Gheorghe Tattarescu
Gheorghe Tattarescu (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București[1]) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.[2] De asemenea, el a fost și un remarcabil pictor bisericesc, pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici,[3] printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se Biserica Colțea, Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari, Biserica Sf. Spiridon - Nou, Biserica Mănăstirii Radu Vodă, Biserica nouă a Mănăstirii Bistrița, Catedrala mitropolitană din Iași, Biserica Mănăstirii Ghighiu, Biserica greacă din Brăila și biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.
Cuprins
Biografie
Născut în luna octombrie 1820 la Focșani, Gheorghe Tattarescu era fiul lui Mihai Tatarescu (originar în satul Tătaru, din vecinătatea Munților Buzăului) și al Smarandei, născută Teodorescu.[4] Nicolae Teodorescu, fratele Smarandei, făcea parte din breasla „zugravilor de subțire” (breaslă care luase ființă în anul 1776, în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, pentru a se face deosebirea dintre pictorii-artiști și zugravii de case care erau organizați în așa numita breaslă a „zugravilor de gros”) și după ce urmase școala de pictură a Polcovnicului Matei de la Căldărușani, a pictat icoane la Focșani, la Odobești și la Iași.[4] Părinții lui Gheorghe Tattarescu, Mihai și Smaranda, au trăit la Focșani până în anul 1826, când au decedat din cauza unei epidemii care a bântuit Moldova în acea vreme.[5]
Formarea artistică
Rămânând orfan la vârsta de șase ani, Gheorghe Tattarescu a fost crescut de unchiul său dinspre mamă, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu de la Odobești. Familia acestuia, care mai număra încă șase suflete care erau întreținute din veniturile obținute de Nicolae Teodorescu prin pictarea unor biserici de la sate și pri vânzarea icoanelor pe care le picta pentru țăranii din satele învecinate. Modest ca pictor, Teodorescu este totuși cunoscut în istoria artei religioase din secolul al XIX-lea ca un precursor în laicizarea artei din România. Salvarea financiară a familiei a venit de la Episcopul Chesarie al Buzăului (cel care a refăcut Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a înființat Seminarul Teologic din Buzău și a reînființat tipografia eparhială), care a devenit binefăcătorul lui Nicolae Teodorescu și implicit i-a deschis calea spre pictură și lui Gheorghe Tattarescu. Episcopul Chesarie a înființat Școala de pictură de la Episcopia Buzăului și i-a oferit postul de director al acesteia lui Nicolae Teodorescu, căruia i-a dat mai multe comenzi pentru zugrăvirea unor biserici.[4][6]
Gheorghe Tattarescu s-a manifestat artistic încă de la vârsta de șapte ani, din perioada în care Nicolae Teodorescu zugrăvea biserica Sfinților Apostoli de la Schitul Ciolanul. Nicolae își luase întreaga familie cu el și a lucrat la zugrăvirea acestei biserici timp de trei ani de zile, fiind ajutat, printre alții, și de copilul Gheorghe Tattarescu.[7]
A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, Școala de grămătici din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.[8] În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a catedralei episcopale din Buzău cu hramul Adormirea Maicii Domnului, refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.[4] După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a Catedralei mitropolitane din București, stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.[9]
În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului, care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa Academia di San Luca din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Correggio, Veronese, Bartolomé Estebán Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.[2] Alegerea Italiei pentru studiile de pictură bisericească nu era o opțiune uzuală în Țările Române din acele vremuri. Bursa pe care i-a oferit-o Episcopul Chesarie lui Tattarescu era acordată cu dorința ca artistul să se pregătească pentru pictura murală folosită pe scară largă în România la zugrăvirea lăcașurilor de cult. Episcopul Chesarie a dovedit o deschidere spre arta plastică modernă (a acelor timpuri), permițând faptul ca un zugrav bisericesc ortodox, pentru care hieratismul bizantin era o regulă ce trebuia păstrată, să urmeze studii pentru pictura religioasă într-o școală apuseană, unde laicizarea artei era tradițională.[10]
În Italia, Tattarescu a urmat sfatul pe care i-l dăduse Petrache Poenaru, de a lua legătura cu românii care se aflau la Roma în acea perioadă.[11] Astfel, artistul l-a întâlnit pe pictorul Constantin Lecca (1807-1887) aflat acolo la studii și s-a împrietenit cu Gheorghe Lemeni (1813-1848), Gheorghe Năstăseanu (1812-1864), Petre Alexandrescu și Alexandru Orăscu.[12] Tot în Italia, a început să aibă succes atât cu picturi pe teme religioase (de exemplu cu lucrarea Simeon si Levi, salvând pe sora lor Dina, care a obținut Marele Premiu la concursul pe teme biblice organizat de „Congregazione Artistica dei Virtuosi al Pantheon", cel mai înalt for artistic din Roma, care se afla sub patronajul Papei), cât și cu picturi pe teme laice (de exemplu remarcabilul tablou de mari dimensiuni Deșteptarea României[13] și portretul pe care i l-a făcut lui Nicolae Bălcescu[14], aflate în prezent la Muzeul Național de Artă al României).
Cariera în artele plastice
După întoarcerea în țară (1851), datorită faptului că avea o educație academică însușită în străinătate și o practică artistică îndelungată, Gheorghe Tattarescu a fost considerat pictorul cel mai indicat să execute atât comenzi oficiale, cât și pe cele ale iubitorilor de artă, și să satisfacă, prin opere alegorice, peisaje și scene de gen, religioase și istorice, un public care începuse să aprecieze pictura. A încheiat primul contract pentru pictarea unei biserici, Biserica „Oteteleșanu" din Măgurele, lângă București, iar la 16 iulie 1853 a încheiat contractul pentru pictarea Bisericii „Zlătari” din București. Acolo, a avut prilejul să demonstreze experiența acumulată în timpul studiilor sale în Italia, el accentuând inovațiile în stil occidental care pătrunseseră deja, destul de timid, prin pictori ca Anton Chladek, Constantin Lecca și Mișu Popp.
În semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul artelor plastice, la 3 octombrie 1853 Barbu Știrbei, domnul Țării Românești, i-a acordat rangul de pitar[15].[16]
În perioada 1854-1855, la chemarea Mitropolitului Nifon, a început zugrăvirea Bisericii „Sfinții Voievozi” a fostului Schit Cetățuia de lângă Râmnicu Vâlcea, a Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea și a bisericii noi de la Mănăstirea Bistrița.[17] Arta religioasă pe care a etalat-o Tattarescu, îndeosebi la biserica Mănăstirii Bistrița a atras admirația contemporanilor săi, având aprecieri elogioase din partea unor străini. Tot în acea perioadă, artistul a cumpărat casa și terenul din „Ulița Belvedere" din București (în prezent strada Domnița Anastasia, nr. 7) pe care mai târziu a amenajat-o ca locuință și atelier artistic.
În 1859 a preluat catedra de desen de la Colegiul „Sfântul Sava” din București, ca urmare a pensionării pictorului Constantin Lecca. Unirea Principatelor Române, realizată de facto prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două principate, l-a determinat pe Gheorghe Tattarescu să înainteze ministrului Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice, în decembrie 1859, primul proiect pentru înființarea „Școalei de Pictură și a Școalei de Sculptură din România”. El dorea crearea unei instituții cu o dublă factură, de pinacotecă și de școală în același timp, urmărind ca prin înființarea acestei școli să folosească și să adapteze necesităților românești, unele din metodele și principiile pe care le observase la Academia di San Luca din Roma.[18] Rezultatul acestui demers a fost înființarea „Școlii de Arte Frumoase din București” (actuala Universitate Națională de Arte), în 1864, unde Gheorghe Tattarescu a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură,[19] ulterior fiind și directorul ei, în anii 1891–1892.
În 1865 a publicat un manual de pictură pentru elevii săi: Precepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desemn după cei mai celebri pictori. În 1867 a participat la Expoziția Internațională de la Paris, cu lucrarea Deșteptarea României. A continuat să picteze biserici, împreună cu elevii săi, îndrumându-i în permanență.
La 18 ianuarie 1882 i s-a conferit Medalia „Bene Merenti”, clasa I, pentru meritele artistice. În în luna iunie a aceluiași an, Regele Carol I l-a decorat cu Ordinul „Coroana României" în grad de ofițer, iar la 5 august 1887, artistul a fost distins cu Ordinul „Coroana României" în grad de comandor.[20]
Între anii 1884-1886 a pictat monumentala Catedrală mitropolitană din Iași. El a finalizat pictura catedralei și icoanele catapetesmei, realizând peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu, până în iulie 1886.[21] Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, Gheorghe Tattarescu se arată însă deschis influențelor picturii occidentale, pe linia noutăților căutate de pictura bisericească românească în secolul al XIX-lea. Atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolțile navei centrale cât și în zugrăvirea chipurilor de sfinți și în alcătuirea compozițiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la Academia di San Luca din Roma. El a realizat astfel un inspirat echilibru între pictură și stilul arhitectonic al catedralei.[22]
În 1890, după ce începuse lucrările pentru pictarea catedralei Episcopiei din Huși, s-a îmbolnăvit grav și și-a întrerupt pentru o perioadă activitatea didactică de la Școala de Belle-Arte cât și lucrările de zugrăvire a unor biserici.[23]
În 1891, după ce pictase capelele din cimitirele Sfânta Vineri-Nou și Ghencea din București, a preluat conducerea Școlii de Belle-Arte în ziua de 30 august ca urmare a decesului lui Theodor Aman. Deși Theodor Aman fusese reticent la admiterea fetelor în acea școală, Tattarescu a reformat regulamentul de funcționare, permițând astfel și admiterea fetelor.[23]
Ultima biserică pe care a pictat-o Tattarescu a fost Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova, în 1892, fiind ajutat acolo de elevii săi cei mai iscusiți: Dimitrie Teodorescu și Gheorghe Ioanid. În același an, la 1 octombrie, el s-a retras de la conducerea Școlii de Belle-Arte, solicitând pensionarea.[23]
Viața de familie
După ce, în decembrie 1851, Gheorghe Tattarescu s-a întors la București și a adus familiei lui Nicolae Bălcescu o serie de scrisori de la acesta, el a continuat să frecventeze familia Bălcescu și mai târziu s-a înrudit cu aceasta, prin căsătoria sa cu Maria Ioanidi, fiica medelnicerului Gheorghe Ioanidi, care era rudă cu Bălceștii.[24] Nunta lor a avut loc la 29 aprilie 1856, avându-i ca nași pe Constantin Al. Kretzulescu și soția acestuia, Luța, cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon Rusailă.[25]
În 1857, la 9 iulie, s-a născut primul lor copil, Aureliu.[16] Gheorghe și Maria Tattarescu au mai avut încă un băiat (Mihai, născut la 29 iulie 1866) și două fete: Lucia, născută la 9 ianuarie 1868 și Maria (născută probabil în 1870, dar care a murit în copilărie, la 5-6 ani).
Gheorghe Tattarescu a trecut la cele veșnice pe data de 24 octombrie 1894, la vârsta de 74 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.[23]
Pictura bisericească
O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat atât de iconografia tradițională bizantină cât și de academismul neoclasic italian. Deși în linii mari a respectat canoanele erminiilor ortodoxe (vechile manuale de iconografie), Gheorghe Tattarescu este considerat ca fiind un reformator în pictarea bisericilor. Criticii de artă laici, dar și iconologii, au identificat trei direcții distincte în care Tattarescu a inovat[26]:
- Părăsirea aproape în totalitate a obiceiului tradițional de realizare a unor scene din Vechiul Testament, abordând cu preferință scene din Noul Testament, mai apropiate realităților vieții semenilor ca de exemplu: Iisus pe Muntele Măslinilor, Răstignirea și Nașterea Domnului.[26]
- Renunțarea la scenele narative ce umpleau până atunci pereții edificiilor de cult prin suprapunerea a până la cinci registre. Obișnuința tradițională a unor astfel de reprezentări ducea la obosirea privirii credincioșilor prin succesiunea imaginilor și deconcentra actul de rugăciune. Gheorghe Tattarescu a pictat în schimb adevărate tablouri murale, separate între ele prin spații largi, folosind suprapunerea pe două rânduri sau maxim trei, atunci când pereții aveau o înălțime mai mare. Spațiile de distanțare dintre aceste picturi le umplea cu motive decorative sau imitații de marmură. Această tehnică a fost adusă de artist din Italia, dar este regăsită și în cazul unor biserici din Rusia pe care le-a vizitat în perioada 1884-1885.[27]
- Folosirea stilului realist și îndepărtarea de vechea pictură bizantină (despre care Alexandru Xenopol spunea că este era caracterizată de sentimentul „... de a fugi de expresia frumosului care leagă pe om de carne”). Tattarescu a avut curajul să figureze pe pereții bisericilor chipul omului care răspunde la ideea clasică de frumusețe.[27]
Renumitul critic și istoric de artă George Oprescu spune că Tattarescu era considerat pe vremea sa „cel mai mare pictor religios, lucru de care era și el convins, cu toate că era un om modest. Conștiința sa de meșteșugar onest, credința sa reală, dar fără avânt, educația sa italiană, totul contribuia ca să-l facă să prefere picturilor bătrâne, uitate prin mănăstiri, acea artă calmă, lucioasă și dulceagă pe care o adusese din Italia”.[28]
Lista bisericilor pictate de Gheorghe Tattarescu
| Nr. crt. | Anul | Localitate | Pictura | Hramul bisericii | Ctitor | Imagine |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 1837 | Cheia, jud. Prahova | Icoanele împărătești ale bisericii Mănăstirii Cheia | Adormirea Maicii Domnului | Atanasie | |
| 2 | 1844 | Rătești, jud. Buzău | Icoanele de pe tâmpla bisericii Mănăstirii Rătești | Sfânta Treime | Episcopul Chesarie al Buzăului | |
| 3 | 1844 | Onești | Iconostasul bisericii din Onești | Sfântul Nicolae | Alecu Ciaur Aslan | |
| 4 | 1853 | Măgurele | Biserica Măgurele | Sfinții Împărați Constantin și Elena | Familia Oteteleșanu | |
| 5 | 1854 | București | Biserica Zlătari | Nașterea Maicii Domnului | Matei Basarab | |
| 6 | 1854 | Râmnicu Vâlcea | Biserica „Sf. Voievozi” a fostului Schit Cetățuia | Sfinții voievozi Mihail și Gavril | Mitropolitul Teodosie | |
| 7 | 1855 | Râmnicu Vâlcea | Catedrala Arhiepiscopiei Râmnicului | Sfântul Nicolae al Mirelor | Calinic de la Cernica | 
|
| 8 | 1855 | Bistrița, jud. Vâlcea | Biserica Mănăstirii Bistrița | Adormirea Maicii Domnului | Barbu Craiovescu | 
|
| 9 | 1856 | Târgșoru Nou, jud. Prahova | Biserica Sf. Voievozi | Sfinții voievozi Mihail și Gavril | Egumenul Ruvim Budișteanu | |
| 10 | 1857 | Șerbănești, jud. Vâlcea | Icoanele Mănăstirii Morunglavu | Sf. Apostol Matei | Matei Morunglavu | |
| 11 | 1857 | Băleni-Români, jud. Dâmbovița | Biserica Sf. Ioan Botezătorul | Sf. Ioan Botezătorul | Udrea Băleanu | |
| 12 | 1860 | Câmpulung | Bolnița Mănăstirii Negru Vodă | Adormirea Maicii Domnului | Familia Brâncoveanu | |
| 13 | 1860 | București | Paraclisul, catapeteasma și tabloul votiv de la Mănăstirea Antim | Duminica Tuturor Sfinților | Sf. Antim Ivireanul | 
|
| 14 | 1860 | Brânceni, jud. Teleorman | Biserica „Sf. Luca” din Brânceni | Sf. Apostol și Evanghelist Luca | Maiorul Anastasievici | |
| 15 | 1860 | București | Biserica Kretzulescu | Adormirea Maicii Domnului | Iordache Kretzulescu | |
| 16 | 1861 | I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița | Biserica Mănăstirii Mărgineni | Constantin Cantacuzino | ||
| 17 | 1862 | Biserica Oteteleșanu | Familia Oteteleșanu | |||
| 18 | 1862 | București | Biserica Mănăstirii Radu Vodă | Sfânta Treime și Sf. Nectarie Taumaturgul | Alexandru al II-lea Mircea | 
|
| 19 | 1862 | București | Biserica Sfântul Spiridon - Nou | Sf. Spiridon al Trimitundei | Scarlat Ghica | 
|
| 20 | 1863 | Târgoviște | Biserica Crețulescu | Adormirea Maicii Domnului | Logofătul Radu Crețulescu | |
| 21 | 1864 | București | Biserica Olteni (demolată de regimul Ceaușescu) | Vătaful Constantin | ||
| 22 | 1864 | Giurgiu | Biserica Greacă | Buna Vestire | Comunitatea greacă | |
| 23 | 1864 | Ghighiu, jud. Prahova | Biserica Mănăstirii Ghighiu | Izvorul Tămăduirii | Logofătul Coresi | |
| 24 | 1864 | Clejani, jud. Giurgiu | Biserica din Clejani | Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil | Maiorul Anastasievici | |
| 25 | 1886 | București | Biserica „Oțetari” | Sf. Mare Mucenic Haralambie | Șerban Cantacuzino | |
| 26 | 1867 | București | Biserica „Sf. Nicolae” Șelari | Sf. Ierarh Nicolae | Vornicul Șerban Cantacuzino | |
| 27 | 1868 | Lețca Nouă, jud. Giurgiu | Biserica Lețca Nouă | Sf. Împărați Constantin și Elena | Mitropolitul Nifon Rusailă | |
| 28 | 1869 | București | Biserica Enei | Sf. Ierarh Nicolae | Safta Brâncoveanu | |
| 29 | 1870 | Ciorogârla, jud. Ilfov | Biserica Mănăstirii Samurcășești | Sfânta Treime | Constantin Samurcaș | |
| 30 | 1871 | Valea Cricovului, jud. Prahova | Biserica Valea Boului | Sf. Parascheva | Vasile G. Paapa | |
| 31 | 1872 | Brăila | Cupola Bisericii Grecești | Buna Vestire | Comunitatea greacă | |
| 32 | 1872 | Turnu Severin | Decorațiile Catedralei „Grecescu” | Sf. Ioan Botezătorul | Boierul Grecescu | |
| 33 | 1873 | București | Biserica Colțea | Sfinții Trei Ierarhi | Spătarul Mihai Cantacuzino | 
|
| 34 | 1873 | București | Biserica Albă | Sf. Ierarh Nicolae | Neagu Darvas | |
| 35 | 1874 | Vedea, jud. Giurgiu | Biserica Paraipani | Sfântul Pantelimon | Apostol Arsache | |
| 36 | 1874 | București | Biserica „Sfântul Ilie” - Rahova | Sf. Ilie Tesviteanul | Safta Brâncoveanu | |
| 37 | 1875 | București | Capela Azilului Elisabeta Doamna | Carol Davila | ||
| 38 | 1877 | Slatina | Biserica Ionașcu | Sfântul Gheorghe | Ionașcu Cupețu | |
| 39 | 1878 | Sinaia | Capela Știrbey | Ioan Emanuel Florescu | ||
| 40 | 1880 | Ploiești | Biserica Sfânta Vineri | Sf. Cuvioasă Parascheva | Negustorii brașoveni din Ploiești | |
| 41 | 1880 | București | Capela Cimitirului Militar Ghencea | |||
| 42 | 1880 | Cernica, jud. Ilfov | Cavoul Mitropolitului Nifon Rusailă | |||
| 43 | 1882 | Urlați | Biserica Galbenă | Sfinții voievozi Mihail și Gavriil | Stan Urlățeanu | |
| 44 | 1886 | Tisău, jud. Buzău | Icoanele Mănăstirii Ciolanu | Adormirea Maicii Domnului | Doamna Neaga, soția voievodului Mihnea „Turcitul” | |
| 45 | 1887 | Florești, jud. Prahova | Biserica din Florești | Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului | Grigore Cantacuzino | |
| 46 | 1887 | Iași | Catedrala Mitropolitană | Sf. Cuvioasă Parascheva | Ioniță Sandu Sturdza | 
|
| 47 | 1887 | Buzău | Biserica Banului | Buna Vestire | Adriana Șerban Cantacuzino | |
| 48 | 1888 | București | Biserica „Sfântul Nicolae” - Negustori | Sfântul Nicolae | Nicolae Alexandru | |
| 49 | 1889 | Stoicănești | Biserica Frântăneanu | Sfinții Împărați Constantin și Elena | Constantin Frântăneanu | |
| 50 | 1890 | Buftea | Capela Palatului Știrbei | Sfânta Treime | Barbu Știrbei | |
| 51 | 1890 | Huși | Catedrala Episcopală | Sfinții Apostoli Petru și Pavel | Ștefan cel Mare | |
| 52 | 1892 | Craiova | Biserica Sfântul Ilie | Sf. Ilie Tesviteanul | Familia Oteteleșanu |
In memoriam
Muzeul memorial Gheorghe Tattarescu este găzduit de casa în care a trăit și a creat timp de patru decenii renumitul pictor. În anul 1951, în urma donației Georgetei Wertheimer, nepoata pictorului, acest ansamblu imobiliar a devenit muzeu memorial, adăpostind o parte din lucrările lui Tattarescu.[29][3]
În Sectorul 4 din București, o stradă poartă numele pictorului.
La Focșani, orașul natal al pictorului, își desfășoară activitatea Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu”.[30]
Galerie de imagini
Sfânta Treime, pictură murală de Gheorghe Tattarescu de la Biserica Colțea
Pictură murală de Gheorghe Tattarescu la Biserica Colțea
Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, icoană pictată de Gheorghe Tattarescu, aflată la Muzeul Municipiului București
Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor, icoană pictată de Gheorghe Tattarescu, aflată la Muzeul Municipiului București
Biserica Albă, București, pictură murală de Gheorghe Tattarescu: Sfânta Treime
Adormirea Maicii Domnului, icoană pictată de Gheorghe Tattarescu pe catapeteasma Bisericii Colțea
Bolta naosului bisericii Mănăstirii Ghighiu, pictură murală de Gheorghe Tattarescu
Bolta naosului bisericii Mănăstirii Ghighiu - detaliu
Arhimandritul Iosif Naniescu în 1865, portret de Gheorghe Tattarescu (Muzeul Municipiului București)
Sf. Antonie cel Mare. Biserica Zlătari din București - frescă de Gheorghe Tattarescu
Sf. Evanghelist Ioan - icoană aflată în colecția Muzeului Memorial „Gheorghe Tattarescu”.
Deșteptarea României, pictură alegorică de Gheorghe Tattarescu, realizată în 1850
Note
- ↑ Teodora Voinescu și alții, Istoria Artelor Plastice în România, vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.
- ↑ 2,0 2,1 Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Pictura românească în imagini, Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.
- ↑ 3,0 3,1 Muzeul Municipiului București - Casa memorială Gheorghe Tattarescu, accesat 24 decembrie 2022
- ↑ 4,0 4,1 4,2 4,3 Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 170.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 7.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 8.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 9.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 12.
- ↑ Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 173.
- ↑ Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 174.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 29.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 32.
- ↑ „Renașterea României” în pictură, Agenția de presă RADOR, accesat 17 septembrie 2022
- ↑ Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 55.
- ↑ Rang boieresc (minor) în Țările Române
- ↑ 16,0 16,1 Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 32.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 113.
- ↑ Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 34.
- ↑ Marin Nicolau-Golfin, Istoria artei, vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 138
- ↑ Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 44.
- ↑ Porcescu, S., Catedrala mitropolitană din Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1977
- ↑ Catedrala Mitropolitană Iași, accesat 28 octombrie 2022
- ↑ 23,0 23,1 23,2 23,3 Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 58
- ↑ Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 56.
- ↑ Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 128.
- ↑ 26,0 26,1 Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 120.
- ↑ 27,0 27,1 Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 122.
- ↑ Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, Despre: Pictorul Gheorghe Tattarescu, accesat 19 ianuarie 2023
- ↑ Rodica Ion, Revista de artă și Istoria artei, Editura Muzeului Municipiului București, București, 2018, pag. 22.
- ↑ Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, accesat 24 decembrie 2022
Bibliografie
- Ion Frunzetti, Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 1991. ISBN 973-33-00-77-2
- Jacques Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958
- Aura Popescu, Ioana Cristea, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, Institutul Cultural Român, București, 2008, ISBN 978-973-577-551-3
Surse
Legături externe
- Cătălin Pruteanu, Moștenire: Gheorghe Tattarescu a pictat 52 de biserici, 2 martie 2009, Jurnalul Național
- Nazen-Ștefania Peligrad, Creația lui Tattarescu în pictura unor biserici bucureștene, Muzeul Municipiului București - XXX
