4.112 modificări
Modificări
m
→Erezii creştine vechi
În primele secole, creştinismul a fost permanent proscris din cauza impunerii venerării împăraţilor romani şi a zeilor romani. În consecinţă, atunci când Biserica ăşi eticheta inamicii ca "eretici" şi îi alunga din comunităţi sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuşi, aceia numiţi "eretici" mai erau numiţi şi cu diverse nume (de ex "nebuni," "câini sălbatici," "slujitorii Satanei"), astfel încât, cuvântul "eretic" a avut o asociere negativă încă de la începuturi, aşa cum s-a şi intenţionat.
La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri de creştini neortodocşi au aderat la unele doctrine, fapt care a divizat comunităţile creştine din Roma: învăţătorul [[Marcion]], revărsarea cincizecimii a profeţilor creştini în extaz a revelaţiei creştine, într-o mişcare numită "[[montanism]]" deoarece a fost iniţiată de [[Montan]] şi discipolele sale feminine şi învăţăturile [[Gnosticism|gnostice]] ale lui Valentin. Primele atacuri asupra aşa-ziselor erezii au constituit conţinutul lucrării lui [[Tertulian]], ''Reţete împotriva ereticilor'' (cu 44 de capitole şi scrisă la Roma) şi a lui [[Irineu de LyonsLyon|Irineu]]' ''Contra ereticilor'' (''ca'' 180, în cinci volume), scrisă în Lyon după reîntoarcerea sa dintr-o vizită la Roma. Scrisoarile lui [[Ignatie de Antiohia]] şi a lui [[Policarp al Smirnei]] către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învăţături, iar ''[[Epistola lui Barnaba]]'', acceptată de mulţi creştini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării [[iudaism]]ului cu creştinismul, la fel ca şi alţi scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la [[Sinodul I Ecumenic]], care a fost convocat de Împăratul [[Constantin cel Mare]] la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice viitoare din cadrul comunităţilor creştine, în cazul de faţă disputele [[Arianism|ariene]] privind natura Sfintei Treimi.
Irineu a fost singurul care a susţinut că poziţia "proto-ortodox" era aceeaşi credinţă pe care [[Iisus]] a transmis-o [[apostoli]]lor şi că identitatea apostolilor, a succesorilor şi învăţăturile acestora suntcunoştinţe publice bine cunoscute. Acesta a fost, aşadar, un prim argument pe baza [[Succesiune apostolică|succesiunii apostolice]]. Oponenţii lui Irineu au pretins că au primit învăţături secrete de la Iisus prin ceilalţi apostoli care nu au fost făcute publice. ([[Gnosticism]]ul se bazează pe existenţa unor cunoştinţe ascunse, cu toate că scurte referinţe la învăţăturile private ale lui Iisus au supravieţuit şi în Scriptura canonică.) Oponenţii lui Irineu au pretins, de semenea, că izvorul nesecat al inspiraţiei divine nu a secat, adică doctrinele revelaţiei continue.
