Modificări

'''Gheorghe Tattarescu''' (n. octombrie 1820, Focșani – d. 24 octombrie 1894, București<ref>Teodora Voinescu și alții, ''Istoria Artelor Plastice în România'', vol. II, Editura Meridiane, București, 1970, p. 60.</ref>) a fost unul dintre cei mai importanți pictori clasici români, considerat, de către criticii de artă, „un pionier al neoclasicismului în pictura românească”. <ref>Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, ''Pictura românească în imagini'', Editura Meridiane, București, 1970, p. 129.</ref> De asemenea, el a fost și un remarcabil [[Iconograf|pictor bisericesc]], pictând (singur, sau cu ajutorul elevilor săi) peste 50 de biserici, printre cele mai renumite dintre acestea numărându-se [[Biserica Colțea]], [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari]], [[Biserica Sfântul Spiridon - Nou (București)|Biserica Sf. Spiridon - Nou]], Biserica [[Mănăstirea Radu Vodă|Mănăstirii Radu Vodă]], Biserica nouă a [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|Mănăstirii Bistrița]], [[Catedrala mitropolitană din Iași]], Biserica greacă din Brăila și biserica [[Mănăstirea Ciolanu|Mănăstirii Ciolanu]] din județul Buzău.

Născut în luna octombrie 1820 la Focșani, Gheorghe Tattarescu era fiul lui Mihai Tatarescu (originar în satul Tătaru, din vecinătatea Munților Buzăului) și al Smarandei, născută Teodorescu.<ref name=frunzettifrunzetti170>Ion Frunzetti(1991), ''Arta românească în secolul al XIX-lea'', Editura Meridiane, București, 1991, p. 170. ISBN 973-33-00-77-2</ref> Nicolae Teodorescu, fratele Smarandei, făcea parte din breasla „zugravilor de subțire” (breaslă care luase ființă în anul 1776, în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, pentru a se face deosebirea dintre pictorii-artiști și zugravii de case care erau organizați în așa numita breaslă a „zugravilor de gros”) și după ce urmase școala de pictură a Polcovnicului Matei de la [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]], a pictat icoane la Focșani, la Odobești și la Iași.<ref name=frunzettifrunzetti170/> Părinții lui Gheorghe Tattarescu, Mihai și Smaranda, au trăit la Focșani până în anul 1826, când au decedat din cauza unei epidemii care a bântuit Moldova în acea vreme.<ref>Jacques Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958, p. 7.</ref>

Rămânând orfan la vârsta de șase ani, Gheorghe Tattarescu a fost crescut de unchiul său dinspre mamă, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu de la Odobești. Familia acestuia, care mai număra încă șase suflete care erau întreținute din veniturile obținute de Nicolae Teodorescu prin pictarea unor biserici de la sate și pri vânzarea icoanelor pe care le picta pentru țăranii din satele învecinate. Modest ca pictor, Teodorescu este totuși cunoscut în istoria artei religioase din secolul al XIX-lea ca un precursor în laicizarea artei din România. Salvarea financiară a familiei a venit de la Episcopul Chesarie al Buzăului (cel care a refăcut [[Catedrală|Catedrala]] cu [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]], a înființat Seminarul Teologic din Buzău și a reînființat tipografia eparhială), care a devenit binefăcătorul lui Nicolae Teodorescu și implicit i-a deschis calea spre pictură și lui Gheorghe Tattarescu. Episcopul Chesarie a înființat Școala de pictură de la [[Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei|Arhiepiscopia Episcopia Buzăului]] și i-a oferit postul de director al acesteia lui Nicolae Teodorescu, căruia i-a dat mai multe comenzi pentru zugrăvirea unor biserici. <ref name=frunzetti170/><ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 8.</ref> Gheorghe Tattarescu s-a manifestat artistic încă de la vârsta de șapte ani, din perioada în care Nicolae Teodorescu zugrăvea biserica Sfinților Apostoli de la [[Mănăstirea Ciolanu (Buzău, România)|Schitul Ciolanul]].Nicolae își luase întreaga familie cu el și a lucrat la zugrăvirea acestei biserici timp de trei ani de zile, fiind ajutat, printre alții, și de copilul Gheorghe Tattarescu.<ref>Wertheimer-Ghika, ''Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său'', p. 9.</ref>