Gherasim de la Iordan: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(traducere, completari)
m
 
(Nu s-au afișat 11 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
[[Image:Gerasimos of the Jordan.jpg|right|frame|Cuviosul Gherasim de la Iordan]]
+
{{Articol de calitate}}{{Sfinti
−
[[Cuvios]]ul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru '''Gherasim''' (gr. ''Gerasimos'' sau ''Gerasimus'') a fost un [[călugăr]] care a trăit în secolul al V-lea în [[Țara Sfântă]] <ref>Proloagele îl plasează – greşit – în vremea domniei lui Constantin IV Pogonat (Bărbosul), care a domnit între anii 668 şi 685, însă toate celelalte surse relatează că Sfântul a trăit în vremea Sinodului de la Calcedon (451) şi a Sf. Eftimie cel Mare (+473), deci în sec. al V-lea d.Hr. </ref>. A participat și la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la [[Calcedon]] în anul 451. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[4 martie]].
+
|nume=Sf. Cuvios<br>Gherasim de la Iordan
 +
|Imagine=[[Imagine:Gerasimos of the Jordan.jpg|270px|Cuviosul Gherasim de la Iordan]]
 +
|nastere= Secolul V d.Hr.
 +
|adormire= 475 d.Hr.
 +
|localizare= Lycia (Imperiul Roman)<br>[[Țara Sfântă]]
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|etnie=
 +
|tip= [[Cuvios]]
 +
|canonizare=
 +
|calendar= [[4 martie]]
 +
|biserici=Lavra Sf. Gherasim<br>(în deșertul Iordanului)
 +
|site=
 +
|}}[[Cuvios]]ul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru '''Gherasim''' (gr. Γεράσιμος, ''Gerasimos'' sau ''Gerasimus'') a fost un [[călugăr]] care a trăit în secolul al V-lea în [[Țara Sfântă]].<ref>Proloagele îl plasează – greșit – în vremea domniei lui Constantin IV Pogonat (Bărbosul), care a domnit între anii 668 și 685, însă toate celelalte surse relatează că Sfântul a trăit în vremea Sinodului de la Calcedon (451) și a Sf. Eftimie cel Mare (+473), deci în sec. al V-lea d.Hr.</ref> A participat și la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la [[Calcedon]] în anul 451. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[4 martie]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
−
Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinereţe şi simţind chemarea spre o viaţă mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în [[monahism]]. S-a nevoit o vreme acolo, în post şi în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.  
+
Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinerețe și simțind chemarea spre o viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în [[monahism]]. S-a nevoit o vreme acolo, în post și în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.  
  
−
Spre sfârşitul domniei împăratului [[Teodosie al II-lea]] (408-450), a părăsit Lycia şi a plecat în [[pelerinaj]] în [[Ţara Sfântă]]. Ajuns acolo, s-a aşezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în [[sihastru|sihăstrie]], petrecându-şi viaţa în post, rugăciune şi alte nevoinţe duhovniceşti.  
+
Spre sfârșitul domniei împăratului [[Teodosie al II-lea]] (408-450), a părăsit Lycia și a plecat în [[pelerinaj]] în [[Țara Sfântă]]. Ajuns acolo, s-a așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în [[sihastru|sihăstrie]], petrecându-și viața în post, rugăciune și alte nevoințe duhovnicești.  
  
−
În acea vreme, viaţa bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creştinii ortodocşi şi adepţii lui [[Dioscor al Alexandriei|Dioscor I]], papă-patriarh al Alexandriei (444-451) şi [[Eutihie]], arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, care susţineau învăţătura [[monofizitism|monofizită]] despre Hristos. În anul 451, când împăraţii [[Marcian (împărat)|Marcian]] (450-457) şi [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]]  au convocat [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul Ecumenic de la Calcedon]], doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creştinilor din Orient, în special din Siria şi Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziţi, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieţii Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. [[Chiril al Ierusalimului]], cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înşelat de învăţătura eretică a monofiziţilor. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. [[Eftimie cel Mare]], care i-a arătat greşeala învăţăturii lui Eutihie şi l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credinţă. Cuviosul Gherasim, văzându-şi greşeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susţinător al învăţăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-şi viaţa în pocăinţă, iar mai târziu, după ce s-a aşezat în apropiere de râul Iordan şi până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.
+
În acea vreme, viața bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creștinii ortodocși și adepții lui [[Dioscor al Alexandriei|Dioscor I]], papă-patriarh al Alexandriei (444-451) și [[Eutihie]], [[arhimandrit]]ul unei mănăstiri din [[Constantinopol]], care susțineau învățătura [[monofizitism|monofizită]] despre Hristos. În anul 451, când împărații [[Marcian (împărat)|Marcian]] (450-457) și [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]]  au convocat [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul Ecumenic de la Calcedon]], doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creștinilor din Orient, în special din Siria și Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziți, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieții Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. [[Chiril al Ierusalimului]], cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înșelat de învățătura eretică a monofiziților. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. [[Eftimie cel Mare]], care i-a arătat greșeala învățăturii lui Eutihie și l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credință. Cuviosul Gherasim, văzându-și greșeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susținător al învățăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.
  
−
Strângându-se în jurul său o mulţime de [[ucenic]]i, atraşi de faima nevoinţei lui şi râvnitori de o viaţă monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip [[lavră|lavriot]] în deşertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o [[chinovie]] pentru fraţii începători şi şaptezeci de chilii [[sihastru|sihăstreşti]].  
+
Strângându-se în jurul său o mulțime de [[ucenic]]i, atrași de faima nevoinței lui și râvnitori de o viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip [[lavră|lavriot]] în deșertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o [[chinovie]] pentru frații începători și șaptezeci de chilii [[sihastru|sihăstrești]].  
  
−
Fraţii erau împărţiţi la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puţin aspră decât sihaştrii, pentru a se învăţa cu nevoinţele. Sihaştrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se şi împletind coşuri, şi venind cu toţii la biserica mănăstirii doar sâmbăta şi duminica, când se împărtăşeau cu Sfintele Taine şi luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită şi puteau să bea puţin vin. În zilele obişnuite, mâncau pâine uscată, curmale şi beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanenţă deschise, şi Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.
+
Frații erau împărțiți la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puțin aspră decât sihaștrii, pentru a se învăța cu nevoințele. Sihaștrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se și împletind coșuri, și venind cu toții la biserica mănăstirii doar sâmbăta și duminica, când se împărtășeau cu Sfintele Taine și luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită și puteau să bea puțin vin. În zilele obișnuite, mâncau pâine uscată, curmale și beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanență deschise, și Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.
  
−
Sf. Gherasim ducea o viaţă încă mai aspră decât monahii din jurul său: în [[postul|Postul Mare]], se retrăgea în adâncul pustiei, şi ţinea post negru, luând doar [[Euharistie|Sfânta Împărtăşanie]] şi nimic altceva.
+
Sf. Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în [[postul|Postul Mare]], se retrăgea în adâncul pustiei, și ținea post negru, luând doar [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]] și nimic altceva.
  
−
Potrivit tradiţiei păstrate în [[Limonar]]ul lui [[Ioan Moshu]], într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea<ref>Relatarea domesticirii leului poate fi interpretată în două feluri. Poate fi vorba de domesticirea propriu-zisă a unui animal sălbatic, fapt menit să sublinieze sfinţenia cuviosului, care îl face pe leu să îşi depăşească firea de animal prădător, expresie a transfigurării naturii prin lucrarea dumnezeiască. Pe de altă parte însă, poate fi vorba despre o istorisire într-o cheie metaforică frecvent folosită în Biserica primelor veacuri şi uşor accesibilă creştinilor de atunci. În această cheie, domesticirea leului poate fi interpretată ca o domesticire şi supunere a patimilor (adeseori asemănate în literatura ascetică cu nişte „fiare sălbatice”) şi la o transfigurare (metanoia) a omului prin pocăinţă, prin nevoinţele trupeşti şi lucrarea celor duhovniceşti. Ambele interpretări sunt potrivite pentru a ilustra viaţa cuviosului Gherasim.</ref>.  Apropiindu-se de el, cuviosul îşi dă seama că leul răgea de durere: o aşchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos aşchia, i-a curăţat rana şi a legat-o, şi a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peştera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunităţi, leul devenise paşnic, supus în toate stareţului şi se mulţumea să trăiască doar cu pâine şi legume.
+
Potrivit tradiției păstrate în [[Limonar]]ul lui [[Ioan Moshu]], într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea<ref>Relatarea domesticirii leului poate fi interpretată în două feluri. Poate fi vorba de domesticirea propriu-zisă a unui animal sălbatic, fapt menit să sublinieze sfințenia cuviosului, care îl face pe leu să își depășească firea de animal prădător, expresie a transfigurării naturii prin lucrarea dumnezeiască. Pe de altă parte însă, poate fi vorba despre o istorisire într-o cheie metaforică frecvent folosită în Biserica primelor veacuri și ușor accesibilă creștinilor de atunci. În această cheie, domesticirea leului poate fi interpretată ca o domesticire și supunere a patimilor (adeseori asemănate în literatura ascetică cu niște „fiare sălbatice”) și la o transfigurare (metanoia) a omului prin pocăință, prin nevoințele trupești și lucrarea celor duhovnicești. Ambele interpretări sunt potrivite pentru a ilustra viața cuviosului Gherasim.</ref>.  Apropiindu-se de el, cuviosul își dă seama că leul răgea de durere: o așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos așchia, i-a curățat rana și a legat-o, și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunități, leul devenise pașnic, supus în toate starețului și se mulțumea să trăiască doar cu pâine și legume.
  
−
Văzându-l astfel, stareţul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păştea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit şi a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Fraţii au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător şi mâncase catârul, iar stareţul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca stareţului.   
+
Văzându-l astfel, starețul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păștea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit și a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Frații au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător și mâncase catârul, iar starețul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca starețului.   
  
−
După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăşi pe lângă Iordan, având cu el catârul furat şi trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci şi leul prin apropiere, a recunoscut catârul şi s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci stareţul că se înşelaseră cu toţii în privinţa leului, i-a dat acestuia numele de Iordan şi nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viaţa lui din pustie.  Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.   
+
După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăși pe lângă Iordan, având cu el catârul furat și trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci și leul prin apropiere, a recunoscut catârul și s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci starețul că se înșelaseră cu toții în privința leului, i-a dat acestuia numele de Iordan și nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viața lui din pustie.  Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.   
  
−
Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de fraţi cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareţ, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea stareţului şi i-a arătat mormântul acestuia. Înţelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere şi să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul şi mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de [[pelerinaj]] până în zilele noastre.
+
Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de [[pelerinaj]] până în zilele noastre.
  
 
==Lavra Sf. Gherasim==
 
==Lavra Sf. Gherasim==
−
Lavra Sf. Gherasim, întemeiată în 460, se găseşte în deşertul Iordanului, lângă Ierihon, pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Mănăstirea există şi în prezent, aparţinând de [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Patriarhia Ierusalimului]]. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulţi sfinţi cunoscuţi, precum Sf. [[Maria Egipteanca]] sau, din spaţiul românesc, Sf. Cuv. [[Ioan Iacob Hozevitul]].
+
Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găsește în deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către [[Ioan Botezătorul]], pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată [[Maica Domnului|Maicii Domnului]].  
 +
 
 +
Distrusă de perși în timpul marii invazii din anul 614, mănăstirea a fost reconstruită pe aceleași temelii la începutul secolului al IX-lea.
 +
 
 +
Mănăstirea actuală a fost reconstruită pe ruinele unei alte mănăstiri, aflate în imediata vecinătate a lavrei Sf. Gherasim, și anume Lavra Sf. Kalamon (gr. Καλαμώνος Λαύρα), întemeiată de pustnici din deșertul Iordanului înainte de la Lavra Sf. Gherasim, și considerată cea mai veche mănăstire din Palestina. Din lavra Kalamon a plecat sfântul Sava cel Sfințit când a întemeiat propria sa lavră. Lavra era încă locuită în secolul al XII-lea când a fost restaurată de împăratul bizantin Manuel Comnenul. Pe ruinele acestei mănăstiri a fost construită în secolul al XIX-lea actuala mănăstiri a sf. Gherasim.
 +
 
 +
Mănăstirea actuală aparține de [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Patriarhia Ierusalimului]]. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulți sfinți cunoscuți, precum Sf. [[Maria Egipteanca]] sau, din spațiul românesc, Sf. Cuv. [[Ioan Iacob Hozevitul]].
  
 
==Imnografie==
 
==Imnografie==
  
 
[[Tropar]], [[glas]]ul 1:
 
[[Tropar]], [[glas]]ul 1:
−
:Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic şi întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu vieţuirea ta ai minunat pe îngeri şi taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioşi, fericite, când ţi s-a plecat ţie fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
+
:Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic și întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu viețuirea ta ai minunat pe îngeri și taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioși, fericite, când ți s-a plecat ție fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
  
 
[[Condac]], glasul al 4-lea:
 
[[Condac]], glasul al 4-lea:
−
:Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulceţile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ţie fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.
+
:Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulcețile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ție fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârșit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.
  
 
==Iconografie==
 
==Iconografie==
−
[[Icoana]] de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate aşchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit şi ca stareţ, purtând în mână cârja stăreţească. Erminia lui [[Dionisie din Furna]] (''Erminia picturii bizantine'', ed.rom. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 199) spune doar că se zugrăveşte ca un pustnic bătrân.
+
[[Icoana]] de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate așchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit și ca [[stareț]], purtând în mână cârja stărețească. În ''Erminia'' lui [[Dionisie din Furna]] se spune doar că Sf. Gherasim se zugrăvește ca un [[pustnic]] bătrân.<ref>[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', editura Sophia, București, 2000, p. 199. ISBN 973-99692-0-8.</ref>
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 45: Linia 63:
 
*en:[[:en:Gerasimos of the Jordan|OrthodoxWiki:Gerasimos of the Jordan]]
 
*en:[[:en:Gerasimos of the Jordan|OrthodoxWiki:Gerasimos of the Jordan]]
 
*ro: [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie04.htm Sinaxar 4 martie, Sf. Gherasim de la Iordan]
 
*ro: [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie04.htm Sinaxar 4 martie, Sf. Gherasim de la Iordan]
−
*ro: [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-04-cv_gherasim_de_la_iordan.html Viaţa Sf. Gherasim de la Iordan], Vieţile Sfinţilor, 4 martie.
+
*ro: [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-04-cv_gherasim_de_la_iordan.html Viața Sf. Gherasim de la Iordan], Viețile Sfinților, 4 martie.
 
*fr: [http://fr.wikipedia.org/wiki/G%C3%A9rasime_du_Jourdain Wikipédia:Gérasime du Jourdain]
 
*fr: [http://fr.wikipedia.org/wiki/G%C3%A9rasime_du_Jourdain Wikipédia:Gérasime du Jourdain]
  
Linia 59: Linia 77:
  
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahism]]
−
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Făcători de minuni]]
 
[[Categorie:Făcători de minuni]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 +
[[Categorie:Sfinți din Palestina]]
  
 
[[el:Γεράσιμος Ιορδανίτης]]
 
[[el:Γεράσιμος Ιορδανίτης]]
 
[[en:Gerasimos of the Jordan]]
 
[[en:Gerasimos of the Jordan]]

Versiunea curentă din 4 martie 2019 05:18

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sf. Cuvios
Gherasim de la Iordan
Cuviosul Gherasim de la Iordan
Date personale
Naștere Secolul V d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 475 d.Hr.
Localizare Lycia (Imperiul Roman)
Țara Sfântă
Naționalitate
Date cult
Tip Cuvios
Data canonizării
Prăznuire la data de 4 martie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate Lavra Sf. Gherasim
(în deșertul Iordanului)

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Γεράσιμος, Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă.[1] A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie.

Viața

Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinerețe și simțind chemarea spre o viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în monahism. S-a nevoit o vreme acolo, în post și în rugăciune, după care s-a întors o vreme în Lycia.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), a părăsit Lycia și a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Ajuns acolo, s-a așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în sihăstrie, petrecându-și viața în post, rugăciune și alte nevoințe duhovnicești.

În acea vreme, viața bisericească era tulburată de tensiunile iscate între creștinii ortodocși și adepții lui Dioscor I, papă-patriarh al Alexandriei (444-451) și Eutihie, arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, care susțineau învățătura monofizită despre Hristos. În anul 451, când împărații Marcian (450-457) și Pulcheria au convocat Sinodul Ecumenic de la Calcedon, doctrina monofizită a fost condamnată ca eretică. O parte a creștinilor din Orient, în special din Siria și Egipt au continuat însă să-i urmeze pe monofiziți, ceea ce a dus la o ruptură a Bisericii din Orient. Potrivit „Vieții Sf. Eftimie cel Mare” scrisă de Sf. Chiril al Ierusalimului, cuviosul Gherasim s-a lăsat o vreme înșelat de învățătura eretică a monofiziților. Însă, având obiceiul să meargă adânc în pustie, în locul numit Ruva, l-a întâlnit odată pe Sf. Eftimie cel Mare, care i-a arătat greșeala învățăturii lui Eutihie și l-a îndrumat să se întoarcă la dreapta credință. Cuviosul Gherasim, văzându-și greșeala, s-a pocăit, devenind un înfocat susținător al învățăturii de la Calcedon. A rămas mai multă vreme lângă Sf. Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sf. Eftimie (473), venea adesea la el, rămânând să petreacă o vreme alături de acesta.

Strângându-se în jurul său o mulțime de ucenici, atrași de faima nevoinței lui și râvnitori de o viață monahală aspră, Sf. Gherasim a întemeiat în anul 460 o mănăstire de tip lavriot în deșertul Iordanului, la depărtare de un stadiu de râul Iordan. Lavra cuprindea o chinovie pentru frații începători și șaptezeci de chilii sihăstrești.

Frații erau împărțiți la diferite ascultări, după rânduiala chinovială, ceva mai puțin aspră decât sihaștrii, pentru a se învăța cu nevoințele. Sihaștrii petreceau tot timpul în chilie, rugându-se și împletind coșuri, și venind cu toții la biserica mănăstirii doar sâmbăta și duminica, când se împărtășeau cu Sfintele Taine și luau o masă comună, singurul prilej cu care mâncau mâncare gătită și puteau să bea puțin vin. În zilele obișnuite, mâncau pâine uscată, curmale și beau doar apă. Chiliile lor rămâneau în permanență deschise, și Sf. Gherasim nu îngăduia nici măcar să se aprindă focul în chilii.

Sf. Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva.

Potrivit tradiției păstrate în Limonarul lui Ioan Moshu, într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea[2]. Apropiindu-se de el, cuviosul își dă seama că leul răgea de durere: o așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos așchia, i-a curățat rana și a legat-o, și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunități, leul devenise pașnic, supus în toate starețului și se mulțumea să trăiască doar cu pâine și legume.

Văzându-l astfel, starețul i-a dat leului în pază catârul mănăstirii, care păștea pe lângă râul Iordan. Într-o zi, pe când leul dormea, catârul s-a rătăcit și a fost furat de un negustor care trecea prin acele locuri. Leul, văzând că dispăruse catârul, a pornit în căutarea lui, dar, negăsindu-l, s-a întors, spre seară, la mănăstire, cu capul plecat. Frații au crezut atunci că leul fusese biruit de firea lui de prădător și mâncase catârul, iar starețul, auzind aceasta, a poruncit ca, drept pedeapsă, leul să îndeplinească sarcina catârului de până atunci, aducând vasele cu apă pentru mănăstire în spinare, iar acesta a ascultat porunca starețului.

După câteva luni, negustorul acela a trecut iarăși pe lângă Iordan, având cu el catârul furat și trei cămile, legate una de alta, după cum era obiceiul. Trecând atunci și leul prin apropiere, a recunoscut catârul și s-a pornit să ragă atât de tare, încât negustorul, înspăimântat, a luat-o la fugă. Apucând atunci frâul cu gura, leul a adus catârul înapoi la mănăstire, cu cămilele legate de el. Văzând atunci starețul că se înșelaseră cu toții în privința leului, i-a dat acestuia numele de Iordan și nu i-a mai dat nici o însărcinare, lăsându-l să se întoarcă la viața lui din pustie. Timp de cinci ani însă, până la moartea sfântului, leul se întorcea în fiecare săptămână la mănăstire, la cuviosul Gherasim.

Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

Lavra Sf. Gherasim

Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găsește în deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către Ioan Botezătorul, pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată Maicii Domnului.

Distrusă de perși în timpul marii invazii din anul 614, mănăstirea a fost reconstruită pe aceleași temelii la începutul secolului al IX-lea.

Mănăstirea actuală a fost reconstruită pe ruinele unei alte mănăstiri, aflate în imediata vecinătate a lavrei Sf. Gherasim, și anume Lavra Sf. Kalamon (gr. Καλαμώνος Λαύρα), întemeiată de pustnici din deșertul Iordanului înainte de la Lavra Sf. Gherasim, și considerată cea mai veche mănăstire din Palestina. Din lavra Kalamon a plecat sfântul Sava cel Sfințit când a întemeiat propria sa lavră. Lavra era încă locuită în secolul al XII-lea când a fost restaurată de împăratul bizantin Manuel Comnenul. Pe ruinele acestei mănăstiri a fost construită în secolul al XIX-lea actuala mănăstiri a sf. Gherasim.

Mănăstirea actuală aparține de Patriarhia Ierusalimului. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulți sfinți cunoscuți, precum Sf. Maria Egipteanca sau, din spațiul românesc, Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Cel ce ai fost întru postiri ca fără de trup, întru privegheri puternic și întru rugăciuni neîncetate, întru toate ai avut inima trează, purtătorule de Dumnezeu, părinte Gherasime. Cu viețuirea ta ai minunat pe îngeri și taberele demonilor le-ai izgonit, veselind pe cei credincioși, fericite, când ți s-a plecat ție fiara. Pentru aceasta având îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulcețile lumii ai socotit-o; acolo plecându-se ție fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârșit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, Părinte Gherasim.

Iconografie

Icoana de mai sus a Sf. Gherasim surprinde momentul în care cuviosul scoate așchia din laba leului. Cuviosul mai poate fi zugrăvit și ca stareț, purtând în mână cârja stărețească. În Erminia lui Dionisie din Furna se spune doar că Sf. Gherasim se zugrăvește ca un pustnic bătrân.[3]

Note

  1. ↑ Proloagele îl plasează – greșit – în vremea domniei lui Constantin IV Pogonat (Bărbosul), care a domnit între anii 668 și 685, însă toate celelalte surse relatează că Sfântul a trăit în vremea Sinodului de la Calcedon (451) și a Sf. Eftimie cel Mare (+473), deci în sec. al V-lea d.Hr.
  2. ↑ Relatarea domesticirii leului poate fi interpretată în două feluri. Poate fi vorba de domesticirea propriu-zisă a unui animal sălbatic, fapt menit să sublinieze sfințenia cuviosului, care îl face pe leu să își depășească firea de animal prădător, expresie a transfigurării naturii prin lucrarea dumnezeiască. Pe de altă parte însă, poate fi vorba despre o istorisire într-o cheie metaforică frecvent folosită în Biserica primelor veacuri și ușor accesibilă creștinilor de atunci. În această cheie, domesticirea leului poate fi interpretată ca o domesticire și supunere a patimilor (adeseori asemănate în literatura ascetică cu niște „fiare sălbatice”) și la o transfigurare (metanoia) a omului prin pocăință, prin nevoințele trupești și lucrarea celor duhovnicești. Ambele interpretări sunt potrivite pentru a ilustra viața cuviosului Gherasim.
  3. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 199. ISBN 973-99692-0-8.

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Gherasim_de_la_Iordan&oldid=49049”