5.288 de modificări
Modificări
ortografie
*[[Gnosticism]]ul - învățăturile lui [[Valentin din Alexandria]]
Primele atacuri asupra acestor erezii au constituit conținutul lucrării lui [[Tertulian]], ''Rețete împotriva ereticilor'' (cu 44 de capitole și scrisă la Roma) și a lui [[Irineu de Lyon|Irineu]] ''Contra ereticilor'' (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintr-o vizită la Roma. Scrisoarile Scrisorile lui [[Ignatie de Antiohia]] și a lui [[Policarp al Smirnei]] către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învățături, iar ''Epistola lui [[Apostolul Barnaba|Barnaba]]'', acceptată de mulți creștini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării [[iudaism]]ului cu creștinismul, la fel ca și alți scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la [[Sinodul I Ecumenic]], care a fost convocat de împăratul [[Constantin cel Mare]] la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice din cadrul comunităților creștine, în cazul de față disputele [[Arianism|ariene]] privind natura Sfintei Treimi.
[[Irineu de Lyon|Irineu]] a fost singurul care a susținut că poziția "proto-ortodoxă" era aceeași credință pe care [[Iisus]] a transmis-o [[apostoli]]lor și că identitatea apostolilor, a succesorilor și învățăturile acestora sunt cunoștințe publice bine cunoscute. Acesta a fost, așadar, un prim argument, pe baza [[Succesiune apostolică|succesiunii apostolice]]. Oponenții lui Irineu au pretins că au primit învățături secrete de la Iisus prin ceilalți apostoli care nu au fost făcute publice. [[Gnosticism]]ul se bazează pe existența unor cunoștințe ascunse, cu toate că scurte referințe la învățăturile private ale lui Iisus au supraviețuit și în Scriptura canonică. Oponenții lui Irineu au pretins, de semenea, că izvorul nesecat al inspirației divine nu a secat, de aici provenind doctrinele revelației continue.
