Filioque: Diferență între versiuni
OME (Discuție | contribuții) m (introdus diacriticele) |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
{{Diacritice}} | {{Diacritice}} | ||
| − | '''Filioque''' (= | + | '''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adaugate la afirmaţia "care purcede din Tatăl" în articolul [[Crezul]]ui de la Constantinopol (381), articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. "Filioque", adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă tradiţia ortodoxă de cea romano-catolică. |
| − | Biserica | + | Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, ca şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 al Simbolului Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: "Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine" (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. |
[[Categorie:Teologie]] | [[Categorie:Teologie]] | ||
Versiunea de la data 12 septembrie 2007 19:43
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.
Filioque (= şi de la Fiul), cuvinte adaugate la afirmaţia "care purcede din Tatăl" în articolul Crezului de la Constantinopol (381), articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. "Filioque", adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă tradiţia ortodoxă de cea romano-catolică.
Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, ca şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 al Simbolului Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: "Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine" (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
