5.288 de modificări
Modificări
ortografie
===Mărturii externe===
Ioan Marcu a scris evanghelia a doua după predica sfântului apostol Petru, al cărui ucenic a fost. Acest fapt ni-l atestă direct [[Papia]], episcop de Ierapole din Frigia, pe la anul 140. [[Clement al Alexandriei]] spunea ,,pe când Petru predica cuvântul Domnului în cetata cetatea Romei şi, îndemnat de Duhul Sfânt, predica evanghelia, mulţi care erau de faţă l-au înduplecat pe Marcu, dat fiind că acesta de mai multă vreme îi urma lui Petru şi îşi aducea aminte de cuvintele lui, ca să le scrie pe acestea la un loc. Marcu compune deci evanghelia şi le-o împărtăşeşte acelora care o ceruseră de la dânsul, fapt pentru care Petru, îndată ce a a aflat, nici nu l-a împiedicat întru nimic ca să se facă, dar nici nu i-a dat zor.”(Clement Alexandrinul la Eusebiu, Hist,eccl.II,15). Evanghelia a doua este folosită de [[Clement Romanul]], [[Ignatie de Antiohia|Iganţiu al Antiohiei]], [[Iustin Martirul]], [[Origen]] şi [[Tertulian]]. Este menţionată de [[Fragmentul Muratori]] şi în listele Sfinţilor Părinţi: [[Atanasie cel Mare]], [[Chiril al Ierusalimului]] şi [[Grigore de Nazianz]].
==Locul scrierii evangheliei a doua==
==Stilul==
Stilul este lapidar, neglijent, precis, ca o stenogramă, are o oralitate certă.
,,Analiştii au notat că vocabularul e sărac şi de o calitate îndoielnică, greaca alexandrină e împănată cu latinisme şi aramaisme, diminutive şi locuţiuni pe care un scriitor adevărat nu le cultivă. Fraza este, şi ea, săracă, aproape rectiliniară, fără subordonate; propoziţiile sunt simple, legate între ele prin conjuncţia şi, lipsindu-le aproape în întregime acele particule ale nuanţelor, care alcătuiesc supleţea şi profunzimea limbii greceşti. Fapte circumstanţiale sunt expediate prin participii nediferenţiate; timpurile verbelor se amestecă într-un mod atât de ciudat încât traducătorii sunt deseori ispitiţi să le trădeze. Textul are în schimb, cum s-ar spune, toate calităţile defectelor lui. Din toate evangheliile, el e cel mai viu, mai direct, mai deschis, mai spontan, mai sincer, în contact mai intim cu realitatea imediată. Dacă episoadele sunt scurte, în schimb ele sunt foarte vii, iar viaţa lor se întemeiază tocmai pe ceea ce pare lipsă de rafinament stilistic.
Marcu e tot atât de ingenuu faţă de personajele scrierii sale. Dacă dumnezeirea Mântuitorului trebuie să rămână, în ochii multora şi pentru o bună vreme, ceea ce unii exegeţi au numit „secretul mesianic“, omenitatea Lui e îngroşată uneori până la contrarietate. Apostolilor nu li se trec cu vederea slăbiciunile, şovăielile, dubiile, incapacitatea lor omenească de a recepta imediat şi clar mesajul Învăţătorului. În Evanghelia după Marcu, Iisus Hristos este lucrarea divină printre oameni, dar Fiul Omului este eroul însingurat al unei drame divine.”(Valeriu Anania)
Stilul este simplu, popular, expresiv, plin de amănunte, iar povestirile și descrierile sunt captivante, deși scurte.
* modestie și slujire (9, 35);
* în așteptarea [[Parusie]]i Domnului, sau a celei individuale, este necesară o perpetuă priveghere (13, 37).
==Bibliografie==
#I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 80-99, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
#Noul Testament comentat, pag56-57, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediţia doua revizuită şi îmbunătăţită,Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
#Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
[[Categorie:Noul Testament]]
