Evagrie al Antiohiei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: :Pentru alte personalități care au purtat numele de Evagrie, a se vedea articolul: '''Evagrie'''. '''Evagrie al Antiohiei''' a fost patriarh al Antiohiei (3...)
 
(Viața și activitatea)
Linia 5: Linia 5:
 
==Viața și activitatea==
 
==Viața și activitatea==
  
Auparavant prêtre<ref>Selon [[Socrate le Scolastique]] (''Histoire ecclésiastique'', VI, 3), il y avait un Évagre condisciple de [[Jean Chrysostome]] aux leçons de [[rhétorique]] de [[Libanios]] et de philosophie d'Andragathios, et dont l'exemple l'aurait inspiré. Il est question aussi d'« Évagre » dans plusieurs lettres de [[Libanios]] lui-même : voir Otto Seeck, ''Die Briefe des Libanius, zeitlich geordnet'' (Leipzig, 1906, réimpr. Gorgias Press, 2010), {{p.}}128-130.</ref>, il fut consacré par [[Paulin II d'Antioche|Paulin]] comme son successeur sur son lit de mort, au mépris du [[droit canonique]], ce qui n'empêcha pas sa reconnaissance par [[Rome]] et [[Alexandrie]]. Cette consécration eut lieu à une date incertaine, après [[382]], et Évagre mourut en [[394]]. C'est lui qui ordonna prêtre [[Jean Chrysostome]]<ref>[[Socrate le Scolastique]], ''loc. cit.''.</ref>. C'était un ami de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]], qui parle de lui au début de la ''Vie de [[Malchus de Maronie|saint Malchus]]'', précisant qu'il était propriétaire du domaine de Maronie, où vivait le moine, à 45 kilomètres à l'est d'[[Antioche]]. [[Jérôme de Stridon|Jérôme]] lui consacre le § 125 de son ''De viris illustribus'' : on y apprend qu'il était l'auteur de plusieurs ouvrages sur différents sujets, et notamment d'une traduction en latin de la ''Vie de saint Antoine'' d'[[Athanase d'Alexandrie]]<ref>« ''Evagrius Antiochiæ episcopus acris ac ferventis ingenii, cum adhuc esset presbyter, diversarum hypotheseon tractatus mihi legit, quos necdum edidit. Vitam quoque beati Antonii de Græco Athanasii in sermonem nostrum transtulit'' ».</ref>. Celle-ci, rapidement diffusée en Occident<ref>[[Augustin d'Hippone|Saint Augustin]], en [[385]]/[[386|86]], à [[Milan]], entend son compatriote africain Potitianus, officier au palais impérial, lui raconter avoir lu à [[Trèves]], peu de temps auparavant, un exemplaire de la ''Vie de saint Antoine'', qui doit être cette traduction, et qui était en la possession d'un groupe d'ascètes de cette ville (''Confessions'', VIII, 14-15).</ref>, eut un énorme succès au Moyen Âge (environ 400 manuscrits conservés du {{sp-|VIII|e| au|XVI|e}}). Cette pratique du latin par un écrivain ecclésiastique oriental est exceptionnelle à l'époque, témoignant de liens privilégiés avec l'Église d'Occident. Évagre d'Antioche fait partie des cinq hypothèses émises successivement par [[Germain Morin (bénédictin)|Dom Germain Morin]] sur l'identité de l'''[[Ambrosiaster]]''.
+
Mai înainte [[preot]]<ref>[[Socrate Scolasticul]] (''Istoria bisericească'', VI, 3) vorbește despre un Evagrie împreună-[[ucenic]] cu sfântul [[Ioan Gură de Aur]] la lecțiile de retorică ale lui [[Libanios]] și la cele de filosofie ale lui Andragathios, și al cărui exemplu l-a fi inspirat pe Sf. Ioan Hrisostom. Un Evagrie apare în mai multe rânduri chiar în scrisorile lui Libanios - a se vedea: Otto Seeck, ''Die Briefe des Libanius, zeitlich geordnet'' (Leipzig, 1906, reimpr. Gorgias Press, 2010), p. 128-130.</ref>, Evagrie a fost [[Hirotonie|hirotonit]] [[episcop]] de către Paulin al II-lea pe patul de moarte și lăsat de acesta ca succesor al său, într-un mod care nu corespundea [[Drept canonic|dreptului canonic]] ortodox, ceea ce nu a împiedicat recunoașterea sa de către Bisericile Romei și Alexandriei. Nu se cunoaște cu certitudine data hirotonirii lui Evagrie, dar aceasta a avut loc după 382 (Paulin al II-lea a murit în 382 sau 383); Evagrie a murit la puțin timp după aceasta, în 394.  
  
À sa mort, aucun successeur ne lui fut donné, mais l'Église « eustathienne » d'[[Antioche]] demeura séparée jusquun accord conclu en [[414]], et un petit groupe d'irréductibles se perpétua même jusqu'en [[482]].
+
Evagrie este cel care l-a hirotonit preot pe sfântul [[Ioan Hrisostom]]<ref>[[Socrate Scolasticul]], ''loc. cit.''.</ref>. Era un prieten al fericitului [[Ieronim]], care vorbește despre el la începutul ''Vieții sfântului Malchus'', précisant qu'il était propriétaire du domaine de Maronie, où vivait le [[călugăr]], à 45 kilomètres à l'est d'[[Antioche]]. [[Jérôme de Stridon|Jérôme]] lui consacre le § 125 de son ''De viris illustribus'' : on y apprend qu'il était l'auteur de plusieurs ouvrages sur différents sujets, et notamment d'une traduction en latin de la ''Viața sfântului [[Antonie cel Mare]]'' de [[Atanasie cel Mare]]<ref>« ''Evagrius Antiochiæ episcopus acris ac ferventis ingenii, cum adhuc esset presbyter, diversarum hypotheseon tractatus mihi legit, quos necdum edidit. Vitam quoque beati Antonii de Græco Athanasii in sermonem nostrum transtulit'' ». (PL 23, 693.711-713)</ref>. Celle-ci, rapidement diffusée en Occident<ref>[[Augustin de Hipona|Fericitul Augustin]], en [[385]]/[[386|86]], à [[Milan]], entend son compatriote africain Potitianus, officier au palais impérial, lui raconter avoir lu à [[Trèves]], peu de temps auparavant, un exemplaire de la ''Vie de saint Antoine'', qui doit être cette traduction, et qui était en la possession d'un groupe d'ascètes de cette ville (''Confessions'', VIII, 14-15).</ref>, eut un énorme succès au Moyen Âge (environ 400 manuscrits conservés du VIIIe au XVIe s.). Cette pratique du latin par un écrivain ecclésiastique oriental est exceptionnelle à l'époque, témoignant de liens privilégiés avec l'Église d'Occident. Évagre d'Antioche fait partie des cinq hypothèses émises successivement par [[Germain Morin (bénédictin)|Dom Germain Morin]] sur l'identité de l'''[[Ambrosiaster]]''.
 +
 
 +
La moartea sa, în 394, biserica sau grupul «eustațian» din Antiohia a rămas fără succesor, dar schisma a durat până în 414, când s-a ajuns la un acord între cele două partide. Chiar și atunci, un mic grup a refuzat acordul și a continuat schisma până în 482.
  
 
== Bibliografie ==
 
== Bibliografie ==

Versiunea de la data 3 iulie 2013 12:56

Pentru alte personalități care au purtat numele de Evagrie, a se vedea articolul: Evagrie.

Evagrie al Antiohiei a fost patriarh al Antiohiei (388-392) după Paulin al II-lea al Antiohiei (362-382) pe linia episcopilor „eustatieni” nerecunoscuți în Orient, dar recunoscuți de Biserica Romei și de Biserica Alexandriei. Evagrie al Antiohiei (ca și Paulin al II-lea al Antiohiei) nu apare în lista patriarhilor ortodocși ai Antiohiei. Evagrie era în schismă cu sfântul Flavian I al Antiohiei (384-404).

Viața și activitatea

Mai înainte preot[1], Evagrie a fost hirotonit episcop de către Paulin al II-lea pe patul de moarte și lăsat de acesta ca succesor al său, într-un mod care nu corespundea dreptului canonic ortodox, ceea ce nu a împiedicat recunoașterea sa de către Bisericile Romei și Alexandriei. Nu se cunoaște cu certitudine data hirotonirii lui Evagrie, dar aceasta a avut loc după 382 (Paulin al II-lea a murit în 382 sau 383); Evagrie a murit la puțin timp după aceasta, în 394.

Evagrie este cel care l-a hirotonit preot pe sfântul Ioan Hrisostom[2]. Era un prieten al fericitului Ieronim, care vorbește despre el la începutul Vieții sfântului Malchus, précisant qu'il était propriétaire du domaine de Maronie, où vivait le călugăr, à 45 kilomètres à l'est d'Antioche. Jérôme lui consacre le § 125 de son De viris illustribus : on y apprend qu'il était l'auteur de plusieurs ouvrages sur différents sujets, et notamment d'une traduction en latin de la Viața sfântului Antonie cel Mare de Atanasie cel Mare[3]. Celle-ci, rapidement diffusée en Occident[4], eut un énorme succès au Moyen Âge (environ 400 manuscrits conservés du VIIIe au XVIe s.). Cette pratique du latin par un écrivain ecclésiastique oriental est exceptionnelle à l'époque, témoignant de liens privilégiés avec l'Église d'Occident. Évagre d'Antioche fait partie des cinq hypothèses émises successivement par Dom Germain Morin sur l'identité de l'Ambrosiaster.

La moartea sa, în 394, biserica sau grupul «eustațian» din Antiohia a rămas fără succesor, dar schisma a durat până în 414, când s-a ajuns la un acord între cele două partide. Chiar și atunci, un mic grup a refuzat acordul și a continuat schisma până în 482.

Bibliografie

  • Pierre Maraval, Le christianisme de Constantin à la conquête arabe, coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997.

Note

  1. Socrate Scolasticul (Istoria bisericească, VI, 3) vorbește despre un Evagrie împreună-ucenic cu sfântul Ioan Gură de Aur la lecțiile de retorică ale lui Libanios și la cele de filosofie ale lui Andragathios, și al cărui exemplu l-a fi inspirat pe Sf. Ioan Hrisostom. Un Evagrie apare în mai multe rânduri chiar în scrisorile lui Libanios - a se vedea: Otto Seeck, Die Briefe des Libanius, zeitlich geordnet (Leipzig, 1906, reimpr. Gorgias Press, 2010), p. 128-130.
  2. Socrate Scolasticul, loc. cit..
  3. « Evagrius Antiochiæ episcopus acris ac ferventis ingenii, cum adhuc esset presbyter, diversarum hypotheseon tractatus mihi legit, quos necdum edidit. Vitam quoque beati Antonii de Græco Athanasii in sermonem nostrum transtulit ». (PL 23, 693.711-713)
  4. Fericitul Augustin, en 385/86, à Milan, entend son compatriote africain Potitianus, officier au palais impérial, lui raconter avoir lu à Trèves, peu de temps auparavant, un exemplaire de la Vie de saint Antoine, qui doit être cette traduction, et qui était en la possession d'un groupe d'ascètes de cette ville (Confessions, VIII, 14-15).

Legături externe

Surse