Exarh

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Apelativul de exarh, din grecescul ἔξαρχος (exarchos), era titlul dat unui guvernator al unei provincii îndepărtate de capitala Constantinopol în Imperiul Roman de Răsărit (bizantin). În lumea bisericească, termenul apare în secolul al V-lea ca titlu acordat de patriarh unui episcop:

• fie ca delegat al acestuia, având autoritate asupra altor episcopi în numele patriarhului
• fie ca episcop-delegat al patriarhului într-o regiune sau comunitate care nu era destul de mare sau destul de bine organizată pentru a fi constituită într-o eparhie.

Istoria politică a termenului

Imperiul Roman de Răsărit în anul 550

După anul 476, anul căderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Roman de Răsărit a supraviețuit primelor secole ale Evului Mediu și și-a păstrat elanul expansionist. Astfel, împăratul Iustinian (527-565) a recucerit pentru Imperiul Roman de Răsărit Africa de Nord, Italia, Dalmația și părți din peninsula Iberică. Acest efort de expansiune a solicitat la maxim resursele limitate ale Imperiului, însă împărații s-au luptat să păstreze teritoriile cucerite, chiar cu prețul epuizării acestor resurse. Această atitudine a dus la instaurarea exarhatelor menite să gestioneze situația locală instabilă din provincii.

Exarhatele au apărut ca răspuns la declinul autorității imperiale în provincii, îndeosebi în Italia și în Africa de Nord și au făcut parte dintr-un proces mai larg de unificare a magistraturilor civile cu funcțiile militare în provinciile Imperiului. Acest tip de organizare, inițiat într-o primă formă de Iustinian, a dus în cele din urmă la crearea sistemului organizării imperiului pe theme instaurat de împăratul Heraclie. Primul exarhat, cu capitala la Ravenna a fost întemeiat și organizat în timpul împăratului Mauriciu (în traduceri mai vechi elenizat: Mavrichie) (582-602). Exarhul acesteia a funcționat și ca reprezentant al Patriarhului de Constantinopol. Tot astfel au fost stabilite exarhate distincte pentru Sicilia bizantină și Africa de Nord. Până la jumătatea secolului al VIII-lea, toate aceste exarhate fuseseră pierdute pentru Imperiu, fiind cucerite de lombarzi și de franci.

Istoria bisericească a termenului

Termenul de exarh a intrat în limbajul bisericesc mai întâi ca titlu menit să desemneze un mitropolit care avea jurisdicție nu numai asupra propriei sale mitropolii, ci și asupra altor mitropoliți. Sinodul de la Calcedon (451) care a dat autoritate specială scaunului arhiepiscopal al Constantinopolului întrucât acesta era „reședința Împăratului și a Senatului” nu folosește încă termenul de patriarh ci vorbește doar despre autoritatea sa de "exarh" (canonul nr. 9). Ocazional, titlul de exarh a fost folosit ocazional pentru a desemna orice mitropolit (de exemplu în canonul 6 al Sinodului de la Sardica din anul 343).

Titlul de patriarh a apărut în momentul în care autoritatea imperială a propus organizarea Bisericii Universale în sistemul cunoscut astăzi drept Pentarhia – organizarea Bisericii în cinci patriarhii (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim – principalele orașe ale Imperiului, plus Cetatea Sfântă). Această organizare era întemeiată pe ideea structurării lumii într-un unic imperiu universal, așa cum fusese articulată această idee în legislația împăratului Iustinian (în special în Novella 131). După ce a fost recunoscut formal la Sinodul Trulan (692), apelativul de patriarh a devenit titlul oficial al episcopilor acestor eparhii. Titlul de"exarh" a continuat să fie folosit îndeosebi pentru mitropoliții care guvernau cele trei dioceze (politice) apărute din împărțirea Prefecturii Răsăritene operată de împăratul Dioclețian. Aceștia erau Exarhii Asiei (cu sediul la Efes), Capadociei și Pontului (cu centrul în Cezareea) și Traciei (cu capitala la Heracleea Sintica). Mai târziu, creșterea autorității scaunului de Constantinopol a dus la dispariția acestor exarhate, care au decăzut la rangul de mitropolii obișnuite (Fortescue, Orthodox Eastern Church, pp. 21-25). Numărul patriarhiilor a fost fixat la cinci, astfel că orice episcop cu autoritate asupra altor episcopi și care nu se afla sub ascultarea unuia din cei cinci patriarhi avea să primească titlul de exarh. Astfel, când Sinodul de la Efes din anul 431 a recunoscut autocefalia Bisericii Ciprului, primatul acesteia a primit titlul de „Exarh al Ciprului”.

Unele Biserici din Sud-Estul Europei care au cunoscut perioade de autocefalie în perioada medievală erau guvernate oficial de exarhi, însă uneori aceștia și-au asumat titlul de patriarhi. Astfel a fost cazul exarhatului/patriarhiei de Ohrida (Bulgaria și părți din Macedonia) Peč (Serbia) sau Târnovo (Bulgaria și Țara Românească) (Fortescue, "Orthodox Eastern Church ", 305 sq. 317 sq., 328 sq., corectat). Tot astfel, Arhiepiscopul Muntelui Sinai poartă titlul de exarh, însă atât în cazul său cât și al Bisericii Ciprului, în practica ortodoxă contemporană este preferat titlul de arhiepiscop.

Istoria recentă a titlului

Pe 28 februarie 1870, lupta dintre greci și bulgari pentru controlul Bisericii din Bulgaria a culminat cu hotărârea sultanului otoman Abdul-Aziz de a crea o structură bisericească bulgară separată, cunoscută sub numele de Exarhatul Bulgar, condus de un ierarh care purta prin urmare titlul de exarh, nu pe cel de patriarh. Biserica Bulgariei a devenit astfel independentă de Patriarhia greacă de Constantinopol, însă Exarhul Bulgariei își avea reședința tot la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman.

Capul Bisericii Georgiei, autocefală din anul 750, poartă, începând cu anul 1008, titlul Catolicoși-Patriarhi ai Iviriei (adică ai Caucazului). În anul 1802, când Rusia imperială a anulat independenta Bisericii Georgiei, primatul Georgiei (de etnie rusă) purta în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse de la Sankt Petersburg titlul de Exarh al Georgiei (Fortescue, Orthodox Eastern Church, 304-305). Pe 7 aprilie 1917, Patriarhia Georgiei a fost restabilită, întâistătătorul ei purtând titlul de Catolicos-Patriarh al Întregii Georgii. Autocefalia acesteia a fost recunoscută în anul 1943 de Biserica Rusiei și de Patriarhia Constantinopolului pe 3 martie 1990.

Astăzi, în Biserica Ortodoxă exarhul este de obicei un trimis al Patriarhului. Frecvent, acesta guvernează în numele patriarhului o Biserică din afara teritoriului de origine al Patriarhatului. Astfel, în Statele Unite ale Americii există, printre alții, exarhi care reprezintă Patriarhiile sârbă, română, bulgară și ierusalemiteană. Exarhii aflați sub autoritatea Patriarhiei Ierusalimului poartă titlul de "Exarhi ai Sfântului Mormânt".

În anul 1972, Episcopul José și Biserica Națională Mexicană au fost acceptate în Biserica Ortodoxă din America sub numele de "Exarhatul de Mexico," avându-l ca exarh pe Arhiepiscopul Dimitrie al Dallas-ului și al Sudului (care are în grijă și Exarhatul de Mexico, pe lângă însărcinările lui pastorale privind propria-i Eparhie a Sudului.

Sub autoritatea Patriarhiei orientale ortodoxe a Antiohiei se află un Exarh al Indiei care poartă străvechiul titlu de Mafrian, însă în mod obișnuit acesta este numit catolicos. Acesta nu trebuie confundat însă cu întâistătătorul Catolicosatului Răsăritului, și acesta cu sediul în India.

În Biserica Ortodoxă Română

Mitropoliții de Târgoviște și apoi București, precum și mitropoliții Sucevei, apoi Iașilor au purtat multă vreme titlul de Exarhi al Plaiurilor. Acesta titlu bisericesc semnifica faptul că ierarhii respective erau învestiți cu drept de jurisdicție canonică extrateritorială, adică peste limitele administrative tradiționale ale eparhiilor lor. Astfel, ei și-au exercitat jurisdicția asupra credincioșilor ortodocși din diferite alte zone precum Valea Timocului, Transilvania, Maramureșul istoric, Pocuția și Transistria. După reactivarea Mitropoliei Basarabiei în anul 1992, aceasta a primit (octombrie 1995) și titlul de Exarhat al Plaiurilor, la ea putând adera, extrateritorial, și comunități ortodoxe române din afara Republicii Moldova. Statutul de Exarhat al Plaiurilor a fost recunoscut Mitropoliei Basarabiei de autoritățile Republicii Moldova odată cu recunoașterea juridică a existenței mitropoliei înseși.

Conform Statutului de Organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul fiecărei eparhii poate exista un exarh al mănăstirilor.Acesta, numit de către chiriarh dintre arhimandiții sau protosinghelii din eparhia respectivă, face parte din corpul de control al episcopului și are „atribuții generale de îndrumare, de inspecție, de control la mănăstiri și de referent pentru problemele mănăstirești” și poate conduce Sectorul Exarhatul mănăstirilor (administrarea mănăstirilor la nivel eparhial făcându-se prin intermediul acestui departament) (art. 109, în special litera b) ). El face parte și din Consiliul Eparhial, cu vot consultativ (art. 96 (5) ) și, în cadrul acesteia, este membru de drept al Permanenței Consiliului eparhial (art. 101).

Surse

• en:Exarch
• Statutul de Organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, pe siteul oficial al Patriarhiei Române.

Legături externe

• Wikipedia: Exarch
• Statutul de Organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, pe siteul oficial al Patriarhiei Române.