Gnosticism: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: '''Gnosticismul''' este o doctrină sincretistă, compusă din elemente ale religiilor de mistere foarte populare în India, Babilonia şi Persia, mituri ale filosofiei greceşti asoc...)
 
Linia 1: Linia 1:
 
'''Gnosticismul''' este o doctrină sincretistă, compusă din elemente ale religiilor de mistere foarte populare în India, Babilonia şi Persia, mituri ale filosofiei greceşti asociate cu unele idei creştine luate cel mai adesea din [[Evanghelia după Ioan]].
 
'''Gnosticismul''' este o doctrină sincretistă, compusă din elemente ale religiilor de mistere foarte populare în India, Babilonia şi Persia, mituri ale filosofiei greceşti asociate cu unele idei creştine luate cel mai adesea din [[Evanghelia după Ioan]].
 +
 +
Ideea comună a sistemelor gnostice, fie precreştine, paracreştine sau creştine, este dualismul între fiinţa divină originară, inaccesibilă, şi o serie de emanaţii (pereche) rele care ajung în lume şi în materie.
 +
 +
Sistemul lui Valentin (+160), creştin din Alexandria, care a expus învăţătura sa la Roma în acelaşi timp cu [[Marcion]], între 135-160, este centrat pe ideea de "pliroma" (gr.). După Valentin, lumea spirituală pură (pliroma) este compusă dintr-o unitate de eoni, emanaţii divine din Tatăl - necunoscutul sau ultimul - prin multiplicări succesive.  Creaţia este identică cu căderea în păcat, iar lumea materială, care este în esenţa ei rea, ca şi spiritele umane, a fost modelată de demiurg. Cuvântul-Mântuitorul nu este acelaşi cu Dumnezeu-Creatorul, ci o emanaţie spirituală, care a trecut prin [[Fecioara Maria]] ca apa printr-o conductă, nu a murit fizic şi nu a înviat. Mântuirea este un act de cunoaştere revelată, necesară revenirii în armonia pliromei. Există o inegalitate fiinţială între oameni, deaorece numai cei "spirituali", "gnostici" - nu cei trupeşti, nici cei psihici - posedă această cunoaştere şi deci se pot mântui. [[Origen]], [[Clement de Alexandria]], [[Tertulian]], [[Ipolit al Romei]], [[Epifanie al Slaminei]] (în scrierea ''Panagion''), [[Efrem Sirul]] şi în special [[Irineu de Lyon]] (în scrierea ''Adversus haereses'', capitolul "Respingerea gnozei fals numite aşa") au combătut cu vehemenţă sistemele sincretiste gnostice nu numai pentru inconsistenţa lor teologică, ci şi pentru caracterul lor blasfematoriu şi periculos din punct de vedere moral. Ei afirmă despre creaţie că este bună, fiindcă este opera lui [[Dumnezeu]].
 +
 +
Printre reprezentanţii gnosticimului creştin din perioadele apostolică şi post-apostolică se numără: Simon din Samaria (magician), Nicolae fondatorul sectei nicolaiţilor (Apoc. 2, 6, 15; 1 Ioan 2, 19), Cerint, contemporan cu apostolul Ioan, Menandru din Samaria, Satornil din Antiohia, Vasilide din Alexandria (cca 125), Carpocrate (155-166), Cerdon, Marcion din Sinope, Pont (născut pe la anul 85), Berdesan din Edessa (n. 154).
 +
 +
Printre dictrinele gnosticilor se numără:
 +
* [[Marcionism]]ul
 +
* [[Maniheism]]ul
 +
 +
==Surse==
 +
* Pr. [[Ion Bria]], ''Dicţionar de teologie ortodoxă'', p.189.
  
 
[[Categorie:Erezii]]
 
[[Categorie:Erezii]]

Versiunea de la data 16 septembrie 2009 20:25

Gnosticismul este o doctrină sincretistă, compusă din elemente ale religiilor de mistere foarte populare în India, Babilonia şi Persia, mituri ale filosofiei greceşti asociate cu unele idei creştine luate cel mai adesea din Evanghelia după Ioan.

Ideea comună a sistemelor gnostice, fie precreştine, paracreştine sau creştine, este dualismul între fiinţa divină originară, inaccesibilă, şi o serie de emanaţii (pereche) rele care ajung în lume şi în materie.

Sistemul lui Valentin (+160), creştin din Alexandria, care a expus învăţătura sa la Roma în acelaşi timp cu Marcion, între 135-160, este centrat pe ideea de "pliroma" (gr.). După Valentin, lumea spirituală pură (pliroma) este compusă dintr-o unitate de eoni, emanaţii divine din Tatăl - necunoscutul sau ultimul - prin multiplicări succesive. Creaţia este identică cu căderea în păcat, iar lumea materială, care este în esenţa ei rea, ca şi spiritele umane, a fost modelată de demiurg. Cuvântul-Mântuitorul nu este acelaşi cu Dumnezeu-Creatorul, ci o emanaţie spirituală, care a trecut prin Fecioara Maria ca apa printr-o conductă, nu a murit fizic şi nu a înviat. Mântuirea este un act de cunoaştere revelată, necesară revenirii în armonia pliromei. Există o inegalitate fiinţială între oameni, deaorece numai cei "spirituali", "gnostici" - nu cei trupeşti, nici cei psihici - posedă această cunoaştere şi deci se pot mântui. Origen, Clement de Alexandria, Tertulian, Ipolit al Romei, Epifanie al Slaminei (în scrierea Panagion), Efrem Sirul şi în special Irineu de Lyon (în scrierea Adversus haereses, capitolul "Respingerea gnozei fals numite aşa") au combătut cu vehemenţă sistemele sincretiste gnostice nu numai pentru inconsistenţa lor teologică, ci şi pentru caracterul lor blasfematoriu şi periculos din punct de vedere moral. Ei afirmă despre creaţie că este bună, fiindcă este opera lui Dumnezeu.

Printre reprezentanţii gnosticimului creştin din perioadele apostolică şi post-apostolică se numără: Simon din Samaria (magician), Nicolae fondatorul sectei nicolaiţilor (Apoc. 2, 6, 15; 1 Ioan 2, 19), Cerint, contemporan cu apostolul Ioan, Menandru din Samaria, Satornil din Antiohia, Vasilide din Alexandria (cca 125), Carpocrate (155-166), Cerdon, Marcion din Sinope, Pont (născut pe la anul 85), Berdesan din Edessa (n. 154).

Printre dictrinele gnosticilor se numără:

Surse

  • Pr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, p.189.