Genoveva de la Paris

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 ianuarie 2019 06:43, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (+imagine)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Genoveva și Sf. Simeon Stâlpnicul. Icoană de la mormântul sfintei din Paris.

Sfânta cuvioasă Genoveva (Nanterre, c. 419/422 d.Hr. – Paris 502/512 d.Hr.) este o sfântă care a trăit la Paris în secolele V-VI, și este considerată ca fiind ocrotitoarea Parisului[1]. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la data de 3 ianuarie.

Viața

Sfânta Genoveva s-a născut în jurul anului 420 la Nanterre[2], o localitate din apropierea Parisului, într-o familie bogată a aristocrației galo-romane: tatăl ei se numea Severus, și era probabil un franc romanizat care după o carieră de ofițer în armata romană a avut funcția de administrator al unor teritorii ale Imperiului Roman[3]; mama ei se numea Geroncia, sau Gerontia, un nume grec. Este botezată și are ca nașă o aristocrată credincioasă din Paris, Procula.

Încă de pe când era copilă este remarcată pentru pietatea ei de către episcopii sfinți Gherman de Auxerre (prăznuit la 31 iulie) și Lup de Troyes (prăznuit la 29 iulie), care treceau prin Nanterre pe la anul 430, cu ocazia călătoriei lor misionare în provincia romană Britania (azi Mare Britanie), trimiși de papa Celestin al Romei (prăznuit la 8 aprilie)[4]. La vârsta de 15-16 ani ducea deja o viață ascetică în cadrul unei forme de viață consacrată, iar la vârsta de 18-20 de ani primește voalul fecioarelor care și-au închinat viața lui Dumnezeu, din mâna episcopului Wilicus de Bourges.

La moartea părinților ei, în jurul anului 440, se mută la Paris, la nașa ei Procula, care locuia în inima cetății, pe insula Île de la Cite. În același timp moștenește de la tatăl ei (fiind unicul copil) titlul și responsabilitatea de membru al consiliului orașului (lat. curia), făcând parte din cercul restrâns de zece aristocrați membrii ai consiliului municipal din Paris (numit în acea vreme Lutetia sau Lutetia Parisiorum).

Reputația ei de sfințenie se răspândește până în Orient: se spune că negustorii sirieni care au trecut pe la Paris au povestit sfântului Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie) despre virtuțile fecioarei Genoveva și că acesta i-a lăudat ostenelile și viața și a cerut să fie pomenit de sfânta în rugăciunile ei[5].

Sfânta Genoveva avea o mare evlavie față de sfinții care au fost întemeietorii Bisericii din Galia (Franța). Așa se face că ea construiește prima bazilică pe mormântul sfântului episcop martir Dionisie al Parisului (prăznuit la 9 octombrie) de la Montmartre (Mons Martyrum) și inspiră parizienilor obiceiul evlavios de a veni în pelerinaj la mormânt chiar și atunci când vremea era urâtă. Se povestește că într-o astfel de zi, sfânta a făcut pelerinajul în plină furtună, cu o lumânare aprinsă în mână, fără ca aceasta să se stingă. De asemenea, sfânta a contribuit esențial la dezvoltarea cultului sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie) la Tours, loc care a devenit în timp unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din tot Occidentul.

Sfânta Genoveva este renumită pentru a fi salvat de mai multe ori orașul Paris de la distrugere.

În anul 451, hunii lui Attila înaintau în Galia cu rapiditate către Paris, iar populația, speriată, a început să părăsească orașul. Deși avea mai puțin de 30 de ani, sfânta Genoveva a încercat cu toată puterea să-i facă pe oameni să rămână în cetate, având încredințarea de la Dumnezeu că orașul va fi cruțat, pentru rugăciunile poporului. Deși mulți din locuitorii cetății au plecat, nedând crezare tinerei mistice Genoveva, profeția ei s-a împlinit: după ce au cucerit și jefuit orașele Metz și Reims, Attila și trupele lui au ocolit Parisul, coborând către Orleans, pentru ca apoi să revină pe la Châlons-sur-Marne.

În a doua jumătate a secolului al V-lea, regele franc Childeric I (436-481), tatăl mult mai cunoscutului rege Clovis, domina o bună parte din Galia. Deși era încă păgân, arăta un mare respect pentru Biserica creștină și, la îndemnul sfintei Genoveva a acceptat să mai slăbească pedepsele asupra prizonierilor. Când francii au fost respinși de către romani, regele Childeric a început să intercepteze drumurile de aprovizionare a Parisului. În această situație dificilă, în care unii dintre locuitorii orașului începuseră să-și piardă nădejdea în Dumnezeu, sfânta Genoveva a constituit o flotilă cu marinari îndrăzneți care trecând prin mari pericole, au reușit să aducă grâne de la Arcis-sur-Aube, distribuindu-le la toți locuitorii cetății, și mai ales celor săraci.

În anul 481, Clovis a devenit regele francilor și, sub influența soției sale, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie), a arătat un mare respect pentru sfânta Genoveva, îi asculta sfaturile și nu ezita să-și modifice politica astfel încât să țină seama de cei mai slabi. În timp ce Clovis termina cucerirea Galiei, sfânta Clotilda a rămas la Paris cu sfânta Genoveva și sfântul episcop Remi (prăznuit la 1 octombrie) venea din când în când la ele ca să vorbească despre cele sfinte și viața duhovnicească. Acești trei sfinți vegheau la Paris nașterea Franței.

Sfânta Genoveva a trăit până la vârsta de 80 de ani și și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului înconjurată de poporul care o venera. De-a lungul secolelor nu a încetat niciodată de a-și arăta prezența și protecția asupra orașului Paris și asupra locuitorilor lui. Moaștele ei au fost depuse în biserica „Sfânta Genoveva” de pe colina cu același nume din Paris și au făcut nenumărate minuni de-a lungul secolelor. Dar în anul 1793 revoluționarii au ars moaștele și le-au aruncat în Sena.

Surse

Note

  1. În vremea sfintei Genoveva, în secolele V-VI, Parisul purta încă numele roman de Luteția (Lutaetia).
  2. Unica sursă istorică pentru viața sfintei Genoveva este Vita sanctae Genovefa, un text hagiografic scris către anul 520 de un autor anonim, probabil un cleric al Bisericii din Paris la cererea sfintei împărătese Clotinda.
  3. Joël Schmidt, Sainte Geneviève, Perrin, 1999, (ISBN 2-262-00742-X) ; Jeanine Hourcade, Sainte Geneviève hier et aujourd’hui, Médiaspaul, 2005, p. 44. (ISBN 978-2712206901).
  4. Jean-Pierre Soisson, Saint Germain d'Auxerre - Évêque, gouverneur et général. Éditions du Rocher, 2011, 222 pages. (ISBN 2-268-07053-0 și 978-2-268-07053-7).
  5. Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras