Fecioria

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 22 iunie 2011 18:13, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Spiritualitate)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Fecioria este un dar al lui Dumnezeu (Matei 19, 10-12) oferit omului care are credinţă multă şi o dragoste de a sluji Domnului mai tare decât moartea (1 Cor. 7, 32-40). Îmbrăţişarea fecioriei este un sfat la sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 7, 25), acceptat de bună voie (1 Cor. 7, 1-10), şi ca să fie o virtute trebuie păzit numai şi numai în numele Domnului (Luca 2, 37; 1 Cor. 6,19; 7,32; Apoc. 14,4).

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, fecioria nu se referă doar la nestricăciunea şi curăţenia trupească. Sfântul Vasile cel Mare spunea despre “Nici femeie am cunoscut, nici feciorelnic sunt", deşi a fost un mare ascet al Bisericii. În înţelesul patristic, fecioria se apropie mai mult de curăţia fiinţei umane care se oferă pe sine în întregime lui Dumnezeu, trup şi suflet. Fecioria nu este doar curăţia trupului, ci şi curăţia sufletului şi a minţii sau a inimii. Este o "întreagă-înţelepciune".

Citate despre feciorie

  • “Fecioarele sunt floarea bisericii, podoabă şi frumuseţea harului duhovnicesc, starea cea firească a nevinovăţiei originale, desăvârşită realizare vrednică de laudă oamenilor şi cinstea îngerilor, chipul lui Dumnezeu, care imită viaţa cea sfântă a Domnului, devenind astfel, cea mai aleasă parte a turmei lui Hristos şi naşterea cea mai slăvita a sfintei noastre biserici” - sf. Ciprian al Cartaginei, Despre purtarea fecioarelor, 5.
  • ”Dacă cineva s-ar feciori sau s-ar înfrâna, abţinându-se de la căsătorie din scârba, nu pentru binele şi sfinţenia fecioriei, să fie anatema”. - Sinodul local de la Gangra, canonul 9.
  • ”Dacă cineva dintre cei ce trăiesc în feciorie pentru Domnul, cu mândrie ar dispreţui pe cei căsătoriţi, să fie anatema”. - Gangra 10.

Legături externe