Gheorghe Tattarescu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Formarea artistică)
Linia 1: Linia 1:
 
{{În lucru}}
 
{{În lucru}}
 
[[Fișier:Gheorghe Tattarescu - autoportret.jpg|thumb|200px|Gheorghe Tattarescu (autoportret, 1849)]]
 
[[Fișier:Gheorghe Tattarescu - autoportret.jpg|thumb|200px|Gheorghe Tattarescu (autoportret, 1849)]]
'''Gheorghe Tattarescu''' (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București<ref>Teodora Voinescu și alții, ''Istoria Artelor Plastice în România'', vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.</ref>) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.<ref>Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, ''Pictura românească în imagini'', Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.</ref> De asemenea, el a fost și un remarcabil [[Iconograf|pictor bisericesc]], pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici, printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se [[Biserica Colțea]], [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari]], [[Biserica Sfântul Spiridon - Nou (București)|Biserica Sf. Spiridon - Nou]], Biserica [[Mănăstirea Radu Vodă|Mănăstirii Radu Vodă]], Biserica nouă a [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirii Bistrița]], [[Catedrala mitropolitană din Iași]], Biserica greacă din Brăila și biserica [[Mănăstirea Ciolanu|Mănăstirii Ciolanu]] din județul Buzău.
+
'''Gheorghe Tattarescu''' (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București<ref>Teodora Voinescu și alții, ''Istoria Artelor Plastice în România'', vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.</ref>) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.<ref name=dragut>Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, ''Pictura românească în imagini'', Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.</ref> De asemenea, el a fost și un remarcabil [[Iconograf|pictor bisericesc]], pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici, printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se [[Biserica Colțea]], [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari]], [[Biserica Sfântul Spiridon - Nou (București)|Biserica Sf. Spiridon - Nou]], Biserica [[Mănăstirea Radu Vodă|Mănăstirii Radu Vodă]], Biserica nouă a [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirii Bistrița]], [[Catedrala mitropolitană din Iași]], Biserica greacă din Brăila și biserica [[Mănăstirea Ciolanu|Mănăstirii Ciolanu]] din județul Buzău.
  
 
== Biografie ==
 
== Biografie ==
Linia 13: Linia 13:
 
A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, ''Școala de grămătici'' din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 12.</ref> În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a [[catedrală|catedralei]] episcopale din Buzău cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.<ref name=frunzetti170/> După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a [[Catedrala Patriarhală din București|Catedralei mitropolitane din București]], stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.<ref name=frunzetti173>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 173.</ref>
 
A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, ''Școala de grămătici'' din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 12.</ref> În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a [[catedrală|catedralei]] episcopale din Buzău cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.<ref name=frunzetti170/> După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a [[Catedrala Patriarhală din București|Catedralei mitropolitane din București]], stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.<ref name=frunzetti173>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 173.</ref>
  
În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului,care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa ''Academia di San Luca'' din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.
+
În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului,care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa ''Academia di San Luca'' din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Bartolomé Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.<ref name=dragut/>
 +
 
  
 
=== Cariera în artele plastice ===
 
=== Cariera în artele plastice ===

Versiunea de la data 16 august 2022 05:32

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Gheorghe Tattarescu (autoportret, 1849)

Gheorghe Tattarescu (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București[1]) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.[2] De asemenea, el a fost și un remarcabil pictor bisericesc, pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici, printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se Biserica Colțea, Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari, Biserica Sf. Spiridon - Nou, Biserica Mănăstirii Radu Vodă, Biserica nouă a Mănăstirii Bistrița, Catedrala mitropolitană din Iași, Biserica greacă din Brăila și biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.

Biografie

Născut în luna octombrie 1820 la Focșani, Gheorghe Tattarescu era fiul lui Mihai Tatarescu (originar în satul Tătaru, din vecinătatea Munților Buzăului) și al Smarandei, născută Teodorescu.[3] Nicolae Teodorescu, fratele Smarandei, făcea parte din breasla „zugravilor de subțire” (breaslă care luase ființă în anul 1776, în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, pentru a se face deosebirea dintre pictorii-artiști și zugravii de case care erau organizați în așa numita breaslă a „zugravilor de gros”) și după ce urmase școala de pictură a Polcovnicului Matei de la Căldărușani, a pictat icoane la Focșani, la Odobești și la Iași.[3] Părinții lui Gheorghe Tattarescu, Mihai și Smaranda, au trăit la Focșani până în anul 1826, când au decedat din cauza unei epidemii care a bântuit Moldova în acea vreme.[4]

Formarea artistică

Rămânând orfan la vârsta de șase ani, Gheorghe Tattarescu a fost crescut de unchiul său dinspre mamă, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu de la Odobești. Familia acestuia, care mai număra încă șase suflete care erau întreținute din veniturile obținute de Nicolae Teodorescu prin pictarea unor biserici de la sate și pri vânzarea icoanelor pe care le picta pentru țăranii din satele învecinate. Modest ca pictor, Teodorescu este totuși cunoscut în istoria artei religioase din secolul al XIX-lea ca un precursor în laicizarea artei din România. Salvarea financiară a familiei a venit de la Episcopul Chesarie al Buzăului (cel care a refăcut Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a înființat Seminarul Teologic din Buzău și a reînființat tipografia eparhială), care a devenit binefăcătorul lui Nicolae Teodorescu și implicit i-a deschis calea spre pictură și lui Gheorghe Tattarescu. Episcopul Chesarie a înființat Școala de pictură de la Episcopia Buzăului și i-a oferit postul de director al acesteia lui Nicolae Teodorescu, căruia i-a dat mai multe comenzi pentru zugrăvirea unor biserici.[3][5]

Gheorghe Tattarescu s-a manifestat artistic încă de la vârsta de șapte ani, din perioada în care Nicolae Teodorescu zugrăvea biserica Sfinților Apostoli de la Schitul Ciolanul. Nicolae își luase întreaga familie cu el și a lucrat la zugrăvirea acestei biserici timp de trei ani de zile, fiind ajutat, printre alții, și de copilul Gheorghe Tattarescu.[6]

A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, Școala de grămătici din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.[7] În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a catedralei episcopale din Buzău cu hramul Adormirea Maicii Domnului, refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.[3] După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a Catedralei mitropolitane din București, stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.[8]

În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului,care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa Academia di San Luca din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Bartolomé Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.[2]


Cariera în artele plastice

Pictura bisericească

Lista bisericilor pictate de Gheorghe Tattarescu

In memoriam

Galerie de imagini

Note

  1. Teodora Voinescu și alții, Istoria Artelor Plastice în România, vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.
  2. 2,0 2,1 Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Pictura românească în imagini, Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 170.
  4. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 7.
  5. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 8.
  6. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 9.
  7. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 12.
  8. Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 173.

Bibliografie

  • Ion Frunzetti, Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 1991. ISBN 973-33-00-77-2
  • Jacques Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958

Surse

Legături externe