Evanghelie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (interwiki mk)
m (mici corectări)
Linia 1: Linia 1:
 
{{Noul Testament}}
 
{{Noul Testament}}
'''Evanghelia''' (în greacă, "evangelie" înseamnă "veste bună" sau "bună vestire") este mesajul şi trasnsmiterea lucrării lui [[Iisus Hristos]]. Viaţa Bisericii are în centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezintă împlinirea vie a Legii şi a Profeţilor, adică Hristos Mântuitorul şi Răscumpărătorul promis, Care este tot timpul prezent în mijlocul credincioşilor, a Bisericii, prin [[Duhul Sfânt]]. Acest lucru este semnificat de prezenţa cărţii evangheliilor pe sfânta masă a [[altar]]ului în bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrării de mântuire a lui Iisus Hristos este predicat de [[Biserică]] încă din [[Pogorârea Duhului Sfânt|ziua Cincizecimii]], înainte deci ca el să fie pus în scris de ucenicii lui Hristos.
+
'''Evanghelia''' (în greacă, "evangelie" înseamnă "veste bună" sau "bună vestire") este mesajul şi transmiterea lucrării lui [[Iisus Hristos]]. Viaţa Bisericii are în centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezintă împlinirea vie a Legii şi a Profeţilor, adică Hristos Mântuitorul şi Răscumpărătorul promis, Care este tot timpul prezent în mijlocul credincioşilor, a Bisericii, prin [[Duhul Sfânt]]. Acest lucru este semnificat de prezenţa cărţii evangheliilor pe sfânta masă a [[altar]]ului în bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrării de mântuire a lui Iisus Hristos este predicat de [[Biserică]] încă din [[Pogorârea Duhului Sfânt|ziua Cincizecimii]], înainte deci ca el să fie pus în scris de ucenicii lui Hristos.
  
 
'''Εvangheliile''' sunt un gen de literatură veche despre viaţa lui Iisus Hristos. În româneşte, cuvântul este o traducere a grecescului ευαγγέλιον (evangelion). Relatările evanghelice nu s-au scris ca o povestire a vieţii lui Iisus, ci cu scopul vestirii mântuirii : "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).
 
'''Εvangheliile''' sunt un gen de literatură veche despre viaţa lui Iisus Hristos. În româneşte, cuvântul este o traducere a grecescului ευαγγέλιον (evangelion). Relatările evanghelice nu s-au scris ca o povestire a vieţii lui Iisus, ci cu scopul vestirii mântuirii : "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).
Linia 15: Linia 15:
 
În evangheliile lor, [[Apostolul Matei|Matei]], [[Apostolul Marcu|Marcu]] şi [[Apostolul Luca|Luca]] includ multe pasaje similare ale vieţii lui Iisus, unele fiind chiar identice. [[Apostolul Ioan|Ioan]], pe de altă parte, se exprimă într-un stil diferit şi relatează aceleaşi evenimente în alt mod, fiind adesea plin de mesaje teologice şi filozofice.
 
În evangheliile lor, [[Apostolul Matei|Matei]], [[Apostolul Marcu|Marcu]] şi [[Apostolul Luca|Luca]] includ multe pasaje similare ale vieţii lui Iisus, unele fiind chiar identice. [[Apostolul Ioan|Ioan]], pe de altă parte, se exprimă într-un stil diferit şi relatează aceleaşi evenimente în alt mod, fiind adesea plin de mesaje teologice şi filozofice.
  
Paralelele dintre primele trei Evanghelii sunt atât de grăitoare, încât mulţi învăţaţi au investigat relaţia dintre ele. Pentru a le putea studia mai atent, [[teolog]]ul german J.J. Griesbach (1776) a aranjat aceste trei Evanghelii într-un tabel pe trei coloane, numit „''sinoptic''”. Ca rezultat, Evangheliile celor trei, Matei, Marcu şi Luca au fost ajuns să fie cunoscute sub denumirea de ''Evanghelii sinoptice'', iar problema motivului similarităţii şi a relaţiilor dintre aceste Evanghelii în general, este cunoscută ca „problema sinoptică”.  
+
Paralelele dintre primele trei Evanghelii sunt atât de grăitoare, încât mulţi învăţaţi au investigat relaţia dintre ele. Pentru a le putea studia mai atent, [[teolog]]ul german J.J. Griesbach (1776) a aranjat aceste trei Evanghelii într-un tabel pe trei coloane, numit „''sinoptic''”. Ca rezultat, Evangheliile celor trei, Matei, Marcu şi Luca, au fost ajuns să fie cunoscute sub denumirea de ''Evanghelii sinoptice'', iar problema motivului similarităţii şi a relaţiilor dintre aceste Evanghelii în general, este cunoscută ca „problema sinoptică”.  
  
 
Au fost propuse multe soluţii la problema sinoptică, dar părerea dominantă este că Marcu a scris prima Evanghelie, din care Matei şi Luca au împrumutat pasaje, atât din aceasta, cât şi din alte surse pierdute, numite Q. Acest punct de vedere este cunoscut drept ipoteza „două surse”. Ipoteza „patru surse” include şi alte două surse (M şi L).   
 
Au fost propuse multe soluţii la problema sinoptică, dar părerea dominantă este că Marcu a scris prima Evanghelie, din care Matei şi Luca au împrumutat pasaje, atât din aceasta, cât şi din alte surse pierdute, numite Q. Acest punct de vedere este cunoscut drept ipoteza „două surse”. Ipoteza „patru surse” include şi alte două surse (M şi L).   
Linia 31: Linia 31:
  
 
==Evanghelii necanonice==
 
==Evanghelii necanonice==
În afară de cele patru Evanghelii canonice au existat multe alte Evanghelii care nu au fost acceptate în canon. Aceste lucrări sunt compoziţii ulterioare Evangheliilor canonice, şi acceptate doar de mici părţi ale primelor comunităţi de creştini. Unele părţi din aceste Evanghelii necanonice (atâta timp cât deviază de la canoanele teologice acceptate) sunt considerate eretice de către conducătorii bisericilor autocefale, inclusiv ai Vaticanului.  
+
În afară de cele patru Evanghelii canonice au existat multe alte Evanghelii care nu au fost acceptate în canon. Aceste lucrări sunt compoziţii ulterioare Evangheliilor canonice şi au fost acceptate doar de mici părţi ale primelor comunităţi de creştini. Unele părţi din aceste Evanghelii necanonice (atâta timp cât deviază de la canoanele teologice acceptate) sunt considerate eretice de către conducătorii bisericilor autocefale, inclusiv ai Vaticanului.  
  
 
''Evanghelia copilăriei'', a lui Toma (a nu se confunda cu ''Evanghelia după Toma''), relatează multe întâmplări din copilăria lui Iisus care nu sunt incluse în Evangheliile canonice.
 
''Evanghelia copilăriei'', a lui Toma (a nu se confunda cu ''Evanghelia după Toma''), relatează multe întâmplări din copilăria lui Iisus care nu sunt incluse în Evangheliile canonice.

Versiunea de la data 13 iunie 2011 11:13

Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Evanghelia (în greacă, "evangelie" înseamnă "veste bună" sau "bună vestire") este mesajul şi transmiterea lucrării lui Iisus Hristos. Viaţa Bisericii are în centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezintă împlinirea vie a Legii şi a Profeţilor, adică Hristos Mântuitorul şi Răscumpărătorul promis, Care este tot timpul prezent în mijlocul credincioşilor, a Bisericii, prin Duhul Sfânt. Acest lucru este semnificat de prezenţa cărţii evangheliilor pe sfânta masă a altarului în bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrării de mântuire a lui Iisus Hristos este predicat de Biserică încă din ziua Cincizecimii, înainte deci ca el să fie pus în scris de ucenicii lui Hristos.

Εvangheliile sunt un gen de literatură veche despre viaţa lui Iisus Hristos. În româneşte, cuvântul este o traducere a grecescului ευαγγέλιον (evangelion). Relatările evanghelice nu s-au scris ca o povestire a vieţii lui Iisus, ci cu scopul vestirii mântuirii : "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).

Evangheliile canonice

Din multele scrieri care s-au reclamat ca fiind evanghelii în antichitate, doar patru au fost primite de către Biserică în Noul Testament ca fiind canonice; sfântul Irineu de Lyon le-a enumerat deja în anul 185:

Originea Evangheliilor canonice

În evangheliile lor, Matei, Marcu şi Luca includ multe pasaje similare ale vieţii lui Iisus, unele fiind chiar identice. Ioan, pe de altă parte, se exprimă într-un stil diferit şi relatează aceleaşi evenimente în alt mod, fiind adesea plin de mesaje teologice şi filozofice.

Paralelele dintre primele trei Evanghelii sunt atât de grăitoare, încât mulţi învăţaţi au investigat relaţia dintre ele. Pentru a le putea studia mai atent, teologul german J.J. Griesbach (1776) a aranjat aceste trei Evanghelii într-un tabel pe trei coloane, numit „sinoptic”. Ca rezultat, Evangheliile celor trei, Matei, Marcu şi Luca, au fost ajuns să fie cunoscute sub denumirea de Evanghelii sinoptice, iar problema motivului similarităţii şi a relaţiilor dintre aceste Evanghelii în general, este cunoscută ca „problema sinoptică”.

Au fost propuse multe soluţii la problema sinoptică, dar părerea dominantă este că Marcu a scris prima Evanghelie, din care Matei şi Luca au împrumutat pasaje, atât din aceasta, cât şi din alte surse pierdute, numite Q. Acest punct de vedere este cunoscut drept ipoteza „două surse”. Ipoteza „patru surse” include şi alte două surse (M şi L).

O altă teorie care se referă la problema sinoptică este ipoteza Farrer. Această teorie susţine prioritatea lui Marcu (acesta a scris primul) şi se lipseşte de nevoia unui document teoretic Q. Austin Farrer a susţinut că Luca a folosit Evanghelia lui Matei drept sursă, la fel ca şi Marcu, explicând similitudinile dintre ele fără a fi nevoie să se refere la un document ipotetic.

Estimările referitoare la datele în care au fost scrise Evangheliile diferă semnificativ, iar dovada pentru vreuna dintre aceste date este redusă. Învăţaţii mai conservatori tind să le dateze mai înainte decât ceilalţi. Datele de mai jos sunt estimările făcute de către Raymond E. Brown în cartea sa, O introducere la Noul Testament, ca reprezentând consensul general din 1996 al specialiştilor:

Matei: cca. 70–100 ca punct de vedere majoritar, faţă de specialiştii conservatori care susţin o dată înainte de anul 70, mai ales dacă aceştia nu acceptă pe Marcu ca fiind primul care a scris Evanghelia;
Marcu: cca. 68–73;
Luca: cca. 80–100, cu multe păreri care susţin o dată pe undeva în jurul anului 85;
Ioan: cca. 90–110. Brown nu are un punct de vedere consensual pentru Ioan, aceste date fiind cele menţionate de către C.K. Barrett, printre alţii. Părerea majoritară este că această Evanghelie a fost scrisă în etape, deci nu există o dată anume pentru întreaga lucrare.

Consensul general printre specialiştii biblici este că toate patru Evangheliile au fost scrise iniţial în greacă, lingua franca a Orientului roman. S-a sugerat că Matei ar fi scris iniţial în aramaică, sau că a fost tradusă din aramaică în greacă într-o fază incipientă, probabil chiar de către autorul însuşi. Oricum, nici un text original al Evangheliei în limba aramaică nu a fost găsit vreodată, ci doar traduceri din limba greacă (vezi Peshitta).

Evanghelii necanonice

În afară de cele patru Evanghelii canonice au existat multe alte Evanghelii care nu au fost acceptate în canon. Aceste lucrări sunt compoziţii ulterioare Evangheliilor canonice şi au fost acceptate doar de mici părţi ale primelor comunităţi de creştini. Unele părţi din aceste Evanghelii necanonice (atâta timp cât deviază de la canoanele teologice acceptate) sunt considerate eretice de către conducătorii bisericilor autocefale, inclusiv ai Vaticanului.

Evanghelia copilăriei, a lui Toma (a nu se confunda cu Evanghelia după Toma), relatează multe întâmplări din copilăria lui Iisus care nu sunt incluse în Evangheliile canonice.

Diatessaron a fost o armonizare a celor patru Evanghelii canonice într-o singură naraţiune a lui Tatian în jurul anului 175 d.Hr. Aceasta a fost populară timp de cel puţin două secole în Siria, dar în cele din urmă a fost scoasă din uz şi nici o copie a acesteia nu a supravieţuit, decât indirect, în unele forme medievale ale Evangheliei care au fost considerate descendente ale acesteia.

Marcion din Sinope, către anul 150 d.Hr., a scris propria ediţie a Evangheliei după Luca, în conformitate cu credinţa lui dualistă (marcionism) în doi dumnezei diferiţi: un Dumnezeu plin de compasiune al lui Hristos şi un Dumnezeu nemilos din Vechiul Testament. Acesta a scos acele părţi din Evanghelia după Luca pe care le considera prea evreieşti. De asemenea, el a respins toate celelalte Evanghelii.

Alte cărţi, care nu au fost acceptate, fac parte din Apocrifele Noului Testament, şi includ: Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip, Evanghelia lui Petru, Evanghelia Mariei, Evanghelia egiptenilor, Evanghelia evreilor, Evanghelia lui Iosif, Evanghelia secretă a lui Marcu, Evanghelia lui Hermes.

Unele dintre aceste lucrări sunt similare în stil şi conţinut cu Evangheliile canonice. Altele sunt gnostice în stil şi conţinut, prezentând un punct de vedere foarte diferit al învăţăturilor lui Iisus.

Alte lucrări care se pretind a fi Evanghelii au suferit modificări ulterioare. „Evanghelia lui Barnaba” îşi are originea în perioada medievală. Lucrări din perioadele moderne (numite adesea apocrife moderne) includ: „Aquarian Gospel of Jesus Christ” şi „The Life of Issa”. Părţi din Cartea lui Mormon pot fi de asemenea considerate Evanghelii, din moment ce acestea susţin apariţia lui Iisus pe continentul american.

Uz liturgic

În multe biserici creştine, toţi creştinii prezenţi la slujbă stau în picioare (sau îngenunchiaţi) când se citesc pasaje din Evanghelii, şi se aşează când se citesc pasaje din alte cărţi ale Bibliei.

Utilizarea liturgică în ortodoxia răsăriteană

În mod obişnuit, Evanghelia este citită public doar de către un preot sau episcop, cu toate că alte pasaje din Biblie pot fi citite de alte persoane desemnate. Evanghelia este citită de un diacon după ce a primit binecuvântarea de la preot sau de la episcop. Ca şi în alte biserici, toţi stau în picioare (sau îngenunchiaţi) în timp ce se citeşte Evanghelia. De asemenea, Sfânta Carte este ţinută într-un loc vizibil pe altar. Singurul lucru care poate să-i ocupe acest loc pe altar este Trupul şi Sângele Domnului în timpul Sfintei Liturghii, sau Crucea în anumite zile de sărbătoare. Când se citeşte Evanghelia, aceasta este scoasă în naos în procesiune, iar apoi este pusă înapoi la locul ei. Citirea zilnică este determinată de calendarul liturgic, dar în zilele de sărbătoare se citesc unele părţi suplimentare sau în locul celor dictate de canonul obişnuit. Ciclurile canonului de citire încep la Paşti cu Evanghelia după Ioan.

La Utrenia de Duminică, după ce preotul citeşte Evanghelia, credincioşii sărută Biblia şi Crucea.

Vezi şi

Surse