Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

 Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.


Filioque (= și de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmația „care purcede din Tatăl” în articolul Crezului de la Constantinopol (381), articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă tradiția ortodoxă de cea romano-catolică.

Dar abia în alt sinod, cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit si aprobat de acelasi sinod, pentru ca pe urmă să patrundă în Galia prin învatatul Alcuin, care la porunca împaratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovatie a fost determinat de urmatoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit crestinismul sub forma ariană. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, daca vor hotarî că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimică, si astfel vizigotii arieni vor părăsi învătătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, asa cum sustinuse Arie. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reusit sa-i convingă pe vizigoti să părăsească arianismul[citare / referință critică necesară], el însusi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai putin periculoasă decat cea pe care o înlaturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunostintă de această rătăcire decat mult mai tarziu.

Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană si apuseană pe vremea patriarhului Fotie (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovatie si o „incoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai tarziu au acceptat fară rezervă acest adaos la Simbolul Credintei, inovatia răspandindu-se astfel în toata Biserica apuseană.

Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credintei de către Biserica apuseană, numerosi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc si astăzi, sa dovedească adevărul acestei învătături gresite, sustinand ca desi „Filioque" lipseste în textul de la Ioan 15,26 ca si din articolul 8 din Simbolul Credintei, totusi din acest text, ca si din altele, se subintelege ca Duhul Sfânt purcede si de la Fiul.

Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, a învățat constant că în privința însușirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, ca și a relațiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veșnicie Îl naște pe Fiul și Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 al Simbolului Credinței s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ținând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credință este cuprins și în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toți Sfinții Părinți ai Bisericii.