Modificări

După anul 476, anul căderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit supraviețuit primelor secole ale Evului Mediu şi şiși și-a păstrat elanul expansionist. Astfel, împăratul [[Iustinian]] (527-565) a recucerit pentru Imperiul Roman de Răsărit Africa de Nord, Italia, Dalmaţia şi părţi Dalmația și părți din peninsula Iberică. Acest efort de expansiune a solicitat la maxim resursele limitate ale Imperiului, însă împăraţii împărații s-au luptat să păstreze teritoriile cucerite, chiar cu preţul prețul epuizării acestor resurse. Această atitudine a dus la instaurarea ''exarhatelor'' menite să gestioneze situaţia situația locală instabilă din provincii.

Exarhatele au apărut ca răspuns la declinul autorităţii autorității imperiale în provincii, îndeosebi în Italia şi și în Africa de Nord şi și au făcut parte dintr-un proces mai larg de unificare a magistraturilor civile cu funcţiile funcțiile militare în provinciile Imperiului. Acest tip de organizare, iniţiat inițiat într-o primă formă de Iustinian, a dus în cele din urmă la crearea sistemului organizării imperiului pe ''theme'' instaurat de împăratul [[Heraclie]]. Primul exarhat, cu capitala la Ravenna a fost întemeiat şi și organizat în timpul împăratului [[Mauriciu]] (în traduceri mai vechi elenizat: Mavrichie) (582-602). Exarhul acesteia a funcţionat şi funcționat și ca reprezentant al [[Patriarh]]ului de [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]]. Tot astfel au fost stabilite exarhate distincte pentru Sicilia bizantină şi și Africa de Nord. Până la jumătatea secolului al VIII-lea, toate aceste exarhate fuseseră pierdute pentru Imperiu, fiind cucerite de lombarzi şi și de franci.

Termenul de exarh a intrat în limbajul bisericesc mai întâi ca titlu menit să desemneze un [[mitropolit]] care avea jurisdicţie jurisdicție nu numai asupra [[teritoriu canonic|propriei sale mitropolii]], ci şi și asupra altor mitropoliţimitropoliți. [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]] (451) care a dat autoritate specială [[scaun]]ului arhiepiscopal al Constantinopolului întrucât acesta era „reşedinţa „reședința Împăratului şi și a Senatului” nu foloseşte folosește încă termenul de [[patriarh]] ci vorbeşte vorbește doar despre autoritatea sa de "exarh" (canonul nr. 9). Ocazional, titlul de exarh a fost folosit ocazional pentru a desemna orice mitropolit (de exemplu în canonul 6 al [[Sinodul de la Sardica|Sinodului de la Sardica]] din anul 343).

Titlul de patriarh a apărut în momentul în care autoritatea imperială a propus organizarea Bisericii Universale în sistemul cunoscut astăzi drept [[Pentarhia]] – organizarea Bisericii în cinci patriarhii ([[Biserica Romei|Roma]], [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]] şi și [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]] – principalele oraşe orașe ale Imperiului, plus Cetatea Sfântă). Această organizare era întemeiată pe ideea structurării lumii într-un unic imperiu universal, aşa așa cum fusese articulată această idee în legislaţia legislația împăratului Iustinian (în special în ''Novella'' 131). După ce a fost recunoscut formal la [[Sinodul Quinisext|Sinodul Trulan]] (692), apelativul de '''patriarh''' a devenit titlul oficial al episcopilor acestor eparhii.Titlul de"exarh" a continuat să fie folosit îndeosebi pentru mitropoliţii mitropoliții care guvernau cele trei [[dioceză|dioceze]] (politice) apărute din împărţirea împărțirea Prefecturii Răsăritene operată de împăratul [[DiocleţianDioclețian]]. Aceştia Aceștia erau Exarhii Asiei (cu sediul la [[Efes]]), Capadociei şi și Pontului (cu centrul în [[Cezareea (Capadocia)|Cezareea]]) şi și Traciei (cu capitala la [[Heracleea]] Sintica). Mai târziu, creşterea autorităţii creșterea autorității scaunului de Constantinopol a dus la dispariţia dispariția acestor exarhate, care au decăzut la rangul de mitropolii obişnuite obișnuite (Fortescue, ''Orthodox Eastern Church'', pp. 21-25). Numărul patriarhiilor a fost fixat la cinci, astfel că orice episcop cu autoritate asupra altor episcopi şi și care nu se afla sub ascultarea unuia din cei cinci patriarhi avea să primească titlul de exarh. Astfel, când [[Sinodul III Ecumenic|Sinodul de la Efes]] din anul 431 a recunoscut autocefalia [[Biserica Ortodoxă a Ciprului|Bisericii Ciprului]], [[întâistătător|primatul]] acesteia a primit titlul de „Exarh al Ciprului”.

Unele Biserici din Sud-Estul Europei care au cunoscut perioade de autocefalie în perioada medievală erau guvernate oficial de exarhi, însă uneori aceştia şiaceștia și-au asumat titlul de patriarhi. Astfel a fost cazul exarhatului/patriarhiei de Ohrida (Bulgaria şi părţi și părți din Macedonia) Peč (Serbia) sau Târnovo (Bulgaria şi și Ţara Țara Românească) (Fortescue, "Orthodox Eastern Church ", 305 sq. 317 sq., 328 sq., corectat). Tot astfel, [[Arhiepiscop]]ul [[Biserica Ortodoxă a Sinaiului|Muntelui Sinai]] poartă titlul de exarh, însă atât în cazul său cât şi și al Bisericii Ciprului, în practica ortodoxă contemporană este preferat titlul de arhiepiscop.

Pe [[28 februarie]] 1870, lupta dintre greci şi și bulgari pentru controlul Bisericii din Bulgaria a culminat cu hotărârea sultanului otoman Abdul-Aziz de a crea o structură bisericească bulgară separată, cunoscută sub numele de Exarhatul Bulgar, condus de un ierarh care purta prin urmare titlul de exarh, nu pe cel de patriarh. [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Biserica Bulgariei]] a devenit astfel independentă de Patriarhia greacă de Constantinopol, însă Exarhul Bulgariei îşi își avea reşedinţa reședința tot la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman.

Capul [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|Bisericii Georgiei]], autocefală din anul 750, poartă, începând cu anul 1008, titlul [[Catolicos|CatolicoşiCatolicoși]]-Patriarhi ai Iviriei (adică ai Caucazului). În anul 1802, când Rusia imperială a anulat independenta Bisericii Georgiei, primatul Georgiei (de etnie rusă) purta în cadrul [[Sfântul Sinod|Sfântului Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ruse]] de la Sankt Petersburg titlul de Exarh al Georgiei (Fortescue, Orthodox Eastern Church, 304-305). Pe [[7 aprilie]] 1917, Patriarhia Georgiei a fost restabilită, întâistătătorul ei purtând titlul de Catolicos-Patriarh al Întregii Georgii. Autocefalia acesteia a fost recunoscută în anul 1943 de Biserica Rusiei şi și de Patriarhia Constantinopolului pe [[3 martie]] 1990.

Astăzi, în Biserica Ortodoxă exarhul este de obicei un trimis al Patriarhului. Frecvent, acesta guvernează în numele patriarhului o Biserică din afara teritoriului de origine al Patriarhatului. Astfel, în Statele Unite ale Americii există, printre alţiialții, exarhi care reprezintă Patriarhiile sârbă, română, bulgară şi și ierusalemiteană. Exarhii aflaţi aflați sub autoritatea Patriarhiei Ierusalimului poartă titlul de "Exarhi ai Sfântului Mormânt".

În anul 1972, [[José (Cortes y Olmos) de Ciudad de Mexico|Episcopul José]] şi și Biserica Naţională Națională Mexicană au fost acceptate în [[Biserica Ortodoxă din America]] sub numele de "[[Exarhatul de Mexico (OCA)|Exarhatul de Mexico]]," avându-l ca exarh pe Arhiepiscopul [[Dmitri (Royster) de Dallas|Dimitrie al Dallas]]-ului şi și al Sudului (care are în grijă şi și Exarhatul de Mexico, pe lângă însărcinările lui pastorale privind propria-i [[Eparhia Sudului (OCA)|Eparhie a Sudului]].

Sub autoritatea [[Biserica Antiohiei (siriacă)|Patriarhiei orientale ortodoxe a Antiohiei]] se află un Exarh al Indiei care poartă străvechiul titlu de Mafrian, însă în mod obişnuit obișnuit acesta este numit [[catolicos]]. Acesta nu trebuie confundat însă cu întâistătătorul [[Biserica Indiei (Siriană Malankara)|Catolicosatului Răsăritului]], şi și acesta cu sediul în India.

Mitropoliţii Mitropoliții de Târgovişte şi Târgoviște și apoi BucureştiBucurești, precum şi mitropoliţii și mitropoliții Sucevei, apoi Iaşilor Iașilor au purtat multă vreme titlul de Exarhi al Plaiurilor. Acesta titlu bisericesc semnifica faptul că ierarhii respective erau învestiţi învestiți cu drept de jurisdicţie jurisdicție canonică extrateritorială, adică peste limitele administrative tradiţionale tradiționale ale eparhiilor lor. Astfel, ei şiși-au exercitat jurisdicţia jurisdicția asupra credincioşilor ortodocşi credincioșilor ortodocși din diferite alte zone precum Valea Timocului, Transilvania, Maramureşul Maramureșul istoric, Pocuţia şi Pocuția și Transistria. După reactivarea Mitropoliei Basarabiei în anul 1992, aceasta a primit (octombrie 1995) şi și titlul de Exarhat al Plaiurilor, la ea putând adera, extrateritorial, şi comunităţi și comunități ortodoxe române din afara Republicii Moldova. Statutul de Exarhat al Plaiurilor a fost recunoscut Mitropoliei Basarabiei de autorităţile autoritățile Republicii Moldova odată cu recunoaşterea recunoașterea juridică a existenţei existenței mitropoliei înseşiînseși.

Conform Statutului de Organizare şi funcţionare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul fiecărei eparhii poate exista un exarh al mănăstirilor.Acesta, numit de către [[chiriarh]] dintre [[arhimandrit|arhimandiţiiarhimandiții]] sau [[protosinghel]]ii din eparhia respectivă, face parte din corpul de control al episcopului şi și are „atribuţii „atribuții generale de îndrumare, de inspecţieinspecție, de control la mănăstiri şi și de referent pentru problemele mănăstireşti” şi mănăstirești” și poate conduce Sectorul Exarhatul mănăstirilor (administrarea mănăstirilor la nivel eparhial făcându-se prin intermediul acestui departament) (art. 109, în special litera b) ). El face parte şi și din [[Consiliul Eparhial]], cu vot consultativ (art. 96 (5) ) şiși, în cadrul acesteia, este membru de drept al Permanenţei Permanenței Consiliului eparhial (art. 101).

*[http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf Statutul de Organizare şi funcţionare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române], pe siteul oficial al Patriarhiei Române.

*[http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf Statutul de Organizare şi funcţionare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române], pe siteul oficial al Patriarhiei Române.