Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Ieromonah Gabriel Bunge.

Ieromonahul Gabriel Bunge (n. 1940) este un cunoscut teolog din Elveția, specialist în Patrologie, doctor în Filosofie și Teologie. Călugăr benedictin (romano-catolic) la mănăstirea din Chevetogne (Belgia), a trecut la Ortodoxie, fiind primit în Biserica Ortodoxă pe 27 august 2010.

Viaţa

Născut la Köln în anul 1940, Gabriel Bunge a intrat la mănăstirea benedictină din Chevetogne (Belgia) în anul 1962 și a fost hirotonit preot în anul 1972. Începând cu anul 1980 s-a retras în munții Elveției, ducând o viață pustnicească.

Ca specialist în Patrologie, a scris numeroase articole și cărți în reviste de spiritualitate și în diferite reviste aparținând unor comunități monahale. A scris mai ales despre Evagrie Ponticul, din care a și tradus câteva lucrări, între care „Scrisorile” acestuia. Lucrările ierom. Gabriel au fost și ele traduse în mai multe limbi, inclusiv în română (la editura Deisis).

Pe 27 august 2010 (după calendarul iulian), Pr. Gabriel a trecut la Ortodoxie în prezența Mitropolitului Ilarion Alfeyev și a Mitropolitului Kallistos Ware, în timpul unei Privegheri de toată noaptea la biserica „Bucuria celor întristați” de pe strada Bolşaia Ordinka din Moscova. Felicitându-l pe Pr. Gabriel pentru alegerea lui, Mitropolitul Ilarion i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului „Bucuria celor întristați”.

IPS Ilarion l-a întâmpinat cu bucurie pe ierom. Gabriel, care a trăit o viață de singurătate vreme de peste 30 de ani, zicându-i:

“Aţi fost catolic, însă în adâncul inimii erați ortodox. Astăzi, înainte de priveghere, ați devenit ortodox, încheind astfel în mod firesc un lung drum duhovnicesc.”

Pr. Gabriel continuă să-și trăiască viața pustnicească într-un mic schit din Elveția, nu folosește internetul și singura cale de a comunica cu el este prin telefon.

Scrieri

  • Ieromonah Gabriel Bunge, Evagrie Ponticul. O introducere, traducere și studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Practica rugăciunii personale după tradiția Sfinților Părinti sau Comoara în vase de lut, traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2001.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Mânia și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor, traducere și cuvânt înainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2002.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau «Celălalt Paraclet», traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2006.
  • Ieromonah Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii, traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2007.

În limba engleză

(original German edition - 1996)

A se vedea şi

Surse

Articol tradus după: en:Gabriel Bunge.

Interviuri cu Ierom. Gabriel