Geneza

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

O pagină din Geneza de la Viena, din Siria secolului al VI-lea, cu o ilustraţie a lui Iacob/Israel binecuvântându-şi nepoţii Efraim şi Manase.

Cartea Genezei conţine preistoria poporului lui Israel. Este începutul primei părţi din Vechiul Testament, componentă a acelei părţi din Biblie numită Pentateuh, Tora, sau Cărţile lui Moise. Numele de Geneza vine din grecescul pentru început, origine sau naştere datorită împărţirii Pentateuhului în cinci cărţi din Septuaginta. Tradiţia spune că Geneza a fost scrisă în cea mai mare parte de profetul Moise cu 1300 de ani înainte de Hristos.

Conţinut

Rezumat

Geneza începe cu povestea creaţiei lumii, căderea lui Adam şi Eva şi, în consecinţă, povestea plină de păcate a copiilor lui Adam. Povesteşte despre potop, turnul Babel şi Avraam şi Melchisedec.

Apoi povesteşte despre chemarea lui Dumnezeu şi promisiunea mântuirii făcută lui Avraam, apoi povestea lui Isaac şi Iacob, pe care Dumnezeu îl numeşte Israel şi se termină cu aşezarea celor doisprezece triburi ale lui Israel (familiile celor doisprezece fii ai lui Iacob) în Egipt, în vremea în care Iosif se afla în graţiile faraonului Egiptului. În limbajul tradiţional al bisericii, Avraam, Isac şi Iacob sunt numiţi patriarhi şi, în plus, sunt consideraţi protopărinţi ai Mântuitorului.

Icoană cu Dumnezeu care creează lumina, sub forma stelelor de pe cer, în a şasea zi a poveştii genezei.

Creaţia

Povestea creaţiei din Geneză poate fi împărţită în două secţiuni – prima secţiune începe cu o descriere a Creaţiei universului de către Dumnezeu, care are loc în şase zile iar a doua secţiune care este mai "umană" şi mai puţin interesată în a explica cum au apărut Pământul, creaturile şi lucrurile sale, aşa cum există ele astăzi.

În cadrul primei secţiuni, în prima zi Dumenezeu a făcut lumina; în a doua zi tăria cerului; în a treia, El a separat apa de pământ, şi a creat plantele; în a patra zi El a creat soarele, luna şi stelele; în a cincea zi animalele din apă şi păsările; în a şasea zi animalele de pe pământ şi bărbatul şi femeia. În a şaptea zi, de Sabat, Dumnezeu s-a odihnit şi a sfinţit această zi.

A doua secţiune a poveştii creaţiei spune că pământul a fost lipsit de viaţă, cum Dumnezeu a coborât umezeala pe Pământ şi cum omul a fost făcut din ţărână (Adam, tradus din ebraică înseamnă 'Pământ Roşu').

Adam şi Eva

Dumnezeu l-a modelat pe Adam din pământ ("adamah") şi l-a aşezat în Grădina Edenului, să vegheze asupra ei. Lui Adam i s-a permis să mănânce din toate fructele din grădină în afară de "Pomul cunoaşterii binelui şi răului". Apoi, Dumnezeu a adus la Adam toate animalele (2:19). În versetul 2:18, Dumnezeu spune că va face un ajutor pentru Adam şi apoi aduce la viaţă animalele. În 2:20, Adam vede toate animalele şi le dă nume. El nu îşi găseşte companionul şi bagă de seamă că toate animalele au un tovarăş pentru ele înseşi (masculul şi femela). Când Adam observă aceasta, Dumnezeu îl adoarme adânc, îi i-a o coastă şi din ea realizează o femeie (ulterior numită "Eva"), să îi fie tovarăşă.

Mai târziu, începând cu versul 3:1, Eva este convinsă de Satana, sub forma unui şarpe, să mănânce fructul oprit, singura libertate pe care Dumnezeu nu o permite lui Adam şi Evei în Rai. Această încălcare a poruncilor Domnului este considerată păcatul originar în interpretarea tradiţională creştină. Drept pedeapsă, pământul este blestemat, Adam şi Eva devin muritori (pentru că ei nu mai pot mânca din Pomul Vieţii) şi sunt conduşi în afara grădinii. De atunci, intrarea în grădină este păzită de un heruvim cu o sabie de foc.

La început, Adam şi Eva au doi copii, Cain şi Abel. Ulterior, Cain devine invidios pe trecerea pe care o obţine Abel în faşa lui Dumnezeu şi îl omoară. Prima crimă este aceea a unui frate. Cain este condamnat să rătăcească pe pământ ca un evadat. În final el se stabileşte în ţara lui Nod.

De la Adam la Noe

Cain, fiul lui Adam, construieşte primul oraş pomenit în Biblie şi îl numeşte după fiul său Enoh (Geneza 4:17). Mai departe pe firul genealogic, Lameh îşi ia două soţii (Geneza 4:19). Fii lui Lameh sunt primii locuitori în corturi şi posesori de cirezi (Geneza 4:20, Jabal este numit "tatăl celor ce locuiesc în corturi"), şi ei sunt cei mai vechi inventatori de instrumente muzicale (Geneza 4:21) şi meşteri în alamă şi fier (Geneza 4:22). Aceşti descendenţi ai lui Cain nu ştiu nimic despre Dumnezeu (Geneza 4:16)

Alt fiu al lui Adam, Set, s-a născut, între timp, lui Adam şi Evei în locul lui Abel (Geneza 4:25). Descendenţii lui Set nu au pierdut niciodată legătura cu Dumnezeu (Geneza 4:26). Al zecelea în descendenţă directă este Noe (Geneza 5:1-29). În plus, Adam şi Eva au avut şi alţi fii şi fice (Geneza 5:4). La fel ca şi celelalte personaje biblice de dinainte de potop a căror vârstă este notată, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani (Geneza 5:5).

Capitolul 5 oferă o genealogie a descendenţilor lui Adam până la Noe: Adam, Set, Enoş, Kenan, Mahalalel, Jared, Enoh, Matusalem, Lameh, Noe.

Noe şi potopul

În capitolul 6 din Geneză, versul 2, fii lui Dumnezeu (oamenii care s-au întors spre Dumnezeu după păcatul originar), au luat de soţii fiice (femei care erau împotriva lui Dumnezeu). Apoi, În Geneză 6:3, Domnul a spus: "Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani." Apoi, Dumnezeu a privit în jos spre pământ şi a fost foarte supărat. A văzut că lumea frumoasă pe care o făcuse El era plină de violenţă şi de ură între oameni; şi El s-a hotărât să cureţe lumea cu un potop şi să o ia de la început.Dumnezeu a ales un singur om, Noe, şi familia sa să treacă de potop deoarece familia lui Noe era neprihănită şi fără pată (Geneza 6:9). Dumnezeu i-a spus să construiască o barcă mare deoarece lumea va fi acoperită de un mare potop. Noe a ascultat porunca, a intrat în arcă cu toată familia în care, de asemenea, au adus câte o pereche din fiecare animal şi pasăre de pe pământ. Apoi apa a început să ţâşnească din pământ şi să cadă din cer iar lumea a fost inundată, murind toate fiinţele în afară de cele din arcă. Când apa s-a retras, familia lui Noe a părăsit arca şi Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe şi cu urmaşii săi, întreaga rasă umană. În curând Noe plantează o viţă (ix.20) şi îi bea vinul. În timp ce era beat, Noe este tratat fără respect de fiul său Ham; când se trezeşte, Noe îl blestemă pe acesta prin persoana fiului său Canaan, în timp ce fii săi Şem şi Iafet sunt binecuvântaţi.

Capitolul 10 prezintă descendenţii din Iafet, Ham şi Şem. Împărţirea omenirii în rase şi naţiuni diferite este descrisă în povestea Turnului Babel. Umanitatea este împrăştiată prin "încurcarea limbilor", pe care o trimite Dumnezeu când oamenii încearcă să construiască un turn care să atingă cerul. Este dată şi genealogia descendenţilor lui Şem.

Avram şi Sarai

Dreptul Avram, o figură majoră a Cărţii Genezei.

Tera, care trăia în Urul Caldeii a avut trei fii: Avram, Nahor şi Haran, tatăl lui Lot. Avram s-a căsătorit cu Sarai. Apoi, Dumnezeu i-a cerut lui Avram să-şi părăsească locul în care trăia. Avram s-a supus, emigrând cu întreaga familie şi cu Lot, fiul fratelui său, în ţara Canaanului. Aici, Dumnezeu i-a apărut şi i-a promis că acest pământ ve fii al urmaşilor lui.

Cu toate acestea, Avraam este forţat de foamete să părăsească aceste ţinuturi şi să plece în Egipt. Odată ajunşi acolo, Faraonul Egiptului o ia pe frumoasa Sarai (căruia Avram i-o prezentase ca fiind sora sa; ea ţi era, de fapt, soră pe jumătate). Dumnezeu îl pedepseşte pe faraon cu o boală, pe care acesta o recunoaşte ca fiind un semn de la Dumnezeu; astfel, faraonul i-o înapoiază pe Sarai lui Avram. Avraam se întoarce în Canaan şi se desparte de Lot ca să poată pune capăt disputelor teritoriale. Din nou, Dumnezeu îi apare lui Avram promiţându-i întreaga ţară.

Avram şi Melchisedec

Lot este luat prizonier de principii invadatori din Est. Avram îi învinge cu slujitorii săi înarmaţi. Întorcându-se împreună cu armata sa după salvarea lui Lot şi a tribului său, Avram îl întâlneşte pe Melchisedec, rege şi mare preot din Salem (Ierusalim), care îl binecuvintează; ca răsplată, Avram îi dă o zecime din prăzile sale, refuzând să facă acelaşi lucru cu el. După această întâmplare, Dumnezeu îi reapare lui Avram şi îi promite protecţia sa, bogăţii nenumărate şi urmaşi numeroşi. Aceşti urmaşi vor trăi patru sute de ani în sclavie într-o ţară străină, dar după ce Dumnezeu îi va judeca pe asupritorii lor ei vor părăsii ţara pătimirii şi a patra generaţie se va întoarce în Canaan.

Agar şi Ismael

Faimoasa Icoană a celor trei îngeri a lui Rubliov, ca arătare a Sfintei Treimi, venind la Avram şi Sarai.

Sarai îmbătrâneşte fără a avea copii, astfel încât decide împreună cu Avraam ca acesta să facă un copil cu slujitoarea lor egipteană, Agar. Avram o ia de concubină şi ea îi face un copil numit Ismail. Din nou, Dumnezeu îi apare lui Avram şi încheie cu el un legământ personal privind viitorul lui Avram: Dumnzeu îi promite urmaşi numeroşi, inclusiv unul de la Sarai mai devreme de un an, îi schimbă numele lui Avram în "Avraam" şi al lui Sarai în "Sara" şi introduce circumcizia bărbaţilor ca semn al acestui lăgământ. Această întâlnire, în care trei îngeri merg la Avraam şi Sara, este subiectul faimoasei icoane a lui Andrei Rubliov, numită Ospitalitatea lui Avraam sau pur şi simplu Treimea.

Sodoma şi Gomora

Apoi, Avraam află că Dumnezeu doreşte să trimită îngeri să îi pedepsească pe locuitorii Sodomei şi Gomorei. El intervine în favoarea păcătoşilor, târguindu-se cu Dumnezeu pentru cel mai mic număr de oameni drepţi necesari pentru salvarea cetăţii. Dumnezeu este de acord să nu pedepsească oraşul dacă în el se găsesc zece oameni drepţi. Doi îngeri merg în Sodoma unde ei sunt primiţi cu ospitalitate de Lot. Bărbaţii din oraş, totuşi, bat la uşa lui Lot cerându-i să le dea oaspeţii cu care să întreţină raporturi sexuale. Acestea fiind zise, ei meritându-şi soarta, Sodoma şi Gomora sunt distruse de o ploaie de foc şi pucioasă.

Doar Lot şi cele două fete ale sale sunt salvate. De asemenea, este descrisă relaţia incestuoasă a lui Lot cu ficele sale, din care se nasc Amon şi Moab.

Avraam călătoreşte la Gerar, ţara lui Abimeleh. Aici, încă o dată, o prezintă pe Sara ca fiind sora sa, iar Abimeleh plănuieşte să i-o fure. El se răzgândeşte când este avertizat de Dumnezeu.

Naşterea lui Isac

Naşterea fiului mult-aşteptat al lui Avraam şi Sara are loc iar acesta primeşte numele de "Isac" (Itzhak: "cel care va râde" în ebraică). La insistenţele Sarei, Ismael împreună cu mama sa sunt alungaţi. Şi ei au un viitor deosebit, promis lor de Dumnezeu. În timpul petrecerii date în cinstea naşterii lui Isac, Avraam încheie o înţelegere cu Abimeleh care îi confirmă dreptul la puţul Beer-sheba. .

Mozaic în stil bizantin din Basilica San Vitale din Italia care prezintă vizita celor trei îngeri la Avram şi sacrificiul nefinalizat al lui Isac.

Sacrificiul nefinalizat al lui Isac

Acum , că Avraam are toate dorinţele împlinite, chiar şi un fiu ca moştenitor, Avraam este supus de Dumnezeu la cea mai grea încercare a credinţei sale, adică, îi cere să îl sacrifice pe Isac. Avraam se supune; dar, când se pregătea să coboare cuţitul spre fiul său, Dumnezeu îl opreşte, promiţându-i urmaşii nenumăraţi. La moartea Sarei, Avraam cumpără peştera Macpela pentru înmormântarea alor săi. Apoi şi-a trimis servitorii în Mesopotamia, în casa lui Nahor, ca să găsească printre rudele sale o soţie pentru fiul său Isac. este aleasă Rebeca, nepoata lui Nahor. Lui Avraam i se mai nasc copii de la o altă soţie, numită Ketura, printre ai căror urmaşi se găsesc midianiţii, apoi el moare bătrân şi bogat.

Esau şi Iacob

După douăzeci de ani de căsnicie, Rebeca îi naşte lui Isac doi gemeni: Esau, care devine vânător şi Iacob (Ya'akov: "care urmăreşte") care devine păstor. Iacob îl convinge pe Esau să îi vândă dreptul său de întâi născut, de care acestuia nu îi păsa; în ciuda acestei promisiuni, Dumnezeu îi apare lui Isac şi îi repetă promisiunile făcute lui Avraam. Soţia sa, pe care el o prezintă ca sora sa, este în pericol în ţara filistenilor, dar regele Abimeleh o salvează. În ciuda ostilităţii poporului lui Abimeleh, Isac este prsper în tot ceea ce întreprinde în acea ţară, în special în săparea de puţuri. Dumnezeu îi apare la Beer-sheba, îl încurajează şi îi promite binecuvântarea Sa şi urmaşi numeroşi; iar Abimeleh face un legământ cu el în acelaşi loc. Esau se căsătoreşte cu o femeie cananeeancă spre regretul părinţilor săi.

Rebeca îl convinge pe Iacob să se îmbrace ca Esau şi astfel obţine de la bătrânul său tată, orbit de vârstă binecuvântările cuvenite lui Esau. Pentru a scăpa de răzbunarea fratelui său, el este trimis în Haran unde trebuie să-şi găsească o soţie. Pe drum, Dumnezeu îi apare într-o noapte, prom iţându-i ajutor şi protecţie şi pământ pentru numeroşii săi urmaşi. Sosit în Haran, Iacob intră intră în slujba lui Laban, fratele mamei sale, cu condiţia ca după şapte ani de păstorit el va lua de nevastă pe fiica cea mică a lui Laban, Rahela, de care se îndrăgostise. După şapte ani, însă, Laban îi dă de soţie pe fiica mai vârstnică Lea; de aceea, Iacob intră în slujbă pentru alţi şapte ani pentru Rahela şi apoi pentru încă şase ani pentru vite. Între timp, Lea îi naşte pe Reuben, Simeon, Levi şi Iuda. De la servitoarea Rahelei, Bilha el îi are pe Dan şi Neftali; de la Zilpa, servitoarea Leei pe Gad şi Aşer, apoi, din nou de la Lea, pe Isahar, Zabulon şi Dina; şi în sfârşit, de la Rahela pe Iosif. De asemenea, el adună multă bogaţie sub formă de turme de vite.

Iacob se luptă cu Dumnezeu

De frica lui Laban, Iacob fuge cu întreaga lui familie, dar în curând se împacă cu acesta. Apropiindu-se de casă, el se teme de mânia lui Esau, căruia îi trimite cadouri. În timp ce dormea, o fiinţă (privită în diferite moduri, ca Dumnezeu, un înger sau un om) îi apare lui Iacob şi se ia la trântă cu el. Misteriosul bătăuş îi roagă pe Iacob să îl elibereze înainte de răsărit, dar Iacob refuză să îl elibereze până ce nu îl binecuvintează. Fiinţa îi spune lui Iacob că va purta numele de "Israel," care înseamnă "cel care s-a luat la trântă cu Dumnezeu", şi este eliberat.

Întâlnirea cu Esau se dovedeşte pritenoasă şi cei doi se despart împăcaţi. Iacob se stabileşte în Sichem. Fii săi Simeon şi Levi se răzbună pe oraşul Sichem , al cărui prinţ o răpise pe sora lor Dina. Pe drumul din Betel, Rahela naşte un fiu, Beniamin şi apoi moare.

Iosif Visătorul

Iosif, fiul favorit al lui Iacob, este duşmănit de fraţii săi datorită viselor sale care prooroceau dominaţia sa viitoare şi, la sfatul lui Iuda, este vândut în secret unei caravane de negustori ismaeliţi care mergeau în Egipt. Fraţii săi îi povestesc tatălui lor că Iosif a fost devorat de animale sălbatice.

Patriarhul Iosif, care este vândut în sclavie egipteană de fraţii săi.

Iosif, după ce ajunge în Egipt, este vândut lui Potifar, unul din nobilii faraonului. El câştigă încrederea stăpânului său; dar când soţia acestuia, supărată că a rezistat avansurilor sale, îl acuză de viol, el este închis. Aici, el descifrează corect visele a doi companioni de celulă, majordomul şi bucătarul regelui. Când faraonul este tulburat de vise şi nimeni nu este capabil să le interpreteze, majordomul atrage atenţia asupra lui Iosif. Acesta este adus în faţa faraonului, ale cărui vise le interpretează astfel: şapte ani de abundenţă vor fi urmaţi de şapte ani de foamete. El îl sfătuieşte pe faraon să facă provizii şi este împuternicit de acesta să urmeze paşii necesari, fiind numit al doilea în regat. Iosif se căsătoreşte cu Asenat, fiica preotului Potifera, de la care are doi fii, Manase şi Efraim, care sunt binecuvântaţi de Israel, Efraim cu mâna dreaptă şi Manase cu mâna stângă.

Când foametea vine se face simţită chiar şi în Canaan; Iacob îşi trimite cei doi fii în Egipt să cumpere grâne. Fraţii ajung în faţa lui Iosif, care îi recunoaşte dar nu se dezvăluie. În a doua lor călătorie în Egipt, după ce cei doi se arată plini de frică astfel încât Iuda se oferă să fie vândut ca sclav, Iosif se dezvăluie în faţa lor, îi iartă de răul pe care i l-au făcut şi le dă voie să se aşeze în Egipt împreună cu tatăl lor. Iacob aduce întreaga familie, care număra 66 de persoane, în Egipt, astfel ajungând la 70 de persoane împreună cu Iosif şi familia lui. Faronul îi primeşte cu prietenie şi îi stabileşte în ţara Goşen. Când Iacob îşi simte sfârşitul aproape el trimite după Iosif şi după fii săi şi îi primeşte pe Efraim şi pe Manase printre fii săi. Apoi îşi cheamă fii lângă patul său de m oarte şi le prezice viitorul.. Iacob moare şi este înmormântat în mormântul familiei din Macpela. Iosif trăieşte să îşi vadă strănepoţii şi pe patul de moarte le spune că dacă Dumnezeu îşi aduce aminte de ei şi îi va scoate din Egipt să ia şi oasele lui cu ei. Cartea se termină cu aşezarea lui Iosif "într-un coşciug în Egipt." Aceasta nu înseamnă că familia sa nu i-a respectat dorinţa ci că a fost îngropat temporar. Este evident că ei nu îl puteau lăsa neîngropat pentru restul timpului petrecut de ei în Egipt. Ei îi vor lua oasele şi le vor îngropa în vizita lor în Sichem, un loc aflat deja în posesia lor. (Iosua 24:32).

Scop şi interpretare

Geneza nu este doar o istorie ci şi o sursă de înţelepciune spirituală, o carte inspirată de Însuşi Dumnezeu. Dincolo de toate informaţiile istorice disponibile lui Moise, el selectează numai ceea ce este legat de viaţa religioasă a poporului. Este mult mai probabil că el a făcut aceasta.

Citiri liturgice

Aproape toată Geneza este citită de un citeţ la slujbele ortodoxe din Postul Paştelui şi Săptămâna Mare.

La Vecernia de dinainte de Naşterea Maicii Domnului, citirile sunt din 28:10-17, povestea vedeniei lui Iacob a scării care uneşte cerul cu pământul. Pasajul indică comuniunea dintre om şi Dumnezeu care este realizată cel mai deplin şi perfect, atât spiritual cât şi material, de Maria Născătoarea de Dumnezeu şi Purtătoarea de Dumnezeu.

Legături externe

• Nouă omilii ale Sfântului Vasile cel Mare despre cosmogonia capitolelor de la începutul Cărţii Genezei:

1. La început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul
2. Pământul era invizibil şi neterminat.
3. Despre firmament.
4. Despre adunarea laolaltă a apelor.
5. Înverzirea pământului.
6. Creaţia corpurilor care luminează.
7. Creaţia fiinţelor mişcătoare.
8. Creaţia păsărilor şi animalelor de apă.
9. Creaţia animalelor terestre.

• w:Geneza (secţiunea Cuprins.)