Modificări

Lirica poetului se concentrează asupra unor teme mari, profunde, sacre, cosmice, precum Dumnezeu,suferinţă, viaţă, moarte,[[mântuire]], veşnicie. Scrie într-un stil grav, pe măsura temei, cu un fior liric ce se vrea venit din tradiţia [[imnografică]] bizantină. Poeziile sale anunţă un destin singuratic, o voce pustnicească, sihăstricească. Este un solitar, un pelerin rătăcitor, în aceasta lume tragică, unde singura salvare rămâne Iisus Hristos, Cel înviat la [[Dumnezeiasca Liturghie]] Bizantină. Îşi creează propria sa mitologie creştinacreştină, punând în centru tradiţia patristică ortodoxă. Se prezintă ca un idioritmic, acel [[creştin]] ce îşi creează propriile sale reguli de trăire duhovnicească,[[erezie]] ascetică condamnată aspru la [[Sfântul Munte]], dar în spiritul tradiţiei exerciţiului ascetic autohton. [[Ortodoxia]] din adâncuri rămâne remediul cel mai sigur pentru vindecarea unei lumi măcinate de rău. Iisus Hristos, Cel înviat la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină ,este prototipul învierii noastre.[[Sfânta Liturghie]] devine [[Poarta Raiului]], la care poetul a bătut şi ,pentru aceasta, viaţa lui nu a fost irosită. Iisus Hristos, Cel prezent şi înviat numai în spaţiul sacru al Bisericii devine prototipul învierii noastre. Asistăm la o viziune a spaţiilor largi, a unui permanent urcuş spre infinit. Tot Sfânta Liturghie îi conferă o viziune profetică asupra istoriei, viitorul se desluşeşte limpede,căci veacul va avea o finalitate hotărâtă de înţelepciunea lui Dumnezeu.Caută să creeze o stare sufletească de presimţire, de percepţie a semnelor timpului,aşa cum le-au descris [[Sfinţii Părinţi]].Poetul are conştiinţa unei vocaţii imnografice pe care o considera consideră semn al lipsei de[[ trezvie]] şi de [[smerită cugetare]] şi, în consecinţă,încearcă să o cenzureze permanent, pentru a nu cădea în patima nălucirilor şi a părerii de sine.

Fiindcă nu se adresează atât cititorului avizat, cât,mai ales,marelui public, creaţia sa literară pare a face rabat de la exigenţele unor filtre prea academice.