5.288 de modificări
Modificări
mici corecturi
==Erezii creştine vechi==
Preocupări imperioase privitor privitoare la uniformitatea credinţei şi cultului au caracterizat creştinismul încă din primele zile. Procesul de stabilire a ceea ce înseamnă creştinismul ortodox a fost în toi de la mijlocul până la sfârşitul secolului I, când [[Apostolul Pavel]] a scris epistolele care constituie o mare parte din [[Noul Testament]]. În diverse ocazii, prin ''epistolele'' sale, el şi-a apărat lucrarea apostolică şi i-a îndeamnat îndemnat pe creştinii din diverse locuri să îi evite pe falşii învăţători, sau pe cei care învaţă orice este în contradicţie cu ceea ce el le-a transmis. Epistolele lui Ioan şi a lui Iuda, de asemenea, avertizează cu privire la falşii învăţători, aşa cum face şi ''Cartea Apocalipsei''.
În primele secole, creştinismul a fost permanent proscris din cauză că se opunea venerării împăraţilor romani şi a zeilor romani. În consecinţă, atunci când Biserica îşi eticheta inamicii ca "eretici" şi îi alunga din comunităţi sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuşi, aceia numiţi "eretici" mai erau numiţi şi cu diverse nume (de exemplu "nebuni", "câini sălbatici", "slujitorii Satanei"), astfel încât, cuvântul "eretic" a avut o asociere negativă încă de la începuturi, aşa cum s-a şi intenţionat.
Înainte de anul 325, natura "eretică" a unor credinţe a fost subiectul unor dezbateri îndelungate în cadrul Bisericii. În biserica primară, ereziile erau uneori stabilite de un [[sinod]] de episcopi aleşi sau de un sinod ecumenic, cum a fost [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod de la Niceea]]. După 325, unele opinii au fost formulate ca dogme prin intermediul ''canoanelor'' emise de sinoade. Fiecare frază din [[Crezul]] de la Niceea, care a fost fixat la Sinodul de la Niceea, conţine unele aspecte care au fost subiectul unor discuţii aprinse şi care astfel au fost stinse prin puterea deciziei a 300 de episcopi aleşi cu grijă din întreg imperiul. Cu toate acestea, Sinodul nu a reuşit să împiedice ca [[arianism|arienii]], învinşi în 325, să domine majoritatea bisericii în cea mai mare parte a secolului al IV-lea, adesea cu ajutorul împăraţilor romani care îi favorizau. În Răsărit, adepţii lui [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]] i-au declarat pe [[Nestorie]] şi pe adepţii lui eretici şi le-au confiscat şi ars scrierile.
Biserica avea o posibilitate redusă pentru a-i pedepsi într-adevăr pe eretici în perioada primară, în afară de [[excomunicare]], o pedeapsă spirituală, sau, în cazul lui [[Arie (eretic)|Arie]] asasinarea (cu toate că acest lucru este discutabil, el fiind sprijinit de către împărat iar sfârşitul lui a fost unul mai mult decât ciudat. Ne este descris astfel: "Pe când Arie călătorea pentru a sluji [[Sfânta Liturghie]] cu episcopul, care fusese obligat la acest lucru pentru a arăta poporului că nu este într-adevăr nici o diferenţă între credinţa Bisericii şi a lui Arie, tradiţia ne spune că Arie s-a oprit pentru necesităţi fireşti. La scurt timp, ucenicii săi au intrat peste el să vadă ce s-a întâmplat şi de ce întârzie. În mod evident, îi ieşiseră intestinele afară din el"). Pentru aceia care o acceptau, o excomunicare era cea mai grea formă de pedepsire, deorece deoarece prin aceasta erau separaţi de trupul lui Hristos, Biserica Sa, şi astfel era împiedicată [[mântuire]]a. Excomunicarea, sau doar ameninţarea cu aceasta, era suficientă pentru a convinge majoritatea ereticilor să renunţe la vederile lor. Pustnicul hispanic [[Priscillian de Avila]] a fost prima persoană executată pentru erezie, la doar şase ani după Primul Sinod de la Niceea, în 385. El a fost executat din ordinul împăratului [[Magnus Maximus]], care a trecut peste obiecţiile procedurale ale episcopilor [[Ambrozie al Milanului]] şi [[Martin de Tours]].
Unele dintre credinţele pe care Biserica le consideră eretice sunt cele care privesc [[Hristologie|Hristologia]], firea lui Iisus Hristos şi relaţia dintre Hristos şi Dumnezeu Tatăl. Învăţătura istorică spune că Hristos a fost Dumnezeu deplin şi om deplin în acelaşi timp şi că cele trei persoane ale [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] sunt egale şi eterne. Este de remarcat că această poziţie nu a fost declarată oficial ortodoxă până când nu a fost pusă sub semnul întrebării de Arie în secolul al IV-lea (Crezul de la Niceea în 325); şi nici [[Noul Testament]] nu a fost pus în forma prezentă până la sfârşitul secolului al IV-lea ([[Atanasie al Alexandriei]] a fost primul care a alcătuit lista celor 27 de cărţi pe care le avem în prezent în Noul Testament, în anul 367.
