Eutihie

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 14 septembrie 2011 15:03, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (→‎Eutihie şi Sinodul „tâlhăresc” de la Efes: completări şi leg. int.)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Eutihie a fost un eretic care a trăit în secolul al V-lea. A fost arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului. Fiind un duşman înverşunat al nestorianismului, el a căzut în cealaltă extremă, ajungând la o formă de monofizitism numită ulterior eutihianism, după numele său, în perioada controverselor hristologice din secolul al V-lea. Datorită intransigenţei sale, a sfârşit prin a fi anatemizat atât de creştinii calcedonieni, cât şi de cei non-calcedonieni.

Viaţa

Se cunosc puţine despre începuturile vieţii lui Eutihie. Se pare că s-a născut în jurul anului 380. Primele surse sigure îl menţionează ca fiind arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului.

Numele său apare pentru prima dată în anul 428, fiind printre primii clerici care au luat poziţie împotriva învăţăturilor eretice ale lui Nestorie.

În anul 431 participă la Sinodul III Ecumenic, de la Efes, unde îl combate vehement pe Nestorie şi pe adepţii acestuia. Învăţătura lui Nestorie (nestorianismul) era o erezie hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, omul Iisus Hristos. Nestorianismul susţinea că cele două esenţe, divină şi umană, sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în acest om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit şi a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos), sau Anthropotokos (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman şi cel divin”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca greșite şi a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.

Implicarea în controversele hristologice

Principala controversă hristologică din secolul al V-lea era modul în care s-ar fi putut ţine cont simultan de natura divină şi de cea umană a lui Hristos. Dupa condamnarea nestorianismului la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes), dezacordurile deja existente dintre Biserica din Alexandria şi cea din Antiohia au fost adâncite de către reprezentanţii celor două Biserici. Doctrina alexandrină a fost susţinută de către Chiril al Alexandriei, în timp ce poziţia antiohiană era susţinută de Theodoret din Cyrus şi Ioan I al Antiohiei Deşi ambele biserici acceptaseră deciziile Sinodul de la Efes, iar ulterior Chiril al Alexandriei şi Theodoret din Cyrus ajunseseră la o reconciliere, partizanii lor nu au fost convinşi şi au continuat să se critice în mod public.

Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase şi laice, Eutihie a luat o poziţie extremă, fiind influenţat şi de ministrul Hrisafie al împăratului Teodosie al II-lea (care era monofizit), ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părţi susţineau că urmează adevărata credinţă, aşa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.

În confuzia creeată după moartea Sf. Chiril al Alexandriei, în 444, Eutihie, care era foarte respectat în acea perioadă, a început să denunţe o presupusă renaştere a nestorianismului, fiind sprijinit în demersurile sale de către Papa Leon cel Mare. Prin poziţia teologică adoptată, Eutihie revenea însă practic la dogmele apolinarianismului (care neagă prezenţa unui suflet uman în Hristos, sufletul fiind înlocuit în acest caz de Logosul divin), dogme pe care însuşi Sf. Chiril al Alexandriei le respinsese. La un sinod patriarhal ţinut la Constantinopol în anul 448, Flavian Mărturisitorul l-a criticat aspru pe Eutihie pentru părerile sale dezechilibrate, cerându-i în mod expres să adere la hristologia ortodoxă (dubla natură a lui Hristos după întrupare: divină şi umană). Eutihie a refuzat însă, insistând că Hristos ar fi avut o singură natură după întruparea Sa. Prin aceasta a stârnit noi discuţii şi certuri în sânul comunităţii creştine.

Eutihie şi Sinodul „tâlhăresc” de la Efes

Primul şi al III-lea sinod ecumenic stabiliseră că arianismul şi nestorianismul sunt erezii, iar capii acestora, Arie şi Nestorie fuseseră excomunicaţi. Excomunicarea şi exilul lui Nestorie au fost puternic influenţate de împărăteasa Pulcheria, sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea. În anul 441, Teodosie, sub influenţa eunucului Hrisafie, a fost convins să o îndepărteze pe sora sa de la curtea imperială. Din acel moment, Teodosie a început să sprijine erezia monofizită, care era promovată de arhimandritul Eutihie şi de patriarhul Dioscor al Alexandriei (succesorul Sf. Chiril al Alexandriei).

Domnie, patriarh al Antiohiei, a fost primul care a remarcat această greşeală a lui Eutihie. În noiembrie 448, sfântul Flavian Mărturisitorul, patriarhul de atunci al Constantinopolului, a convocat un sinod la Constantinopol în care a fost formulată oficial acuzaţia împotriva erorii lui Eutihie, acuzaţie făcută de Eusebiu, episcop de Dorylaeum (Frigia). După ce l-a audiat pe Eutihie, sinodul l-a depus şi excomunicat pentru refuzul de a admite că Hristos, după întrupare, a avut două naturi (cea divină şi cea umană).

La rugămintea făcută împăratului de către Eutihie şi de unii episcopi care îl sprijineau, inclusiv Dioscor, Teodosie a convocat, cu acceptul papei Leon cel Mare, un nou sinod, la Efes, care să stabilească dacă sinodul de la Constantinopol din 448 (cel condus de patriarhul Flavian) îl demisese şi excomunicase pe Eutihie în mod corect.

Lucrările acestui al II-lea Sinod de la Efes, aşa cum a mai fost numit acest sinod (fiind însă mai târziu denumit şi „sinodul tâlhăresc de la Efes”) au fost conduse de către patriarhul Dioscor al Alexandriei. S-au păstrat înregistrările scrise ale şedinţelor sinodului, ele fiind citite şi analizate mai târziu, în cadrul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451; aceste înregistrări oferă informaţii despre modul în care s-a desfăşurat sinodul. Sinodul a fost dominat de împăratul Teodosie, patriarhul Dioscor şi suporterii monofiziţi ai acestora. Lui Flavian şi altor şase episcopi, care participaseră la sinodul din 448, nu li s-a permis să aibă drept de decizie. Dioscor a ignorat delegaţia Romei şi nu a citit în sinod scrisoarea papei Leon.

Patriarhul Dioscor al Alexandriei, care era succesorul sfântului Chiril al Alexandriei, a stăruit în a susţine că în Hristos există o singură fire (physis), adică a susţinut exact poziţia monofiziţilor. Conform acestei erezii, Mântuitorul ar fi "din două firi", dar după Întrupare a devenit "o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul". Este adevărat că şi Sfântul Chiril folosise aceste cuvinte (grec. mia physis tou Theou Logou sesarkomeni), dar Dioscor a omis multe dintre afirmaţiile acestuia, care completau şi echilibrau acest punct de vedere, şi care foloseau o terminologie diferită.

Eutihie a declarat, după ce a făcut o metanie, că el ţine credinţa de la Niceea şi Efes şi că a fost condamnat de Flavian pentru o întorsătură a limbii, dar el a continuat să susţină o singură fire a lui Hristos. Încercările de a susţine cazul din partea acuzatorului lui Eutihie, Episcopul Eusebiu de Dorylaeum, au fost refuzate, ca şi încercările lui Flavian. Eutihie a obiectat şi împotriva încercărilor de a se citi scrisoarea papei Leon, dar o petiţie din partea mănăstirii lui Eutihie, în favoarea lui, a fost acceptată. Sfântul Flavian a fost bătut cu cruzime chiar în timpul lucrărilor sinodului de către călugări monofiziţi, conduşi de un anume Barsum.

La încheierea lucrărilor sinodului, prin ameninţări şi presiuni, Eutihie a fost declarat ortodox şi reinstalat în preoţia sa. Flavian a fost depus şi excomunicat şi, în curând, a murit din cauza tratamentului necorespunzător, fiind succedat de Anatolie, un diacon loial lui Dioscor. Eusebiu a fost şi el demis. De asemenea au mai fost demişi şi alţi episcopi care i se opuseseră lui Dioscor.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Eutihie&oldid=26150”