Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Filioque

Versiunea din 18 decembrie 2016 14:12, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (retragere etichetă)

Filioque (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul Crezului de la Constantinopol (381), articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.

Dar abia în alt sinod, cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă ariană. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse Arie. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.

Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană şi apuseană pe vremea patriarhului Fotie (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovaţie şi o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinţei, inovaţia răspândindu-se astfel în toată Biserica apuseană.

Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinţei de către Biserica apuseană, numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc şi astăzi, să dovedească adevărul acestei învăţături greşite, susţinând că, deşi „Filioque" lipseşte în textul de la Ioan 15,26 şi din articolul 8 din Simbolul Credinţei, totuşi, din acest text şi din altele, se subînţelege că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.

Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 din Simbolul Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.