Evanghelicus al Tomisului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Ierarh Evanghelicus (sec. III - IV) este cel dintâi episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, fiind, prin strădania sa de creştinare a populaţiei barbare de la Marea Neagră, un urmaş al Sfântului Apostol Andrei, primul creştinător al populaţiei daco-romane, păstorindu-i pe aceştia în ultimul deceniu al secolului al III-lea.

Originar din Tracia, el a adus la credinţa în Iisus Hristos, prin strădania sa, pe mulţi dintre locuitorii Scythiei Minor, care erau încă păgâni.

Numele său este amintit în actul martiric al Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, în acest document afirmându-se că „prea fericitul Evanghelicus era episcopul şi întâistătătorul sfintelor lui Dumnezeu biserici din această provincie". Tot aici se aminteşte că,venind din Asia Mică în căutarea fiului lor, părinţii Sfântului Mucenic Astion au fost convertiţi la creştinism de către preotul Bonosus şi botezaţi în numele lui Hristos de către însuşi episcopul Evanghelicus, la Halmyris.

Se spune că, asemeni Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, însuşi episcopul Tomisului, Sfântul Evanghelicus, a suferit mucenicia spre finalul secolului al III-lea - începutul secolului al IV-lea, pentru marea lui dragoste pentru Hristos, în timpul persecuţiilor asupra creştinilor poruncite de împăratul roman Diocleţian.