Modificări

'''Filioque''' (= și şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmația afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul II ÎI Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverșunate înverşunate dispute teologice dintre Orient și şi Occident. Ea rămâne și şi astăzi una din particularitățile particularităţile doctrinare care separă tradiția tradiţia ortodoxă de cea romanoromâno-catolică.

Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței Credinţei întocmit si şi aprobat de acelasi acelaşi sinod, pentru ca că pe urmă să patrundă pătrundă în Galia prin învatatul învăţatul Alcuin, care la porunca împaratului împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovatie inovaţie a fost determinat de urmatoareleurmătoarele: vizigoțiivizigoţii, care se creștinaseră creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit crestinismul creştinismul sub forma formă [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, daca dacă vor hotarî hotărî că Duhul Sfânt purcede si şi de la Fiul, vor ridica ridică astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicătreimica, si şi astfel vizigotii vizigoţii arieni vor părăsi învătătura învăţătură că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, asa aşa cum sustinuse susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta această sinodul a reusit sareuşit să-i convingă pe vizigoti vizigoţi să părăsească arianismul, el însusi însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai putin puţin periculoasă decat decât cea pe care o înlaturaseînlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunostintă cunoştinţă de această rătăcire decat decât mult mai tarziutârziu.

Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană si şi apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovatie si inovaţie şi o „incoronare „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai tarziu târziu au acceptat fară fără rezervă acest adaos la Simbolul CredinteiCredinţei, inovatia răspandinduinovaţia raspandindu-se astfel în toata toată Biserica apuseană.

Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credintei Credinţei de către Biserica apuseană, numerosi numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc si şi astăzi, sa să dovedească adevărul acestei învătături gresiteînvăţături greşite, sustinand ca desi susţinând că deşi „Filioque" lipseste lipseşte în textul de la Ioan 15,26 ca si că şi din articolul 8 din Simbolul CredinteiCredinţei, totusi totuşi din acest text, ca si că şi din altele, se subintelege ca subînţelege că Duhul Sfânt purcede si şi de la Fiul.

Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi și şi al Sfintei TradițiiTradiţii, a învățat învăţat constant că în privința însușirilor privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, ca și că şi a relațiilor relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veșnicie veşnicie Îl naște naşte pe Fiul și şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 al Simbolului Credinței Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ținând ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credință credinţă este cuprins și şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toți Sfinții Părinți toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.