Ermiona: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Legături externe)
 
(Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Sfânta slăvită muceniţă '''Ermiona''' sau '''Hermione''', cea [[Titlurile sfinţilor|fără de arginţi]], a fost una din cele patru fiice ale sfântului apostol [[Apostolul Filip (din cei Şaptezeci)|Filip din cei 7 Diaconi]] și este [[prăznuire|prăznuită]] de Biserică pe [[4 septembrie]], împreună cu surorile ei Haritina și Eutihia, cu Petronie și cu Teotim și Teodul.  
+
Sfânta slăvită muceniţă '''Ermiona''' sau '''Hermione''', cea [[Titlurile sfinţilor|fără de arginţi]] a fost una din cele patru fiice ale sfântului apostol [[Apostolul Filip (din cei Şaptezeci)|Filip din cei 7 Diaconi]]. Este [[prăznuire|prăznuită]] de Biserică pe [[4 septembrie]], împreună cu surorile ei Haritina și Eutihia, cu Petronie, ucenicul Sf. [[Ioan Teologul]]  și cu slujitorii Teotim și Teodul.  
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Născută în [[Cezareea Palestinei]] în secolul I, Sf. Ermiona a fost fiica sfântului apostol [[Apostolul Filip (din cei Şaptezeci)|Filip din cei 7 Diaconi]] ((prăznuit pe [[11 octombrie]])). Sf. apostol Filip a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturiseşte de proorociţe şi fecioare ([[Faptele Apostolilor|FA]] 21, 9), dar doar la trei dintre ele [[tradiția]] a transmis numele: Ermiona, Haritina și Eutihia.</.  
+
Sf. Ermiona s-a născut în [[Cezareea Palestinei]] în secolul I. A fost fiica sfântului apostol [[Apostolul Filip (din cei Şaptezeci)|Filip din cei 7 Diaconi]] (prăznuit pe [[11 octombrie]]). Sf. apostol Filip a avut patru fiice, despre care Sf. Evanghelist Luca spune în Faptele Apostolilor  că erau proorociţe şi fecioare ([[Faptele Apostolilor|FA]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=21 21, 9]). Numele a doar trei dintre ele s-au păstrat în tradiția Bisericii, anume Ermiona, Haritina și Eutihia.
  
Dintre acestea Ermiona şi Eutihia s-au dus în Asia căutând pe sfântul apostol [[Ioan Teologul]], şi neaflându-l, căci se mutase la Domnul ([[26 septembrie]]), aflat-au pe Petronie, [[ucenic]]ul lui, şi luând învăţătură de la dânsul, urma bunelor lui obiceiuri evanghelice. Iar Ermiona era deprinsă cu meșteșugul doctoriei încă din țara ei. Drept aceea venea mulţime multă, şi ea lecuia pe toţi, chemând numele lui Hristos. Iar Eutihia se ocupa de cei pribegi și călători și fără un acoperiș unde să-și plece capul.
+
Două dintre acestea, Ermiona şi Eutihia au plecat în Asia, în căutarea sfântului apostol [[Ioan Teologul]]. Întrucât acesta se mutase la Domnul ([[26 septembrie]]), acestea l-au mai găsit doar pe [[ucenic]]ul Sf. Ioan, Petronie (Petroniu), şi au primit de la el poveţe pentru viaţa creştină.
  
Astfel, Ermiona și Eutihia au pus bazele unui prim spital (și casă de ospeție creștină, în același timp), gr. ''xenodukia'', care vor deveni o parte integrantă a ospitalității creștine în tradiția creștină.
+
Încă din Palestina, Ermiona dobândise cunoştinţe medicale, şi mulţi veneau la ea pentru îngrijiri. Mulţi dintre cei care veneau la cele două surori erau vindecaţi. Ermiona și Eutihia considerau că vindecarea trupului nu se putea face decât împreună cu cea a sufletului, și de aceea îmbinau îngrijirile cu rugăciunea şi le propovăduiau totodată credinţa în Domnul [[Iisus Hristos]], fiind astfel între întemeietorii unei tradiţii terapeutice creştine care s-a păstrat în Biserica Ortodoxă până în prezent. Pentru ajutorul pe care îl dădeau celorlalţi, surorile nu cereau nici o răsplată, motiv pentru care Biserica le-a aşezat în rândul sfinţilor doctori fără de arginţi.
  
Ca toți doctorii fără de arginți, Ermiona și Eutihia au considerat vindecarea trupului se face împreună cu cea a sufletului, și de aceea ele împărțeau nu doar vindecări ale trupurilor, ci și cuvântul cel viu al Domnului [[Iisus Hristos]].  
+
În timpul campaniei din 113-114 a împăratului Traian (98-117) împotriva parţilor (114), pe când trupele romane se găseau în apropierea satului unde trăia Ermiona, aceasta a fost denunţată era creştină şi a fost chemată spre cercetare înaintea împăratului. Într-o primă etapă a cercetării, i s-a cerut să se lepede de credinţa creştină, însă judecătorii nu au reuşit sa o convingă nici cu sfaturi, nici cu ademeniri, nici cu ameninţări. Atunci împăratul a poruncit ca fecioara să fie bătută peste faţă vreme îndelungată, pentru a o face să se abată de la credinţă. Însă sfintei îl vedea cu duhul stând de faţă la judecată pe Petroniu, ucenicul Sf. Ioan Teologul, iar prin glasul acestuia îi vorbea însuşi Domnul, întărind-o în credinţă. De aceea, sfânta nu a luat în seamă bătăile. Văzând că nu era chip să o abată de la credinţa creştină, împăratul a eliberat-o.
 +
După eliberarea ei, sfânta  Ermione, împreună cu sora ei, Eutihia, care se ocupa de primirea străinilor şi a călătorilor nevoiaşi, au pus bazele unuia dintre primele ''xenodohia'' (gr. sg. Xenodocheion, din  xenos = străin şi dechomai = a lua, a primi) creştine, aşezămând care funcţiona în acelaşi timp ca spital pentru cei bolnavi şi casă de oaspeţi pentru călători şi străinii nevoiaşi. Acestea aveau să devină parte integrantă a tradiţiei ospitalităţii creştine pentru multe secole. S-au îngrijit de acest spital până la moartea împăratului Traian, în anul 117 d.Hr.
  
Trecând însă Traian împăratul asupra perşilor (114), se arătă sfânta că este creştină şi aducând-o înaintea lui căută să o înşele cu amăgiri şi să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia se supună, a poruncit ca o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul șezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia şi o întărea, socotea bătăile ca o nimica.
+
Acestuia i-a urmat la tron împăratul Hadrian (117-138), ginerele său. Probabil în contextul reprimării revoltelor evreieşti izbucnite în partea orientală a Imperiului de Răsărit în 116, împăratul a reluat şi investigarea creştinilor din zonă. Astfel a aflat şi despre Sfânta Ermione. Constatând că aceasta se declara creştină, şi văzând că nu vroia răspundă la alte întrebări, împăratul a poruncit să fie bătută crunt, lucru pe care ea l-a răbdat. A fost chinuită în felurite chipuri, însă nu a vrut să se abată de la credinţa creştină, ci se ruga mereu şi îi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate.  
  
Deci văzând împăratul întărirea şi neînduplecarea gândului ei, ruşinându-se, a slobozit-o. Şi de atunci, deschizând în Asia sălăşluire de oaspeţi, odihnea pe toţi şi-i lecuia şi sufleteşte şi trupeşte. Şi Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.
+
În cele din urmă, văzând că nu reuşise nimic, a poruncit ca sfânta să fie aruncată într-o căldare mare plină cu smoală, pucioasă şi plumb topit. Când au aruncat-o însă în căldare, căldarea a dat în foc, pe care l-a stins, iar sfânta a rămas nevătămată. Crezând că probabil căldarea se răcise, chinuitorii, atingându-se de ea, s-au ars foarte tare. La porunca împăratului, slujitorii au dezbrăcat-o pe sfânta Ermione şi au pus-o a doua oare într-un fel de tavă mare plină cu cărbuni aprinşi, însă un [[înger]] al Domnului a risipit cărbunii, şi Ermione a rămas iarăşi nearsă de foc, cântând şi mulţumind lui Dumnezeu.
  
Iar dacă a murit el, împărăţind Adrian, ginerele său, şi înştiinţându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui si-i zise: "Spune-mi, bătrâno, de câți ani eşti, şi de ce neam, şi în ce stare te afli?" Iar sfânta, răspunzând, zise: "Domnul meu Hristos ştie de câţi ani sunt şi de ce neam". Împăratul zise: "Dezbrăcaţi-o de haina ei şi o bateţi fără de milă", zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; şi aşa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Şi scoţând-o a grăit ea către împăratul: "Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, şi am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie". Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiște. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sineși către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, şi căzând jos la pământ idolii care erau în capiște, se zdrobiră şi se făcură pulbere. Şi ieşind, sfânta zise împăratului: "Intră înăuntru de ajuta zeilor, că au căzut şi nu pot să se scoale".
+
Sfânta Ermione le-a cerut atunci chinuitorilor să fie dusă în templul zeului Hercule (Heracle), prefăcându-se a fi gata să se închine acestuia. Crezând că reuşiseră să înfrângă hotărârea fecioarei, aceştia i-au poruncit să intre în templu. Iar sfânta a intrat, [[rugăciune|rugându-se]] în sine lui [[Dumnezeu]], cu stăruinţă. Atunci s-a auzit ca un tunet din cer, şi a zguduit toate [[idol|statuile]] care erau în templu, care au căzut la pământ şi s-au spart în bucăţi. Intrând împăratul în templu şi văzând distrugerea idolilor, a poruncit ca sfânta să fie scoasă afară din cetate şi să i se taie capul.
  
Intrând împăratul şi văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Şi luând-o Teodul şi Timotei, au ieşit din cetate şi neîngăduindu-i -şi facă rugăciunea, s-au repezit cu obrăznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, şi crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoşit, şi au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânșii să-și dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Şi aceasta făcându-se a răposat şi ea cu pace, aproape de acelaşi loc. Şi venind oarecare credincioşi binecinstitori, şi luându-le moaştele le puseră în Efes în loc ales şi însemnat, întru mărirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
+
Mai mulţi slujitori ai împăratului au scos-o în afara cetăţii. Doi dintre aceştia, pe nume Teodul şi Timotei, grăbindu-se să îndeplinească porunca, au vrut să îi taie capul fără să mai aştepte ca aceasta îşi facă rugăciunea. Însă atunci mâinile li s-au uscat,iar ei, înspăimântaţi, s-au rugat de sfânta Ermione să se roage pentru ei. Făcând ea rugăciune pentru ei către Domnul Iisus Hristos, aceştia s-au însănătoşit şi, mărturisind credinţa creştină, li s-au tăiat lor mai întâi capetele, iar la scurt timp după aceea şi Sfintei Ermiona, primind cu toţii astfel mucenicia <ref>Potrivit altor relatări, sfânta a trecut la Domnul cu pace, la scurt timp după cei doi slujitori. </ref>
 +
 
 +
Potrivit obiceiului vremii, unii creştini au luat atunci [[moaşte]]le sfinţilor mucenici şi le-au înmormântat cu cinste la Efes <ref>Clive Foss, ”Pilgrimage in Asia Minor”, ''Dumbarton Oaks Papers'' no. 56, 2002, p. 130.</ref>,  în apropiere de mormântul Sfintei [[Maria Magdalena]] <ref> Potrivit unei relatări a Sf. [[Sofronie I al Ierusalimului|Sofronie al Ierusalimului]], într-un [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai08.htm Cuvânt de laudă] despre Sf. Ioan Teologul</ref>. Potrivit tradiţiei, moaştele Sfintei Ermione s-au arătat a fi izvorâtoare de [[mir]] binemirositor şi tămăduitor, pe care creştinii din veacurile următoare îl foloseau pentru vindecarea bolnavilor <ref>După cum se arată, de exemplu, în viaţa Sfintei Merope (Miropi), prăznuită pe [[2 decembrie]].</ref>.
 +
 
 +
==Note==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
 
*"Lives of the Saints," Vol. 11, Synaxis Press.
 
*"Lives of the Saints," Vol. 11, Synaxis Press.
*http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie04.htm
+
*Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, ''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, 1993
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=102492 Martyr Hermione the Daughter of St Philip the Deacon] - [[OCA]] website
+
*en: [http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=102492 Martyr Hermione the Daughter of St Philip the Deacon] - [[OCA]] website
 
+
*ro: [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie04.htm Sinaxar 4 septembrie, Sf. Mc. Ermiona]
  
 
[[Categorie:Mucenici]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Doctori fără de arginți]]
 
[[Categorie:Doctori fără de arginți]]
[[Categorie:Sfinţi pre-niceeni]]
+
[[Categorie:Sfinți pre-niceeni]]
  
 
[[en:Hermione]]
 
[[en:Hermione]]

Versiunea curentă din 11 august 2014 18:48

Sfânta slăvită muceniţă Ermiona sau Hermione, cea fără de arginţi a fost una din cele patru fiice ale sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi. Este prăznuită de Biserică pe 4 septembrie, împreună cu surorile ei Haritina și Eutihia, cu Petronie, ucenicul Sf. Ioan Teologul și cu slujitorii Teotim și Teodul.

Viața

Sf. Ermiona s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I. A fost fiica sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi (prăznuit pe 11 octombrie). Sf. apostol Filip a avut patru fiice, despre care Sf. Evanghelist Luca spune în Faptele Apostolilor că erau proorociţe şi fecioare (FA 21, 9). Numele a doar trei dintre ele s-au păstrat în tradiția Bisericii, anume Ermiona, Haritina și Eutihia.

Două dintre acestea, Ermiona şi Eutihia au plecat în Asia, în căutarea sfântului apostol Ioan Teologul. Întrucât acesta se mutase la Domnul (26 septembrie), acestea l-au mai găsit doar pe ucenicul Sf. Ioan, Petronie (Petroniu), şi au primit de la el poveţe pentru viaţa creştină.

Încă din Palestina, Ermiona dobândise cunoştinţe medicale, şi mulţi veneau la ea pentru îngrijiri. Mulţi dintre cei care veneau la cele două surori erau vindecaţi. Ermiona și Eutihia considerau că vindecarea trupului nu se putea face decât împreună cu cea a sufletului, și de aceea îmbinau îngrijirile cu rugăciunea şi le propovăduiau totodată credinţa în Domnul Iisus Hristos, fiind astfel între întemeietorii unei tradiţii terapeutice creştine care s-a păstrat în Biserica Ortodoxă până în prezent. Pentru ajutorul pe care îl dădeau celorlalţi, surorile nu cereau nici o răsplată, motiv pentru care Biserica le-a aşezat în rândul sfinţilor doctori fără de arginţi.

În timpul campaniei din 113-114 a împăratului Traian (98-117) împotriva parţilor (114), pe când trupele romane se găseau în apropierea satului unde trăia Ermiona, aceasta a fost denunţată că era creştină şi a fost chemată spre cercetare înaintea împăratului. Într-o primă etapă a cercetării, i s-a cerut să se lepede de credinţa creştină, însă judecătorii nu au reuşit sa o convingă nici cu sfaturi, nici cu ademeniri, nici cu ameninţări. Atunci împăratul a poruncit ca fecioara să fie bătută peste faţă vreme îndelungată, pentru a o face să se abată de la credinţă. Însă sfintei îl vedea cu duhul stând de faţă la judecată pe Petroniu, ucenicul Sf. Ioan Teologul, iar prin glasul acestuia îi vorbea însuşi Domnul, întărind-o în credinţă. De aceea, sfânta nu a luat în seamă bătăile. Văzând că nu era chip să o abată de la credinţa creştină, împăratul a eliberat-o. După eliberarea ei, sfânta Ermione, împreună cu sora ei, Eutihia, care se ocupa de primirea străinilor şi a călătorilor nevoiaşi, au pus bazele unuia dintre primele xenodohia (gr. sg. Xenodocheion, din xenos = străin şi dechomai = a lua, a primi) creştine, aşezămând care funcţiona în acelaşi timp ca spital pentru cei bolnavi şi casă de oaspeţi pentru călători şi străinii nevoiaşi. Acestea aveau să devină parte integrantă a tradiţiei ospitalităţii creştine pentru multe secole. S-au îngrijit de acest spital până la moartea împăratului Traian, în anul 117 d.Hr.

Acestuia i-a urmat la tron împăratul Hadrian (117-138), ginerele său. Probabil în contextul reprimării revoltelor evreieşti izbucnite în partea orientală a Imperiului de Răsărit în 116, împăratul a reluat şi investigarea creştinilor din zonă. Astfel a aflat şi despre Sfânta Ermione. Constatând că aceasta se declara creştină, şi văzând că nu vroia să răspundă la alte întrebări, împăratul a poruncit să fie bătută crunt, lucru pe care ea l-a răbdat. A fost chinuită în felurite chipuri, însă nu a vrut să se abată de la credinţa creştină, ci se ruga mereu şi îi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate.

În cele din urmă, văzând că nu reuşise nimic, a poruncit ca sfânta să fie aruncată într-o căldare mare plină cu smoală, pucioasă şi plumb topit. Când au aruncat-o însă în căldare, căldarea a dat în foc, pe care l-a stins, iar sfânta a rămas nevătămată. Crezând că probabil căldarea se răcise, chinuitorii, atingându-se de ea, s-au ars foarte tare. La porunca împăratului, slujitorii au dezbrăcat-o pe sfânta Ermione şi au pus-o a doua oare într-un fel de tavă mare plină cu cărbuni aprinşi, însă un înger al Domnului a risipit cărbunii, şi Ermione a rămas iarăşi nearsă de foc, cântând şi mulţumind lui Dumnezeu.

Sfânta Ermione le-a cerut atunci chinuitorilor să fie dusă în templul zeului Hercule (Heracle), prefăcându-se a fi gata să se închine acestuia. Crezând că reuşiseră să înfrângă hotărârea fecioarei, aceştia i-au poruncit să intre în templu. Iar sfânta a intrat, rugându-se în sine lui Dumnezeu, cu stăruinţă. Atunci s-a auzit ca un tunet din cer, şi a zguduit toate statuile care erau în templu, care au căzut la pământ şi s-au spart în bucăţi. Intrând împăratul în templu şi văzând distrugerea idolilor, a poruncit ca sfânta să fie scoasă afară din cetate şi să i se taie capul.

Mai mulţi slujitori ai împăratului au scos-o în afara cetăţii. Doi dintre aceştia, pe nume Teodul şi Timotei, grăbindu-se să îndeplinească porunca, au vrut să îi taie capul fără să mai aştepte ca aceasta să îşi facă rugăciunea. Însă atunci mâinile li s-au uscat,iar ei, înspăimântaţi, s-au rugat de sfânta Ermione să se roage pentru ei. Făcând ea rugăciune pentru ei către Domnul Iisus Hristos, aceştia s-au însănătoşit şi, mărturisind credinţa creştină, li s-au tăiat lor mai întâi capetele, iar la scurt timp după aceea şi Sfintei Ermiona, primind cu toţii astfel mucenicia [1]

Potrivit obiceiului vremii, unii creştini au luat atunci moaştele sfinţilor mucenici şi le-au înmormântat cu cinste la Efes [2], în apropiere de mormântul Sfintei Maria Magdalena [3]. Potrivit tradiţiei, moaştele Sfintei Ermione s-au arătat a fi izvorâtoare de mir binemirositor şi tămăduitor, pe care creştinii din veacurile următoare îl foloseau pentru vindecarea bolnavilor [4].

Note

  1. Potrivit altor relatări, sfânta a trecut la Domnul cu pace, la scurt timp după cei doi slujitori.
  2. Clive Foss, ”Pilgrimage in Asia Minor”, Dumbarton Oaks Papers no. 56, 2002, p. 130.
  3. Potrivit unei relatări a Sf. Sofronie al Ierusalimului, într-un Cuvânt de laudă despre Sf. Ioan Teologul
  4. După cum se arată, de exemplu, în viaţa Sfintei Merope (Miropi), prăznuită pe 2 decembrie.

Surse

  • "Lives of the Saints," Vol. 11, Synaxis Press.
  • Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, 1993

Legături externe