Modificări

Raportul între monofiziţi şi ortodocşi era destul de echilibrat în timpul Sinodului, aşa încât lucrările sinodale erau aprig disputate. Neputându-se ajunge la o hotărâre comună, sfântul [[patriarh]] [[Anatolie I al Constantinopolului|Anatolie al Constantinopolului]] a propus ca Sinodul să încredinţeze hotărârea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]], rugându-L să le vestească hotărârea corectă cu ajutorul prealăudatei muceniţe Eufimia. Ierarhii ortdocşi şi cei monofiziţi şi-au scris atunci Mărturisirile de credinţă pe două suluri de pergament şi le-au pecetluit cu peceţile lor. Deschizând mormântul sfintei, au aşezat amândouă Mărturisirile de credinţă, în prezenţa [[Marcian (împărat)|împăratului Marcian]] (450-457) pe pieptul Sfintei. Au pecetluit apoi mormântul cu pecetea imperială, şi au aşezat pază imperială la mormântul sfintei. Au petrecut cu toţii, vreme de trei zile, în [[post]] şi [[rugăciune]], iar la sfârşitul celor trei zile, patriarhul şi împăratul au deschis mormântul, fiind de faţă toţi participanţii la Sinod. Au aflat atunci pergamentul monofiziţilor îndepărtat şi aruncat la picioarele sfintei, iar Mărturisirea ortodoxă se afla în mâna dreaptă a sfintei. În Sinaxar se arată că sfânta însăşi şi-a întins mâna, ca şi cum ar fi fost vie, şi a înmânat patriarhului Mărturisirea ortodoxă. Se spune că, după această [[minune]], mulţi dintre participanţii la Sinod s-au încredinţat de adevărul credinţei ortodoxe, iar cei care au refuzat să se lepede de erezia lor au fost condamnaţi şi excomunicaţi de Sinod.