Evagrie Scolasticul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Evagrie Scolasticul (gr. Εὐάγριος ὁ Σχολαστικός) este un istoric sirian creștin de limbă greacă, născut pe la anul 536 la Epifania (în Siria de azi) și mort puțin după anul 594. Împreună cu Eusebiu de Cezareea, Sozomen, Teodoret din Cir și Socrate Scolasticul, Evagrie Scolasticul este unul din principalii istorici bisericești ai Antichității târzii.

Biografie

Evagrie s-a născut în localitatea siriană Epifania (gr. Επιφανεία[1][2]), dar părinții lui s-a mutat în Apameea, unde Evagrie și-a petrecut o mare parte a tinereții și unde și-a făcut studiile. Mai apoi s-a instalat la Antiohia, capitala provinciei, unde a exersat profesia de avocat, σχολαστικός în limba greacă, de unde și supranumele de „Scolasticul”. Aici Evagrie a câștigat încrederea patriarhului Grigorie I al Antioniei (571-594), care l-a ales să fie consilier juridic împreună cu vărul său, Ioan din Epifania, și el avocat. Evagrie a avut ocazia să-l asiste juridic pe patriarhul Antiohiei până la Constantinopol într-o cauza delicată: în anul 587, patriarhul a intrat într-un conflict violent cu contele Orientului, Asterius - susținut de o bună parte a populației Antiohiei -, care-l insulta public pe patriarh ori de câte ori avea ocazia. În urma procesului, Asterius a fost înlăturat din funcție, dar succesorul lui, contele Ioan, însărcinat de împărat cu o anchetă împarțială, a primit mai multe acuzații grave contre lui Grigorie, între care una că ar avea o relație incestuoasă cu propria-i soră. Evagrie l-a apărat cu succes pe patriarhul Grigorie în fața împăratului Mauriciu I (582-602), precum și în fața unui sinod adunat la Constantinopol în anul 588. Evagrie era un cărturar apreciat la curtea împăraților: fusese numit chestor (în Imperiul Bizantin, magistrat însărcinat cu finanțele) de către împăratul Tiberiu al II-lea (578-582), și „chartofilax” (gr. χαρτοφύλαξ - responsabil peste registrele administrative) de către Mauriciu I (582-602), cu titlul de prefect onorific (gr. apoeparchos). Evagrie Scolasticul a murit cel mai probabil puțin după «al doisprezecelea an de domnie a lui Mauriciu» (august 593 - august 594), în timp ce redacta, în vârstă de 58 de ani, opera sa istoriografică (cf. VI, 24).

Opera

Opera principală a lui Evagrie Scolasticul este o Istorie bisericească în 6 cărți, care își începe relatările cu anul 431, când a avut loc condamnarea lui Nestorie ca eretic la Sinodul III Ecumenic de la Efes, și continuă până la anul 593 (ultimul eveniment menționat fiind moartea patriarhului Grigorie I al Antioniei). Lucrarea se dorește a fi o continuare a operelor de același gen ale istoricilor bisericești Socrate Scolasticul,Sozomen și Teodoret din Cir, care trataseră perioada de la Constantin cel Mare la Teodosie al II-lea, și care ele însele erau o continuare a Istoriei lui Eusebiu de Cezareea.

Iată cum prezintă lucrarea patriarhul Fotie cel Mare, a Biblioteca sa:

«Am citit cartea Istoria bisericească, în șase cărți, a lui Evagrie Scolasticul, fost prefect, născut la Epifania din Cœlia Siriei. Lucrarea începe acolo unde istoriile lui Socrate și Teodoret se opresc, și continuă până la al doisprezecelea an al împăratului Mauriciu. Stilul este în general agreabil: este elegant și politicos, dar uneori neclar. Avantajul acestui istoric față de cei mai mulți dintre ceilalți este că buna sa credință este demnă de încredere. Opera conține de asemenea câteva pagini relative la imagini (i.e. icoane).»[3]

Deși lucrarea este în principal o istorie a Bisericii, Evagrie alocă mult spațiu evenimentelor politice, marcând legătura dintre Biserică și Stat. Autorul povestește în același timp minuni și evenimente istorice, explicate cu ajutorul unor documente autentice pe care le prezintă. Susținător al Bisericii Ortodoxe „oficiale”, Evagrie se abține a face judecătoare față de erezii. Ca orice istoric de calitate, Evagrie menționează sursele pe care le folosește: Zaharia Retorul; Eustație de Epifania, compatriotul său și autor al unei Istorii universale la începutul secolului al VI-lea; Procopie din Cezareea; Menandru Protectorul; Ioan Malalas, sirian din Antiohia, pe care îl numește Ioan «Retorul» (sensul cuvântului Malalas în siriacă); Ioan din Epifania, vărul său.

Ediții

Prima ediție imprimată a textului, cu adnotări, datează din 1673, fiind datorată lui Henri de Valois.

  • Ed. J. Bidez și L. Parmentier, Londres 1898, réimpr. Amsterdam 1964.
  • traducere în limba franceză: A.-J. Festugière, în Byzantion, 45:2, 1975.
  • CPG 7500.

Referințe

Note

  1. Ceva mai târziu, în imperiul bizantin, localitatea s-a numit Emathous - gr. Εμαθούς. Iar în zilele noastre localitatea se numește Hama și se găsește în Siria de azi, la 46 km N de localitatea Homs. - http://en.wikipedia.org/wiki/Hama
  2. Un alt istoric sirian al epocii, Ioan din Epifania, era vărul său.
  3. Fotie cel Mare, Biblioteca - după: http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89vagre_le_Scolastique.

Legături externe