Evanghelie

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Evanghelia (în greacă, "evangelie" înseamnă "veste bună" sau "bună vestire") este mesajul şi trasnsmiterea lucrării lui Iisus Hristos. Viaţa Bisericii are în centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezintă împlinirea vie a Legii şi a Profeţilor, adică Hristos Mântuitorul şi Răscumpărătorul promis, Care este tot timpul prezent în mijlocul credincioşilor, a Bisericii, prin Duhul Sfânt. Acest lucru este semnificat de prezenţa cărţii evangheliilor pe sfânta masă a altarului în bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrării de mântuire a lui Iisus Hristos este predicat de Biserică încă din ziua Cincizecimii, înainte deci ca el să fie pus în scris de ucenicii lui Hristos.

Εvangheliile sunt un gen de literatură veche despre viaţa lui Iisus Hristos. În româneşte, cuvântul este o traducere a grecescului ευαγγέλιον (euangelion). Relatările evanghelice nu s-au scris ca o povestire a vieţii lui Iisus, ci cu scopul vestirii mântuirii : "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).

Evangheliile canonice

Din multe scrieri care s-au reclamat ca fiind evanghelii în antichitate, doar patru au fost primite de câtre Biserică în Noul Testament ca fiind canonice; sfântul Irienu de Lyon le enumeră deja la anul 185:

Evanghelia după Matei

Evanghelia după Marcu

Evanghelia după Luca

Evanghelia după Ioan

Originea Evangheliilor canonice

În evangheliile lor, Matei, Marcu şi Luca includ multe pasaje similare ale vieţii lui Iisus, unele fiind chiar identice. Ioan, pe de altă parte, se exprimă într-un stil diferit şi relatează aceleaşi evenimente în alt mod, fiind adesea plin de mesaje teologice şi filozofice.

Paralelele dintre primele trei Evanghelii sunt atât de grăitoare, încât mulţi învăţaţi au investigat relaţia dintre ele. Pentru a le putea studia mai atent, germanul JJ Griesbach (1776) a aranjat aceste trei Evanghelii într-un tabel pe trei coloane, numit sinoptic. Ca rezultat, Evangheliile celor trei, Matei, Marcu şi Luca au fost ajuns să fie cunoscute sub denumirea de Evanghelii sinoptice, iar problema motivului similarităţii, şi a relaţiilor dintre aceste Evanghelii în general, este cunoscută ca problemă sinoptică.

Au fost propuse multe soluţii la problema sinoptică, dar părerea dominantă este că Marcu a scris prima Evanghelie, din care Matei şi Luca au împrumutat pasaje, atât din aceasta, cât şi din alte surse pierdute, numite Q. Acest punct de vedere este cunoscut drept ipoteza „Două surse”. Ipoteza „Patru surse” include şi celelalte două surse, adică M şi L.

O altă teorie care se referă la problema sinoptică este ipoteza Farrer. Această teorie susţine prioritatea lui Marcu (acesta a scris primul) şi se lipseşte de nevoia unui document teoretic Q. Austin Farrer a susţinut că Luca a folosit Evanghelia lui Matei drept sursă la fel ca şi Marcu, explicând similitudinile dintre ele fără a fi nevoie să se refere la un document ipotetic.

Estimările referitoare la datele în care au fost scrise Evangheliile diferă semnificativ, iar dovada pentru vreuna dintre aceste date este redusă. Învăţaţii mai conservatorii tind să le dateze mai înainte decât ceilalţi. Datele de mai jos sunt estimările făcute de răposatul Raymond E. Brown în cartea sa, O introducere la Noul Testament, ca reprezentând consensul general din 1996 al specialiştilor:

Matei: c. 70–100 ca punct de vedere majoritar, fată de specialiştii conservatori care susţin o dată înainte de anul 70, mai ales dacă aceştia nu acceptă pe Marcu ca fiind primul care a scris Evanghelia.

Marcu: c. 68–73

Luca: c. 80–100, cu multe păreri care susţin o dată pe undeva în jurul anului 85

Ioan: c. 90–110. Brown nu are un punct de vedere consensual pentru Ioan, acestea fiind date menţionate de către C.K. Barrett, printre alţii. Părerea majoritară este că această Evanghelie a fost scrisă în etape, deci nu există o dată anume pentru întreaga lucrare.

Consensul general printre specialiştii biblici este că toate patru Evangheliile au fost scrise iniţial în greacă, lingua franca a Orientului roman. S-a sugerat că Matei ar fi scris iniţial în aramaică, sau că a fost tradusă din aramaică în greacă într-o fază incipientă, probabil chiar de către autorul însuşi. Oricum, nici un text original al Evangheliei în limba aramaică nu a fost găsit vreodată, ci doar traduceri din limba greacă (vezi Peshitta).

Evanghelii necanonice

În plus la cele patru Evanghelii canonice au existat multe alte Evanghelii care nu au fost acceptate în canon. Se pare că aceste lucrări sunt compoziţii ulterioare Evangheliilor canonice, şi acceptate doar de mici părţi ale primelor comunităţi de creştini. Unele părţi din aceste Evanghelii necanonice (atâta timp cât derivă de la canoanele teologice acceptate) sunt considerate eretice de către conducătorii bisericilor autocefale, inclusiv ai Vaticanului.

Evanghelia copilăriei, a lui Toma (a nu se confunda cu Evanghelia după Toma), relatează multe întâmplări din copilăria lui Iisus care nu sunt incluse în Evangheliile canonice.

Diatessaron a fost o armonizare a celor patru Evanghelii canonice într-o singură naraţiune a lui Tatian în jurul anului 175 d.Hr. Acesta a fost popular cel puţin două secole în Siria, dar în cele din urmă a fost scoasă din uz şi nici o copie a acesteia nu a supravieţuit, decât indirect în unele armonii medievale ale Evangheliei care au fost considerate descendente ale acesteia.

Marcion din Sinope, către anul 150 d.Hr., şi-a produs propria ediţie a Evangheliei după Luca în conformitate cu credinţa lui dualistă în doi dumnezei diferiţi, un Dumnezeu plin de compasiune al lui Hristos şi un Dumnezeu nemilos din Vechiul Testament. Acesta a scos acele părţi din Evanghelia după Luca pe care le considera prea evreieşti. De asemenea, el a respins toate celelalte Evanghelii.

A se vedea de asemenea Evanghelia secretă a lui Marcu.

Alte cărţi, care nu au fost acceptate, fac parte din Apocrifele Noului Testament, şi includ:

Authentic Matthew

Evanghelia lui Toma

Evanghelia lui Filip

Evanghelia lui Petru

Evanghelia Mariei

Evanghelia egiptenilor

Evanghelia evreilor

Evanghelia lui Iosif

A se vedea de asemenea greşita "Evanghelia lui Hermes."

Unele dintre aceste lucrări sunt similare în stil şi conţinut cu Evangheliile canonice. Altele sunt gnostice în stil şi conţinut, prezentând un punct de vedere foarte diferit al învăţăturilor lui Iisus.

Alte lucrări care se pretind a fi Evanghelii au suferit modificări ulterioare. "Evanghelia lui Barnaba" îşi are originea în perioada medievală. Lucrări din perioadele moderne (numite adesea apocrife moderne) includ: Aquarian Gospel of Jesus Christ and the Life of Issa. Părţi din Cartea lui Mormon pot fi de asemenea considerate Evanghelii, din moment ce acestea susţin apariţia lui Iisus pe continentul american.

Uz liturgic

În multe biserici creştine, toţi creştinii prezenţi la slujbă stau în picioare când se citesc pasaje din Evanghelii, şi se aşează când se citesc pasaje din alte cărţi ale Bibliei.

Utilizarea liturgică în ortodoxia răsăriteană

În mod obişnuit, Evanghelia este citită public doar de către un preot sau episcop, cu toate că alte pasaje din Biblie pot fi citite de alte persoane desemnate. Evanghelia este citită de un diacon după ce a primit binecuvântarea de la preot sau episcop. Ca şi în alte biserici, toţi stau în picioare în timp ce se citeşte Evanghelia. De asemenea, cartea este ţinută într-un loc vizibil pe altar. Singurul lucru care poate să-i ocupe acest loc pe altar este Trupul şi Sângele Domnului în timpul Sfintei Liturghii, sau Crucea în anumite zile de sărbătoare. Când se citeşte Evanghelia, aceasta este scoasă în naos în procesiune, iar apoi este pusă înapoi la locul ei. Citirea zilnică este determinată de calendarul liturgic, dar în zilele de sărbătoare se citesc unele părţi suplimentare sau în locul celor dictate de canonul obişnuit. Ciclurile canonului de citire încep la Paşti cu Evanghelia după Ioan.

La Utrenia de Duminică, după ce preotul citeşte Evanghelia, credincioşii sărută Biblia şi Crucea.

See also

• Sfânta Scriptură
• Gnostic Texts of Nag Hammadi

Source

• Wikipedia article: Gospel