Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Ermiona

Versiunea din 11 august 2014 18:48, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Legături externe)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Sfânta slăvită muceniţă Ermiona sau Hermione, cea fără de arginţi a fost una din cele patru fiice ale sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi. Este prăznuită de Biserică pe 4 septembrie, împreună cu surorile ei Haritina și Eutihia, cu Petronie, ucenicul Sf. Ioan Teologul și cu slujitorii Teotim și Teodul.

Viața

Sf. Ermiona s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I. A fost fiica sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi (prăznuit pe 11 octombrie). Sf. apostol Filip a avut patru fiice, despre care Sf. Evanghelist Luca spune în Faptele Apostolilor că erau proorociţe şi fecioare (FA 21, 9). Numele a doar trei dintre ele s-au păstrat în tradiția Bisericii, anume Ermiona, Haritina și Eutihia.

Două dintre acestea, Ermiona şi Eutihia au plecat în Asia, în căutarea sfântului apostol Ioan Teologul. Întrucât acesta se mutase la Domnul (26 septembrie), acestea l-au mai găsit doar pe ucenicul Sf. Ioan, Petronie (Petroniu), şi au primit de la el poveţe pentru viaţa creştină.

Încă din Palestina, Ermiona dobândise cunoştinţe medicale, şi mulţi veneau la ea pentru îngrijiri. Mulţi dintre cei care veneau la cele două surori erau vindecaţi. Ermiona și Eutihia considerau că vindecarea trupului nu se putea face decât împreună cu cea a sufletului, și de aceea îmbinau îngrijirile cu rugăciunea şi le propovăduiau totodată credinţa în Domnul Iisus Hristos, fiind astfel între întemeietorii unei tradiţii terapeutice creştine care s-a păstrat în Biserica Ortodoxă până în prezent. Pentru ajutorul pe care îl dădeau celorlalţi, surorile nu cereau nici o răsplată, motiv pentru care Biserica le-a aşezat în rândul sfinţilor doctori fără de arginţi.

În timpul campaniei din 113-114 a împăratului Traian (98-117) împotriva parţilor (114), pe când trupele romane se găseau în apropierea satului unde trăia Ermiona, aceasta a fost denunţată că era creştină şi a fost chemată spre cercetare înaintea împăratului. Într-o primă etapă a cercetării, i s-a cerut să se lepede de credinţa creştină, însă judecătorii nu au reuşit sa o convingă nici cu sfaturi, nici cu ademeniri, nici cu ameninţări. Atunci împăratul a poruncit ca fecioara să fie bătută peste faţă vreme îndelungată, pentru a o face să se abată de la credinţă. Însă sfintei îl vedea cu duhul stând de faţă la judecată pe Petroniu, ucenicul Sf. Ioan Teologul, iar prin glasul acestuia îi vorbea însuşi Domnul, întărind-o în credinţă. De aceea, sfânta nu a luat în seamă bătăile. Văzând că nu era chip să o abată de la credinţa creştină, împăratul a eliberat-o. După eliberarea ei, sfânta Ermione, împreună cu sora ei, Eutihia, care se ocupa de primirea străinilor şi a călătorilor nevoiaşi, au pus bazele unuia dintre primele xenodohia (gr. sg. Xenodocheion, din xenos = străin şi dechomai = a lua, a primi) creştine, aşezămând care funcţiona în acelaşi timp ca spital pentru cei bolnavi şi casă de oaspeţi pentru călători şi străinii nevoiaşi. Acestea aveau să devină parte integrantă a tradiţiei ospitalităţii creştine pentru multe secole. S-au îngrijit de acest spital până la moartea împăratului Traian, în anul 117 d.Hr.

Acestuia i-a urmat la tron împăratul Hadrian (117-138), ginerele său. Probabil în contextul reprimării revoltelor evreieşti izbucnite în partea orientală a Imperiului de Răsărit în 116, împăratul a reluat şi investigarea creştinilor din zonă. Astfel a aflat şi despre Sfânta Ermione. Constatând că aceasta se declara creştină, şi văzând că nu vroia să răspundă la alte întrebări, împăratul a poruncit să fie bătută crunt, lucru pe care ea l-a răbdat. A fost chinuită în felurite chipuri, însă nu a vrut să se abată de la credinţa creştină, ci se ruga mereu şi îi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate.

În cele din urmă, văzând că nu reuşise nimic, a poruncit ca sfânta să fie aruncată într-o căldare mare plină cu smoală, pucioasă şi plumb topit. Când au aruncat-o însă în căldare, căldarea a dat în foc, pe care l-a stins, iar sfânta a rămas nevătămată. Crezând că probabil căldarea se răcise, chinuitorii, atingându-se de ea, s-au ars foarte tare. La porunca împăratului, slujitorii au dezbrăcat-o pe sfânta Ermione şi au pus-o a doua oare într-un fel de tavă mare plină cu cărbuni aprinşi, însă un înger al Domnului a risipit cărbunii, şi Ermione a rămas iarăşi nearsă de foc, cântând şi mulţumind lui Dumnezeu.

Sfânta Ermione le-a cerut atunci chinuitorilor să fie dusă în templul zeului Hercule (Heracle), prefăcându-se a fi gata să se închine acestuia. Crezând că reuşiseră să înfrângă hotărârea fecioarei, aceştia i-au poruncit să intre în templu. Iar sfânta a intrat, rugându-se în sine lui Dumnezeu, cu stăruinţă. Atunci s-a auzit ca un tunet din cer, şi a zguduit toate statuile care erau în templu, care au căzut la pământ şi s-au spart în bucăţi. Intrând împăratul în templu şi văzând distrugerea idolilor, a poruncit ca sfânta să fie scoasă afară din cetate şi să i se taie capul.

Mai mulţi slujitori ai împăratului au scos-o în afara cetăţii. Doi dintre aceştia, pe nume Teodul şi Timotei, grăbindu-se să îndeplinească porunca, au vrut să îi taie capul fără să mai aştepte ca aceasta să îşi facă rugăciunea. Însă atunci mâinile li s-au uscat,iar ei, înspăimântaţi, s-au rugat de sfânta Ermione să se roage pentru ei. Făcând ea rugăciune pentru ei către Domnul Iisus Hristos, aceştia s-au însănătoşit şi, mărturisind credinţa creştină, li s-au tăiat lor mai întâi capetele, iar la scurt timp după aceea şi Sfintei Ermiona, primind cu toţii astfel mucenicia [1]

Potrivit obiceiului vremii, unii creştini au luat atunci moaştele sfinţilor mucenici şi le-au înmormântat cu cinste la Efes [2], în apropiere de mormântul Sfintei Maria Magdalena [3]. Potrivit tradiţiei, moaştele Sfintei Ermione s-au arătat a fi izvorâtoare de mir binemirositor şi tămăduitor, pe care creştinii din veacurile următoare îl foloseau pentru vindecarea bolnavilor [4].

Note

  1. Potrivit altor relatări, sfânta a trecut la Domnul cu pace, la scurt timp după cei doi slujitori.
  2. Clive Foss, ”Pilgrimage in Asia Minor”, Dumbarton Oaks Papers no. 56, 2002, p. 130.
  3. Potrivit unei relatări a Sf. Sofronie al Ierusalimului, într-un Cuvânt de laudă despre Sf. Ioan Teologul
  4. După cum se arată, de exemplu, în viaţa Sfintei Merope (Miropi), prăznuită pe 2 decembrie.

Surse

  • "Lives of the Saints," Vol. 11, Synaxis Press.
  • Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, 1993

Legături externe