Gheorghe Tattarescu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Galerie de imagini: +1)
m (In memoriam)
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 20: Linia 20:
 
După întoarcerea în țară (1851), datorită faptului că avea o educație academică însușită în străinătate și o practică artistică îndelungată, Gheorghe Tattarescu a fost considerat pictorul cel mai indicat să execute atât comenzi oficiale, cât și pe cele ale iubitorilor de artă, și să satisfacă, prin opere alegorice, peisaje și scene de gen, religioase și istorice, un public care începuse să aprecieze pictura. A încheiat primul contract pentru pictarea unei biserici, Biserica „Oteteleșanu" din Măgurele, lângă București, iar la 16 iulie 1853 a încheiat contractul pentru pictarea Bisericii „Zlătari” din București. Acolo, a avut prilejul să demonstreze experiența acumulată în timpul studiilor sale în Italia, el accentuând inovațiile în stil occidental care pătrunseseră deja, destul de timid, prin pictori ca Anton Chladek, Constantin Lecca și Mișu Popp.
 
După întoarcerea în țară (1851), datorită faptului că avea o educație academică însușită în străinătate și o practică artistică îndelungată, Gheorghe Tattarescu a fost considerat pictorul cel mai indicat să execute atât comenzi oficiale, cât și pe cele ale iubitorilor de artă, și să satisfacă, prin opere alegorice, peisaje și scene de gen, religioase și istorice, un public care începuse să aprecieze pictura. A încheiat primul contract pentru pictarea unei biserici, Biserica „Oteteleșanu" din Măgurele, lângă București, iar la 16 iulie 1853 a încheiat contractul pentru pictarea Bisericii „Zlătari” din București. Acolo, a avut prilejul să demonstreze experiența acumulată în timpul studiilor sale în Italia, el accentuând inovațiile în stil occidental care pătrunseseră deja, destul de timid, prin pictori ca Anton Chladek, Constantin Lecca și Mișu Popp.
  
În semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul artelor plastice, la 3 octombrie 1853 Barbu Știrbei, domnul Țării Românești, i-a acordat rangul de pitar<ref>Rang boieresc (minor) în Țările Române</ref>.<ref>Aura Popescu, ''Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi'', p. 32.</ref>
+
În semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul artelor plastice, la 3 octombrie 1853 Barbu Știrbei, domnul Țării Românești, i-a acordat rangul de pitar<ref>Rang boieresc (minor) în Țările Române</ref>.<ref name=popescu32>Aura Popescu, ''Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi'', p. 32.</ref>
  
 
În perioada 1854-1855, la chemarea [[Nifon Rusailă|Mitropolitului Nifon]], a început zugrăvirea Bisericii „Sfinții Voievozi” a fostului Schit Cetățuia de lângă Râmnicu Vâlcea, a Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea și a bisericii noi de la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirea Bistrița]].<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 113.</ref> Arta religioasă pe care a etalat-o Tattarescu, îndeosebi la biserica Mănăstirii Bistrița a atras admirația contemporanilor săi, având aprecieri elogioase din partea unor străini. Tot în acea perioadă, artistul a cumpărat casa și terenul din „Ulița Belvedere" din București (în prezent strada Domnița Anastasia, nr. 7) pe care mai târziu a amenajat-o ca locuință și atelier artistic.
 
În perioada 1854-1855, la chemarea [[Nifon Rusailă|Mitropolitului Nifon]], a început zugrăvirea Bisericii „Sfinții Voievozi” a fostului Schit Cetățuia de lângă Râmnicu Vâlcea, a Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea și a bisericii noi de la [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirea Bistrița]].<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 113.</ref> Arta religioasă pe care a etalat-o Tattarescu, îndeosebi la biserica Mănăstirii Bistrița a atras admirația contemporanilor săi, având aprecieri elogioase din partea unor străini. Tot în acea perioadă, artistul a cumpărat casa și terenul din „Ulița Belvedere" din București (în prezent strada Domnița Anastasia, nr. 7) pe care mai târziu a amenajat-o ca locuință și atelier artistic.
Linia 31: Linia 31:
  
 
Între anii 1884-1886 a pictat monumentala [[Catedrala mitropolitană din Iași|Catedrală mitropolitană din Iași]]. El a finalizat pictura catedralei și [[icoană|icoanele]] [[catapeteasmă|catapetesmei]], realizând peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu, până în iulie 1886.<ref>Porcescu, S., ''Catedrala mitropolitană din Iași'', Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1977</ref> Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, Gheorghe Tattarescu se arată însă deschis influențelor picturii occidentale, pe linia noutăților căutate de pictura bisericească românească în secolul al XIX-lea. Atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolțile [[naos|navei centrale]] cât și în zugrăvirea chipurilor de sfinți și în alcătuirea compozițiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la ''Academia di San Luca'' din Roma. El a realizat astfel un inspirat echilibru între pictură și stilul arhitectonic al catedralei.<ref>[http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=11 Catedrala Mitropolitană Iași], accesat 28 octombrie 2022</ref>
 
Între anii 1884-1886 a pictat monumentala [[Catedrala mitropolitană din Iași|Catedrală mitropolitană din Iași]]. El a finalizat pictura catedralei și [[icoană|icoanele]] [[catapeteasmă|catapetesmei]], realizând peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu, până în iulie 1886.<ref>Porcescu, S., ''Catedrala mitropolitană din Iași'', Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1977</ref> Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, Gheorghe Tattarescu se arată însă deschis influențelor picturii occidentale, pe linia noutăților căutate de pictura bisericească românească în secolul al XIX-lea. Atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolțile [[naos|navei centrale]] cât și în zugrăvirea chipurilor de sfinți și în alcătuirea compozițiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la ''Academia di San Luca'' din Roma. El a realizat astfel un inspirat echilibru între pictură și stilul arhitectonic al catedralei.<ref>[http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=11 Catedrala Mitropolitană Iași], accesat 28 octombrie 2022</ref>
 +
 +
...
 +
 +
=== Viața de familie ===
 +
După ce, în decembrie 1851, Gheorghe Tattarescu s-a întors la București și a adus familiei lui Nicolae Bălcescu o serie de scrisori de la acesta, el a continuat să frecventeze familia Bălcescu și mai târziu s-a înrudit cu aceasta, prin căsătoria sa cu Maria Ioanidi, fiica medelnicerului Gheorghe Ioanidi, care era rudă cu Bălceștii.<ref>Frunzetti (1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', p. 56.</ref> Nunta lor a avut loc la 29 aprilie 1856, avându-i ca nași pe Constantin Al. Kretzulescu și soția acestuia, Luța, cu binecuvântarea [[Nifon Rusailă|Mitropolitului Nifon Rusailă]].<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 128.</ref> În 1857, la 9 iulie, s-a născut primul lor copil, Aureliu.<ref name=popescu32/>
 +
 +
...
  
 
== Pictura bisericească ==
 
== Pictura bisericească ==
Linia 37: Linia 44:
  
 
== In memoriam ==
 
== In memoriam ==
 +
Muzeul memorial Gheorghe Tattarescu este găzduit de casa în care a trăit și a creat timp de patru decenii renumitul pictor. În anul 1951, în urma donației Georgetei Wertheimer, nepoata pictorului, acest ansamblu imobiliar a devenit muzeu memorial.<ref>Rodica Ion, ''Revista de artă și Istoria artei'', Editura Muzeului Municipiului București, București, 2018, pag. 22.</ref>
 +
 +
...
  
 
== Galerie de imagini ==
 
== Galerie de imagini ==
Linia 49: Linia 59:
 
Fișier:Manastirea Ghighiu 3.jpg|Bolta naosului bisericii Mănăstirii Ghighiu - detaliu
 
Fișier:Manastirea Ghighiu 3.jpg|Bolta naosului bisericii Mănăstirii Ghighiu - detaliu
 
Fișier:Gheorghe Tattarescu - Arhimandritul Iosif Naniescu.jpg|Arhimandritul [[Iosif Naniescu]] în 1865, portret de Gheorghe Tattarescu (Muzeul Municipiului București)
 
Fișier:Gheorghe Tattarescu - Arhimandritul Iosif Naniescu.jpg|Arhimandritul [[Iosif Naniescu]] în 1865, portret de Gheorghe Tattarescu (Muzeul Municipiului București)
 +
Fișier:Sf Antonie Biserica Zlatari Bucuresti.jpg|Sf. [[Antonie cel Mare]]. Biserica Zlătari din București - frescă de Gheorghe Tattarescu
 
</gallery>
 
</gallery>
  

Versiunea de la data 26 noiembrie 2022 19:44

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Gheorghe Tattarescu (autoportret, 1849)

Gheorghe Tattarescu (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București[1]) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”.[2] De asemenea, el a fost și un remarcabil pictor bisericesc, pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici, printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se Biserica Colțea, Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari, Biserica Sf. Spiridon - Nou, Biserica Mănăstirii Radu Vodă, Biserica nouă a Mănăstirii Bistrița, Catedrala mitropolitană din Iași, Biserica Mănăstirii Ghighiu, Biserica greacă din Brăila și biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.

Biografie

Născut în luna octombrie 1820 la Focșani, Gheorghe Tattarescu era fiul lui Mihai Tatarescu (originar în satul Tătaru, din vecinătatea Munților Buzăului) și al Smarandei, născută Teodorescu.[3] Nicolae Teodorescu, fratele Smarandei, făcea parte din breasla „zugravilor de subțire” (breaslă care luase ființă în anul 1776, în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, pentru a se face deosebirea dintre pictorii-artiști și zugravii de case care erau organizați în așa numita breaslă a „zugravilor de gros”) și după ce urmase școala de pictură a Polcovnicului Matei de la Căldărușani, a pictat icoane la Focșani, la Odobești și la Iași.[3] Părinții lui Gheorghe Tattarescu, Mihai și Smaranda, au trăit la Focșani până în anul 1826, când au decedat din cauza unei epidemii care a bântuit Moldova în acea vreme.[4]

Formarea artistică

Rămânând orfan la vârsta de șase ani, Gheorghe Tattarescu a fost crescut de unchiul său dinspre mamă, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu de la Odobești. Familia acestuia, care mai număra încă șase suflete care erau întreținute din veniturile obținute de Nicolae Teodorescu prin pictarea unor biserici de la sate și pri vânzarea icoanelor pe care le picta pentru țăranii din satele învecinate. Modest ca pictor, Teodorescu este totuși cunoscut în istoria artei religioase din secolul al XIX-lea ca un precursor în laicizarea artei din România. Salvarea financiară a familiei a venit de la Episcopul Chesarie al Buzăului (cel care a refăcut Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a înființat Seminarul Teologic din Buzău și a reînființat tipografia eparhială), care a devenit binefăcătorul lui Nicolae Teodorescu și implicit i-a deschis calea spre pictură și lui Gheorghe Tattarescu. Episcopul Chesarie a înființat Școala de pictură de la Episcopia Buzăului și i-a oferit postul de director al acesteia lui Nicolae Teodorescu, căruia i-a dat mai multe comenzi pentru zugrăvirea unor biserici.[3][5]

Gheorghe Tattarescu s-a manifestat artistic încă de la vârsta de șapte ani, din perioada în care Nicolae Teodorescu zugrăvea biserica Sfinților Apostoli de la Schitul Ciolanul. Nicolae își luase întreaga familie cu el și a lucrat la zugrăvirea acestei biserici timp de trei ani de zile, fiind ajutat, printre alții, și de copilul Gheorghe Tattarescu.[6]

A continuat studiul picturii la Școala de la Episcopia Buzăului, al cărei director era unchiul său, și, în paralel, Școala de grămătici din Buzău, înființată în 1830 tot de Episcopul Chesarie.[7] În aceeași perioadă, mai exact în 1833, a participat la executarea picturii interioare a catedralei episcopale din Buzău cu hramul Adormirea Maicii Domnului, refăcută în 1832 după ce fusese grav deteriorată de un cutremur.[3] După aceea, în 1834, l-a însoțit pe unchiul său Nicolae Teodorescu la București, deși nu avea decât paisprezece ani, pentru a-l ajuta la refacerea picturii interioare a Catedralei mitropolitane din București, stând aici până la încheierea lucrărilor de restaurare, în 1837.[8]

În 1845, cu ajutorul episcopului Chesarie al Buzăului,care îi remarcase talentul artistic și sârguința, Gheorghe Tattarescu a obținut o bursă de studii la prestigioasa Academia di San Luca din Roma, unde a avut profesori remarcabili ca Natale Carta (1790–1884), Giovanni Silvagni (1790–1853) și Pietro Gagliardi (1809–1890). Sub îndrumarea profesorilor săi, el s-a format și perfecționat în stilul academismului italian, executând copii după picturi celebre ale lui Rafael Sanzio, Correggio, Veronese, Bartolomé Estebán Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.[2] Alegerea Italiei pentru studiile de pictură bisericească nu era o opțiune uzuală în Țările Române din acele vremuri. Bursa pe care i-a oferit-o Episcopul Chesarie lui Tattarescu era acordată cu dorința ca artistul să se pregătească pentru pictura murală folosită pe scară largă în România la zugrăvirea lăcașurilor de cult. Episcopul Chesarie a dovedit o deschidere spre arta plastică modernă (a acelor timpuri), permițând faptul ca un zugrav bisericesc ortodox, pentru care hieratismul bizantin era o regulă ce trebuia păstrată, să urmeze studii pentru pictura religioasă într-o școală apuseană, unde laicizarea artei era tradițională.[9]

În Italia, Tattarescu a urmat sfatul pe care i-l dăduse Petrache Poenaru, de a lua legătura cu românii care se aflau la Roma în acea perioadă.[10] Astfel, artistul l-a întâlnit pe pictorul Constantin Lecca (1807-1887) aflat acolo la studii și s-a împrietenit cu Gheorghe Lemeni (1813-1848), Gheorghe Năstăseanu (1812-1864), Petre Alexandrescu și Alexandru Orăscu.[11] Tot în Italia, a început să aibă succes atât cu picturi pe teme religioase (de exemplu cu lucrarea Simeon si Levi, salvând pe sora lor Dina, care a obținut Marele Premiu la concursul pe teme biblice organizat de „Congregazione Artistica dei Virtuosi al Pantheon", cel mai înalt for artistic din Roma, care se afla sub patronajul Papei), cât și cu picturi pe teme laice (de exemplu remarcabilul tablou de mari dimensiuni Deșteptarea României[12] și portretul pe care i l-a făcut lui Nicolae Bălcescu[13], aflate în prezent la Muzeul Național de Artă al României).

Cariera în artele plastice

După întoarcerea în țară (1851), datorită faptului că avea o educație academică însușită în străinătate și o practică artistică îndelungată, Gheorghe Tattarescu a fost considerat pictorul cel mai indicat să execute atât comenzi oficiale, cât și pe cele ale iubitorilor de artă, și să satisfacă, prin opere alegorice, peisaje și scene de gen, religioase și istorice, un public care începuse să aprecieze pictura. A încheiat primul contract pentru pictarea unei biserici, Biserica „Oteteleșanu" din Măgurele, lângă București, iar la 16 iulie 1853 a încheiat contractul pentru pictarea Bisericii „Zlătari” din București. Acolo, a avut prilejul să demonstreze experiența acumulată în timpul studiilor sale în Italia, el accentuând inovațiile în stil occidental care pătrunseseră deja, destul de timid, prin pictori ca Anton Chladek, Constantin Lecca și Mișu Popp.

În semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul artelor plastice, la 3 octombrie 1853 Barbu Știrbei, domnul Țării Românești, i-a acordat rangul de pitar[14].[15]

În perioada 1854-1855, la chemarea Mitropolitului Nifon, a început zugrăvirea Bisericii „Sfinții Voievozi” a fostului Schit Cetățuia de lângă Râmnicu Vâlcea, a Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea și a bisericii noi de la Mănăstirea Bistrița.[16] Arta religioasă pe care a etalat-o Tattarescu, îndeosebi la biserica Mănăstirii Bistrița a atras admirația contemporanilor săi, având aprecieri elogioase din partea unor străini. Tot în acea perioadă, artistul a cumpărat casa și terenul din „Ulița Belvedere" din București (în prezent strada Domnița Anastasia, nr. 7) pe care mai târziu a amenajat-o ca locuință și atelier artistic.

În 1859 a preluat catedra de desen de la Colegiul „Sfântul Sava” din București, ca urmare a pensionării pictorului Constantin Lecca. Unirea Principatelor Române, realizată de facto prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două principate, l-a determinat pe Gheorghe Tattarescu să înainteze ministrului Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice, în decembrie 1859, primul proiect pentru înființarea „Școalei de Pictură și a Școalei de Sculptură din România”. El dorea crearea unei instituții cu o dublă factură, de pinacotecă și de școală în același timp, urmărind ca prin înființarea acestei școli să folosească și să adapteze necesităților românești, unele din metodele și principiile pe care le observase la Academia di San Luca din Roma.[17] Rezultatul acestui demers a fost înființarea „Școlii de Arte Frumoase din București”, în 1864, unde Gheorghe Tattarescu a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură,[18] ulterior fiind și directorul ei, în anii 1891–1892.

În 1865 a publicat un manual de pictură pentru elevii săi: Precepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desemn după cei mai celebri pictori. În 1867 a participat la Expoziția Internațională de la Paris, cu lucrarea Deșteptarea României. A continuat să picteze biserici, împreună cu elevii săi, îndrumându-i în permanență.

La 18 ianuarie 1882 i s-a conferit Medalia „Bene Merenti”, clasa I, pentru meritele artistice. În în luna iunie a aceluiași an, Regele Carol I l-a decorat cu Ordinul „Coroana României" în grad de ofițer, iar la 5 august 1887, artistul a fost distins cu Ordinul „Coroana României" în grad de comandor.[19]

Între anii 1884-1886 a pictat monumentala Catedrală mitropolitană din Iași. El a finalizat pictura catedralei și icoanele catapetesmei, realizând peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu, până în iulie 1886.[20] Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, Gheorghe Tattarescu se arată însă deschis influențelor picturii occidentale, pe linia noutăților căutate de pictura bisericească românească în secolul al XIX-lea. Atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolțile navei centrale cât și în zugrăvirea chipurilor de sfinți și în alcătuirea compozițiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la Academia di San Luca din Roma. El a realizat astfel un inspirat echilibru între pictură și stilul arhitectonic al catedralei.[21]

...

Viața de familie

După ce, în decembrie 1851, Gheorghe Tattarescu s-a întors la București și a adus familiei lui Nicolae Bălcescu o serie de scrisori de la acesta, el a continuat să frecventeze familia Bălcescu și mai târziu s-a înrudit cu aceasta, prin căsătoria sa cu Maria Ioanidi, fiica medelnicerului Gheorghe Ioanidi, care era rudă cu Bălceștii.[22] Nunta lor a avut loc la 29 aprilie 1856, avându-i ca nași pe Constantin Al. Kretzulescu și soția acestuia, Luța, cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon Rusailă.[23] În 1857, la 9 iulie, s-a născut primul lor copil, Aureliu.[15]

...

Pictura bisericească

Lista bisericilor pictate de Gheorghe Tattarescu

In memoriam

Muzeul memorial Gheorghe Tattarescu este găzduit de casa în care a trăit și a creat timp de patru decenii renumitul pictor. În anul 1951, în urma donației Georgetei Wertheimer, nepoata pictorului, acest ansamblu imobiliar a devenit muzeu memorial.[24]

...

Galerie de imagini

Note

  1. Teodora Voinescu și alții, Istoria Artelor Plastice în România, vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.
  2. 2,0 2,1 Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Pictura românească în imagini, Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 170.
  4. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 7.
  5. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 8.
  6. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 9.
  7. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 12.
  8. Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 173.
  9. Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 174.
  10. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 29.
  11. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 32.
  12. „Renașterea României” în pictură, Agenția de presă RADOR, accesat 17 septembrie 2022
  13. Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 55.
  14. Rang boieresc (minor) în Țările Române
  15. 15,0 15,1 Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 32.
  16. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 113.
  17. Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 34.
  18. Marin Nicolau-Golfin, Istoria artei, vol. 2, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 138
  19. Aura Popescu, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, p. 44.
  20. Porcescu, S., Catedrala mitropolitană din Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1977
  21. Catedrala Mitropolitană Iași, accesat 28 octombrie 2022
  22. Frunzetti (1991), Arta românească în secolul al XIX-lea, p. 56.
  23. Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, p. 128.
  24. Rodica Ion, Revista de artă și Istoria artei, Editura Muzeului Municipiului București, București, 2018, pag. 22.

Bibliografie

  • Ion Frunzetti, Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 1991. ISBN 973-33-00-77-2
  • Jacques Wertheimer-Ghika, Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958
  • Aura Popescu, Ioana Cristea, Gheorghe Tattarescu și contemporanii săi, Institutul Cultural Român, București, 2008, ISBN 978-973-577-551-3

Surse

Legături externe