Evanghelia după Marcu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Evanghelia după Marcu este a doua Evanghelie canonică din Noul Testament, scrisă de Apostolul Marcu. Ea este cea mai scurtă dintre cele patru Evanghelii, cea mai concisă, dar și foarte expresivă.

Simbolul Evangheliei a doua este leul, probabil pentru că ea începe cu predica Sfântului Ioan Botezătorul, care strigă ca un leu în pustie.

Autorul

Autorul ei este socotit Marcu, care mai poartă numele de Ioan, fiind amintit de multe ori în cărțile Noului Testament când cu numele evreiesc de Ioan, când cu cel roman de Marcu. El era din Ierusalim, unde mama sa, Maria, avea o casă, în care Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, au mâncat Cina cea de Taină și unde s-a instituit Sfânta Euharistie. Marcu L-a cunoscut pe Domnul Iisus Hristos, L-a văzut și ascultat. El și mama sa făceau parte dintr-un cerc mai larg al învățăceilor Domnului. Faptul că Sfântul Petru, scăpând din închisoare, în mod minunat, unde a fost aruncat de Irod Agripa în anul 44, vine în casa Mariei, în care erau adunați mai mulți creștini (Fapte 12, 12-13), înseamnă că această casă era un centru creștin acum și a fost și mai înainte.

După o veche tradiție, Marcu ar fi părăsit Roma în timpul persecuției lui Nero, plecând în Egipt, unde a predicat și a murit ca mucenic la Alexandria (a cărei biserica o înființase) pe la anul 89. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește memoria la 25 aprilie.

Mărturii interne

Ioan Marcu a scris Evanghelia a doua în principal după predica Sfântului Apostol Petru, al cărui ucenic a fost. Predica (kerygma) sfântului Petru se regăsește în această evanghelie.

De asemenea, unii autori consideră pasajul Marcu 14, 51-52 ca o semnătură ascunsă a autorului: „Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.” Acest detaliu al tabloului prinderii lui Iisus în grădina Ghetsimani, care nu se regăsește în celelalte evanghelii, l-ar descrie chiar pe tânărul Marcu, care i-ar fi urmat pe ascuns pe Mântuitorul și pe Apostoli, Cina de Taină petrecându-se în casa familiei lui Marcu.

Mărturii externe

Că Marcu este autorul acestei evanghelii îl atestă numeroși Părinți și scriitori bisericești: Papia, Irineu de Lyon, Clement Alexandrinul, Eusebiu de Cezareea.

Dintre Părinții apostolici și scriitorii bisericești din primele două secole, Evanghelia a doua este folosită de Clement Romanul, Ignatie de Antiohia, Iustin Martirul, Origen și Tertulian. Este citată, de asemenea, de catalogul din Fragmentul Muratori și în listele Sfinților Părinți: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigorie de Nazianz.

Limba evangheliei a doua

Limba în care a fost scrisă Evanghelia a doua a fost limba greacă a dialectului comun (gr. koine). Această limbă se vorbea în tot cuprinsul Imperiului Roman, inclusiv la Roma.

Stilul este simplu, popular, expresiv, plin de amănunte, iar povestirile și descrierile sunt captivante, deși scurte.

Locul scrierii evangheliei a doua

Locul în care Marcu a scris Evanghelia sa este Roma, pe la anul 62-63, când este rugat de creștini să le redea în scris predica Apostolului Petru.

Se știe că Evanghelistul Luca scrie Evanghelia sa la anul 63-64, iar acesta, la rândul său, consultase Evanghelia după Marcu.

Scopul scrierii

Scopul urmărit de autor este să convingă pe creștinii proveniți dintre păgâni că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Din acest motiv el le redă viața și faptele Mântuitorului, în rezumat, așa cum le prezentase Sfântul Petru în predica sa.

El nu pune accentul pe Vechiul Testament (pentru că nu se adresează în principal iudeilor), nici pe învățătura Domnului Hristos, ca Matei, ci pe faptele Sale, căci faptele mai deosebite impresionau pe cei veniți din păgâni.

De aceea, Evanghelistul Marcu subliniază minunile prin care: se izgoneau demonii, se înmulțea pâinea spre săturarea oamenilor, se liniștea marea, se înviau morții. Tot motivat de acest fapt, Evanghelia a doua dă o dezvoltare mai mare decât celelalte evanghelii Învierii Domnului și continuă până la înălțare, adică până la cel mai înalt grad de slăvire.

Planul Evangheliei

Evanghelia a doua cuprinde 16 capitole și se împarte în două părți. Este precedata de o introducere.

Introducere (cap. 1, 1-13)

În Introducere (cap. 1, 1-13), Mântuitorul este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu.

Partea I, cap. 1-9

În partea I (cap. 1, 14 - 9, 50) se descrie activitatea Domnului Hristos în Galileea.

Partea a II-a (cap. 10-16)

Partea a II-a (cap. 10-16) istorisește activitatea Mântuitorului în drum spre Ierusalim și în Iudeea, încheindu-se cu Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.

Importanța Evangheliei

Conținutul Evangheliei descrie desfășurarea activității Mântuitorului spre împlinirea mesianității Sale, nu prin cuvântări, ci prin minuni. Domnul Hristos este primit de popor, la început cu bucurie, apoi mesianismul Sau spiritual dezamăgește entuziasmul popular. Urmează opoziția fariseilor, neînțelegerea rudelor și în sfârșit jertfa Sa pe cruce. Biruința prin Înviere și proslăvirea prin Înălțare la cer încheie opera pământească a Domnului Hristos.

Învățăturile evangheliei

Învățături dogmatice

  • El este recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de Tatăl (1, 11) la Botez, la Schimbarea la Fata (9, 7)
  • este recunoscut și de demoni (1, 23-24; 3, 11; 5, 7)
  • Mântuitorul are conștiința mesianității Sale, că este Fiul lui Dumnezeu, prin minunile pe care le săvârșește (1, 31; 2, 9; 4, 39; 5, 30; 6, 41-43, 7, 31-35; 8, 22 s.u.);
  • El își încununează opera prin Jertfa de pe cruce (15, 27) și proslăvirea prin înviere (15, 6, 9) și înălțarea la cer (16, 19);
  • se afirma pronia divină (4, 26-29).

Învățături morale

  • modestia și spiritul de jertfă pentru păstorul de suflete (6, 8-9);
  • deosebirea dintre valoarea datoriilor (6, 23) : jurământul trebuie respectat, dar în cazul uciderii lui Ioan Botezătorul, călcarea lui nu constituia un păcat;
  • adevărata curățenie (7, 20-23);
  • valoarea și forța morală a credinței (7, 28-30; 11, 23);
  • prețuirea curățeniei morale a tinerilor (12, 34);
  • urmarea lui Hristos, mijloc de a moșteni viața veșnică (10, 29-30);
  • condamnarea bogăției (10, 24-25);
  • se recomandă smerenia și curățenia sufletească (10, 15);
  • urmarea lui Hristos cere suferință (8, 34);
  • modestie și slujire (9, 35);
  • în așteptarea Parusiei Domnului, sau a celei individuale, este necesară o perpetuă priveghere (13, 37).