Eutihie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(etichetare)
(completări)
Linia 9: Linia 9:
  
 
În anul 431 participă la [[Sinodul III Ecumenic]], de la [[Efes]], unde îl combate vehement pe Nestorie şi pe adepţii acestuia. Învăţătura lui Nestorie ([[nestorianism]]ul) era o [[erezie]] hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea [[Logos]]ului divin, cea de-a doua persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], omul [[Iisus Hristos]]. Nestorianismul susţinea că cele două esenţe, divină şi umană, sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în acest om.  De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit şi a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul ''Theotokos'' (Născătoare de Dumnezeu) dat [[Maica Domnului|Fecioarei Maria]], utilizând în schimb termenul ''Christotokos'' (Născătoare de Hristos), sau ''Anthropotokos'' (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „''Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman şi cel divin''”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui [[Iisus Hristos|Hristos]], în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului [[Nestorie]] ca greșite şi a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (''Theotokos''), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul [[Crezul|Crezului niceo-constantinopolitan]] era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.
 
În anul 431 participă la [[Sinodul III Ecumenic]], de la [[Efes]], unde îl combate vehement pe Nestorie şi pe adepţii acestuia. Învăţătura lui Nestorie ([[nestorianism]]ul) era o [[erezie]] hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea [[Logos]]ului divin, cea de-a doua persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], omul [[Iisus Hristos]]. Nestorianismul susţinea că cele două esenţe, divină şi umană, sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în acest om.  De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit şi a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul ''Theotokos'' (Născătoare de Dumnezeu) dat [[Maica Domnului|Fecioarei Maria]], utilizând în schimb termenul ''Christotokos'' (Născătoare de Hristos), sau ''Anthropotokos'' (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „''Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman şi cel divin''”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui [[Iisus Hristos|Hristos]], în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului [[Nestorie]] ca greșite şi a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (''Theotokos''), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul [[Crezul|Crezului niceo-constantinopolitan]] era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.
 +
 +
==Implicarea în controversele hristologice==
 +
 +
Principala controversă hristologică din secolul al V-lea era modul în care s-ar fi putut ţine cont simultan de natura divină şi de cea umană a lui Hristos. Dupa condamnarea nestorianismului la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes), dezacordurile deja existente dintre [[Biserica din Alexandria]] şi cea din [[Antiohia]] au fost adâncite de către reprezentanţii celor două Biserici. [[Doctrina]] alexandrină a fost susţinută de către [[Chiril al Alexandriei]], în timp ce poziţia antiohiană a fost deţinută de Theodoret din Cyrus şi [[Ioan I al Antiohiei|Ioan al Antiohiei]] Deşi ambele biserici acceptaseră deciziile Sinodul de la Efes, iar ulterior Chiril al Alexandriei şi Theodoret din Cyrus ajunseseră la o reconciliere, partizanii lor nu au fost convinşi şi au continuat să se critice în mod public.
 +
 +
Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase şi laice, Eutihie a luat o poziţie extremă, fiind influenţat şi de ministrul monofizit Chrysaphius al împăratului [[Teodosie al II-lea]], ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părţi susţineau că urmează adevărata credinţă, aşa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.
  
  

Versiunea de la data 11 septembrie 2011 14:49

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Eutihie a fost un eretic care a trăit în secolul al V-lea. A fost arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului. Fiind un duşman înverşunat al nestorianismului, el a căzut în cealaltă extremă, ajungând la o formă de monofizitism numită ulterior eutihianism, după numele său, în perioada controverselor hristologice din secolul al V-lea. Datorită intransigenţei sale, a sfârşit prin a fi anatemizat atât de creştinii calcedonieni, cât şi de cei non-calcedonieni.

Viaţa

Se cunosc puţine despre începuturile vieţii lui Eutihie. Se pare că s-a născut în jurul anului 380. Primele surse sigure îl menţionează ca fiind arhimandritul unei mănăstiri din apropierea Constantinopolului.

Numele său apare pentru prima dată în anul 428, fiind printre primii clerici care au luat poziţie împotriva învăţăturilor eretice ale lui Nestorie.

În anul 431 participă la Sinodul III Ecumenic, de la Efes, unde îl combate vehement pe Nestorie şi pe adepţii acestuia. Învăţătura lui Nestorie (nestorianismul) era o erezie hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, omul Iisus Hristos. Nestorianismul susţinea că cele două esenţe, divină şi umană, sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în acest om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit şi a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos), sau Anthropotokos (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman şi cel divin”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui Hristos, în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca greșite şi a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.

Implicarea în controversele hristologice

Principala controversă hristologică din secolul al V-lea era modul în care s-ar fi putut ţine cont simultan de natura divină şi de cea umană a lui Hristos. Dupa condamnarea nestorianismului la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes), dezacordurile deja existente dintre Biserica din Alexandria şi cea din Antiohia au fost adâncite de către reprezentanţii celor două Biserici. Doctrina alexandrină a fost susţinută de către Chiril al Alexandriei, în timp ce poziţia antiohiană a fost deţinută de Theodoret din Cyrus şi Ioan al Antiohiei Deşi ambele biserici acceptaseră deciziile Sinodul de la Efes, iar ulterior Chiril al Alexandriei şi Theodoret din Cyrus ajunseseră la o reconciliere, partizanii lor nu au fost convinşi şi au continuat să se critice în mod public.

Pe această scenă atât de tensionată de controversele religioase şi laice, Eutihie a luat o poziţie extremă, fiind influenţat şi de ministrul monofizit Chrysaphius al împăratului Teodosie al II-lea, ceea ce a afectat unitatea ortodoxiei, chiar dacă ambele părţi susţineau că urmează adevărata credinţă, aşa cum fusese hotărât la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes şi cum o prezentase în scrierile sale teologice Sf. Chiril al Alexandriei.


Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Eutihie&oldid=26091”