2.314 modificări
Modificări
Erezie
,→Note
'''Ereziile''' (gr. ''hairesis'' şi și lat. ''haeresis'' = opţiuneopțiune, alegere) sunt "concepţii concepții particulare fie despre [[Sfânta Treime]], fie despre dumnezeirea lui [[Iisus Hristos]], sau despre firea Sa omenească, sau despre raportul dintre cele două firi în [[ipostas]]ul Său dumnezeiesc, acestea din urmă fiind cunoscute sub numele de '''erezii hristologice'''. Se cunosc şi și '''erezii pnevmatologice''', întâlnite în teologie sub numele de subordinaţionism subordinaționism pnevmatologic, sau de pnevmatomahie" <ref>Pr. Prof. Dr. Ioan Bria, ''Dicţionar Dicționar de Teologie Ortodoxă'', EIBMBOR, 1981, art. "Erezii", pag. 152-153</ref>. De asemenea, ereziile care afectează viziunea corectă asupra Bisericii se numesc '''erezii eclesiologice'''.
==Etimologie==
Termenul de "erezie" vine din grecescul αιρεσις, ''hairesis'' (de la αιρεομαι, ''haireomai'', "a alege [ceva]", "a opta [pentru ceva]"), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate - de întregimea învăţăturii învățăturii celei drepte, şi și de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi și eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte folosește [[Irineu de Lyon]] în scrierea sa ''Contra Haereses'' (''Împotriva tuturor ereziilor'') pentru a descrie învăţătura şi învățătura și pe cei care se opun Bisericii creştinecreștine, în opoziţie opoziție cu poziţia poziția ortodoxă (de la ''ortho-'' "dreaptă" + ''doxa'' "gândire/credinţăcredință") a Bisericii creştinecreștine.
==Erezii creştine creștine vechi==Preocupări imperioase privitor privitoare la uniformitatea credinţei şi credinței și cultului au caracterizat creştinismul creștinismul încă din primele zile. Procesul de stabilire a ceea ce înseamnă creştinismul creștinismul ortodox a fost în toi de la mijlocul până la sfârşitul sfârșitul secolului I, când [[Apostolul Pavel]] a scris epistolele care constituie o mare parte din [[Noul Testament]]. În diverse ocazii, din prin ''epistolele pauline'' sale, acesta îşi apără el și-a apărat lucrarea apostolică şi îi îndeamnă și i-a îndemnat pe creştinii creștinii din diverse locuri să îi evite pe falşii învăţători falșii învățători, sau pe cei care învaţă învață orice este în contradicţie contradicție cu ceea ce el le-a transmis. Epistolele lui Ioan şi și a lui Iuda, de asemenea, avertizează cu privire la falşii învăţătorifalșii învățători, aşa așa cum face şi și ''Cartea Apocalipsei''.
În primele secole, creştinismul creștinismul a fost permanent proscris din cauză că se opunea venerării împăraţilor împăraților romani şi și a zeilor romani. În consecinţăconsecință, atunci când Biserica îşi își eticheta inamicii ca "eretici" şi și îi alunga din comunităţi comunități sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. TotuşiTotuși, aceia numiţi numiți "eretici" mai erau numiţi şi numiți și cu diverse nume (de exemplu "nebuni", "câini sălbatici", "slujitorii Satanei"), astfel încât, cuvântul "eretic" a avut o asociere negativă încă de la începuturi, aşa așa cum s-a şi intenţionatși intenționat.
La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri neortodoxe de creştini neortodocşi creștini au aderat la unele o serie de doctrine, fapt care a au divizat comunităţile creştine comunitățile creștine din Roma: învăţătorul *[[MarcionMontanism]]ul, care susținea revărsarea cincizecimii continuă a profeţilor creştini revelației creștine penticostale asupra profeților creștini în extaz a revelaţiei creştine, într-o mişcare (mișcare numită "[[montanism]]" așa deoarece a fost iniţiată inițiată de [[MontanMontanus]] şi și discipolele sale feminine şi învăţăturile )*[[Gnosticism|gnosticeMarcionism]] ale lui Valentin. Primele atacuri asupra aşaul -ziselor erezii au constituit conţinutul lucrării lui învățăturile predicatorului [[TertulianMarcion din Sinope]], ''Reţete împotriva ereticilor'' (cu 44 de capitole şi scrisă la Roma) şi a lui *[[Irineu de Lyon|IrineuGnosticism]] ''Contra ereticilor'' (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintrul -o vizită la Roma. Scrisoarile învățăturile lui [[Ignatie de Antiohia]] şi a lui [[Policarp al Smirnei]] către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învăţături, iar ''[[Epistola lui Barnaba]]'', acceptată de mulţi creştini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării [[iudaism]]ului cu creştinismul, la fel ca şi alţi scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la [[Sinodul I Ecumenic]], care a fost convocat de împăratul [[Constantin cel Mare]] la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice Valentin din cadrul comunităţilor creştine, în cazul de faţă disputele [[Arianism|arieneAlexandria]] privind natura Sfintei Treimi.
Primele atacuri asupra acestor erezii au constituit conținutul lucrării lui [[Tertulian]], ''Rețete împotriva ereticilor'' (cu 44 de capitole și scrisă la Roma) și a lui [[Irineu de Lyon|Irineu]] a fost singurul care a susţinut că poziţia "proto''Contra ereticilor'' (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintr-ortodoxă" era aceeaşi credinţă pe care o vizită la Roma. Scrisorile lui [[IisusIgnatie de Antiohia]] și a transmis-o lui [[Policarp al Smirnei]] către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învățături, iar ''Epistola lui [[apostoliApostolul Barnaba|Barnaba]]lor şi că identitatea apostolilor'', acceptată de mulți creștini din secolul al II-lea ca parte componentă a succesorilor şi învăţăturile acestora sunt cunoştinţe publice bine cunoscute. Acesta a fost, aşadarScripturii, un prim argument, pe baza avertiza asupra amestecării [[Succesiune apostolică|succesiunii apostoliceiudaism]]ului cu creștinismul, la fel ca și alți scriitori. Oponenţii lui Irineu Toate acestea au pretins că au primit învăţături secrete de condus la deciziile luate la Iisus prin ceilalţi apostoli [[Sinodul I Ecumenic]], care nu au a fost făcute publice. convocat de împăratul [[GnosticismConstantin cel Mare]]ul se bazează pe existenţa unor cunoştinţe ascunse, cu toate că scurte referinţe la învăţăturile private ale lui Iisus au supravieţuit şi Niceea în Scriptura canonică. Oponenţii lui Irineu au pretins325, de semenea, că izvorul nesecat al inspiraţiei divine nu a secatca răspuns la controversele polemice din cadrul comunităților creștine, în cazul de aici provenind doctrinele revelaţiei continuefață disputele [[Arianism|ariene]] privind natura Sfintei Treimi.
Unele dintre credințele pe care Biserica le consideră eretice sunt cele care privesc [[Hristologie|Hristologia]], firea lui Iisus Hristos și relația dintre Hristos și Dumnezeu Tatăl. Învățătura istorică spune că Hristos a fost Dumnezeu deplin și om deplin în același timp și că cele trei persoane ale [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] sunt egale și eterne. Este de remarcat că această poziție nu a fost declarată oficial ortodoxă până când nu a fost pusă sub semnul întrebării de Arie în secolul al IV-lea (Crezul de la Niceea în 325); și nici [[Noul Testament]] nu a fost pus în forma prezentă până la sfârșitul secolului al IV-lea ([[Atanasie al Alexandriei]] a fost primul care a alcătuit lista celor 27 de cărți pe care le avem în prezent în Noul Testament, în anul 367. De-a lungul anilor, numeroşi numeroși profesori şi și predicatori creştini creștini au fost în dezacord cu Biserica privind diverse subiecte şi și doctrine. Când Biserica a luat cunoştinţă cunoștință de aceste credinţecredințe, ele au condamnate ca eretice. Istoric, acest lucru s-a întâmplat adesea atunci când credinţa credința a contestat, sau a părut că o face, autoritatea Bisericii sau a dus la o formarea unui grup de adepţi adepți care contestau ordinea socială stabilită. Din motive pe de-a-ntregul seculare, unii oameni influenţi influenți au avut un interes în menţinerea menținerea unui status quo sau în condamnarea unui grup pe care îl doreau îndepărtat. Explicaţiile Explicațiile din interiorul Bisericii pentru acţiunile acțiunile proprii se bazau în întregime pe obiecţii obiecții la credinţe şi credințe și filozofii mai mult decât pe opoziţia opoziția la interpretare [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] sau pe interpretarea oficială a Sfintei TradiţiiTradiții.
Cele mai cunoscute erezii sunt următoarele:
*[[AdopţionismAdopționism]]
*[[Aftartodochetism]]
*[[Apolinarianism]]
==Utilizare contemporană==
==Surse==
*Art. "Heresy" pe http://orthodoxwiki.org/
*Art. "Erezii", în: Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, BucureştiBucurești, 1981
==Note==
[[Categorie:Erezii|*]]
[[Categorie:MişcăriMișcări, curente, grupări neortodoxe]]
[[el:Αίρεση]]
[[en:Heresy]]