Eugenia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 septembrie 2012 09:36, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Viaţa şi mucenicia: completări)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Muceniţă Eugenia

Sfânta Cuvioasă Fecioară Mucenic Eugenia (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma şi la Alexandria. A pătimit în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia.
Biserica Ortodoxă o prăznuieşte la data de 24 decembrie.

Viaţa şi mucenicia

Sf. Muceniţă Eugenia s-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcţia de guvernator al Egiptului (la acea dată provincie romană).

Imnografie

Acatistul Sfintei Muceniţe Eugenia[1]:

Condacul 1:

Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Cuvioasă fecioară, Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!

Icosul 1:

Din rânduiala dumnezeiască înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă, fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată îţi înălţăm cântări de laude ca acestea:

Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;

Bucură-te, că frumoasă la chip fiind şi vitează cu duhul te-ai arătat;

Bucură-te, că înţelepciunea cea elinească şi filozofia ritorilor cu înlesnire ai învăţat;

Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminaţi cu neamul, cu mărirea şi cu bogăţia nu ai primit;

Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;

Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;

Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;

Bucură-te, că, ieşind din cetate şi auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri te-ai luminat;

Bucură-te, că de rătăcirea părinţilor te-ai ruşinat şi de idolii cei făcuţi de mână omenească te-ai lepădat;

Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;

Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înţelepţită;

Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;

Bucură-te, Muceniţa Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!

Iconografie

Note

Surse

Legături externe