Fanurie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (adăugare link către acatist)
 
(Nu s-au afișat 16 versiuni intermediare efectuate de alți 6 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
'''Sfântul Mucenic Fanurie''' este un sfânt [[mucenic]] popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după [[tradiţie]], în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. [[Prăznuire]]a lui se face la [[27 august]].
+
[[Fișier:Fanurie-phanourios.jpg|thumb|250px|Sfântul mucenic Fanurie]]
 
+
'''Sfântul Mucenic Fanurie''' este un sfânt [[mucenic]] popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după [[tradiție]], în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. [[Praznic|Prăznuirea]] lui se face la [[27 august]].
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase [[icoane]].
 
 
 
Una dintre aceste icoane era bine păstrată şi reprezenta un tânăr militar care ţinea în mâna sa dreaptă o [[cruce]]. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripţia de pe icoana: "Sfântul Fanurie". Acest nume nu se găsește însă în martirologii şi [[sinaxar]]e.
 
 
 
Din secolul al XIV-lea și până  astăzi [[Sfinţi|Sfânt]]ul Fanurie a săvârşit numeroase [[minuni]], îndeosebi pentru descoperirea obiectelor şi animalelor dispărute. După o tradiţie populară, răspândită în insula Creta şi în alte ţări ortodoxe, mama Sfântului era o mare păcătoasă şi cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăinţă. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruinţă pentru [[mântuire]]a mamei sale.
 
 
 
Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferinţe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie."
 
 
 
Din cauza aceasta, când credincioşii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie. În rândul credincioşilor se vorbeşte şi de alte minuni săvârşite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât şi în celelalte ţări ortodoxe.
 
  
 
==Viața==
 
==Viața==
  
 
===Prolog===
 
===Prolog===
Sfântul, nu se ştie când s-a dus spre Domnul, căci nu se ştie când i s-a tăiat capul şi nici numele cetăţii nu s-a reţinut. În anul 1500 d. Hr. nişte păstori păşteau turmele în valea unor munţi prăpăstioşi, în tot acest timp, vârful celei mai grozave râpi era luminat de o lumină care nu s-a stins tot timpul.  
+
Sfântul, nu se știe când s-a dus spre Domnul, căci nu se știe când i s-a tăiat capul și nici numele cetății nu s-a reținut. În anul 1500 d.Hr. niște păstori pășteau turmele în valea unor munți prăpăstioși, în tot acest timp, vârful celei mai grozave râpi era luminat de o lumină care nu s-a stins tot timpul.  
  
Când păstorii şi-au făcut bani suficienţi, s-au gândit să se întoarcă la casele lor, din mare depărtare fiind fiecare, dintre cei mai curajoşi, bănuind că în vârful acelui munte era o comoară, s-au legat cu frânghii groase şi ceilalţi i-au ajutat şi s-au suit la acea înălţime. Era acolo o peşteră, în care erau sfintele moaşte, şi ardea o făclie mare, aceea pe care o văzuseră tot timpul păstorii, iar pe pieptul sfintelor moaşte era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toată viaţa Sfântului Mare Mucenic Fanurie pe care o redăm mai jos.
+
Când păstorii și-au făcut bani suficienți, s-au gândit să se întoarcă la casele lor, din mare depărtare fiind fiecare, dintre cei mai curajoși, bănuind că în vârful acelui munte era o comoară, s-au legat cu frânghii groase și ceilalți i-au ajutat și s-au suit la acea înălțime. Era acolo o peșteră, în care erau sfintele [[moaște]], și ardea o făclie mare, aceea pe care o văzuseră tot timpul păstorii, iar pe pieptul sfintelor moaște era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toată viața Sfântului Mare [[Mucenic]] Fanurie pe care o redăm mai jos.
  
 
===Copilăria și mama===
 
===Copilăria și mama===
În cetatea părinţilor acestui sfânt era un mare negustor - tatăl acestui sfânt - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 băieţi dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.  
+
În cetatea părinților acestui sfânt era un mare negustor - tatăl acestui sfânt - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 băieți dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.  
  
Şi cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era blând, silitor la carte, foarte milostiv, dar era păgân ca şi întreaga lui familie. Mama lui era bună şi frumoasă, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia să ştie despre treburile şi averea soţului ei. Într-o zi, înapoindu-se cu mulţi bani şi lucruri, soţul ei a fost atacat, ucis şi jefuit, iar datornicii îndată ce au auzit aceasta, deşi ei aveau de dat, au venit să ceară ce nu li se cuvenea. Astfel, în scurt timp, mama lui a rămas săracă, locuind într-o bucătărie, dar şi acolo ea era năpăstuită, fără nici un mijloc de a se hrăni cu cei 13 copii.  
+
Şi cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era blând, silitor la carte, foarte milostiv, dar era păgân ca și întreaga lui familie. Mama lui era bună și frumoasă, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia să știe despre treburile și averea soțului ei. Într-o zi, înapoindu-se cu mulți bani și lucruri, soțul ei a fost atacat, ucis și jefuit, iar datornicii îndată ce au auzit aceasta, deși ei aveau de dat, au venit să ceară ce nu li se cuvenea. Astfel, în scurt timp, mama lui a rămas săracă, locuind într-o bucătărie, dar și acolo ea era năpăstuită, fără nici un mijloc de a se hrăni cu cei 13 copii.  
Într-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, că mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge şi se roagă, dar că ei, copiii, au mâncare şi sunt îngrijiţi, însă nu ştie de ce mama lui se îmbracă în haine tot mai sărăcăcioase. Ei, copiii nu o supărau, dar ea plângea toată ziua. Atunci prietenul său i-a spus următoarele: "Bine, bine, păzeşte tu pe mama ta într-o seară şi să-mi spui mie a doua zi când ne vom vedea la şcoală dacă e sfântă sau nu."
 
  
Atunci copilul Fanurie a pândit-o şi seara după ce mama sa le-a dat să mănânce şi i-a culcat pe toţi, fiind sigură că toţi copiii ei dorm, şi-a spălat faţa, s-a uns cu aromate, şi-a pus vălul şi haine scumpe cum nu mai văzuse niciodată Sfântul Fanurie şi a plecat. Copilul a urmărit-o şi a văzut-o că a intrat într-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beţi. Mama lui juca în acest local şi avea primul număr, în timpul jocului cânta plângând, căci n-ar fi vrut copiii să afle prin ce sacrificii le câştigă hrana de toate zilele, ca să fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată şi în această stare în care se afla era mai mult decât frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribună şi a strigat o dată tare: "Mamă!" La glasul copilului, mama, de groază şi de durere că a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut jos. Plecând din local, Fanurie a părăsit cetatea şi s-a dus la malul unei ape mari, care curgea în apropierea acelei cetăţii - nu cu puţine greutăţi, căci își zdrobise picioarele de pietre în fuga lui disperată.
+
Într-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, că mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge și se roagă, dar că ei, copiii, au mâncare și sunt îngrijiți, însă nu știe de ce mama lui se îmbracă în haine tot mai sărăcăcioase. Ei, copiii nu o supărau, dar ea plângea toată ziua. Atunci prietenul său i-a spus următoarele: "Bine, bine, păzește tu pe mama ta într-o seară și să-mi spui mie a doua zi când ne vom vedea la școală dacă e sfântă sau nu."
 +
 
 +
Atunci copilul Fanurie a pândit-o și seara după ce mama sa le-a dat să mănânce și i-a culcat pe toți, fiind sigură că toți copiii ei dorm, și-a spălat fața, s-a uns cu aromate, și-a pus vălul și haine scumpe cum nu mai văzuse niciodată Sfântul Fanurie și a plecat. Copilul a urmărit-o și a văzut-o că a intrat într-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beți. Mama lui juca în acest local și avea primul număr; în timpul jocului cânta plângând, căci n-ar fi vrut copiii să afle prin ce sacrificii le câștigă hrana de toate zilele, ca să fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată și în această stare în care se afla era mai mult decât frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribună și a strigat o dată tare: "Mamă!" La glasul copilului, mama, de groază și de durere că a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut jos. Plecând din local, Fanurie a părăsit cetatea și s-a dus la malul unei ape mari, care curgea în apropierea acelei cetății - nu cu puține greutăți, căci își zdrobise picioarele de pietre în fuga lui disperată.
  
 
===Botezul și pustia===
 
===Botezul și pustia===
La malul apei, a văzut nişte păstori care voiau să treacă pe celălalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci să-l treacă şi pe el dincolo. Păstorii plecând în ale lor, Fanurie a rămas singur pe ţărm. În acea pustietate sălăşluia un pustnic bătrân care de 65 de ani nu mai văzuse chip omenesc, fiind foarte îmbunătăţit şi plăcut Domnului, care dându-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei şi ia de acolo pe plăcutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, să fie ajutător celor în nevoi. Deşi de la chilia Sfântului şi până la malul apei era cale de trei zile, având de coborât un munte foarte aspru - prin puterea lui Dumnezeu - Sfântul a ajuns lângă Fanurie, după o oră şi a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele său a răspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatăl meu?" Apoi a mai zis aşa: "Dacă ai fi cunoscut tu pe mama mea, mai bine fi rămas aici să mă mănânce fiarele sălbatice". Sfântul mirându-se întru sine, a tăcut. Şi iarăşi, prin minune, au suit muntele cel cumplit într-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decât în opt zile, fiind foarte stâncos şi prăpăstios.  
+
La malul apei, a văzut niște păstori care voiau să treacă pe celălalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci să-l treacă și pe el dincolo. Păstorii plecând în ale lor, Fanurie a rămas singur pe țărm. În acea pustietate sălășluia un [[pustnic]] bătrân care de 65 de ani nu mai văzuse chip omenesc, fiind foarte îmbunătățit și plăcut Domnului, care dându-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei și ia de acolo pe plăcutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, să fie ajutător celor în nevoi. Deși de la chilia Sfântului și până la malul apei era cale de trei zile, având de coborât un munte foarte aspru - prin puterea lui [[Dumnezeu]] - Sfântul a ajuns lângă Fanurie, după o oră și a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele său a răspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatăl meu?" Apoi a mai zis așa: "Dacă ai fi cunoscut tu pe mama mea; mai bine fi rămas aici să mă mănânce fiarele sălbatice". Sfântul mirându-se întru sine, a tăcut. Şi iarăși, prin minune, au suit muntele cel cumplit într-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decât în opt zile, fiind foarte stâncos și prăpăstios.  
  
Aici, în peştera Sfântului celui bătrân, a trebuit să se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca să-l facă creştin şi totodată, ca să-l facă să ierte pe mama sa. După botezare, Fanurie a fost slobozit să se ducă în cetate ca să ia iertăciune de la mama sa şi să vadă cum este situaţia fraţilor săi. Dar, înapoindu-se în cetate, a aflat că mama lui nu căzuse leşinată, ci chiar moartă în acea noapte, iar fraţii săi, după ce a fost îngropată ea, s-au împărţit între neamuri, fără să ştie unde se găseşte fiecare. Fanurie s-a întors înapoi în pustie, nemaiavând nici o legătură cu cele lumeşti.  
+
Aici, în peștera sfântului celui bătrân, a trebuit să se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca să-l facă creștin și totodată, ca să-l facă să ierte pe mama sa. După [[botez]]are, Fanurie a fost slobozit să se ducă în cetate ca să ia iertăciune de la mama sa și să vadă cum este situația fraților săi. Dar, înapoindu-se în cetate, a aflat că mama lui nu căzuse leșinată, ci chiar moartă în acea noapte, iar frații săi, după ce a fost îngropată ea, s-au împărțit între neamuri, fără să știe unde se găsește fiecare. Fanurie s-a întors înapoi în pustie, nemaiavând nici o legătură cu cele lumești.  
  
Şi atât a sporit în cele duhovniceşti după aceea, întrecând chiar pe acel sihastru cu post şi rugăciuni, şi era atât de milostiv, că făcând şi lucrând ogoarele, alerga adunându-le şi hrănea pe drumeţi, aducând pe spatele său şi apă de băut. Hrana lui, la început, timp de trei ani, a fost din trei în trei zile, mâncând atâta pâine muiată cât lua cu două degete dintr-o sticlă, stăpânindu-se mult, a nu lua nici apă, iar după aceea, a început a mânca, numai sâmbăta şi atunci destul de puţin.  
+
Şi atât a sporit în cele duhovnicești după aceea, întrecând chiar pe acel [[sihastru]] cu [[post]] și [[rugăciuni]], și era atât de milostiv, că făcând și lucrând ogoarele, alerga adunându-le și hrănea pe drumeți, aducând pe spatele său și apă de băut. Hrana lui, la început, timp de trei ani, a fost din trei în trei zile, mâncând atâta pâine muiată cât lua cu două degete dintr-o sticlă, stăpânindu-se mult, a nu lua nici apă, iar după aceea, a început a mânca, numai sâmbăta și atunci destul de puțin.  
  
El se împărtăşea des cu Dumnezeieștile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, şi se ostenea mult, pentru a căra cu mâinile atât rădăcini pentru hrană, cât şi să scoată pietre, de pe prea puţinul pământ din preajma chiliei lor pustnicești - semănând puţine legume şi cine va putea spune privegherile lui de toată noaptea, arşiţa şi gerul, căci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperiş, cerând Domnului Dumnezeu, ca prin această răbdare, să-i dea şi lui, dincolo de moarte, un acoperiş în cerul Său cel dumnezeiesc.  
+
El se împărtășea des cu [[Sfintele Taine|Dumnezeieștile Taine]], cerceta pustnicii din acea pustie, și se ostenea mult, pentru a căra cu mâinile atât rădăcini pentru hrană, cât și să scoată pietre, de pe prea puținul pământ din preajma chiliei lor pustnicești - semănând puține legume și cine va putea spune privegherile lui de toată noaptea, arșița și gerul, căci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperiș, cerând Domnului Dumnezeu, ca prin această răbdare, să-i dea și lui, dincolo de moarte, un acoperiș în cerul Său cel dumnezeiesc.  
  
Şi atâta milostenie avea, încât şi pe fiarele care se atacau între ele, le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite şi aranjandu-le culcuşuri bune, că nu de puţine ori, l-a găsit părintele lui (pustnicul), culcat alături de vreun şarpe mare, care în timpul somnului lui Fanurie îl păzea în gura vizuinei ca să nu-l atace vreo altă fiară.  
+
Şi atâta milostenie avea, încât și pe fiarele care se atacau între ele, le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite și aranjându-le culcușuri bune, că nu de puține ori, l-a găsit părintele lui (pustnicul), culcat alături de vreun șarpe mare, care în timpul somnului lui Fanurie îl păzea în gura vizuinei ca să nu-l atace vreo altă fiară.  
  
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacaţi de multe fiare de prin pustietăţi, să le certe pe ele şi să le poruncească lor a se sălăşlui mai departe într-o prăpastie şi să nu mai supere pe vreun om, încât şi fiarele cele mai de temut, când erau atacate de om sau de altă fiară mai puternică, deşi nu aveau grai, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie şi îndată erau scăpate. Deci s-a făcut iubit de toate pustiile, din împrejurimi şi mai departe, iară toţi locuitorii pustiului mulţumeau lui Dumnezeu că le-a trimis lor pe acel tânăr prea îmbunătăţit, care şi fiarele le îmblânzeşte şi pe oameni îi tămăduieşte.  
+
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacați de multe fiare de prin pustietăți, să le certe pe ele și să le poruncească lor a se sălășlui mai departe într-o prăpastie și să nu mai supere pe vreun om, încât și fiarele cele mai de temut, când erau atacate de om sau de altă fiară mai puternică, deși nu aveau grai, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie și îndată erau scăpate. Deci s-a făcut iubit de toate pustiile, din împrejurimi și mai departe, iară toți locuitorii pustiului mulțumeau lui Dumnezeu că le-a trimis lor pe acel tânăr prea îmbunătățit, care și fiarele le îmblânzește și pe oameni îi tămăduiește.  
  
 
===Minuni și vindecări în prima cetate===
 
===Minuni și vindecări în prima cetate===
Era în apropierea acelei pustii, o cetate mare şi frumoasă, cu oameni foarte înrăutăţiţi şi plini de boli şi lucruri necurate. La rugăciunea celor buni, a fost chemat să se ducă şi să ajute în neputinţe şi în boli Sfântul, deşi nu voia să părăsească pustia, totuşi pentru locurile celor nevoiaşi şi pentru rugămintea cuvioşilor pustnici de a-i milui, de a-i mângâia şi de a-i tămădui, s-a supus şi s-a dus în acea cetate.  
+
Era în apropierea acelei pustii, o cetate mare și frumoasă, cu oameni foarte înrăutățiți și plini de boli și lucruri necurate. La rugăciunea celor buni, a fost chemat să se ducă și să ajute în neputințe și în boli Sfântul, deși nu voia să părăsească pustia, totuși pentru locurile celor nevoiași și pentru rugămintea cuvioșilor pustnici de a-i milui, de a-i mângâia și de a-i tămădui, s-a supus și s-a dus în acea cetate.  
  
Şi cine va spune marea lui bunătate către cei săraci, în special către văduve şi orfani, gândindu-se la fraţii Iui şi la mama lui, că niciodată, o rugăminte a acestora nu a rămas neascultată, vindecând bolile cele mai cumplite, dregând şi îndreptând ochii orbilor, ajutând surzilor să audă, precum şi muţilor din naştere, numai cu rugăciunea sa, cu lacrimi, către Dumnezeu, nemâncând niciodată până nu se împlinea rugăciunea, neodihnindu-se pe patul său şi multe şiroaie de lacrimi vărsa, că şi hainele şi le uda de la lacrimi. Căci aşa spunea fericitul şi preafericitul: "Miluieşte, Doamne, pe aceşti necăjiţi, că zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca să vadă frumuseţea cerului Tău şi lumina zilei, şi să nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu ruşinea neamului lor".  
+
Şi cine va spune marea lui bunătate către cei săraci, în special către văduve și orfani, gândindu-se la frații Iui și la mama lui, că niciodată, o rugăminte a acestora nu a rămas neascultată, vindecând bolile cele mai cumplite, dregând și îndreptând ochii orbilor, ajutând surzilor să audă, precum și muților din naștere, numai cu rugăciunea sa, cu lacrimi, către Dumnezeu, nemâncând niciodată până nu se împlinea rugăciunea, neodihnindu-se pe patul său și multe șiroaie de lacrimi vărsa, că și hainele și le uda de la lacrimi. Căci așa spunea fericitul și preafericitul: "Miluiește, Doamne, pe acești necăjiți, că zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca să vadă frumusețea cerului Tău și lumina zilei, și să nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rușinea neamului lor".  
  
Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muţi, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt".  
+
Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muți, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, și cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână și cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt".  
  
Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicând: "Auzi-mă pe mine, Doamne, în ceasul acesta, de acum şi cercetează şi deschide auzul robilor Tai, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele roţilor şi toate sunetele de pe pământ.  
+
Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicând: "Auzi-mă pe mine, Doamne, în ceasul acesta, de acum și cercetează și deschide auzul robilor Tai, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele roților și toate sunetele de pe pământ.  
  
Şi atât de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu şi plângerea, că uneori, şi păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile şi văzându-i lacrimile.  
+
Şi atât de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu și plângerea, că uneori, și păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile și văzându-i lacrimile.  
  
Atât de frumos şi de frumoase rugăciuni făcea către Dumnezeu, încât şi pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mâinile lor nevinovate şi mai necuvântător fiind ii spuneau: "Mai rabdă puţin Fanurie şi Tatăl tău cel din ceruri te va mângâia în curând, împlinind cererile tale".  
+
Atât de frumos și de frumoase rugăciuni făcea către Dumnezeu, încât și pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mâinile lor nevinovate și necuvântători fiind îi spuneau: "Mai rabdă puțin Fanurie și Tatăl tău cel din ceruri te va mângâia în curând, împlinind cererile tale".
  
 
===Prima pâră===
 
===Prima pâră===
Deci un an de zile a mers în toate laturile cetăţii, vindecând, mângâind şi botezând şi învăţându-i dreapta credinţă, iar diavolul, urâtorul binelui, foarte s-a maniat, fiindcă toţi robii lui îi luaseră şi-i îndreptaseră minunatul Fanurie, şi prefăcându-se într-un tânăr străin s-a prezentat la împăratul acelei cetăţii, spunându-i că un tânăr s-a sălbăticit, spunând minciuni, despre Sfântul, că doreşte ca toată cetatea să fie de partea lui şi pe împărat să-l înlăture şi că toate cele făptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vrăji, ca poporul să fie cu el şi să poată înlătura pe împărat".  
+
Deci un an de zile a mers în toate laturile cetății, vindecând, mângâind și botezând și învățându-i dreapta credință, iar diavolul, urâtorul binelui, foarte s-a mâniat, fiindcă toți robii lui îi luaseră și-i îndreptaseră minunatul Fanurie, și prefăcându-se într-un tânăr străin s-a prezentat la împăratul acelei cetății, spunându-i că un tânăr s-a sălbăticit, spunând minciuni, despre Sfântul, că dorește ca toată cetatea să fie de partea lui și pe împărat să-l înlăture și că toate cele făptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vrăji, ca poporul să fie cu el și să poată înlătura pe împărat".  
  
Aceasta o spuneau răuvoitorii mincinoşi, înțelegând buna credinţă a împăratului, că de când era Fanurie, ei nu mai puteau să fure din visteria statului şi nici să mai facă răutăţile cinstite.  
+
Aceasta o spuneau răuvoitorii mincinoși, înțelegând buna credință a împăratului, că de când era Fanurie, ei nu mai puteau să fure din visteria statului și nici să mai facă răutățile cinstite.  
  
După multe stăruinţe şi vorbe mincinoase, ei au hotărât ca împăratul să-l piardă şi să-i taie capul, însă poporul, care văzuse atâtea minuni de la Sfântul, văduvele, orfanii şi cei tămăduiţi, chiar şi nevrând Sfântul, l-au trecut la o altă cetate, făcându-se plângere mare cum nu se mai văzuse, pentru că se lipseau de bunătatea Sfântului şi de marele lui ajutor, fără de nici o plată.  
+
După multe stăruințe și vorbe mincinoase, ei au hotărât ca împăratul să-l piardă și să-i taie capul, însă poporul, care văzuse atâtea minuni de la Sfântul, văduvele, orfanii și cei tămăduiți, chiar și nevrând Sfântul, l-au trecut la o altă cetate, făcându-se plângere mare cum nu se mai văzuse, pentru că se lipseau de bunătatea Sfântului și de marele lui ajutor, fără de nici o plată.  
  
Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinţă prin Sfântul Fanurie - a făcut plângere de patruzeci de zile, cu post şi rugăciune şi nu se putea mângâia, pentru că Sfântul nu mai era cu dânşii.  
+
Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credință prin Sfântul Fanurie - a făcut plângere de patruzeci de zile, cu post și rugăciune și nu se putea mângâia, pentru că Sfântul nu mai era cu dânșii.
  
 
===Minuni și vindecări în a doua cetate===
 
===Minuni și vindecări în a doua cetate===
Astfel şi în cea de a doua cetate, Sfântul a tămăduit, a povăţuit şi a mângâiat oamenii, ca şi mai înainte, neprimind nici măcar pământ, pentru ostenelile sale, hrănindu-se în pustie cu rădăcini. Şi iarăşi a ridicat război satana şi la fel a hotărât împăratul după sfatul sfetnicilor săi, să-l dea la moarte. Ca şi în prima cetate, poporul cu plângere tot atât de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar în altă tară, unde în zilele acelea, se întâmplase că unica fiică a stăpânului cetăţii să moară şi să fie chemaţi de mai multe ori vracii şi toţi slujitorii, hotărându-se să dea jumătate din împărăţia sa celui ce o va aduce la viaţă, însă nu numai că nu au readus-o la viaţă, dar fiind de mai multe zile moartă, începuse a putrezi şi deşi se vărsau mirodenii şi se ardea multa tămâie, mirosul ajungea până departe.  
+
Astfel și în cea de a doua cetate, Sfântul a tămăduit, a povățuit și a mângâiat oamenii, ca și mai înainte, neprimind nici măcar pământ, pentru ostenelile sale, hrănindu-se în pustie cu rădăcini. Şi iarăși a ridicat război satana și la fel a hotărât împăratul după sfatul sfetnicilor săi, să-l dea la moarte. Ca și în prima cetate, poporul cu plângere tot atât de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar în altă țară, unde în zilele acelea, se întâmplase că unica fiică a stăpânului cetății să moară și să fie chemați de mai multe ori vracii și toți slujitorii, hotărându-se să dea jumătate din împărăția sa celui ce o va aduce la viață, însă nu numai că nu au readus-o la viață, dar fiind de mai multe zile moartă, începuse a putrezi și deși se vărsau mirodenii și se ardea multă tămâie, mirosul ajungea până departe.  
  
Una din slugile împăratului i-a spus: "Împărate, este un tânăr frumos care vindecă orice boală, ba chiar şi morții înviază, făcând rugăciuni către Hristos, despre care am auzit că a fost spânzurat pe lemn, dar nu le dă bolnavilor sau morţilor nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei şi nici nu primeşte ca plată o bucată de pământ".  
+
Una din slugile împăratului i-a spus: "Împărate, este un tânăr frumos care vindecă orice boală, ba chiar și morții înviază, făcând rugăciuni către Hristos, despre care am auzit că a fost spânzurat pe lemn, dar nu le dă bolnavilor sau morților nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei și nici nu primește ca plată o bucată de pământ".  
  
Acestea auzindu-le împăratul, degrab a trimis să-l aducă înaintea sa, trimiţându-i carte împărătească şi făcând pregătiri de mare ospăţ. Sfântul Fanurie, n-a primit nici măcar călare să vină, deşi era drum anevoios şi ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat în faţa împăratului.  
+
Acestea auzindu-le împăratul, degrabă a trimis să-l aducă înaintea sa, trimițându-i carte împărătească și făcând pregătiri de mare ospăț. Sfântul Fanurie, n-a primit nici măcar călare să vină, deși era drum anevoios și ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat în fața împăratului.  
  
A fost dus în camera moartei, unde poruncind să stea numai părinții, el şi moarta, ca să nu vină popor - a lăcrimat către Dumnezeu mult rugându-se de dimineaţă până Ia miazăzi şi era foarte mâhnit întru sine că nu era ascultat de Dumnezeu. Atâtea lacrimi a vărsat, că se făcuse o băltoacă în jurul lui, încât şi împăratul şi împărăteasa se mirau de marea lui bunătate şi de multa lui rugăciune, în acel ceas, o rază a strălucit deasupra moartei. Atunci, Sfântul s-a ridicat în picioare, a prins mâna celei moarte şi putrede şi i-a zis: "În numele lui Hristos Iisus Cel răstignit, scoală-te şi vino înapoi la părinţii tăi!"  
+
A fost dus în camera moartei, unde poruncind să stea numai părinții, el și moarta, ca să nu vină popor - a lăcrimat către Dumnezeu mult rugându-se de dimineață până Ia miazăzi și era foarte mâhnit întru sine că nu era ascultat de Dumnezeu. Atâtea lacrimi a vărsat, că se făcuse o băltoacă în jurul lui, încât și împăratul și împărăteasa se mirau de marea lui bunătate și de multa lui rugăciune, în acel ceas, o rază a strălucit deasupra moartei. Atunci, Sfântul s-a ridicat în picioare, a prins mâna celei moarte și putrede și i-a zis: "În numele lui Hristos Iisus Cel răstignit, scoală-te și vino înapoi la părinții tăi!"  
  
Şi deodată, moarta cea putredă, a sărit drept în picioare, lepădând legăturile de pe dânsa şi a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie căci în iadul cel mai de jos fiind, unde mă chinuiam împreună cu cei ce s-au închinat idolilor şi eram batjocura şi chinul dracilor, iadul m-a vărsat afară cu mare frică, temându-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tată, mare este credinţa şi mare este Dumnezeul creştinilor, iar toţi dumnezeii păgânilor sunt draci".  
+
Şi deodată, moarta cea putredă, a sărit drept în picioare, lepădând legăturile de pe dânsa și a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie căci în iadul cel mai de jos fiind, unde mă chinuiam împreună cu cei ce s-au închinat idolilor și eram batjocura și chinul dracilor, iadul m-a vărsat afară cu mare frică, temându-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tată, mare este credința și mare este Dumnezeul creștinilor, iar toți dumnezeii păgânilor sunt draci".  
  
Împăratul a vrut să-i dea jumătate din împărăţie Sfântului, dar el n-a primit nimic, ca întotdeauna. S-a făcut deci petrecere în toată cetatea împăratului, iertând robii şi slobozind pe cei din temniţă, căci aceasta a fost plata pe care a cerut-o Sfântul Fanurie.  
+
Împăratul a vrut să-i dea jumătate din împărăție Sfântului, dar el n-a primit nimic, ca întotdeauna. S-a făcut deci petrecere în toată cetatea împăratului, iertând robii și slobozind pe cei din temniță, căci aceasta a fost plata pe care a cerut-o Sfântul Fanurie.  
  
Iar împăratul cu toţi oamenii săi, au cerut botezul şi s-au făcut creştini. Sfântul a plecat din cetate şi a vindecat şi a tămăduit ca şi în celelalte cetăţii. Deci s-au mâniat pe el toţi vracii şi cei ce făceau vrăji, căci i-a ruşinat pe ei în faţa împăratului, că nimic, nici vrăjile, nici leacurile lor nu au reuşit să o învieze, iar Sfântul a înviat-o numai cu cuvântul.  
+
Iar împăratul cu toți oamenii săi, au cerut botezul și s-au făcut creștini. Sfântul a plecat din cetate și a vindecat și a tămăduit ca și în celelalte cetății. Deci s-au mâniat pe el toți vracii și cei ce făceau vrăji, căci i-a rușinat pe ei în fața împăratului, că nimic, nici vrăjile, nici leacurile lor nu au reușit să o învieze, iar Sfântul a înviat-o numai cu cuvântul.
  
 
===A doua pâră și pătimirea===
 
===A doua pâră și pătimirea===
Pentru aceasta, pâră mare au pornit împotriva lui, "numindu-l mare (vraci) şi vrăjitor şi spunând împăratului că Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrăjile ca apoi să se prefacă că a înviat-o, ca astfel poporul să-L numească pe el împărat. Împăratul auzind s-a umplut de mânie şi strigând pe toţi sfetnicii lui şi pe cei necredincioşi, care toţi erau împotriva lui Fanurie, au hotărât să-i taie capul, dar fiind convins că e aşa de mare vrăjitor, a chemat pe toţi călăii cetăţii, şi a tras la sorti pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-şi mâncau pâinea lor până nu-şi muiau mâinile în sânge.  
+
Pentru aceasta, pâră mare au pornit împotriva lui, "numindu-l mare (vraci) și vrăjitor și spunând împăratului că Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrăjile ca apoi să se prefacă că a înviat-o, ca astfel poporul să-L numească pe el împărat. Împăratul auzind s-a umplut de mânie și strigând pe toți sfetnicii lui și pe cei necredincioși, care toți erau împotriva lui Fanurie, au hotărât să-i taie capul, dar fiind convins că e așa de mare vrăjitor, a chemat pe toți călăii cetății, și a tras la sorți pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-și mâncau pâinea lor până nu-și muiau mâinile în sânge.  
  
Şi cine va putea spune batjocurile, bătăile cu pietre, scoaterea şuviţelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dinţilor, loviturile cu palme, scuipările şi înţepăturile cu suliţa peste tot trupul, peste care s-a turnat sare şi oţet, ciuntirea chipului, adică tăierea mâinilor, a degetelor de la picioare şi a urechilor, încât sângele de la faţă se împreuna cu cel de la picioare şi uda ţărâna drumului pe care trecea.  
+
Şi cine va putea spune batjocurile, bătăile cu pietre, scoaterea șuvițelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dinților, loviturile cu palme, scuipările și înțepăturile cu sulița peste tot trupul, peste care s-a turnat sare și oțet, ciuntirea chipului, adică tăierea mâinilor, a degetelor de la picioare și a urechilor, încât sângele de la față se împreuna cu cel de la picioare și uda țărâna drumului pe care trecea.  
  
Fiecare păgân se străduia cum să-l chinuiască mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului, ca şi mucenicul Ştefan: "Iartă-le lor păcatele acestea că nu ştiu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească pentru care eu le mulțumesc."  
+
Fiecare păgân se străduia cum să-l chinuiască mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului, ca și mucenicul Ştefan: "Iartă-le lor păcatele acestea că nu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească pentru care eu le mulțumesc."  
  
Pentru aceasta s-a pornit plângere mare de către poporul creştin şi de cei tămăduiţi de către Sfântul, pentru că l-au chinuit aşa de cumplit pe el care nu făcuse decât bine tuturor. Dar Sfântul era vesel că merge mai degrabă la plăcutul lui, Hristos. Astfel, a pornit Sfântul Fanurie la locul de osândă având vârsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca să se ajungă cât mai curând către Hristos cel prea iubit, că ii ajungea lui călătoria pe acest pământ.  
+
Pentru aceasta s-a pornit plângere mare de către poporul creștin și de cei tămăduiți de către Sfântul, pentru că l-au chinuit așa de cumplit pe el care nu făcuse decât bine tuturor. Dar Sfântul era vesel că merge mai degrabă la plăcutul lui, Hristos. Astfel, a pornit Sfântul Fanurie la locul de osândă având vârsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca să se ajungă cât mai curând către Hristos cel prea iubit, că ii ajungea lui călătoria pe acest pământ.  
  
De o parte mergeau creştinii cei tămăduiţi, văduvele şi orfanii cetăţii, cu plângere spunând: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor închide ochii prea frumoşi care au deschis ochii noștri orbi din naştere? Cum se va închide gura cea de miere curgătoare care ne-a dat graiul, nouă celor muţi, fără de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plângerea şi durerea noastră, miluind pe orfani, mângâind pe văduve şi aducând bucurie pe feţele celor ce n-au cunoscut decât întristarea şi lacrimile? Cine va spune la plângerea lor, cuvintele cele cu mare durere, încât şi din partea păgânilor au început să se verse lacrimi pentru că cei ce veniseră împotriva lui, erau foarte mulţi şi strigau să se termine cât mai curând cu acest vrăjitor şi vrăjmaş al împăratului.  
+
De o parte mergeau creștinii cei tămăduiți, văduvele și orfanii cetății, cu plângere spunând: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor închide ochii prea frumoși care au deschis ochii noștri orbi din naștere? Cum se va închide gura cea de miere curgătoare care ne-a dat graiul, nouă celor muți, fără de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plângerea și durerea noastră, miluind pe orfani, mângâind pe văduve și aducând bucurie pe fețele celor ce n-au cunoscut decât întristarea și lacrimile? Cine va spune la plângerea lor, cuvintele cele cu mare durere, încât și din partea păgânilor au început să se verse lacrimi pentru că cei ce veniseră împotriva lui, erau foarte mulți și strigau să se termine cât mai curând cu acest vrăjitor și vrăjmaș al împăratului.  
  
Sfântul Fanurie a cerut atunci voie să-şi facă ultima rugăciune şi s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi zahăr, sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă."
+
Sfântul Fanurie a cerut atunci voie să-și facă ultima rugăciune și s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă."
  
Şi atunci s-a făcut tunet din cer şi s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie după cuvântul tău şi tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine şi tu vei fi ajutorul celor din nevoi."
+
Şi atunci s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie după cuvântul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi."
  
Atunci, cei necredincioşi care strigaseră asupra lui, văzând minunea, mulți au cerut să fie botezaţi şi să-i facă şi pe ei creştini. Dar Sfântul nu avea nimic cu sine şi nici apă primprejur. Deci, s-a rugat a doua oară Domnului să-i ajute pe cei ce vor să ia credinţa creştinească. Şi iată minune mare, că a plouat numai pe cei ce voiau să ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, deşi se aflau lângă cei dintâi, nu s-au udat nici măcar cu o picătură de apă. Între cei ce s-au botezat au fost şi cei trei călăi, care acum n-au vrut să-l mai execute pe el.  
+
Atunci, cei necredincioși care strigaseră asupra lui, văzând minunea, mulți au cerut să fie botezați și să-i facă și pe ei creștini. Dar Sfântul nu avea nimic cu sine și nici apă primprejur. Deci, s-a rugat a doua oară Domnului să-i ajute pe cei ce vor să ia credința creștinească. Şi iată minune mare, că a plouat numai pe cei ce voiau să ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, deși se aflau lângă cei dintâi, nu s-au udat nici măcar cu o picătură de apă. Între cei ce s-au botezat au fost și cei trei călăi, care acum n-au vrut să-l mai execute pe el.  
  
Sfântul Fanurie le-a făgăduit lor atunci că împlinind porunca împăratului, el le făgăduieşte că astăzi vor fi împreună cu el, în Rai, şi au tras la sorţi, care să-i taie capul. Plângerea călăilor este mult mai jalnică, decât a poporului creştinesc, pentru că cuvintele lor erau pline de durere, că ei luaseră viaţa oamenilor, iar Sfântul le dăduse viaţa, ei luaseră pământul văduvelor şi orfanilor, iar Sfântul le purta de grijă şi-i miluise. El vărsase pâraie de lacrimi şi ei, sânge nevinovat. Sfântul a vărsat lacrimi pentru toţi cei necăjiți. Apoi, Sfântul Fanurie şi-a plecat capul pe butuc - dar după tăiere, nu a curs nici sânge, ci lapte şi o minune - capul a mers în jurul trupului şi limba a grăit astfel: "Aşa cinsteşte Hristos pe cei ce cred în El".  
+
Sfântul Fanurie le-a făgăduit lor atunci că împlinind porunca împăratului, el le făgăduiește că astăzi vor fi împreună cu el, în Rai, și au tras la sorți, care să-i taie capul. Plângerea călăilor este mult mai jalnică, decât a poporului creștinesc, pentru că cuvintele lor erau pline de durere, că ei luaseră viața oamenilor, iar Sfântul le dăduse viața, ei luaseră pământul văduvelor și orfanilor, iar Sfântul le purta de grijă și-i miluise. El vărsase pâraie de lacrimi și ei, sânge nevinovat. Sfântul a vărsat lacrimi pentru toți cei necăjiți. Apoi, Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe butuc - dar după tăiere, nu a curs nici sânge, ci lapte și o minune - capul a mers în jurul trupului și limba a grăit astfel: "Așa cinstește Hristos pe cei ce cred în El".  
  
Deci, întorcându-se poporul, atât cel creştin cât şi cel necredincios, unii strigau de bucurie că au scăpat de sfânt, iar cei întorşi la dreapta credinţă, precum şi vechii creştini, au făcut plângere mare, ocărând pe împărat, pentru nerecunoştinţa lui şi i-au zis lui: "Au ai uitat învierea fiicei tale? Tămăduirea bolnavilor şi a celor îndrăciţi? Pentru ce te-ai mâniat asupra lui, care nici răsplată n-a luat şi în hotarele tale adusese pace?"  
+
Deci, întorcându-se poporul, atât cel creștin cât și cel necredincios, unii strigau de bucurie că au scăpat de sfânt, iar cei întorși la dreapta credință, precum și vechii creștini, au făcut plângere mare, ocărând pe împărat, pentru nerecunoștința lui și i-au zis lui: "Au ai uitat învierea fiicei tale? Tămăduirea bolnavilor și a celor îndrăciți? Pentru ce te-ai mâniat asupra lui, care nici răsplată n-a luat și în hotarele tale adusese pace?"  
  
Spăimântându-se împăratul pentru acestea, a dat poruncă ca mai întâi să fie omorâți călăii. Primul nefiind destul de întărit în credinţă, se temea. Atunci a apărut Sfântul mucenic Fanurie în văzul tuturor, într-o aureolă asemeni sfinţilor celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț şi negru, iar în mână ţinea o făclie mare aprinsă; şi a căzut frică mare peste împărat şi peste toţi sfetnicii lui mincinoşi, temându-se de Sfântul, să nu-i răpească din lumea aceasta, răsplătindu-le lor .
+
Spăimântându-se împăratul pentru acestea, a dat poruncă ca mai întâi să fie omorâți călăii. Primul nefiind destul de întărit în credință, se temea. Atunci a apărut Sfântul mucenic Fanurie în văzul tuturor, într-o aureolă asemeni sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț și negru, iar în mână ținea o făclie mare aprinsă; și a căzut frică mare peste împărat și peste toți sfetnicii lui mincinoși, temându-se de Sfântul, să nu-i răpească din lumea aceasta, răsplătindu-le lor .
  
După tăierea primului călău, din cer s-a pogorât o cunună de trandafir care s-a aşezat pe capul lui tăiat, umplându-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (deşi cu puţin înainte vărsase sânge nevinovat, dar pentru credinţa lui şi întoarcerea lui la Hristos), a izvorât mir. Asemeni s-a întâmplat şi cu ceilalţi doi călăi. Trupurile lor au fost îngropate pe un maidan şi oricine cădea în tâlhării şi își întorceau ochii către locurile acestea, era scăpat.  
+
După tăierea primului călău, din cer s-a pogorât o cunună de trandafir care s-a așezat pe capul lui tăiat, umplându-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (deși cu puțin înainte vărsase sânge nevinovat, dar pentru credința lui și întoarcerea lui la Hristos), a izvorât mir. Asemeni s-a întâmplat și cu ceilalți doi călăi. Trupurile lor au fost îngropate pe un maidan și oricine cădea în tâlhării și își întorceau ochii către locurile acestea, era scăpat.
  
 
===Posteritatea===
 
===Posteritatea===
De atunci nu s-a ştiut ce s-a făcut cu sfintele moaşte ale Sfântului Mucenic Fanurie, până când el a vrut să se arate din nou în anul 1500 d. H. după cum s-a spus la început.  
+
[[Image:PhanouriosRhodes110h.JPG|thumb|left|Interiorul bisericii Sfântului Fanurie din Rodos (Grecia)]]
 +
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase [[icoane]].
 +
 
 +
Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o [[cruce]]. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoana: "Sfântul Fanurie". Acest nume nu se găsește însă în martirologii și [[sinaxar]]e.
 +
 
 +
Din secolul al XIV-lea și până  astăzi [[Sfinți|Sfânt]]ul Fanurie a săvârșit numeroase [[minune|minuni]], îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute. După o tradiție populară, răspândită în insula Creta și în alte țări ortodoxe, mama Sfântului era o mare păcătoasă și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la [[pocăință]]. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruință pentru [[mântuire]]a mamei sale.
 +
 
 +
Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie."
 +
 
 +
Din cauza aceasta, când credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca [[milostenie]] pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie. În rândul credincioșilor se vorbește și de alte minuni săvârșite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât și în celelalte țări ortodoxe.
  
Mult ajutor a adus creştinilor acest mare sfânt; când au cerut ajutor, făcând turtă şi plăcintă, se rugau Sfântului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune Sfântului "arătare", căci cei ce au credinţă mare şi nu se îndoiesc, sunt ajutaţi grabnic de către Sfântul mare Mucenic Fanurie.
+
De atunci nu s-a știut ce s-a făcut cu sfintele [[moaște]] ale Sfântului Mucenic Fanurie, până când el a vrut să se arate din nou în anul 1500 d. H. după cum s-a spus mai sus.  
  
Turta se face de nouă ori şi se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfântul, o plăcintă mai mare, cel în nevoie, ostenindu-se cu mâniile sale - şi tot la săraci să fie împărţită cu mulţumită, Sfântului. Pomenirea acestui sfânt mare Mucenic Fanurie, se săvârşeşte la [[27 august]], iar turtele se pot face, în afară de Duminică, în orice zi.  
+
Mult ajutor a adus creștinilor acest mare sfânt; când au cerut ajutor, făcând turtă și plăcintă, se rugau Sfântului pentru orice nevoie dreaptă ce aveau. De aceea i se spune Sfântului "arătare", căci cei ce au credință mare și nu se îndoiesc, sunt ajutați grabnic de către Sfântul mare Mucenic Fanurie.
  
Multe sunt minunile Sfântului după ducerea de la noi, atât celor din veacurile acelea, cât şi nouă, care ne-am învrednicit a-l pomeni cu turte şi plăcintă, căci cu adevărat - arătare - este că celor ce îl cheamă cu credinţă, li s-a arătat ori Sfântul, ori împlinire în cererile lor. Amin.  
+
Turta se face de nouă ori și se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfântul, o plăcintă mai mare, cel în nevoie, ostenindu-se cu mâniile sale - și tot la săraci să fie împărțită cu mulțumită, Sfântului. Pomenirea acestui sfânt mare Mucenic Fanurie, se săvârșește la [[27 august]], iar turtele se pot face, în afară de Duminică, în orice zi.  
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
Multe sunt minunile Sfântului după ducerea de la noi, atât celor din veacurile acelea, cât și nouă, care ne-am învrednicit a-l pomeni cu turte și plăcintă, căci cu adevărat - arătare - este că celor ce îl cheamă cu credință, li s-a arătat ori Sfântul, ori împlinire în cererile lor. Amin.
 +
 
 +
==Imnografie==
 +
[[Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie]]
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
* [http://www.trilulilu.ro/patrimoniu/241288853f8f9b Acatistul Sf. Fanurie (audio - Marian Moise)]
 +
* [http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00034-ACATISTUL_SFANTULUI_FANURIE Acatistul Sfântului Fanurie (text - Acatistier)]
 +
*http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august27.htm
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
 +
 +
[[el:Φανούριος, Άγιος]]
 +
[[en:Phanourios]]

Versiunea curentă din 15 noiembrie 2018 08:22

Sfântul mucenic Fanurie

Sfântul Mucenic Fanurie este un sfânt mucenic popular în Bisericile Ortodoxe din Răsărit, care s-a nevoit în primele secole creștine, după tradiție, în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. Prăznuirea lui se face la 27 august.

Viața

Prolog

Sfântul, nu se știe când s-a dus spre Domnul, căci nu se știe când i s-a tăiat capul și nici numele cetății nu s-a reținut. În anul 1500 d.Hr. niște păstori pășteau turmele în valea unor munți prăpăstioși, în tot acest timp, vârful celei mai grozave râpi era luminat de o lumină care nu s-a stins tot timpul.

Când păstorii și-au făcut bani suficienți, s-au gândit să se întoarcă la casele lor, din mare depărtare fiind fiecare, dintre cei mai curajoși, bănuind că în vârful acelui munte era o comoară, s-au legat cu frânghii groase și ceilalți i-au ajutat și s-au suit la acea înălțime. Era acolo o peșteră, în care erau sfintele moaște, și ardea o făclie mare, aceea pe care o văzuseră tot timpul păstorii, iar pe pieptul sfintelor moaște era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toată viața Sfântului Mare Mucenic Fanurie pe care o redăm mai jos.

Copilăria și mama

În cetatea părinților acestui sfânt era un mare negustor - tatăl acestui sfânt - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 băieți dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.

Şi cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era blând, silitor la carte, foarte milostiv, dar era păgân ca și întreaga lui familie. Mama lui era bună și frumoasă, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia să știe despre treburile și averea soțului ei. Într-o zi, înapoindu-se cu mulți bani și lucruri, soțul ei a fost atacat, ucis și jefuit, iar datornicii îndată ce au auzit aceasta, deși ei aveau de dat, au venit să ceară ce nu li se cuvenea. Astfel, în scurt timp, mama lui a rămas săracă, locuind într-o bucătărie, dar și acolo ea era năpăstuită, fără nici un mijloc de a se hrăni cu cei 13 copii.

Într-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, că mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge și se roagă, dar că ei, copiii, au mâncare și sunt îngrijiți, însă nu știe de ce mama lui se îmbracă în haine tot mai sărăcăcioase. Ei, copiii nu o supărau, dar ea plângea toată ziua. Atunci prietenul său i-a spus următoarele: "Bine, bine, păzește tu pe mama ta într-o seară și să-mi spui mie a doua zi când ne vom vedea la școală dacă e sfântă sau nu."

Atunci copilul Fanurie a pândit-o și seara după ce mama sa le-a dat să mănânce și i-a culcat pe toți, fiind sigură că toți copiii ei dorm, și-a spălat fața, s-a uns cu aromate, și-a pus vălul și haine scumpe cum nu mai văzuse niciodată Sfântul Fanurie și a plecat. Copilul a urmărit-o și a văzut-o că a intrat într-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beți. Mama lui juca în acest local și avea primul număr; în timpul jocului cânta plângând, căci n-ar fi vrut copiii să afle prin ce sacrificii le câștigă hrana de toate zilele, ca să fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată și în această stare în care se afla era mai mult decât frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribună și a strigat o dată tare: "Mamă!" La glasul copilului, mama, de groază și de durere că a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut jos. Plecând din local, Fanurie a părăsit cetatea și s-a dus la malul unei ape mari, care curgea în apropierea acelei cetății - nu cu puține greutăți, căci își zdrobise picioarele de pietre în fuga lui disperată.

Botezul și pustia

La malul apei, a văzut niște păstori care voiau să treacă pe celălalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci să-l treacă și pe el dincolo. Păstorii plecând în ale lor, Fanurie a rămas singur pe țărm. În acea pustietate sălășluia un pustnic bătrân care de 65 de ani nu mai văzuse chip omenesc, fiind foarte îmbunătățit și plăcut Domnului, care dându-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei și ia de acolo pe plăcutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, să fie ajutător celor în nevoi. Deși de la chilia Sfântului și până la malul apei era cale de trei zile, având de coborât un munte foarte aspru - prin puterea lui Dumnezeu - Sfântul a ajuns lângă Fanurie, după o oră și a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele său a răspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatăl meu?" Apoi a mai zis așa: "Dacă ai fi cunoscut tu pe mama mea; mai bine aș fi rămas aici să mă mănânce fiarele sălbatice". Sfântul mirându-se întru sine, a tăcut. Şi iarăși, prin minune, au suit muntele cel cumplit într-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decât în opt zile, fiind foarte stâncos și prăpăstios.

Aici, în peștera sfântului celui bătrân, a trebuit să se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca să-l facă creștin și totodată, ca să-l facă să ierte pe mama sa. După botezare, Fanurie a fost slobozit să se ducă în cetate ca să ia iertăciune de la mama sa și să vadă cum este situația fraților săi. Dar, înapoindu-se în cetate, a aflat că mama lui nu căzuse leșinată, ci chiar moartă în acea noapte, iar frații săi, după ce a fost îngropată ea, s-au împărțit între neamuri, fără să știe unde se găsește fiecare. Fanurie s-a întors înapoi în pustie, nemaiavând nici o legătură cu cele lumești.

Şi atât a sporit în cele duhovnicești după aceea, întrecând chiar pe acel sihastru cu post și rugăciuni, și era atât de milostiv, că făcând și lucrând ogoarele, alerga adunându-le și hrănea pe drumeți, aducând pe spatele său și apă de băut. Hrana lui, la început, timp de trei ani, a fost din trei în trei zile, mâncând atâta pâine muiată cât lua cu două degete dintr-o sticlă, stăpânindu-se mult, a nu lua nici apă, iar după aceea, a început a mânca, numai sâmbăta și atunci destul de puțin.

El se împărtășea des cu Dumnezeieștile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, și se ostenea mult, pentru a căra cu mâinile atât rădăcini pentru hrană, cât și să scoată pietre, de pe prea puținul pământ din preajma chiliei lor pustnicești - semănând puține legume și cine va putea spune privegherile lui de toată noaptea, arșița și gerul, căci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperiș, cerând Domnului Dumnezeu, ca prin această răbdare, să-i dea și lui, dincolo de moarte, un acoperiș în cerul Său cel dumnezeiesc.

Şi atâta milostenie avea, încât și pe fiarele care se atacau între ele, le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite și aranjându-le culcușuri bune, că nu de puține ori, l-a găsit părintele lui (pustnicul), culcat alături de vreun șarpe mare, care în timpul somnului lui Fanurie îl păzea în gura vizuinei ca să nu-l atace vreo altă fiară.

De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacați de multe fiare de prin pustietăți, să le certe pe ele și să le poruncească lor a se sălășlui mai departe într-o prăpastie și să nu mai supere pe vreun om, încât și fiarele cele mai de temut, când erau atacate de om sau de altă fiară mai puternică, deși nu aveau grai, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie și îndată erau scăpate. Deci s-a făcut iubit de toate pustiile, din împrejurimi și mai departe, iară toți locuitorii pustiului mulțumeau lui Dumnezeu că le-a trimis lor pe acel tânăr prea îmbunătățit, care și fiarele le îmblânzește și pe oameni îi tămăduiește.

Minuni și vindecări în prima cetate

Era în apropierea acelei pustii, o cetate mare și frumoasă, cu oameni foarte înrăutățiți și plini de boli și lucruri necurate. La rugăciunea celor buni, a fost chemat să se ducă și să ajute în neputințe și în boli Sfântul, deși nu voia să părăsească pustia, totuși pentru locurile celor nevoiași și pentru rugămintea cuvioșilor pustnici de a-i milui, de a-i mângâia și de a-i tămădui, s-a supus și s-a dus în acea cetate.

Şi cine va spune marea lui bunătate către cei săraci, în special către văduve și orfani, gândindu-se la frații Iui și la mama lui, că niciodată, o rugăminte a acestora nu a rămas neascultată, vindecând bolile cele mai cumplite, dregând și îndreptând ochii orbilor, ajutând surzilor să audă, precum și muților din naștere, numai cu rugăciunea sa, cu lacrimi, către Dumnezeu, nemâncând niciodată până nu se împlinea rugăciunea, neodihnindu-se pe patul său și multe șiroaie de lacrimi vărsa, că și hainele și le uda de la lacrimi. Căci așa spunea fericitul și preafericitul: "Miluiește, Doamne, pe acești necăjiți, că zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca să vadă frumusețea cerului Tău și lumina zilei, și să nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rușinea neamului lor".

Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muți, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, și cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână și cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt".

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicând: "Auzi-mă pe mine, Doamne, în ceasul acesta, de acum și cercetează și deschide auzul robilor Tai, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele roților și toate sunetele de pe pământ.

Şi atât de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu și plângerea, că uneori, și păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile și văzându-i lacrimile.

Atât de frumos și de frumoase rugăciuni făcea către Dumnezeu, încât și pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mâinile lor nevinovate și necuvântători fiind îi spuneau: "Mai rabdă puțin Fanurie și Tatăl tău cel din ceruri te va mângâia în curând, împlinind cererile tale".

Prima pâră

Deci un an de zile a mers în toate laturile cetății, vindecând, mângâind și botezând și învățându-i dreapta credință, iar diavolul, urâtorul binelui, foarte s-a mâniat, fiindcă toți robii lui îi luaseră și-i îndreptaseră minunatul Fanurie, și prefăcându-se într-un tânăr străin s-a prezentat la împăratul acelei cetății, spunându-i că un tânăr s-a sălbăticit, spunând minciuni, despre Sfântul, că dorește ca toată cetatea să fie de partea lui și pe împărat să-l înlăture și că toate cele făptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vrăji, ca poporul să fie cu el și să poată înlătura pe împărat".

Aceasta o spuneau răuvoitorii mincinoși, înțelegând buna credință a împăratului, că de când era Fanurie, ei nu mai puteau să fure din visteria statului și nici să mai facă răutățile cinstite.

După multe stăruințe și vorbe mincinoase, ei au hotărât ca împăratul să-l piardă și să-i taie capul, însă poporul, care văzuse atâtea minuni de la Sfântul, văduvele, orfanii și cei tămăduiți, chiar și nevrând Sfântul, l-au trecut la o altă cetate, făcându-se plângere mare cum nu se mai văzuse, pentru că se lipseau de bunătatea Sfântului și de marele lui ajutor, fără de nici o plată.

Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credință prin Sfântul Fanurie - a făcut plângere de patruzeci de zile, cu post și rugăciune și nu se putea mângâia, pentru că Sfântul nu mai era cu dânșii.

Minuni și vindecări în a doua cetate

Astfel și în cea de a doua cetate, Sfântul a tămăduit, a povățuit și a mângâiat oamenii, ca și mai înainte, neprimind nici măcar pământ, pentru ostenelile sale, hrănindu-se în pustie cu rădăcini. Şi iarăși a ridicat război satana și la fel a hotărât împăratul după sfatul sfetnicilor săi, să-l dea la moarte. Ca și în prima cetate, poporul cu plângere tot atât de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar în altă țară, unde în zilele acelea, se întâmplase că unica fiică a stăpânului cetății să moară și să fie chemați de mai multe ori vracii și toți slujitorii, hotărându-se să dea jumătate din împărăția sa celui ce o va aduce la viață, însă nu numai că nu au readus-o la viață, dar fiind de mai multe zile moartă, începuse a putrezi și deși se vărsau mirodenii și se ardea multă tămâie, mirosul ajungea până departe.

Una din slugile împăratului i-a spus: "Împărate, este un tânăr frumos care vindecă orice boală, ba chiar și morții înviază, făcând rugăciuni către Hristos, despre care am auzit că a fost spânzurat pe lemn, dar nu le dă bolnavilor sau morților nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei și nici nu primește ca plată o bucată de pământ".

Acestea auzindu-le împăratul, degrabă a trimis să-l aducă înaintea sa, trimițându-i carte împărătească și făcând pregătiri de mare ospăț. Sfântul Fanurie, n-a primit nici măcar călare să vină, deși era drum anevoios și ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat în fața împăratului.

A fost dus în camera moartei, unde poruncind să stea numai părinții, el și moarta, ca să nu vină popor - a lăcrimat către Dumnezeu mult rugându-se de dimineață până Ia miazăzi și era foarte mâhnit întru sine că nu era ascultat de Dumnezeu. Atâtea lacrimi a vărsat, că se făcuse o băltoacă în jurul lui, încât și împăratul și împărăteasa se mirau de marea lui bunătate și de multa lui rugăciune, în acel ceas, o rază a strălucit deasupra moartei. Atunci, Sfântul s-a ridicat în picioare, a prins mâna celei moarte și putrede și i-a zis: "În numele lui Hristos Iisus Cel răstignit, scoală-te și vino înapoi la părinții tăi!"

Şi deodată, moarta cea putredă, a sărit drept în picioare, lepădând legăturile de pe dânsa și a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie căci în iadul cel mai de jos fiind, unde mă chinuiam împreună cu cei ce s-au închinat idolilor și eram batjocura și chinul dracilor, iadul m-a vărsat afară cu mare frică, temându-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tată, mare este credința și mare este Dumnezeul creștinilor, iar toți dumnezeii păgânilor sunt draci".

Împăratul a vrut să-i dea jumătate din împărăție Sfântului, dar el n-a primit nimic, ca întotdeauna. S-a făcut deci petrecere în toată cetatea împăratului, iertând robii și slobozind pe cei din temniță, căci aceasta a fost plata pe care a cerut-o Sfântul Fanurie.

Iar împăratul cu toți oamenii săi, au cerut botezul și s-au făcut creștini. Sfântul a plecat din cetate și a vindecat și a tămăduit ca și în celelalte cetății. Deci s-au mâniat pe el toți vracii și cei ce făceau vrăji, căci i-a rușinat pe ei în fața împăratului, că nimic, nici vrăjile, nici leacurile lor nu au reușit să o învieze, iar Sfântul a înviat-o numai cu cuvântul.

A doua pâră și pătimirea

Pentru aceasta, pâră mare au pornit împotriva lui, "numindu-l mare (vraci) și vrăjitor și spunând împăratului că Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrăjile ca apoi să se prefacă că a înviat-o, ca astfel poporul să-L numească pe el împărat. Împăratul auzind s-a umplut de mânie și strigând pe toți sfetnicii lui și pe cei necredincioși, care toți erau împotriva lui Fanurie, au hotărât să-i taie capul, dar fiind convins că e așa de mare vrăjitor, a chemat pe toți călăii cetății, și a tras la sorți pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-și mâncau pâinea lor până nu-și muiau mâinile în sânge.

Şi cine va putea spune batjocurile, bătăile cu pietre, scoaterea șuvițelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dinților, loviturile cu palme, scuipările și înțepăturile cu sulița peste tot trupul, peste care s-a turnat sare și oțet, ciuntirea chipului, adică tăierea mâinilor, a degetelor de la picioare și a urechilor, încât sângele de la față se împreuna cu cel de la picioare și uda țărâna drumului pe care trecea.

Fiecare păgân se străduia cum să-l chinuiască mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului, ca și mucenicul Ştefan: "Iartă-le lor păcatele acestea că nu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească pentru care eu le mulțumesc."

Pentru aceasta s-a pornit plângere mare de către poporul creștin și de cei tămăduiți de către Sfântul, pentru că l-au chinuit așa de cumplit pe el care nu făcuse decât bine tuturor. Dar Sfântul era vesel că merge mai degrabă la plăcutul lui, Hristos. Astfel, a pornit Sfântul Fanurie la locul de osândă având vârsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca să se ajungă cât mai curând către Hristos cel prea iubit, că ii ajungea lui călătoria pe acest pământ.

De o parte mergeau creștinii cei tămăduiți, văduvele și orfanii cetății, cu plângere spunând: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor închide ochii prea frumoși care au deschis ochii noștri orbi din naștere? Cum se va închide gura cea de miere curgătoare care ne-a dat graiul, nouă celor muți, fără de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plângerea și durerea noastră, miluind pe orfani, mângâind pe văduve și aducând bucurie pe fețele celor ce n-au cunoscut decât întristarea și lacrimile? Cine va spune la plângerea lor, cuvintele cele cu mare durere, încât și din partea păgânilor au început să se verse lacrimi pentru că cei ce veniseră împotriva lui, erau foarte mulți și strigau să se termine cât mai curând cu acest vrăjitor și vrăjmaș al împăratului.

Sfântul Fanurie a cerut atunci voie să-și facă ultima rugăciune și s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă."

Şi atunci s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie după cuvântul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

Atunci, cei necredincioși care strigaseră asupra lui, văzând minunea, mulți au cerut să fie botezați și să-i facă și pe ei creștini. Dar Sfântul nu avea nimic cu sine și nici apă primprejur. Deci, s-a rugat a doua oară Domnului să-i ajute pe cei ce vor să ia credința creștinească. Şi iată minune mare, că a plouat numai pe cei ce voiau să ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, deși se aflau lângă cei dintâi, nu s-au udat nici măcar cu o picătură de apă. Între cei ce s-au botezat au fost și cei trei călăi, care acum n-au vrut să-l mai execute pe el.

Sfântul Fanurie le-a făgăduit lor atunci că împlinind porunca împăratului, el le făgăduiește că astăzi vor fi împreună cu el, în Rai, și au tras la sorți, care să-i taie capul. Plângerea călăilor este mult mai jalnică, decât a poporului creștinesc, pentru că cuvintele lor erau pline de durere, că ei luaseră viața oamenilor, iar Sfântul le dăduse viața, ei luaseră pământul văduvelor și orfanilor, iar Sfântul le purta de grijă și-i miluise. El vărsase pâraie de lacrimi și ei, sânge nevinovat. Sfântul a vărsat lacrimi pentru toți cei necăjiți. Apoi, Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe butuc - dar după tăiere, nu a curs nici sânge, ci lapte și o minune - capul a mers în jurul trupului și limba a grăit astfel: "Așa cinstește Hristos pe cei ce cred în El".

Deci, întorcându-se poporul, atât cel creștin cât și cel necredincios, unii strigau de bucurie că au scăpat de sfânt, iar cei întorși la dreapta credință, precum și vechii creștini, au făcut plângere mare, ocărând pe împărat, pentru nerecunoștința lui și i-au zis lui: "Au ai uitat învierea fiicei tale? Tămăduirea bolnavilor și a celor îndrăciți? Pentru ce te-ai mâniat asupra lui, care nici răsplată n-a luat și în hotarele tale adusese pace?"

Spăimântându-se împăratul pentru acestea, a dat poruncă ca mai întâi să fie omorâți călăii. Primul nefiind destul de întărit în credință, se temea. Atunci a apărut Sfântul mucenic Fanurie în văzul tuturor, într-o aureolă asemeni sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț și negru, iar în mână ținea o făclie mare aprinsă; și a căzut frică mare peste împărat și peste toți sfetnicii lui mincinoși, temându-se de Sfântul, să nu-i răpească din lumea aceasta, răsplătindu-le lor .

După tăierea primului călău, din cer s-a pogorât o cunună de trandafir care s-a așezat pe capul lui tăiat, umplându-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (deși cu puțin înainte vărsase sânge nevinovat, dar pentru credința lui și întoarcerea lui la Hristos), a izvorât mir. Asemeni s-a întâmplat și cu ceilalți doi călăi. Trupurile lor au fost îngropate pe un maidan și oricine cădea în tâlhării și își întorceau ochii către locurile acestea, era scăpat.

Posteritatea

Interiorul bisericii Sfântului Fanurie din Rodos (Grecia)

Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.

Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoana: "Sfântul Fanurie". Acest nume nu se găsește însă în martirologii și sinaxare.

Din secolul al XIV-lea și până astăzi Sfântul Fanurie a săvârșit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute. După o tradiție populară, răspândită în insula Creta și în alte țări ortodoxe, mama Sfântului era o mare păcătoasă și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăință. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruință pentru mântuirea mamei sale.

Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie."

Din cauza aceasta, când credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie. În rândul credincioșilor se vorbește și de alte minuni săvârșite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât și în celelalte țări ortodoxe.

De atunci nu s-a știut ce s-a făcut cu sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Fanurie, până când el a vrut să se arate din nou în anul 1500 d. H. după cum s-a spus mai sus.

Mult ajutor a adus creștinilor acest mare sfânt; când au cerut ajutor, făcând turtă și plăcintă, se rugau Sfântului pentru orice nevoie dreaptă ce aveau. De aceea i se spune Sfântului "arătare", căci cei ce au credință mare și nu se îndoiesc, sunt ajutați grabnic de către Sfântul mare Mucenic Fanurie.

Turta se face de nouă ori și se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfântul, o plăcintă mai mare, cel în nevoie, ostenindu-se cu mâniile sale - și tot la săraci să fie împărțită cu mulțumită, Sfântului. Pomenirea acestui sfânt mare Mucenic Fanurie, se săvârșește la 27 august, iar turtele se pot face, în afară de Duminică, în orice zi.

Multe sunt minunile Sfântului după ducerea de la noi, atât celor din veacurile acelea, cât și nouă, care ne-am învrednicit a-l pomeni cu turte și plăcintă, căci cu adevărat - arătare - este că celor ce îl cheamă cu credință, li s-a arătat ori Sfântul, ori împlinire în cererile lor. Amin.

Imnografie

Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie

Legături externe