Gherasim (Cristea) al Râmnicului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
 Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.


Preasfinţitul Gherasim (Cristea) este episcop titular al Episcopiei Râmnicului.

Elemente biografice

Prea Sfinţia Sa Gherasim (Cristea), Episcopul Râmnicului s-a născut la data de 14 noiembrie 1914, in localitatea Muntenii Buzăului, judetul Ialomita, din parintii Dumitru si Maria Cristea, ca al doilea copil si a primit la botez numele Gheorghe.

Inzestrat pentru viaţa monahală, in primavara anului 1934, batea la poarta Sfintei Manastiri Cernica, din judetul Ilfov pentru a fi primit intre ostenitorii pastratori ai randuielilor Sfantului Calinic. A fost primit ca frate de manastire si in acelasi an s-a inscris la Seminarul Monahal de aici. Dupa trei ani a fost tuns in monahism, iar in 1940 a fost hirotonit ierodiacon, iar mai apoi preot.

Dupa desfiintarea Seminarului Monahal, a trecut la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucuresti, pe care l-a absolvit in anul 1942.

In anul 1948 a obtinut diploma de licentiat in Teologie la Facultatea din Bucuresti cu media 9,50.

Intre anii 1943–1952 a slujit ca preot la Manastirea Antim din Bucuresti si remarcandu-se prin deosebite stradanii a fost distins cu rangul de Protosinghel. In toamna anului 1952, la 1 octombrie, a fost numit staret al Manastirii Caldarusani, judetul Ilfov, vestita ctitorie a lui Matei Voda Basarab. Aici, vreme de aproape doua decenii, a desfasurat o bogata activitate pe multiple planuri, la loc de cinste situandu-se restaurarea Sfintei Manastiri si a dependintelor acesteia, ce au fost distruse de incendiul din anul 1946, precum si infiintarea unui muzeu manastiresc.

Dupa 36 de ani de viata monahala, vrednicul de pomenire, Episcopul Chesarie l-a cerut Sfantului Sinod ca Arhiereu Vicar, la Eparhia Dunarii de Jos, cu titulatura de Constanteanul. Aici a slujit timp de patru ani, impulsionand munca cultural-misionara si gospodareasca la parohiile din Episcopie, iar la Centrul Eparhial a depus eforturi pentru ridicarea noilor cancelarii ale personalului administrativ-bisericesc de la Galati.

Se cuvine mentionat faptul ca, in anul 1971, cu prilejul descoperirii la Niculitel, judetul Tulcea, a unei bazilici cu cripta in care erau sase martiri, a avut curajul de a-i prelua in taina si a le aseza sfintele moaste la Manastirea Cocos, salvandu-le de teroarea ateista.

In toamna anului 1975, la 16 octombrie, la cererea Prea Sfintitului Episcop Iosif Gafton al Ramnicului si al Argesului, in sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a fost ales ca Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ramnicului si Argesului, cu titulatura de Pitesteanul.

Timp de aproape un deceniu a slujit, cu frica de Dumnezeu si dragoste de patrie si neam, toate arhierestile indatoriri incredintate de Episcopul Iosif si Sfantul Sinod.

In ziua de 30 septembrie 1984, prin votul Colegiului Electoral al Bisericii Ortodoxe Romane, a fost ales Episcop titular al Eparhiei Ramnicului si Argesului, fiind inscaunat in vestitul jilţ arhieresc ramnicean de catre Inalt Prea Sfintia Sa Nestor (Vornicescu), Mitropolitul Olteniei, la data de 2 decembrie 1984.

Activitate administrativă

In plan administrativ-gospodaresc, colaborand eficient cu Comisia Nationala a Patrimoniului Cultural si cu factorii de conducere din unitatile economice, a contribuit la consolidarea si restaurarea majoritatii asezamintelor de cult care fac prestigiul acestei zone: manastirile Cozia, Turnu, Stanisoara, Hurezi, Bistrita, Dintr-un Lemn, Brancoveni, Surupatele; schiturile Ostrov, Cornet, Iezer si inca multe altele.

Performantele administrative ale Prea Sfintitului Gherasim s-au concretizat in anii din urma prin construirea din temelii a Centrului cultural-religios Sfantul Ierarh Antim Ivireanul si a unei cantine sociale la sediul Sfintei Episcopii. De asemenea, la propunerea Prea Sfintiei Sale, din anul 1999, municipiul Rm.Valcea si-a ales ca ocrotitor spiritual pe Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul, la a carui praznuire participa an de an distinsi oaspeti, ierarhi si oficialitati, preoti si credinciosi.

Membru activ al Sfantului Sinod, Prea Sfintitul Gherasim, a functionat incepand cu 22 mai 2000 ca loctiitor de Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, pana la 22 octombrie 2000, data cand a fost ales si inscaunat ca Mitropolit Inalt Prea Sfintitul Teofan.


Alte activitati

In cadrul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Sfintitul Gherasim face parte din Comisia Canonica, Juridica si pentru Disciplina.

In perioada 1969-1997 a participat ca membru al delegatiei Bisericii Ortodoxe Romane la 10 simpozioane si intruniri teologice in Germania, sustinand referate si comunicari in limbile romana si germana. Tot in aceasta perioada a participat in Elvetia, la Lucarno, timp de o luna, la un schimb de experienta in cadrul Miscarii Ecumenice.

In anul 1988 a participat ca delegat al Sfantului Sinod la Manastirea Prodromu de la Sfantul Munte Athos.


Lucrari

Dobandind din tinerete interes pentru cercetarea istoriei bisericii romanesti, Prea Sfintitul Gherasim, venind in zona istorica a Olteniei, s-a preocupat pentru punerea in valoare a traditiilor si patriotismului acesteia, prin intermediul cartii. In sensul acesta, a semnat si a publicat o serie de lucrari de referinta:

  • „Razboiul de independenta in documentele Episcopiei Ramnicului si Argesului”, Ed. Sfintei Episcopii a Ramnicului, Rm. Valcea, 1977, 105 p. + 39 ilustr.;
  • „Preotul Radu Sapca, omul si epoca sa”, Rm. Valcea, 1978, 125 p.;
  • „Un pasoptist de seama – preotul Radu Sapca”, Rm. Valcea, 1988, 363 p.;
  • „Sfantul Calinic Cernicanul - un sfant printre oameni”, Rm.Valcea, 1996, 94 p.
  • „Istoria Manastirii Govora”, Rm. Valcea, 1995, 140 p. + 11 ilustr.;
  • „Istoria Manastirii Caldarusani”, Rm.Valcea, 1997, 180 p. + 50 ilustr.
  • „Viata Sfantului Martir Constantin-Voda Brancoveanu si a celor impreuna patimitori cu Dansul”, Ed. Episcopiei Ramnicului, Rm.Valcea, 2001, 200 p.
  • „Carte de rugaciuni”, tiparita cu ingrijirea si binecuvantarea P.S. Episcop Gherasim de catre Fundatia „Niste tarani”, 2000.
  • „Carte de rugaciuni pentru trebuintele crestinului ortodox”, tiparita cu ingrijirea si binecuvantarea P.S. Episcop Gherasim, Episcopia Ramnicului, Rm.Valcea, 2002.

Articole si studii

A publicat in revista „Mitropolia Olteniei”, in „Renasterea”, revista Eparhiei Ramnicului si alte publicatii cultural-religioase nenumarate lucrari, studii, articole, reportaje, recenzii, etc., cu caracter istoric, dintre care amintim:

  • „Oltul si Jiul, punti naturale intre romanii de pe ambii versanti ai Carpatilor”, in Mitropolia Olteniei, nr. 1-2, 1980, p. 7-13.
  • „Date despre razboiul de Independenta in arhiva vladiceasca de la Ramnicu Valcea”, in M.O., nr. 4-6, 1977, p. 307-310.
  • „Manastiri valcene in timpul revolutiei de la 1821”, in M.O., nr. 4-6, 1981, p. 182-186.
  • „Slujitori bisericesti din Eparhia Ramnicului si Argesului in timpul ocupatiei straine 1916-1918”, in M.O., nr. 10-12, 1983, p. 760-765.
  • „Cartea ca mijloc de afirmare si propasire culturala in gandirea si opera episcopului Chesarie al Ramnicului”, in M.O., nr. 4-6, 1985, p. 284-287.
  • „Cateva documente privind inceputul invatamantului clerical in Oltenia”, in M.O., nr. 1-3, 1979, p. 106-112.
  • „Primul proiect cunoscut de «Scoala inalta» a lui Matei Basarab”, in M.O., nr. 9-10, 1983, p. 632-635.
  • „Biserica parohiala din Candesti-Muscel”, in M.O., nr. 3-6, 1980, p. 282-285.
  • „Bucurie aniversara la resedinta Centrului Eparhial de la Ramnicu Valcea”, in M.O., nr. 11-12, 1976, p. 913-916.
  • „Prea Sfintitul Episcop Iosif Gafton, de trei decenii succesor al vladicilor ramniceni”, in M.O., nr. 10-12, 1979, p. 799-801.
  • „Adunarea pentru pace a preotilor din judetele Arges, Olt si Valcea”, in M.O., nr. 11-12, 1983, p. 811-826.
  • „Cronica aniversara privind comorile culturale ale trecutului romanesc”, in M.O., nr. 11-12, 1978, p. 185-186.
  • „Marturiile unui preot despre rascoala din 1907, in Livezile, judetul Dolj”, in Biserica Ortodoxa Romana, nr. 1-3, 1977, p. 68-70.
  • „Ecouri despre independenta de stat a Romaniei in 1877, consemnate in presa germana din Transilvania”, in Almanahul parohiei ortodoxe romane din Viena, 1978, p. 173-174.
  • „Vechimea folosirii limbii literare in Biserica Ortodoxa Romana”, in Revista Luceafarul in Austria, Viena, anul IX, nr. 1-4, 1980, p. 8-9.
  • „Scrisori inedite de la Popa Sapca”, in Magazin Istoric, nr. 6, 1963, p. 18.
  • „Corespondenta inedita a Mitropolitului Andrei Saguna cu Episcopul Calinic de Ramnic”, in Telegraful roman, nr. 1-2, 1984, p. 3.
  • „Cozia, sase veacuri de zbuciumata istorie”, in Indrumator bisericesc misionar, Rm.Valcea, nr. 3, 1986, p. 41-49.
  • „Omul potrivit la locul potrivit (Antim Ivireanul)”, in Renasterea, anul XI, Nr.3, iulie-septembrie, 2000, p.1-2.
  • „Sfintii Martiri Straromani de la Niculitel” – Renasterea, anul XII, Nr. 2, aprilie-iunie, 2001, p. 1-3.
  • „Cultul sfintilor romani – Sfantul Antim Ivireanul”, in „Lumina lumii”, Nr. 3, 1995, p.4-7.
  • „Biserica Ortodoxa la sfarsitul mileniului doi”, in „Lumina lumii”, Nr. 5, 1996, p.2.
  • „Miron Cristea, primul patriarh al Romaniei”, in „Lumina lumii”, Nr. 7, 1998, p.10-11