Evanghelia după Matei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă
Pagina de titlu a Evangheliei după Matei, manuscris din secolul al VIII-lea, de la Lindisfarne.

Evanghelia după Matei (în greaca veche: Κατα Μαθθαίον sau Κατα Ματθαίον) este prima evanghelie din Noul Testament. Conform tradiţiei, ea a fost scrisă de Apostolul Matei, fost vameş care a devenit unul din cei doisprezece Apostoli, şi a dat mărturie despre lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Este considerată cea mai veche evanghelie scrisă.

Autorul şi scrierea Evangheliei

Matei Papirusul 104, Matei 21,34-37, sec I

Autorul evangheliei este sfântul Matei, apostol al Domnului Iisus Hristos. Acesta, originar din Capernaum(Mc2.1) era vameş(Mc2.14, Mt10.3), ocupaţie urâtă de evrei, atât din cauza incorectitudinii multora dintre vameşi dar şi din pricina faptului că aceştia se aflau în slujba romanilor. El era fiul lui Alfeu şi se numea Levi (Mc2.14) iar după ce devine apostol al Lui Iisus poartă numele de Matei. Este posibil ca el să fi avut două nume de la început (Levi şi Matei) ca şi sfântul apostol Pavel (Saul şi Pavel) sau poate şi-a schimbat numele după convertire ca Simon al lui Iona în Chifa (Petru)(Ioan1.11). Când trece pe lângă vamă Iisus îi spune ,,vino după mine!” şi acesta se scoală şi-l urmează pe Iisus(Mc2.14). Mântuitorul şi ucenicii săi iau masa în casa lui Levi, alături de mulţi vameşi şi păcătoşi. Cărturarii şi fariseii, când l-au văzut mâncând cu vameşii şi păcătoşii au zis ucenicilor Lui: ,,De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?`` 17Iisus, cînd a auzit acest lucru, le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.``(Mc2.15-16, Mt9.9-12, Lc5.27-32.) În evanghelia după Matei Iisus le mai spune să se ducă să înveţe ce înseamnă:,,Milă voiesc, iar nu jertfă”(Mt9.13)

El este menţionat în lista apostolilor de Marcu şi Luca pe locul al şaptelea(Mc3.18,Luca 6.15) iar în proprie epistolă pe locul al optulea(Mt10.3). În Faptele Apostolilor este amintit, în rândul celorlalţi apostoli, cu ocazia alegerii lui Matia (Fapte1.13). Ca şi ceilalţi apostoli a primit împuternicirea de a predica evanghelia (Mt28.19-20, Mc16.15), s-a împărtăşit de harul Duhului Sfânt la Cincizecime şi a răspândit învăţătura creştină în Ierusalim. Pe timpul persecuţiei lui Irod Agripa (44d.Hr), când apostolul Iacov, fratele lui Ioan, este omorât, ceilalţi apostoli părăsesc Palestina. Şi evanghelistul Matei părăseşte Ierusalimul şi merge în Etiopia, unde propovăduieşte evanghelia. Tradiţia adaugă că ar fi răspândit învăţătura Mântuitorului şi în India. Se crede că el a murit martir. Biserica ortodoxă îl pomeneşte ca martir în ziua de 16 noiembrie.

Cu toate că documentul este anonim - adică nu există nici o menţiune despre autor în interiorul scrierii -, autoritatea acestei Evanghelii a fost atribuită în mod tradiţional Sfântului Matei. Mărturia care ni s-a transmis de la Sfinţii Părinţi este unanimă în această privinţă, iar tradiţia a fost acceptată de către creştini începând cu secolul al II-lea până în timpurile moderne. În plus, titlul "După Matei" este găsit în primele codice, care datează din secolul al patrulea.[1]

Conform Tradiţiei, după Cincizecime Sfântul Matei a propovăduit Evanghelia Învierii Domnului în toată Palestina. Apoi "la cererea evreilor convertiţi din Ierusalim, Sfântul Apostol Matei şi-a scris Evanghelia descriind viaţa pământească a Mântuitorului înainte de a pleca să propovăduiască Evanghelia în ţinuturi îndepărtate." [2]. Acesta a plecat apoi sa-şi propovăduiască Evanghelia în Siria, Media, Persia, Parţia, înainte de a fi martirizat în Etiopia.

Deoarece a fost consemnată în Palestina, există atât presupuneri şi cât şi dovezi că Evanghelia lui Matei a fost scrisă iniţial în aramaică, cu toate că cea mai recentă versiune care a supravieţuit este în limba greacă. Conform OCA "multe particularităţi lingvistice şi cultural-istorice ale traducerii greceşti dau indicaţie despre aceasta (forma originală în aramaică a Evangheliei, n.n.)."[2] Aceasta a fost probabil scrisă cândva prin anii 60–65 d.Hr., cu toate că unii scolastici mai liberali susţin datarea în anii 80–100 d.Hr.

Autenticitate

Argumente externe

Matei.Papirusul 64 (Magdalen papyrus) Matei 3,5,26, sec 2-3

Prima mărturie în sprijinul apartenenţei primei evanghelii sfântului apostol Matei este aceea a lui Papia, episcop de Ierapole din Frigia (155). Acesta consemnează tradiţia orală despre viaţa şi activitatea Mântuitorului într-o scriere păstrată fragmentar de Eusebiu de Cezareea (340). Papia spune:,,Matei a scris cuvintele Domnului în limba ebraică, pe care le traducea fiecare cum putea”. Sfântu Irineu, episcopul Lyonului, din Galia (202), ucenic al Sfântului Policarp din Smirna (156), mărturiseşte că ,,Matei petrecând între evrei a scris o evanghelie în limba sa proprie”(Adv.Haraes, III,1). Eusebiu din Cezareea, la rândul său, afirmă:,,Matei, care a predicat mai întâi evreilor, le-a înmânat acestora, când era să plece şi la alţii, în scris, în limba lor maternă, Evanghelia care-i poartă numele”(Hist, eccles. III,24 şi 31). Ea se găseşte în lista Fragmentului Muratori şi este amintită de Sfinţii Părinţi:Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz. Fericitul Ieronim (420) scrie;;Matei, care se numea Levi şi devenind din vameş apostol, a compus pe timpul când petrecea în Iudeea, cel dintâi, evanghelia lui Hristos cu litere ebraice, pentru cei care crezuseră, cei din circumciziune”(Hieronim, Der vir.illustr) Evanghelia este recunoscută ca autentică şi de sinoadele particulare din Laodiceea(36), canonul 60 Hipo (393) şi confirmată de sinodul ecumenic Trulan (692) şi sinodul al VII-lea (787)

Argumente interne

Din cuprinsul evangheliei reiese că autorul este un iudeu care cunoaşte foarte bine Vechiul Testament, istoria, datinile şi mentalitatea evreilor din Palestina. Pe de altă parte în evanghelie sunt multe amănunte pe care nu le putea cunoaşte decât un apostol al lui Iisus.

Limba

Limba originară a evangheliei după Matei este cea aramaică, limba vorbită de evrei după întoarcerea lor din robia babilonică. Mai târziu, înainte de anul 70 d.Hr, evanghelia a fost rescrisă în limba greacă de însuşi sfântul apostol şi evanghelist Matei. Versiunea aramaică nu s-a păstrat însă versiunea grecească ne-a parvenit sub forma a peste 50 de codici.

Locul

Evanghelia a fost scrisă în Ierusalim, pe la anul 43-44, înainte ca apostolul să părăsească Ţara Sfântă. Ea a fost adresată, în primul rând, iudeo-creştinilor din Palestina

Stilul

Matei este scriitorul echilibrului şi armoniei, al înţelepciunii bine aşezate, al construcţiei solide şi al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvântare Eshatologică, Rechizitoriul lui Iisus asupra fariseilor sunt modele de compoziţie elaborată, din a cărei structură nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar fi, de pildă, cifra şapte: şapte cereri în Rugăciunea Domnească, şapte parabole, şapte mustrări asupra fariseilor, trei grupe a câte de două ori şapte (14) în genealogia lui Iisus. Gândire ordonată, expresie fluidă, suflu epic şi plasticitate descriptivă, iată calităţile care-i conferă Evangheliei după Matei un anume primat în preferinţele cititorilor.(Valeriu Anania)

Scopul

Scopul evanghelistului a fost să dovedească cititorilor că Domnul Hristos este Mesia cel prezis de profeţii Vechiului Testament şi că în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeţii. Proorocia luiIsaia despre naşterea din fecioară a a unui Fiu căruia i se va pune numele Emanuil care tălmăcit înseamnă ,,Dumnezeu e cu noi”(Isaia7.14, Mt1.22-23), proorocia lui Osea cum că Dumnezeu îşi cheamă Fiul din Egipt, ceea ce se întâmplă când un înger îi spune lui Iosif să fugă în Egipt pentru că Irod căuta pruncul să-L omoare (Osea 11.1, Mt2.13-15), că Iisus va fi chemat Nazirinean ( Mt2.23), ca Iisus va intra ca un împărat în Ierusalim blând şi călare pe un măgăruş care era mânzul unei măgăriţe (Zah9.9, Isa62.11, Mt21.5), că cei treizeci de arginţi pe care i-a luat Iuda de la preoţii cei mai de seamă şi aruncaţi apoi au fost folosiţi pentru cumpărarea ţarinei olarului. (Zah11.12-13, Mt27.9)

Conţinut

Cartea ar putea fi împărţită în patru secţiuni distincte structural: două secţiuni introductive; apoi secţiunea principală, care la rândul ei poate fi împărţită în alte cinci secţiuni, fiecare cu o componentă narativă urmată de un discurs lung al lui Iisus; şi la sfârşit, secţiunea Patimi şi Înviere.

  1. 1.Genealogia, naşterea şi copilăria lui Iisus (Mt. 1-2).
  2. Cuvântările şi activitatea lui Ioan Botezătorul pregătitoare la misiunea publică a lui Hristos (Mt. 3; 4:11).
  3. Cuvântările şi activitatea lui Hristos în Galileea (Mt.4:12-26:1).
    1. Predica de pe munte, privind moralitatea (Mt. 5-7)
    2. Discursul misionar, privind misiunea pe care Iisus le-a încredinţat-o celor Doisprezece Apostoli ai săi. (Mt. 10–11:1).
    3. Discursul în parabole, care învaţă despre Împărăţia Cerurilor (Mt. 13).
    4. Discursul "Poruncile Bisericeşti", privind relaţiile dintre Creştini (Mt. 18–19:1).
    5. Discursul Eshatologic, care include Discursul de pe Muntele Măslinilor şi despre Judecata de Apoi, privind Parusia şi sfârşitul veacurilor (Mt. 24–25).
  4. Patimile, moartea şi Învierea lui Iisus, Porunca Botezului (Mt. 28:16–20).

Teologie

Scopul acestei cărţi este de a arăta că Iisus din Nazaret este Mesia, Răscumpărătorul promis — el este "cel despre care a scris Moise şi profeţii în lege" — şi că în El se împlinesc aceste vechi profeţii. Această evanghelie este plină de aluzii la pasaje din Vechiul Testament pe care le interpretează ca fiind prorociri şi prevestiri ale vieţii şi misiunii lui Iisus. Această carte conţine nu mai puţin de 65 de referinţe la Vechiul Testament, 43 din acestea fiind citate directe, depăşind astfel covârşitor pe cele aflate în celelalte Evanghelii. Principala caracteristică a acestei Evanghelii poate fi exprimată prin motto-ul "nu am venit să stric, ci să împlinesc" (Mt. 5:17). Apostolul Matei a propovăduit printre oamenii care aşteptau venirea lui Mesia. Evanghelia sa se arată ca o mărturie vie că Iisus Hristos este Mesia prorocit de profeţi, si că nu se putea să fie altfel (Mt. 11:3).

Cuvântările şi faptele Mântuitorului sunt prezentate de către evanghelist în trei secţiuni, constituind trei aspecte ale lui Mesia: ca Profet şi dătător al legii (Mt. 5-7), ca Împărat al lumii văzute şi nevăzute (Ch. 8-25), şi în fine ca şi Mare Arhiereu ce s-a adus pe sine Jertfă pentru păcatele omenirii (Mt. 26-27).

Conţinutul teologic al Evangheliei, în afara termenilor hristologici, include şi învăţături despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Biserică, pe care Domnul le explică prin parabole despre pregătirea interioară pentru a intra în Împărăţie (Mt. 5-7), despre demnitatea slujitorilor Bisericii în lume (Mt. 10-11), despre semnele Împărăţiei şi despre creşterea acesteia în sufletele oamenilor (Mt. 13), despre smerenia şi simplitatea moştenitorilor Împărăţiei (Mt. 18:1-35; 19:13-30; 20:1-16; 25-27; 23:1-28), şi despre revelaţiile eshatologice ale Împărăţiei la cea de-a Doua Venire a lui Hristos în cadrul vieţii spirituale zilnice ale Bisericii (Mt. 24-25).

Împărăţia Cerurilor şi Biserica sunt strâns legate între ele în experienţa spirituală a Creştinătăţii: Biserica este întruchiparea istorică a Împărăţiei Cerurilor în lume, iar Împărăţia Cerurilor este Biserica lui Hristos în perfecţiunea sa eshatologică (Mt. 16:18-19; 28:18-20).

Uz liturgic

În general, textul evangheliei Sfântului Matei este folosit mai mult decât celelalte evanghelii în slujbele liturgice ale Bisericii Ortodoxe. Aceasta se datorează probabil faptului că a fost cea mai comună evanghelie în timpul Bisericii primare. Conţine versiuni ale Fericirilor şi Tatăl Nostru care se folosesc şi astăzi.

Aceasta este singura evanghelie care conţine îndemnul de după înviere al Domnului către apostolii săi "să înveţe toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh" (Mt. 28:19). Ea conține cea mai lungă şi detaliată înregistrare a învăţăturilor lui Hristos din Predica de pe Munte (Mt. 5-7).

Note

Bibliografie

  1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 48-80, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  2. Noul Testament comentat, pag1-2, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediţia doua revizuită şi îmbunătăţită,Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
  3. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  4. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  5. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2

Surse

Legături externe