Fevronia din Nisibe

Sfânta fecioară muceniță Fevronia

Sfânta cuvioasă Fevronia din Nisibe este o fecioară muceniță din Nisibe care a mucenicit la în timpul uneia din persecuțiile împotriva creștinilor din timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 25 iunie.

Viața și pătimirea

Această fericită și preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perșilor și ale romanilor, în cetatea numită Nisibe, care se mai numește și Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Și a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoința sihăstriei și la înțelepciune cât și la citirea dumnezeieștilor Scripturi. Și egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Dioclețian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creștinii; pentru aceasta celelalte călugărițe au ieșit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă și neputând să fugă, zăcea în pat, și ședea lângă dânsa Vriena și alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostașii lui Selin, au spart porțile cu topoarele, și intrând înăuntru, îndată scoțând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândețe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena și Ieria și Tomaida, întărind-o în credință și învățând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credința lui Hristos, îndemnând-o ca să-și aducă aminte de surorile Livia și Leonida și de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: "Nu fugi, fiică", ea și-a pus mâinile înapoi, și și-a plecat grumazul la chinuitori, și a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învățat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând și tânguindu-se și temându-se pentru necunoașterea sfârșitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida și Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Și dacă au dus-o, întâi a stat de față înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul și credința ei; deci mucenița în loc de toate a zis cum că este creștină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri și cu momeli ca să o întoarcă din credința ce avea către Hristos, și neputând, a poruncit să o întindă de patru părți, și o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni și de focul ce o ardea, și a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia și curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o și au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, și i-au dezrădăcinat dinții; apoi i-au tăiat sânii amândoi, și i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile și picioarele, și în sfârșit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioșii moaștele sfintei, și le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ținându-le slujitorii împreună cu dânsul; și le-au pus la loc toate mădularele punându-i și dinții pe pieptul ei; și așa adunându-se episcopii și clericii, împreună cu monahii și mulțime de creștini, cu cântări și cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creștină, și al doilea că s-a arătat crud și sălbatic Selin, moșul lui, către muceniță, pierzând frumusețea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat și s-a mâhnit foarte de moartea muceniței, și a plâns cu amar. Și peste puțin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, și a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieșindu-și din minte, se uita la cer și, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; și așa cel rău, rău și-a lepădat sufletul.

Posteritatea

Se zice că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toți anii, se arăta sfânta muceniță, stând de față și cântând împreună cu celelalte fecioare, și stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Când episcopul cetății Nisibe a zidit o nouă biserică în cinstea sfintei mucenițe Fevronia, a dorit să mute în această biserică moaștele sfintei. Dar ori de câte ori slujitorii se apropiau de raclă ca, un cutremur însoțit de tunete puternice îi impiedica să să ia moaștele. Înțelegând deci că dorința sfintei era ca să rămână moaștele ei în mănăstirea ei, episcopul le-a lăsat acolo și a luat doar un dinte al sfintei, pe care l-a pus în noua biserică și prin care s-au făcut multe minuni acolo de-a lungul timpului.

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie25.htm
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras