvârşite de el prin puterea rugăciunii, ca şi multe din cuvintele de mustrare pe care le rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau necredincioşilor. Avea o putere deosebită asupra demonilor. Mai mulţi călugări şi credincioşi stăpâniţi de duhuri necurate au fost vindecaţi în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.
+
Din Sicilia, Grigorie s-a reîntors în Grecia, la Hidros, unde era cât pe ce să fie ucis de către [[Iconoclasm|iconoclaști]], dar a fost izbăvit prin voia lui Dumnezeu, după cum a scăpat și din alte grele încercări. A ajuns apoi în Tesalonic, unde s-a stabilit la [[mănăstire]]a [[Sfânt]]ul [[Mina de Constantinopol|Mina]]. Aici devine foarte cunoscut prin darul său de a prezice viitorul, dar și prin viața sa aleasă. [[Ignatie Diaconul]], cel care i-a scris viața, amintește despre multe din vindecările săvârșite de el prin puterea rugăciunii, ca și multe din cuvintele de mustrare pe care le rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau necredincioșilor. Avea o putere deosebită asupra demonilor. Mai mulți călugări și credincioși stăpâniți de duhuri necurate au fost vindecați în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.
  
Virtuţile cu care era împodobit, ca şi darul vindecărilor l-au facut pe Grigorie vrednic să primească [[Sfintele Taine|sfânta taină]] a [[Preot|preoţiei]]. Şi-a continuat viaţa cu aceeaşi râvnă spre cele sfinte, în folosul semenilor săi.
+
Virtuțile cu care era împodobit, ca și darul vindecărilor l-au făcut pe Grigorie vrednic să primească [[Sfintele Taine|sfânta taină]] a [[Preot|preoției]]. Şi-a continuat viața cu aceeași râvnă spre cele sfinte, în folosul semenilor săi.
  
Spre sfârşitul vieţii, Dumnezeu i-a dat o boală grea. Vestea suferinţei sale s-a răspândit repede, ajungând până la [[Constantinopol]], unde se găsea şi unchiul sau Simeon, acum foarte bătrân, dar aruncat în închisoare pentru dârzenia cu care apăra cultul icoanelor. Acesta îl înştiinţă pe Grigorie unde este, arătându-i dorinţa de a se revedea. În ciudă bolii de care suferea, Grigorie plecă din Tesalonic la Constantinopol, unde îl găsi pe unchiul său, din fericire eliberat din temniţă. În curând însă, istovit de boala de care suferea, Sfântul Grigorie a murit într-o mânăstire din capitala imperiului, în ziua de [[20 noiembrie]] a anului 842.
+
Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a dat o boală grea. Vestea suferinței sale s-a răspândit repede, ajungând până la [[Constantinopol]], unde se găsea și unchiul sau Simeon, acum foarte bătrân, dar aruncat în închisoare pentru dârzenia cu care apăra cultul icoanelor. Acesta îl înștiință pe Grigorie unde este, arătându-i dorința de a se revedea. În ciudă bolii de care suferea, Grigorie plecă din Tesalonic la Constantinopol, unde îl găsi pe unchiul său, din fericire eliberat din temniță. În curând însă, istovit de boala de care suferea, Sfântul Grigorie a murit într-o mânăstire din capitala imperiului, în ziua de [[20 noiembrie]] a anului 842.
  
Ca semn al puterii lui Dumnezeu, după doar câteva luni de la moartea lui Grigorie, în martie 843, împărăteasa Teodora (în calitate de regentă a fiului său minor Mihail al III-lea) a convocat un [[sinod]] la [[Constantinopol]] care a consfinţit reinstaurarea cultului [[icoană|icoanelor]]. De atunci, în prima duminică a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătoreşte [[Duminica Ortodoxiei]], ca zi de biruinţă a dreptei credinţe.
+
Ca semn al puterii lui Dumnezeu, după doar câteva luni de la moartea lui Grigorie, în martie 843, împărăteasa Teodora (în calitate de regentă a fiului său minor Mihail al III-lea) a convocat un [[sinod]] la [[Constantinopol]] care a consfințit reinstaurarea cultului [[icoană|icoanelor]]. De atunci, în prima duminică a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătorește [[Duminica Ortodoxiei]], ca zi de biruință a dreptei credințe.
  
==Moaştele==
+
==Moaștele==
La scurt timp după înmormântarea Cuviosului Grigorie, mormântul său a devenit cunoscut, datorită minunilor ce se săvârşeau acolo. Sunt cunoscute vindecarea unui om gârbov care s-a atins de trupul sfântului în timp ce era dus spre înhumare, precum şi a unor îndrăciţi. După trecerea unui timp, călugării din mănăstirea în care era îngropat au hotărât să-i scoată trupul şi să-l aşeze într-o raclă. Rămăşiţele sale pământeşti erau întregi şi neputrezite, încât acum puteau fi socotite ca sfinte moaşte.  
+
La scurt timp după înmormântarea Cuviosului Grigorie, mormântul său a devenit cunoscut, datorită minunilor ce se săvârșeau acolo. Sunt cunoscute vindecarea unui om gârbov care s-a atins de trupul sfântului în timp ce era dus spre înhumare, precum și a unor îndrăciți. După trecerea unui timp, călugării din mănăstirea în care era îngropat au hotărât să-i scoată trupul și să-l așeze într-o raclă. Rămășițele sale pământești erau întregi și neputrezite, încât acum puteau fi socotite ca sfinte [[moaște]].  
  
Nu se cunoaşte exact când s-a făcut slujba specială de canonizare a noului sfânt, numit de acum înainte Grigorie Decapolitul, după provincia ''Decapolis'' în care se născuse.  
+
Nu se cunoaște exact când s-a făcut slujba specială de canonizare a noului sfânt, numit de acum înainte Grigorie Decapolitul, după provincia ''Decapolis'' în care se născuse.  
  
[[Moaşte]]le Sfântului Grigorie au rămas într-o [[mănăstire]] din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]]. Au rămas aici mai bine de şase veacuri, până după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Tradiţia spune ca racla cu sfintele moaşte a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Acolo au fost asezate intr-o mănăstire, săvârşindu-se alte minuni în jurul lor.  
+
[[Moaște]]le Sfântului Grigorie au rămas într-o [[mănăstire]] din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]]. Au rămas aici mai bine de șase veacuri, până după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Acolo au fost așezate într-o mănăstire, săvârșindu-se alte minuni în jurul lor.  
  
Din acest loc le-a cumparat, in ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la [[Mănăstirea Bistriţa]] din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii săi Pârvu Vornicul, Danciu Armaşul şi Radu Postelnicul între anii 1492-1494. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă de moaşte are alt deznodământ: aşezate pe un taler al balanţei, moaştele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:''"Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage"''. Barbu însuşi s-a călugarit la Mănăstirea Bistriţa, spre sfârşitul vieţii sale, sub numele de Pahomie.
+
Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]] din Oltenia, ctitorită de el și frații săi Pârvu Vornicul, Danciu Armașul și Radu Postelnicul între anii 1492-1494. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: ''Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage''. Barbu însuși s-a călugărit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie.
 +
[[Fișier:ManastireaBistritaVL_(23).jpg|left|thumb|340 px|<center>[[Naos]]ul [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirii Bistrița]]</center>]]
 +
De atunci și până astăzi cinstitele moaște se găsesc tot la Mănăstirea Bistrița. Drept aceea, credincioșii români au arătat mereu o cinste deosebită moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în fața lor și să ceară ocrotire. Un învățat mitropolit grec, ''Matei al Mirelor'' (+1624), care a trăit mulți ani la Mănăstirea Dealu, i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea [[egumen]]ului Teofil al Bistriței, viitorul [[Mitropolit]] al Ţării Românești. Aceasta a fost tipărită în grecește la București în 1692 (odată cu slujba Sfintei [[Parascheva de la Iași|Parascheva]]). Mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei]] prezintă și el pe scurt viața Sfântului Grigorie Decapolitul în cunoscuta sa lucrare ''Viața și petrecerea sfinților''.  
  
De atunci şi până astăzi cinstitele moaşte se gasesc tot la Mănăstirea Bistriţa. Drept aceea, credincioşii români au aratat mereu o cinste deosebită moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în faţa lor şi să ceară ocrotire. Un învăţat mitropolit grec, ''Matei al Mirelor'' (+1624), care a trăit mulţi ani la Mănăstirea Dealu, i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea [[egumen]]ului Teofil al Bistriţei, viitorul [[Mitropolit]] al Ţării Româneşti. Aceasta a fost tipărită în greceşte la Bucureşti în 1692 (odată cu slujba Sfintei [[Parascheva de la Iaşi|Parascheva]]). Mitropolitul [[Dosoftei al Moldovei]] prezintă şi el pe scurt viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul în cunoscuta sa lucrare ''Viaţa şi petrecerea sfinţilor''.  
+
În anul 1656 [[Constantin Șerban|Constantin Șerban Voievod]] (ctitorul bisericii actualei [[Biserica Ortodoxă Română|Patriarhii]]) a donat o raclă de argint în care au fost așezate sfintele moaște. La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.  
  
În anul 1656 Constantin Şerban Voievod (ctitorul bisericii actualei [[Biserica Ortodoxă Română|Patriarhii]]) a donat o raclă de argint în care au fost aşezate sfintele moaşte. La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureştiul, racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în faţa Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ţinute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.  
+
De asemenea, de peste o sută de ani și în [[Biserica Hagiu (București)|Biserica Hagiu]] din București se află spre cinstire o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, care a fost adusă de la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea, România)|Mănăstirea Bistrița]].
  
În 1753 s-a tipărit la Râmnicu-Vâlcea o carte deosebit despte Sfântul Grigorie Decapolitul, cuprinzând viaţa sa, slujba care se săvârşeşte în ziua trecerii sale la Domnul ([[20 noiembrie]]),  precum si paraclisul său. Slujba şi viaţa lui (sinaxarul) au fost trecute apoi în toate ediţiile româneşti ale [[Minei]]ului pe noiembrie. De asemenea, Sfântul Grigorie Decapolitul este trecut în toate "Vieţile de sfinţi" care s-au tipărit în româneşte. Chipul său este zugrăvit în mai multe biserici din România.
+
În 1753 s-a tipărit la Râmnicu-Vâlcea o carte deosebită despre Sfântul Grigorie Decapolitul, cuprinzând viața sa, slujba care se săvârșește în ziua trecerii sale la Domnul ([[20 noiembrie]]),  precum și [[paraclis]]ul său. Slujba și viața lui (sinaxarul) au fost trecute apoi în toate edițiile românești ale [[Minei]]ului pe noiembrie. De asemenea, Sfântul Grigorie Decapolitul este trecut în toate „Viețile de sfinți” care s-au tipărit în românește. Chipul său este zugrăvit în mai multe biserici din România.
  
Bucurându-se de această aleasă cinstire, la [[28 februarie]] 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]]. De-acum înainte el va fi cinstit în toate lăcaşurile de cult ortodoxe româneşti, prin slujbe şi rugăciuni, prin ridicarea de biserici cu hramul său, prin pictarea icoanelor cu chipul sau. S-a procedat la această generalizare în cadrul unor mari solemnităţi bisericeşti, care au avut loc în octombrie 1955.
+
Bucurându-se de această aleasă cinstire, la [[28 februarie]] 1950 [[Sfântul Sinod]] a hotărât generalizarea cultului său în toată [[Biserica Ortodoxă Română]]. De-acum înainte el va fi cinstit în toate lăcașurile de cult ortodoxe românești, prin slujbe și rugăciuni, prin ridicarea de biserici cu hramul său, prin pictarea icoanelor cu chipul sau. S-a procedat la această generalizare în cadrul unor mari solemnități bisericești, care au avut loc în octombrie 1955.
  
 
==Imnografie==
 
==Imnografie==
  
[[Tropar]], [[glas]]ul al 3-lea:
+
[[Tropar]], [[glas|glasul]] al 3-lea:
  
:Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi. Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.  
+
:Chip te-ai făcut înfrânării și prin dumnezeiescul Duh pe toți i-ai luminat; alergarea dreptei credințe ai săvârșit-o și cu învățăturile lumea ai luminat și ai mustrat cugetele celor rău credincioși. Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.  
  
[[Condac]], [[glasul]] al 3-lea:
+
[[Condac]], [[glas|glasul]] al 3-lea:
  
:Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim dumnezeiască pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, preafericite Părinte, înţelepte Grigorie.
+
:Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, cu podoabele faptelor bune și cu razele tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim dumnezeiască pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, preafericite Părinte, înțelepte Grigorie.
 +
 
 +
==Iconografie==
 +
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. Grigorie Decapolitul se zugrăvește ca un om de statură mijlocie, nu prea bătrân, cu chipul uscățiv și palid, cu creștetul pleșuv, cu părul negru până la urechi și barbă tot neagră, rotundă și cu câteva fire albe; se zugrăvește în veșminte preoțești sau în veșminte monahale și cu capul acoperit cu [[Veșminte#Ve.C5.9Fminte_monastice|camilafca]]<ref>
 +
Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, București, 2000, pp. 191, 203.</ref>.
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 53: Linia 72:
  
 
==Surse==
 
==Surse==
*[[Wikipedia:Decapolis]]
+
*[http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-grigorie-decapolitul-de-la-bistrita-valcea.html Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița]
*[http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-grigorie-decapolitul-de-la-bistrita-valcea.html Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa]
+
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bistri%C8%9Ba_(jude%C8%9Bul_V%C3%A2lcea) Wikipedia.ro - Mănăstirea Bistrița]
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Bistri%C5%A3a_(jude%C5%A3ul_V%C3%A2lcea) Mănăstirea Bistriţa]
+
*[http://www.manastireabistrita.ro/ Mănăstirea Bistrița (sit oficial)]
*[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/pestera-sfantului-grigorie-decapolitul-68022.html Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul]
+
*[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/pestera-sfantului-grigorie-decapolitul-68022.html Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul]
 
*[http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-grigorie-decapolitul-67126.html Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul]
 
*[http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-grigorie-decapolitul-67126.html Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul]
  
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți români]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
 +
[[Categorie:Articole de calitate]]
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[en:Gregory the Decapolite]]
[[Categorie:Sfinţi români]]
 
[[Categorie:Cuvioşi]]
 

Versiunea de la data 20 noiembrie 2018 15:20

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sf. Grigorie Decapolitul
Sfântul Grigorie Decapolitul
Date personale
Naștere aprox. 790, Decapolea Isauriei
Mutare la Domnul (†) 20 noiembrie, 842, Constantinopol
Localizare Flag of the Byzantine Empire.png Imperiul Bizantin
Naționalitate greacă
Date cult
Tip Cuvios
Data canonizării dată necunoscută
Prăznuire la data de 20 noiembrie
Recunoaștere Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, BOR
Biserici patronate Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)

Sfântul Cuvios și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârșitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viață monahală exemplară și a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul icoanelor. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842.

Cinstitele sale moaște, după mai multe veacuri de mutări datorate vitregiei vremurilor, au fost aduse la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde se află și în prezent. În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa fiind pe 20 noiembrie.

Viața

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, care aparținea pe atunci Imperiului bizantin. Din punct de vedere etimologic, supranumele Decapolitul i se trage de la locul de naștere: Decapolis (grec. deka = zece, polis = oraș) era un grup de zece orașe situat în Isauria (Iordania și Siria de astăzi); în limba română folosită în scrierile religioase, s-a preferat forma arhaică Decapolea, în loc de Decapolis. Se crede că s-a născut prin anii 780-790, deci chiar în vremea când a avut loc Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, sinod care a condamnat iconoclasmul, adică pe cei care respingeau cultul icoanelor. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind și o femeie foarte evlavioasă. La vremea potrivită, a fost dat la învățătura, pentru a putea fi mai târziu de folos semenilor săi. Încă de copil manifesta o înclinare spre cele duhovnicești. Lua parte la slujbe, se ruga, citea Sfânta Scriptură, făcea fapte de milostenie, arăta o dragoste sinceră față de toți cei din jurul sau. Adesea se retrăgea în locuri ascunse pentru a se ruga și a medita. Apoi a respins îndemnul părinților săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceștia și s-a retras în Munții Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat din pricină că se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor[1]. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o mănăstire din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.

Între timp, tatăl său a murit. Mama sa, aflând unde este, l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire, unde era și un alt frate al său, ca împreună să-și ducă mai ușor viața de călugăr, închinată numai lui Dumnezeu. A ascultat deci îndemnul evlavioasei sale mame și s-a așezat în acea mânăstire, alături de fratele său. Dar în curând și-au dat seama că egumenul mănăstirii, ca și unii călugări, trecuseră de partea iconoclaștilor, adică a dușmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credințe și a hotărârilor luate de către Sinodul de la Niceea, Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în fața tuturor călugărilor din obștea respectivă. Acesta a poruncit însă că Grigorie să fie bătut. În această situație, cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon. Aici a rămas timp de 14 ani.

Urcând mereu pe treptele vieții duhovnicești, a cerut îngăduința să se retragă într-o peșteră din Munții Isauriei, pentru a trăi singur. A trăit aici mai mulți ani, luptând cu ispitele și cu lipsa de hrană, dar stăruind mereu în rugăciune și meditație, în legătură tainică neîncetată cu Dumnezeu. Curățit astfel de patimile trupești și sufletești, Grigorie a auzit o chemare de sus care l-a îndemnat să părăsească peștera și locurile natale, pentru ca să poată fi de folos și altora. Dând urmare îndemnului venit de sus, Grigorie se îndreptă spre Apus, întâmpinând multe lipsuri și chiar prigoane. A petrecut o iarnă întreagă într-o mânăstire din Efes, apoi cu o corabie ajunge în orașul Proconez, unde a fost găzduit în casa unui om sărac, dar pe care mai apoi Dumnezeu l-a binecuvântat cu cele trebuitoare traiului. Părăsind apoi pe acest creștin ospitalier, Grigorie a ajuns la Enos, în Macedonia, unde este bătut de un tânăr, dar cuviosul se rugă lui Dumnezeu să-l ierte. Cu o corabie a unor pirați, uimiți de curajul său, a ajuns la Tesalonic, unde este găzduit într-o mânăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei, apoi cu o corabie au ajuns la Roma.

Acolo, a trăit câteva luni neștiut de nimeni. Vindecarea unui om posedat de demoni l-a făcut însă cunoscut, dar el plecă pe ascuns la Siracuza (în Sicilia). A vindecat și aici câțiva bolnavi prin rugăciunile sale și a îndrumat spre o viață mai curată pe mulți locuitori ai Siracuzei.

Din Sicilia, Grigorie s-a reîntors în Grecia, la Hidros, unde era cât pe ce să fie ucis de către iconoclaști, dar a fost izbăvit prin voia lui Dumnezeu, după cum a scăpat și din alte grele încercări. A ajuns apoi în Tesalonic, unde s-a stabilit la mănăstirea Sfântul Mina. Aici devine foarte cunoscut prin darul său de a prezice viitorul, dar și prin viața sa aleasă. Ignatie Diaconul, cel care i-a scris viața, amintește despre multe din vindecările săvârșite de el prin puterea rugăciunii, ca și multe din cuvintele de mustrare pe care le rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau necredincioșilor. Avea o putere deosebită asupra demonilor. Mai mulți călugări și credincioși stăpâniți de duhuri necurate au fost vindecați în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.

Virtuțile cu care era împodobit, ca și darul vindecărilor l-au făcut pe Grigorie vrednic să primească sfânta taină a preoției. Şi-a continuat viața cu aceeași râvnă spre cele sfinte, în folosul semenilor săi.

Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a dat o boală grea. Vestea suferinței sale s-a răspândit repede, ajungând până la Constantinopol, unde se găsea și unchiul sau Simeon, acum foarte bătrân, dar aruncat în închisoare pentru dârzenia cu care apăra cultul icoanelor. Acesta îl înștiință pe Grigorie unde este, arătându-i dorința de a se revedea. În ciudă bolii de care suferea, Grigorie plecă din Tesalonic la Constantinopol, unde îl găsi pe unchiul său, din fericire eliberat din temniță. În curând însă, istovit de boala de care suferea, Sfântul Grigorie a murit într-o mânăstire din capitala imperiului, în ziua de 20 noiembrie a anului 842.

Ca semn al puterii lui Dumnezeu, după doar câteva luni de la moartea lui Grigorie, în martie 843, împărăteasa Teodora (în calitate de regentă a fiului său minor Mihail al III-lea) a convocat un sinod la Constantinopol care a consfințit reinstaurarea cultului icoanelor. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei, ca zi de biruință a dreptei credințe.

Moaștele

La scurt timp după înmormântarea Cuviosului Grigorie, mormântul său a devenit cunoscut, datorită minunilor ce se săvârșeau acolo. Sunt cunoscute vindecarea unui om gârbov care s-a atins de trupul sfântului în timp ce era dus spre înhumare, precum și a unor îndrăciți. După trecerea unui timp, călugării din mănăstirea în care era îngropat au hotărât să-i scoată trupul și să-l așeze într-o raclă. Rămășițele sale pământești erau întregi și neputrezite, încât acum puteau fi socotite ca sfinte moaște.

Nu se cunoaște exact când s-a făcut slujba specială de canonizare a noului sfânt, numit de acum înainte Grigorie Decapolitul, după provincia Decapolis în care se născuse.

Moaștele Sfântului Grigorie au rămas într-o mănăstire din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său Iosif Imnograful. Au rămas aici mai bine de șase veacuri, până după căderea Constantinopolului din anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către monahii care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Acolo au fost așezate într-o mănăstire, săvârșindu-se alte minuni în jurul lor.

Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitorită de el și frații săi Pârvu Vornicul, Danciu Armașul și Radu Postelnicul între anii 1492-1494. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage”. Barbu însuși s-a călugărit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie.

De atunci și până astăzi cinstitele moaște se găsesc tot la Mănăstirea Bistrița. Drept aceea, credincioșii români au arătat mereu o cinste deosebită moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, venind sa se închine în fața lor și să ceară ocrotire. Un învățat mitropolit grec, Matei al Mirelor (+1624), care a trăit mulți ani la Mănăstirea Dealu, i-a alcătuit o slujbă, la rugămintea egumenului Teofil al Bistriței, viitorul Mitropolit al Ţării Românești. Aceasta a fost tipărită în grecește la București în 1692 (odată cu slujba Sfintei Parascheva). Mitropolitul Dosoftei al Moldovei prezintă și el pe scurt viața Sfântului Grigorie Decapolitul în cunoscuta sa lucrare Viața și petrecerea sfinților.

În anul 1656 Constantin Șerban Voievod (ctitorul bisericii actualei Patriarhii) a donat o raclă de argint în care au fost așezate sfintele moaște. La 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi, dispărând definitiv.

De asemenea, de peste o sută de ani și în Biserica Hagiu din București se află spre cinstire o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, care a fost adusă de la Mănăstirea Bistrița.

În 1753 s-a tipărit la Râmnicu-Vâlcea o carte deosebită despre Sfântul Grigorie Decapolitul, cuprinzând viața sa, slujba care se săvârșește în ziua trecerii sale la Domnul (20 noiembrie), precum și paraclisul său. Slujba și viața lui (sinaxarul) au fost trecute apoi în toate edițiile românești ale Mineiului pe noiembrie. De asemenea, Sfântul Grigorie Decapolitul este trecut în toate „Viețile de sfinți” care s-au tipărit în românește. Chipul său este zugrăvit în mai multe biserici din România.

Bucurându-se de această aleasă cinstire, la 28 februarie 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. De-acum înainte el va fi cinstit în toate lăcașurile de cult ortodoxe românești, prin slujbe și rugăciuni, prin ridicarea de biserici cu hramul său, prin pictarea icoanelor cu chipul sau. S-a procedat la această generalizare în cadrul unor mari solemnități bisericești, care au avut loc în octombrie 1955.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Chip te-ai făcut înfrânării și prin dumnezeiescul Duh pe toți i-ai luminat; alergarea dreptei credințe ai săvârșit-o și cu învățăturile lumea ai luminat și ai mustrat cugetele celor rău credincioși. Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glasul al 3-lea:

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, cu podoabele faptelor bune și cu razele tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim dumnezeiască pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, preafericite Părinte, înțelepte Grigorie.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Grigorie Decapolitul se zugrăvește ca un om de statură mijlocie, nu prea bătrân, cu chipul uscățiv și palid, cu creștetul pleșuv, cu părul negru până la urechi și barbă tot neagră, rotundă și cu câteva fire albe; se zugrăvește în veșminte preoțești sau în veșminte monahale și cu capul acoperit cu camilafca[2].

Note

  1. Acest fapt se referă desigur la cea de-a doua doua perioadă iconoclastă, inițiată de către împăratul Leon al V-lea în anul 813. Este și un argument în favoarea datării nașterii sfântului Grigorie în anul 790: în 813, la întâlnirea sa cu acel episcop, ar fi avut deci 23 de ani; dacă s-ar fi născut în 780, ar fi avut 33 de ani - o vârstă prea înaintată pentru un novice.
  2. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 191, 203.

Surse

Legături externe