2.078 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
{{În lucruArticol de calitate}}
[[Fișier:Gheorghe Tattarescu - autoportret.jpg|thumb|200px|Gheorghe Tattarescu (autoportret, 1849)]]
'''Gheorghe Tattarescu''' (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București<ref>Teodora Voinescu și alții, ''Istoria Artelor Plastice în România'', vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.</ref>) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.<ref name=dragut>Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, ''Pictura românească în imagini'', Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.</ref> De asemenea, el a fost și un remarcabil [[Iconograf|pictor bisericesc]], pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici,<ref name=muzeul>[https://muzeulbucurestiului.ro/casa-memoriala-gheorghe-tatarascu.html Muzeul Municipiului București - Casa memorială Gheorghe Tattarescu], accesat 24 decembrie 2022</ref> printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se [[Biserica Colțea]], [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari]], [[Biserica Sfântul Spiridon - Nou (București)|Biserica Sf. Spiridon - Nou]], Biserica [[Mănăstirea Radu Vodă|Mănăstirii Radu Vodă]], Biserica nouă a [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirii Bistrița]], [[Catedrala mitropolitană din Iași]], Biserica [[Mănăstirea Ghighiu|Mănăstirii Ghighiu]], Biserica greacă din Brăila și biserica [[Mănăstirea Ciolanu(județul Buzău)|Mănăstirii Ciolanu]] din județul Buzău.
== Biografie ==
A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, ''Școala de grămătici'' din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 12.</ref> În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a [[catedrală|catedralei]] episcopale din Buzău cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.<ref name=frunzetti170/> După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a [[Catedrala Patriarhală din București|Catedralei mitropolitane din București]], stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.<ref name=frunzetti173>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 173.</ref>
În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului,care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa ''Academia di San Luca'' din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Correggio, Veronese, Bartolomé Estebán Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.<ref name=dragut/> Alegerea Italiei pentru studiile de pictură bisericească nu era o opțiune uzuală în Țările Române din acele vremuri. Bursa pe care i-a oferit-o Episcopul Chesarie lui Tattarescu era acordată cu dorința ca artistul să se pregătească pentru pictura murală folosită pe scară largă în România la zugrăvirea lăcașurilor de cult. Episcopul Chesarie a dovedit o deschidere spre arta plastică modernă (a acelor timpuri), permițând faptul ca un zugrav bisericesc ortodox, pentru care hieratismul bizantin era o regulă ce trebuia păstrată, să urmeze studii pentru pictura religioasă într-o școală apuseană, unde laicizarea artei era tradițională.<ref name=frunzetti174>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 174.</ref>
În Italia, Tattarescu a urmat sfatul pe care i-l dăduse Petrache Poenaru, de a lua legătura cu românii care se aflau la Roma în acea perioadă.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 29.</ref> Astfel, artistul l-a întâlnit pe pictorul Constantin Lecca (1807-1887) aflat acolo la studii și s-a împrietenit cu Gheorghe Lemeni (1813-1848), Gheorghe Năstăseanu (1812-1864), Petre Alexandrescu și Alexandru Orăscu.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 32.</ref> Tot în Italia, a început să aibă succes atât cu picturi pe teme religioase (de exemplu cu lucrarea ''Simeon si Levi, salvând pe sora lor Dina'', care a obținut Marele Premiu la concursul pe teme biblice organizat de „Congregazione Artistica dei Virtuosi al Pantheon", cel mai înalt for artistic din Roma, care se afla sub patronajul Papei), cât și cu picturi pe teme laice (de exemplu remarcabilul tablou de mari dimensiuni ''Deșteptarea României''<ref>[https://www.rador.ro/2018/02/14/renasterea-romaniei-in-pictura/ ''„Renașterea României” în pictură''], Agenția de presă RADOR, accesat 17 septembrie 2022</ref> și portretul pe care i l-a făcut lui Nicolae Bălcescu<ref>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 55.</ref>, aflate în prezent la Muzeul Național de Artă al României).
În perioada 1854-1855, la chemarea [[Nifon Rusailă|Mitropolitului Nifon]], a început zugrăvirea Bisericii „Sfinții Voievozi” a fostului Schit Cetățuia de lângă Râmnicu Vâlcea, a Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea și a bisericii noi de la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirea Bistrița]].<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 113.</ref> Arta religioasă pe care a etalat-o Tattarescu, îndeosebi la biserica Mănăstirii Bistrița a atras admirația contemporanilor săi, având aprecieri elogioase din partea unor străini. Tot în acea perioadă, artistul a cumpărat casa și terenul din „Ulița Belvedere" din București (în prezent strada Domnița Anastasia, nr. 7) pe care mai târziu a amenajat-o ca locuință și atelier artistic.
În 1859 a preluat catedra de desen de la Colegiul „Sfântul Sava” din București, ca urmare a pensionării pictorului Constantin Lecca. [[Preoții ortodocși români și unirea din 1859|Unirea Principatelor Române]], realizată de facto prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două principate, l-a determinat pe Gheorghe Tattarescu să înainteze ministrului Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice, în decembrie 1859, primul proiect pentru înființarea „Școalei de Pictură și a Școalei de Sculptură din România”. El dorea crearea unei instituții cu o dublă factură, de pinacotecă și de școală în același timp, urmărind ca prin înființarea acestei școli să folosească și să adapteze necesităților românești, unele din metodele și principiile pe care le observase la ''Academia di San Luca'' din Roma.<ref>Aura Popescu, ''Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi'', p. 34.</ref> Rezultatul acestui demers a fost înființarea „Școlii de Arte Frumoase din București”(actuala Universitate Națională de Arte), în 1864, unde Gheorghe Tattarescu a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură,<ref>Marin Nicolau-Golfin, ''Istoria artei'', vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 138</ref> ulterior fiind și directorul ei, în anii 1891–1892.
În 1865 a publicat un manual de pictură pentru elevii săi: ''Precepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desemn după cei mai celebri pictori''. În 1867 a participat la Expoziția Internațională de la Paris, cu lucrarea ''Deșteptarea României''. A continuat să picteze biserici, împreună cu elevii săi, îndrumându-i în permanență.
== Pictura bisericească ==
O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat atât de [[Iconografie|iconografia]] tradițională bizantină cât și de academismul neoclasic italian. Deși în linii mari a respectat canoanele erminiilor ortodoxe (vechile manuale de [[iconografie]]), Gheorghe Tattarescu este considerat ca fiind un reformator în pictarea [[Biserică#Biserica – locaș de rugăciune|bisericilor]]. Criticii de artă laici, dar și [[Iconologie|iconologii]], au identificat trei direcții distincte în care Tattarescu a inovat<ref name=ghika120>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 120.</ref>:
# Părăsirea aproape în totalitate a obiceiului tradițional de realizare a unor scene din [[Vechiul Testament]], abordând cu preferință scene din [[Noul Testament]], mai apropiate realităților vieții semenilor ca de exemplu: [[Iisus]] pe [[Muntele Măslinilor]], [[Săptămâna Patimilor#Vinerea Mare|Răstignirea]] și [[Nașterea Domnului]].<ref name=ghika120/>
# Renunțarea la scenele narative ce umpleau până atunci pereții edificiilor de cult prin suprapunerea a până la cinci registre. Obișnuința tradițională a unor astfel de reprezentări ducea la obosirea privirii credincioșilor prin succesiunea imaginilor și deconcentra actul de rugăciune. Gheorghe Tattarescu a pictat în schimb adevărate tablouri murale, separate între ele prin spații largi, folosind suprapunerea pe două rânduri sau maxim trei, atunci când pereții aveau o înălțime mai mare. Spațiile de distanțare dintre aceste picturi le umplea cu motive decorative sau imitații de marmură. Această tehnică a fost adusă de artist din Italia, dar este regăsită și în cazul unor biserici din Rusia pe care le-a vizitat în perioada 1884-1885.<ref name=ghika122>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 122.</ref>
# Folosirea stilului realist și îndepărtarea de vechea pictură bizantină (despre care Alexandru Xenopol spunea că este era caracterizată de sentimentul „... de a fugi de expresia frumosului care leagă pe om de carne”). Tattarescu a avut curajul să figureze pe pereții bisericilor chipul omului care răspunde la ideea clasică de frumusețe.<ref name=ghika122/>
Renumitul critic și istoric de artă George Oprescu spune că Tattarescu era considerat pe vremea sa „cel mai mare pictor religios, lucru de care era și el convins, cu toate că era un om modest. Conștiința sa de meșteșugar onest, credința sa reală, dar fără avânt, educația sa italiană, totul contribuia ca să-l facă să prefere picturilor bătrâne, uitate prin mănăstiri, acea artă calmă, lucioasă și dulceagă pe care o adusese din Italia”.<ref>[http://www.liceuldeartafocsani.ro/despre/pictorul-gh-tattarescu Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, ''Despre: Pictorul Gheorghe Tattarescu''], accesat 19 ianuarie 2023</ref>
=== Lista bisericilor pictate de Gheorghe Tattarescu ===
|24 || 1864 || Clejani, jud. Giurgiu|| Biserica din Clejani || Sf. [[Mihail (Arhanghelul)|Arhangheli Mihail]] și [[Gavriil (Arhanghelul)|Gavriil]] || Maiorul Anastasievici ||
|- align="left"
|25 || 1886 || București || [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari |Biserica „Oțetari”]] || Sf. Mare Mucenic [[Haralambie]] || [[Șerban Cantacuzino]] ||
|- align="left"
|26 || 1867 || București || [[Biserica „Sfântul Sfântul Nicolae-Șelari (București)|Biserica „Sf. Nicolae” Șelari ]] || Sf. Ierarh [[Nicolae al Mirei|Nicolae]] || Vornicul Neagoe Săcuianul Șerban Cantacuzino ||
|- align="left"
|27 || 1868 || Lețca Nouă, jud. Giurgiu || Biserica Lețca Nouă || Sf. Împărați [[Constantin cel Mare|Constantin]] și [[Elena Împărăteasa|Elena]] || Mitropolitul [[Nifon Rusailă ]] ||
|- align="left"
|28 || 1869 || București || Biserica Enei || Sf. Ierarh Nicolae || Safta Brâncoveanu ||
|- align="left"
|29 || 1870 || Ciorogârla, jud. Ilfov || Biserica Mănăstirii Samurcășești || [[Sfânta Treime]] || Vornicul Constantin Samurcaș ||
|- align="left"
|30 || 1871 || Valea Cricovului, jud. Prahova || Biserica Valea Boului || Sf. [[Parascheva de la Iași|Parascheva]] | V. | Vasile G. Paapa
|- align="left"
|31 || 1872 || Brăila || Cupola Bisericii Grecești || [[Buna Vestire]] || Comunitatea greacă ||
|- align="left"
|32 || 1872 || Turnu Severin || Decorațiile Catedralei „Grecescu” || Sf. [[Ioan Botezătorul]] || Boierul Grecescu || |- align="left" |33 || 1873 || București || [[Biserica Colțea]] || [[Sfinții Trei Ierarhi]] || Spătarul Mihai Cantacuzino || [[Fișier:Biserica Coltea.jpg|75px]]|- align="left" |34 || 1873 || București || [[Biserica Albă]] || Sf. Ierarh [[Nicolae al Mirei|Nicolae]] || Neagu Darvas || |- align="left" |35 || 1874 || Vedea, jud. Giurgiu || Biserica Paraipani || [[Pantelimon|Sfântul Pantelimon]] || Apostol Arsache || |- align="left" |36 || 1874 || București || Biserica „Sfântul Ilie” - Rahova || Sf. [[Ilie Tesviteanul]] || Safta Brâncoveanu || |- align="left" |37 || 1875 || București || Capela Azilului Elisabeta Doamna|| || Carol Davila |- align="left" |38 || 1877 || Slatina || Biserica Ionașcu || Sfântul [[Gheorghe purtătorul de biruință|Gheorghe]] || Ionașcu Cupețu || |- align="left" |39 || 1878 || Sinaia|| Capela Știrbey || || Ioan Emanuel Florescu || |- align="left" |40 || 1880 || Ploiești || Biserica Sfânta Vineri || [[Parascheva de la Iași|Sf. Cuvioasă Parascheva]] || Negustorii brașoveni din Ploiești || |- align="left" |41 || 1880 || București || Capela Cimitirului Militar Ghencea || || |||- align="left" |42 || 1880 || [[Mănăstirea Cernica|Cernica]], jud. Ilfov|| Cavoul Mitropolitului [[Nifon Rusailă]] || || |||- align="left" |43 || 1882 || Urlați || Biserica Galbenă || Sfinții voievozi Mihail și Gavriil|| Stan Urlățeanu || |- align="left" |44 || 1886 || Tisău, jud. Buzău || Icoanele [[Mănăstirea Ciolanu (județul Buzău)|Mănăstirii Ciolanu]] || [[Adormirea Maicii Domnului]] || Doamna Neaga, soția voievodului Mihnea „Turcitul” || |- align="left" |45 || 1887 || Florești, jud. Prahova || Biserica din Florești || [[Sfânta Treime]] și [[Nașterea Maicii Domnului]] || Grigore Cantacuzino || |- align="left" |46 || 1887 || Iași || [[Catedrala mitropolitană din Iași|Catedrala Mitropolitană]] || Sf. Cuvioasă [[Parascheva de la Iași|Parascheva]]|| Ioniță Sandu Sturdza || [[Fișier:Mitropolia interior.jpg|75px]]|- align="left" |47 || 1887 || Buzău || Biserica Banului || [[Buna Vestire]] || Adriana Șerban Cantacuzino || |- align="left" |48 || 1888 || București || Biserica „Sfântul Nicolae” - Negustori || [[Sfântul Nicolae]] || Nicolae Alexandru || |- align="left" |49 || 1889 || Stoicănești || Biserica Frântăneanu || Sfinții Împărați Constantin și Elena || Constantin Frântăneanu || |- align="left" |50 || 1890 || Buftea || Capela Palatului Știrbei || [[Sfânta Treime]] || Barbu Știrbei || |- align="left" |51 || 1890 || Huși || Catedrala Episcopală || Sfinții Apostoli [[Apostolul Petru|Petru]] și [[Apostolul Pavel|Pavel]] || [[Ștefan cel Mare]] || |- align="left" |52 || 1892 || Craiova || Biserica Sfântul Ilie || Sf. [[Ilie Tesviteanul]]|| Familia Oteteleșanu ||
|}
{{-}}